Dacă o femeie care trăieşte sub acelaşi acoperiş cu un agresor la un moment dat simte că a nimerit într-o situaţie nefericită, deşi poate nu conştientizează asta pe deplin, bărbatul, dimpotrivă, este convins că nu se întâmplă nimic rău. El spune din toată inima: „Eu o iubesc!"

Insă cum poate el să fie convins că o iubeşte şi în acelaşi timp să nu observe că persoana dragă se simte din ce în ce mai rău? Că alături de el ea îşi pierde sănătatea, frumuseţea, se transformă într-o fiinţă timorată? In ce mod el reuşeşte să-i ignore în asemenea măsură sentimentele? Poate că el este nesimţitor, poate el pur şi simplu nu înţelege şi nu distinge emoţiile altor oameni?

Specialiştii au încercat să facă o legătură între violenţă şi fenomenul pe care Clasificarea Internaţională a bolilor din anul 2010 (ICD-10) îl defineşte drept tulburare de personalitate: schimbarea emoţiilor şi a voinţei care duce la tulburări de comportament. Oamenii care suferă de asemenea tulburări (în viata de toate zilele ei sunt numiţi adesea psihopaţi) pot fi într-adevăr foarte violenţi. Cu toate acestea, majoritatea covârşitoare a tiranilor domestici nu o alcătuiesc aceştia. In celelalte sfere ale vieţii, care nu au tangenţă cu familia, agresorul domestic este capabil să dea dovadă de o paletă bogată de sentimente, iar în relaţia cu şefii sau cu alţi oameni importanţi el sesizează foarte bine cele mai mici nuanţe ale dispoziţiei interlocutorului şi se comportă corespunzător.

Psihoterapeuta americană Susan Forward îi numeşte pe tiranii domestici „misogini", adică bărbaţi care urăsc femeile. Insă nu trebuie să percepem această definiţie la propriu şi să ni-l imaginăm pe tiran ca un om obsedat de un sentiment continuu de duşmănie faţă de toate femeile: el poate să simtă ataşament echilibrat şi sigur faţă de bunica, sora sau colega lui de clasă, să gestioneze cu calm relaţii de afacere sau cele cu colegele de sex opus. Problema nu e ceea ce simte el, ci felul în care gândeşte.
La temelia violenţei domestice sta un sistem de convingeri bine determinat ale bărbatului.

Iubirea, ca şi prietenia, presupune că oamenii implicaţi în această relaţie sunt atenţi unii faţă de ceilalţi, uneori intră în conflict, dar ajung la înţelegere, deoarece îşi respectă reciproc părerea. Insă tiranul domestic o tratează pe femeia „sa" ca pe un obiect neînsufleţit, a cărui menire este satisfacerea nevoilor lui.

El este convins că tocmai aşa arată distribuirea firească a îndatoririlor dintre bărbat şi femeie. Dacă obiectul de sex feminin nu se încadrează în acest rol, ci manifestă nevoi, dorinţe şi sentimente personale, lucruri normale pentru orice om, pentru tiran este ca şi cum o râşniţă de cafea ar începe să vorbească cu ei şi ar refuza să-i macine cafeaua. Obiectul s-a stricat, deci trebuie reparat! în „râşniţa vorbitoare" un asemenea bărbat îşi vede ameninţată superioritatea pe care se consideră în drept să o manifeste. Dacă prin ieşirile sale el reuşeşte să-şi controleze în totalitate femeia şi să-şi realizeze puterea asupra ei, înseamnă că el le va practica iar şi iar.

Iată că am ajuns la taina cea mare a tiranului domestic, la răspunsul la întrebarea: „De ce face el asta?" Desigur, dacă ar fi să-l întrebăm pe şleau, el ar spune: „Păi nu sunt un nemernic oarecare ca să bat o femeie pur şi simplu". El va găsi o mie de greşeli comise de femeie (nu s-a aşezat bine, nu s-a ridicat bine, nu s-a uitat bine), prin care ea l-a constrâns de-a dreptul să recurgă la măsuri drastice... Se pune în mişcare mecanismul de apărare psihologică de conştientizarea faptului că săvârşeşte nişte fapte rele: toată lumea vrea să pară bună, iar tiranii în mod deosebit! în realitate, ţelurile lui sunt puterea şi controlul. Pentru a le atinge, el adoptă următoarele strategii.

Strategia torturii - acte de violenţă repetate, care apar adesea inopinat. Indiferent dacă tiranul domestic îşi bate victima, o batjocoreşte sau foloseşte alte metode, acţiunile lui trebuie să o menţină în stare de intimidare. Cu timpul, pentru atingerea acestui efect va fi suficientă amintirea actelor abuzive din trecut, care o fac pe femeie să se uite ia agresor ca la o figură atotputernică, iar la ea însăşi ca la o fiinţă neajutorată, care trebuie să mulţumească chiar si pentru faptul că încă mai e în viaţă.

Strategia lipsirii de orientare emoţională. Tiranul domestic nu e rău şi neomenos tot timpul: accesele de violenţă alternează cu perioade în care îşi cere iertare, oferă cadouri, pare la fel de îndrăgostit şi superb ca la începutul relaţiei. Aceste schimbări menţin credinţa femeii că „de fapt, el este bun" şi o împiedică să plece.

Strategia izolării. Tiranul domestic îi interzice în mod consecvent femeii să se vadă cu rudele, prietenii, să se angajeze la un serviciu, să invite pe cineva acasă, ori se poartă în aşa fel că musafirii nu mai vor să intre în casa lui. Izolarea îi vizează şi pe copii. Această strategie poate să ia forma solicitudinii („De ce te chinui la acest serviciu nenorocit pentru câţiva bănuţi?" sau „Prietenele tale nu te merită"), însă ea o face pe femeie să se concentreze asupra agresorului, instalează dependenţa emoţională de el. Tiranul domestic formează pentru ea o realitate care îl ajută să realizeze un control total asupra victimei. Dacă femeia nu are cui să-i ceară ajutorul, îi va fi greu să plece.

Strategia aducerii în starea de epuizare. Atunci când la întoarcerea acasă bărbatul verifică toate rafturile şi mesele şi răbufneşte găsind praf, femeia se gândeşte: „Pur şi simplu, îi plac tare mult ordinea şi curăţenia". Desigur, este posibil ca acesta să fie motivul comportamentului lui, dar să nu uităm că aglomerarea cu treburile casei nu-i mai lasă femeii timp pentru altceva. Faptul că treaba nu se termină niciodată o face să se simtă extenuată. Acelaşi efect apare şi atunci când agresorul nu îşi lasă victima să doarmă (adesea actele abuzive încep seara şi continuă toată noaptea). Oricum ar fi, el îi răpeşte femeii puterea şi timpul.

Strategia defăimării. „Eşti proastă şi urâtă, nu eşti bună de nimic...". Defăimarea sistematică şi jignirile subminează aprecierea de sine a femeii, o silesc să creadă că este o femeie de nimic şi nimeni nu are nevoie de ea, în afară de bărbatul ei, care nu se ştie de ce a catadicsit să se îndrăgostească de o nulitate ca ea, motiv pentru care trebuie să-i fie recunoscătoare... în realitate, această tactică simplă e necesară pentru a o „lega" pe femeie de tiranul domestic.

In ansamblu, toate aceste acţiuni seamănă foarte mult cu strategiile adoptate de sectele totalitare. Lipsirea de contactele cu lumea exterioară, privarea de somn şi alte nevoi de importanţă vitală, executarea unei munci inutile şi actele de violenţă contribuie la sugestibilitatea victimei. Urmând această cale, poţi băga în mintea omului orice.

Trebuie să mai luăm în considerare faptul că această „băgare" se realizează treptat şi consecvent. Tiranul nu se năpusteşte asupra femeii dintr-odată, ci o izolează pas cu pas de ceea ce-i este drag pentru a o concentra asupra lui.

Toate acestea el nu le face călăuzindu-se de un plan criminal şi perfid. Intâlnind o femeie care-i place, un bărbat ca acesta nu se gândeşte: „Hai s-o transform în roaba mea, s-o fac bolnavă şi neajutorată". El se gândeşte: „Cât de superbă, vie şi frumoasă este!" El poate fi sincer convins că tocmai ea este femeia de care are nevoie, aceea unică, care-l va face fericit, regina lui, zeiţa lui.

Idealizarea exagerata este periculoasa: atunci când bârbatul se uita la femeie ca la o zeiţa, la un ideal, el nu e pregătit sa vadaîn ea un om real cu nevoi omeneşti obişnuite.

Insă nicio femeie din lume nu e în stare să se menţină multă vreme pe piedestalul ridicat pentru ea în mintea bărbatului. Mai devreme sau mai târziu el descoperă că partenera sau soţia lui nu poate să muncească de dimineaţă până seara pentru ca el să fie fericit. Pe lângă faptul că îl iubeşte pe el, ea - o, ce oroare! - îndrăzneşte să se iubească şi pe ea, pe rudele ei, pe prietenele ei, meseria şi hobby-urile ei. El se simte profund dezamăgit şi se străduieşte să o influenţeze în aşa mod, încât ea să fie concentrată asupra lui şi să i se supună mai mult. Ea satisface dorinţele lui, pentru că s-a obişnuit să creadă că tocmai aşa trebuie să procedeze cei care iubesc şi aşteaptă ca el, la rândul lui, să o trateze la fel. Insă el, mulţumit de reuşită, cotropeşte noi şi noi teritorii ale ei cu fiecare episod de violenţă. Aşa se înfăptuieşte transformarea bărbatului îndrăgostit într-un tiran.

Dacă tiranul domestic va va da jos de pe piedestal, nu veţi deveni pentru el un om obişnuit, egal lui; veţi cădea mult mai jos, şi el se va crede îndreptăţit sâ vâ trateze aşa cum îl va tâia capul.

Viaţa de familie în concepţia unui asemenea bărbat înseamnă exact ceea ce am descris mai devreme: dominarea lui şi supunerea soţiei tuturor dorinţelor lui. El va încerca să le obţină cu orice preţ. De altfel, se ştie bine cu ce preţ: cu preţul fericirii, al sănătăţii ori poate chiar ai vieţii femeii.

Svetlana Morozova

Fragment din cartea "Lacrimi tacute", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Lacrimi tacute"

• Iubirea ingereasca
  Publicat in : Editoriale
• Iubirea fata de Dumnezeu
  Publicat in : Morala
• Iubirea care trece dincolo de viata
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: