Lanturile Sfantului Petru

Lanturile Sfantului Petru

"Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru" este praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 16 ianuarie. Amintirea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru este o praznuire care daruieste nadejde tuturor acelora care patimesc pe nedrept in lumea aceasta inrobita de pacat, atat in propria familie, cat si in societate.

Patimirea pe nedrept dusa cu smerenie umple inima de har, curatindu-se astfel toate patimile si lucrarile duhurilor necurate: "Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor. Fericiti veti fi voi, cand va vor ocara si va vor prigoni din pricina Mea si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind" (Matei 5, 10-11).

Lanturile cinstite ale Sfantului Petru

Sfantul Apostol Petru, numit mai inainte Simon, a fost un pescar din localitatea Betsaida, asezata pe malul nordic al lacului Ghenizaret, in regiunea Galileea. El a fost fratele mai mic al Sfantului Apostol Andrei. Mantuitorul l-a chemat la apostolie mai intai pe Sfantul Andrei, iar mai apoi a venit si fratele acestuia, Simon (Petru). "Unul dintre cei doi care auzisera de la Ioan (Botezatorul) si venisera dupa Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a gasit intai pe Simon, fratele sau, si i-a zis: Am gasit pe Mesia (care se talcuieste: Hristos)" (Ioan 1, 40-41).

Candva intre anii 42-44, dupa ce regele Agripa I (care a domnit intre anii 40-44) i-a taiat capul Sfantului Iacob al lui Zevedeu, in Ierusalim, acesta l-a prins si l-a aruncat in temnita si pe Sfantul Petru. Potrivit marturiei Sfantului Apostol Luca, el a fost pus in lanturi in temnita militara, intre alti doi ostasi, insa, noaptea, a fost eliberat in chip minunat de un inger al Domnului.

Lanturile cinstite ale Sfantului Petru

"Si in vremea aceea, regele Irod Agripa a pus mana pe unii din Biserica, ca sa-i piarda. Si a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Si vazand ca este pe placul iudeilor, a mai luat si pe Petru, (si erau zilele Azimelor), pe care si prinzandu-l l-a bagat in temnita, dandu-l la patru straji de cate patru ostasi, ca sa-l pazeasca, vrand sa-l scoata la popor dupa Pasti. Deci Petru era pazit in temnita si se facea necontenit rugaciune catre Dumnezeu pentru el, de catre Biserica. Dar cand Irod era sa-l scoata afara, in noaptea aceea, Petru dormea intre doi ostasi, legat cu doua lanturi, iar inaintea usii paznicii pazeau temnita. Si iata un inger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini. Si a zis ingerul catre el: Incinge-te si incalta-te cu sandalele. Si el a facut asa. Si i-a zis lui: Pune haina pe tine si vino dupa mine. Si, iesind, mergea dupa inger, dar nu stia ca ceea ce s-a facut prin inger este adevarat, ci i se parea ca vede vedenie. Si trecand de straja intai si de a doua, au ajuns la poarta cea de fier, care duce in cetate, si poarta s-a deschis singura. Si iesind, au trecut o ulita si indata ingerul s-a departat de la el. Si Petru, venindu-si in sine, a zis: Acum stiu cu adevarat ca Domnul a trimis pe ingerul Sau si m-a scos din mana lui Irod si din toate cate astepta poporul iudeilor" (Fapte 12, 1-11).

Mai tarziu, prin anul 64, Sfantul Petru a fost iarasi prins, de aceasta data el fiind inchis intr-o temnita din Roma, numita "Carcera Mamertinica" si aflata intre Capitoliu si Forumul Roman. Aceasta temnita avea doua celule, una superioara, unde era inchisoarea Romei, si alta subterana, crezuta a fi cea mai veche camera din Roma (numita "Tullianum"); mai tarziu, capela subterana va primi numele de "Sfantul Petru in Carcera".

Multe dintre lucrurile folosite de sfinti au fost pastrate cu multa cinste si evlavie, dupa moartea acelora. O parte dintre acestea au ramas binefacatoare, tamaduind multi credinciosi de patimi si de boli. Lanturile in care a fost intemnitat Sfantul Petru sunt unele dintre aceste lucruri binecuvantate. Potrivit traditiei crestine, Lanturile Sfantului Petru tamaduiesc neputintele si gonesc duhurile necurate.

Lanturile cinstite ale Sfantului Petru

In mareala basilica numita "Sfantul Petru in Lanturi" (San Pietro in Vincoli), din Roma, se pastreaza presupusele lanturi cu care Apostolul Petru a fost legat in inchisoarea din Ierusalim, precum si lanturile cu care acesta a fost inlantuit in "Carcera Mamertinica". Lanturile din "Carcera Mamertinica" ar fi fost descoperite la inceputul secolului al II-lea, de catre temnicerul roman Quirinus de Neus.

Lantul din Ierusalim a stat ascuns printre crestini pana in anul 439, cand Sfantul Juvenalie, patriarhul Ierusalimului (422 - 2 iulie 458), l-a daruit imparatesei Evdochia Augusta (401-460), sotia imparatului Teodosie al II-lea (401-450), drept multumire pentru ajutoarele daruite bisericilor din oras. Imparateasa Evdochia a dus cinstitul Lant in Constantinopol, asezandu-l in vechea biserica inchinata Sfintei Sofia.

O parte din acest lant a fost daruit de imparateasa Evdochia fiicei sale, Eudoxia, sotia imparatului Valentinian al III-lea (419-455). Eudoxia a asezat cinstitul lant in Biserica Sfantul Petru, din Roma, in care se afla deja inca un Lant al Sfantului Petru, cu care acesta fusese legat in vremea persecutiei imparatului pagan Nero (54-68).

Lanturile cinstite ale Sfantului Petru

Sarbatoarea numita "Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru" este foarte veche, ea existand poate chiar de la inceputul secolului al II-lea. In ziua de 16 ianuarie, Biserica Ortodoxa marturiseste minunea eliberarii din temnita a Sfantului Petru si se inchina cinstitelor lui lanturi (lantul din temnita din Ierusalim si lantul din temnita din Roma).

"Sa cinstim lantul celui preamarit, intru care se dezleaga legaturile patimilor. Caci cu vrednicie se sfinteste cu darurile cele negraite ale preainteleptului Petru; si de la dansul cu adevarat luand har pururea curgator, rupe si acesta cu putere dumnezeiasca legaturile necazurilor; precum acela rupea legaturile greselilor si daruieste dezlegare de cele rele."

"Iarasi ne ridica pe noi fierbintele ocrotitor Petru, piatra credintei, la duhovnicescul ospat, punand inaintea noastra cinstitul sau lant, ca pe un pranz preaales, spre mangaierea celor necajiti, si ca liman celor inviforati. Veniti toti sa-L sarutam si pe Cel ce l-a preamarit pe el, sa-L rugam: Cu rugaciunile lui, Hristoase, mantuieste sufletele noastre" (Cantari din slujba Vecernia praznicului).

Teodor Danalache

Lanturile cinstite ale Sfantului Petru

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

13 Ianuarie 2022

Vizualizari: 21937

Voteaza:

Lanturile Sfantului Petru 4.50 / 5 din 8 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Vasa NastaPostat la 2013-01-16 12:20

    Sfinte Apostol Petru ne inchinam Tie si cinstim lantul Tau, rugandu-te sa dezlegi de toate facaturile rele pe Viorel si Vasilica, ca impreuna sa aducem slava bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit ! Amin.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Plante tamaduitoare. Remedii naturale pentru cele mai intalnite boli
Plante tamaduitoare. Remedii naturale pentru cele mai intalnite boli După 30 de ani petrecuți în comuniune cu natura, Nicolae Onu și Mihaela Onu îți arată care sunt plantele tămăduitoare ce alină durerile trupului și suferințele sufletului. De la roinița care liniștește creierul și sufletul, la ciupercile care se luptă cu 73.89 Lei
Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celalalt Paraclet
Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celalalt Paraclet În acest volum, părintele schimarhimandrit Gabriel Bunge ne oferă tulburătoarea poveste a celei mai faimoase icoane a Ortodoxiei: Troița Cuviosului iconar Andrei Rubliov. Uitat sau deformat în interpretările moderne, secretul teologic și duhovnicesc al 37.00 Lei
Cuvioasa Parascheva. Viata, minunile, acatistul
Cuvioasa Parascheva. Viata, minunile, acatistul Troparul Cuvioasei Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând CRucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru acesta și cu în 16.91 Lei
Mangaiere pentru bolnavi
Mangaiere pentru bolnavi În Condacul al 8-lea din Acatistul Slavă lui Dumnezeu pentru toate putem citi: Cât de apropiat ești de noi în ziua bolii! Tu Însuți îi cercetezei pe cei bolnavi, Tu Însuți Te apleci spre patul celui suferind. Și inima lui stă de vorbă cu Tine. Tu luminezi 31.71 Lei
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina
Viata Maicii Domnului in traditia bizantina Relativa puținătate a episoadelor evanghelice care o au în centru pe Maica Domnului reflectă atât centralitatea hristologică a Evangheliei Bisericii, cât și discreția și smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existență pământească a Fecioarei 37.00 Lei
Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.86 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 47.57 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact