Bucuria de acum doua zile, lumina transfuzata la rugaciunea comuna incepe sa se disipeze. Nu am reusit sa mentin acel standard. Am ramas cu putina mea rugaciune, privat de cea a miilor de duhovnici si mireni de la inmormantarea Crainicului meu. M-am intors la saracia sufletului meu. Pot spune ca sufletul meu era in moarte clinica si, pentru cateva ceasuri, a trecut de o limita necunoscuta. Acum m-am intors la starea mea rece si nu imi doresc altceva decat sa reajung unde am fost.
Nu vreau sa fiu sentimentalist, dar pentru cei ce nu cred e imposibil de explicat unde am fost si unde am cazut. Vibratia sacra a incetat. Legiunile straine s-au intors si dau un asalt mai nemilos decat inainte. Tulburarea strica linistea si grija demonteaza apetitul, foamea de har. Reintors in canal, miros urat. Departe de lacul vietii, tremur nefericit, dar cu nadejde. Speranta ca ingerul se va intoarce. Ca nu il voi mai alunga. Ca, de data asta, va crede in sinceritatea lacrimilor.
Cand vrei sa slujesti Minunea Transformarii, milioane de motive se redescopera si se reinventeaza pentru a te opri. Toti vaporii de apa se solidifica si se transforma in pretexte ale neantului. Incet-incet, urc din nou, dar caderea a fost dureroasa. E greu sa impartasesc starea (fie de extaz, fie de cadere) cuiva, fara a fi catalogat lu-na-tec (asa zicea bunica mea, cu pauze intre silabe). Cu toate acestea, sunt convins ca doar lu-na-te-cii dupa Christ se vor bucura de extazul mistic. Deocamdata, eticheta asta nebuneasca nu ma cadreaza. Scriu doar despre aceste minuni, fara a le merita. Nu e falsa smerenie, e autodezamagire si hotarare ferma de a face ceva in privinta asta, odata s-odata.
Povestile cu zmeoaice ne-au educat intr-o conceptie de lume a sirenelor, nu ne-au pregatit suficient pentru un univers crestin, pentru o muzica a sferelor pe care sa o armonizam noi. Daca nu renuntam la anturajul betivilor, nu ne vom vindeca acea adictie. Daca nu ne vom imprieteni cu sfintii, nu putem deveni casnici impreuna cu ei in Casa Tatalui. Daca nu stam zilnic de vorba "la telefon" cu Mama noastra draga, ci ii vom trimite doar o "vedere" de Pasti, nu vom mai sti drumul spre Casa, ci vom ramane frumosii rataciti din padurea adormita. Bunicuta Scufitei rosii se inzdraveneste abia dupa ce mananca vin si paine (cozonac), simboluri ale Noii Creatii transfigurate. De fapt, bunicuta a murit inghitita de lup, iar vanatorul (salvatorul) a trezit-o la alta viata. Iata o versiune pagana a crestinismului desprins de mit.
Christ ma cunoaste in umbra durerii mele, stie ranile mele, cunoaste plansul meu si aranjeaza totul pentru mine (si pentru toti). Secretul e sa fii cinstit si sa nu iti doresti bani, vile, lux, ci sanatate si mantuire. Problema e ca inca nu am reusit, dar ma incred in ajutorul parintelui Arsenie Boca ca, la final, voi beneficia de o transfuzie de lumina definitiva. Daca voi amana amanarea si voi da cancel si ignore ispitei. Nu sunt speriat de flacarile hadesului, cat de eclipsa singuratatii, de chinul de a fi departe de Cel iubit. Harul e aproape de mine, ca o icoana de buzele pacatosilor (multumesc, Vali!); nu il voi scuipa.
Imi place definitia data de Eugen Ovidiu Chirovici, in "A doua moarte": Iubirea este cea mai limpede oglindă-n care-l vezi pe Dumnezeu. Acum, la ceas de cadere si de reurcus, incep sa inteleg, chiar daca palid, de ce Cioran era convins ca deserturile sunt parcurile lui Dumnezeu. Eliberatoare mi se par scanteile smulse din cascada credintei de catre Mariana Fulger: "Doamne, cum ma mai zidesti in biserici si ce ziduri groase imi pui in jur; opreste-te, te rog, vreau sa respir, m-ai zamislit destul. Il ating pe Dumnezeu in fiecare zi, de mai multe ori pe zi... Il ating si ma simt linistita, se intoarce in mine, nu plin de bucurii, ci de tristeti".
Marius Matei
Marius Matei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.