Generalul Horodincă îl convoacă pe şeful securităţii regionale. Ii spune: „Aduceţi-mi pe loc pe omul care a fost hirotesit paracliser! Am să stau de vorbă cu el la sediul miliţiei."
Mulţimea credincioşilor nu a plecat încă. Anton Moldav e în biserică. E înconjurat de soţie şi de prietenii săi. Doi miliţieni vin după el. Il iau. După un sfert de oră, Anton Moldav se află la sediul miliţiei Neamţ, în faţa generalului Horodincă. Un Horodincă congestionat la chip şi plin de furie.
- Spune-mi cum te cheamă!, ordonă Horodincă. Are în mâna dreaptă fişa lui Anton Moldav. Mânia lui e din ce în ce mai mare. Incă înainte ca tânărul să-şi deschidă gura, Horodincă îi pune o a doua întrebare:
- Chiar eşti membru al Partidului Comunist Român?
- Intocmai!, răspunse Anton.
- Care este funcţia ta în partid? Căci mi se pare că nu eşti doar membru de partid, ci cadru.
- Sunt membru al comitetului director al Partidului Comunist din Ţara de Sus a Moldovei.
- Repetă încă o dată!, ţipă Horodincă.
E în picioare. Fişa lui Anton Moldav, luată din fişierul miliţiei Neamţ, tremură în mâna sa.
- Sunt membru al comitetului director al Partidului Comunist din Ţara de Sus a Moldovei, repetă Anton Moldav.
Nu mai este atât de îngrozit. In ziua în care s-a hotărât să accepte hirotesia întru citeţ şi paracliser ştia că se va declanşa o furtună. S-a hirotesit cunoscând primejdiile pe care le va întâmpina. N-a dat înapoi. Dimpotrivă. Hirotesindu-se citeţ şi om de altar în acea dimineaţă, în biserica din Pometia, avea sentimentul că a înfruntat fără teamă partidul precum martirii înfruntau fiarele feroce din arenă. Din momentul în care episcopul i-a tăiat cele trei şuviţe de păr în formă de cruce, Anton Moldav a simţit lama foarfecelor. Era rece. S-a gândit la metalul săbiilor care tăiau capul martirilor. Presimţirea nu-l înşelase. Nu ieşise încă din biserică, că doi poliţişti înarmaţi au venit să-l caute. Pentru a-l aduce aici. Stă înaintea generalului de miliţie la fel ca martirii de odinioară. Aşteaptă ca generalul Horodincă să ordone să fie aruncat la închisoare. Vrea să fie demn precum martirii care acceptau, în picioare, fără să tremure, sentinţa.
- Eşti inconştient, tinere? ţipă Horodincă.
- Intru totul conştient, tovarăşe general!
- Nu eşti bolnav? N-ai fost niciodată internat într-un spital de psihiatrie? Nu suferi de tulburări mintale?
- Nu, tovarăşe general.
-Ai fost hirotesit om de altar în faţa unei mulţimi de oameni. Nu tu ai fost acela căruia i s-a tăiat părul cu mai puţin de o jumătate de oră în urmă? Nu tu te-ai dedat la această mascaradă? Cum ai ajuns aici dacă nu suferi cu capul? Nu este comportamentul unui om normal! Anton refuză să răspundă.
- Dă-mi datele tale!, ordonă generalul.
-Nume: Moldav; prenume: Anton. Vârsta: 26 de ani. Născut la Pometia. Numele mamei: Măria. Tatăl: necunoscut. La vârsta de 6 ani mi-am pierdut mama. Am fost luat de un orfelinat al Partidului Comunist. La 8 ani - pionier. La 18 ani - membru de partid. La 25 de ani - membru al comitetului director al Partidului Comunist din Ţara de Sus a Moldovei. Carieră profesională: absolvent al Facultăţii din Iaşi. De 2 ani, profesor de istorie medievală la aceeaşi universitate. Director al monumentelor medievale din Ţara de Sus a Moldovei. Căsătorit cu Flavia Korugă, născută la Bleba, studentă la secţia de istorie medievală. Fără copii.
- Asta e tot? întrebă Horodincă. N-ai uitat nimic?
- Nimic.
- Funcţia ta de paracliser în biserică nu o menţionezi?
-Nu.
- De ce?
- E vorba despre convingeri religioase. Prin urmare, e o treabă personală.
- Nu ţi-e ruşine?
- Nu. De ce să-mi fie ruşine? E vorba despre o convingere. Orice convingere religioasă este tolerată de constituţia republicii noastre. N-am făcut nimic ilegal, nici ruşinos.
- Crezi cu adevărat că un comunist poate să aibă convingeri religioase?
- Convingerile religioase nu sunt interzise de constituţie. Nici în Uniunea Sovietică, nici în republicile populare.
- Eşti profesor de istorie medievală, prin urmare, un intelectual. Ştii dictonul latin: Quodlicet Jovi, non licet bovil Tradu-mi-l!
- „Ce îi este îngăduit lui Jupiter nu-i este îngăduit unui bou."
- Exact, spuse Horodincă. Şi opusul lui este valabil: Quod licet bovi non licet Jovi. Ceea ce-i este îngăduit boului nu-i este îngăduit lui Jupiter. Mai limpede spus, ceea ce le este permis animalelor, gunoaielor şi sclavilor nu li se îngăduie stăpânilor. Religia şi lucrurile Bisericii sunt tolerate sclavilor, dar nu stăpânilor. Constituţia republicii noastre şi constituţia URSS nu interzic maselor religia. Un membru al Partidului Comunist este un stăpân. E deasupra religiei. A depăşit condiţia omului superstiţios. E un om superior. Un comunist este un om realist, materialist, bazat pe ştiinţă. Rătăcirile îngăduite maselor nu sunt tolerate comuniştilor adevăraţi. Orice comunist este ateu.
Conform constituţiei. Fiind comunist, eşti în mod automat ateu. Nu poţi să te duci la biserică. Cu atât mai mult, te-ai dat în spectacol şi ai intrat în rândul clerului. De acord, ori ba?
- Un mare număr dintre tovarăşii noştri, chiar cei din eşaloanele superioare, îşi botează copiii şi se căsătoresc religios la biserică.
- Nu-i acelaşi lucru, răspunse Horodincă. Partidul tolerează botezul copiilor şi căsătoriile religioase membrilor săi când ei fac aceasta clandenstin. Partidul cunoaşte motivul acestor practici. Un tovarăş care se pretează la căsătoria religioasă o face discret, ca o concesie faţă de femeia pe care o iubeşte. Femeile sunt sentimentale din fire. Ele cred că le va fi mai bine şi sunt căsătorite mai trainic dacă trec pe la biserică. Dacă îşi botează copiii, fac aceasta tot datorită dragostei materne. Li se face botezul copiilor aşa cum li se dă o jucărie în plus. Iată pentru ce partidul tolerează una ca aceasta. Mascarada ta din această dimineaţă e intolerabilă. Incepând de astăzi, eşti exclus din Partidul Comunist. Ţi-o spun eu. Instanţele competente vor confirma acest fapt. Fără nici o îndoială. Eşti exclus pe viaţă din partid. Din cauza mascaradei, a spectacolului la care te-ai dedat. Eşti exclus din Universitate. Universităţile din republicile noastre sunt comuniste. Indivizi ca tine nu pot să predea. Nu mai eşti nici director al monumentelor medievale din Ţara de Sus a Moldovei. De cum ajung la Bucureşti, mă dau peste cap şi-ai să fii trimis sigur într-un lagăr de reeducare. Voi supraveghea eu însumi regimul tău. Voi pune să te tundă. Să te radă în cap. Ţi s-au tăiat doar câteva şuviţe în această dimineaţă. Iţi promit că voi pune să ţi se taie tot părul din cap. Te închini la biserică. Iţi place asta. Voi face să te închini toată ziua şi toată noaptea ani de zile. în lagărele de reeducare. O să te fac să mergi în patru labe. Marş de-aici!
Constantin Virgil Gheorghiu
Fragment din cartea Dumnezeu la Paris, Editura Sophia
Cumpara cartea „Dumnezeu la Paris”
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.