Neascultarea omului de Dumnezeu si apoi vrajba dintre oameni, in toate timpurile, le-a semanat dintru inceput si mai apoi un spirit rau si intunecat. El a soptit omului: "Nu crede cele spuse de Dumnezeu, caci omul poate fi mai presus de El. De ce ai teama de El, caci nu exista...” La fel acelasi spirit al prabusirilor ispiteste pe fiecare, spunandu-i: "De ce sa asculti de alti oameni, fa-i pe ei sa asculte de tine, de nu poti singur, uneste-te cu altii si loveste-i, jefuieste-i, pune-i la inchisoare, ori chiar ucide-i; de frica ceilalti se vor supune. Fa ca ceea ce tu gandesti si doctrina vietii tale sa domine peste toti...”

Aceasta vrajmasie au purtat-o unii oameni si contra lui Iisus Hristos, chiar atuncea cand vedeau ca El tamaduia pe bolnavii din neamul lor. Spuneau ei, "de ce a facut aceasta vindecare sambata? De ce a nesocotit cu aceasta binefacere doctrina lor religioasa si politica?” Si asa, dupa vindecarea unui om cu mana uscata, sambata, in sinagoga, fariseii, conducatorii religiosi si politici au si planuit un complot ca sa-L omoare pe Iisus Hristos. Dar El, ca Dumnezeu stiutorul si al gandurilor de taina, ne spune Sfanta Evanghelie, a iesit din mijlocul lor, plecand in alte tinuturi si locuri, ca sa continue a face acelasi bine pentru altii, iar pe ei i-a lasat judecatii. Si ca temei, Sfantul Evanghelist Matei aduce cuvintele profetului Isaia, cu privire la Iisus Hristos: "El nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni pe uliti glasul Lui. Trestia strivita El nu o va frange si festila fumeganda nu o va stinge, pana ce nu va scoate spre biruinta judecata” (Matei 12: 18-20).

Intr-adevar, El nu a alergat niciodata pe uliti cu strigate si proteste, nimeni nu a auzit de la El cuvinte de revolta cu care sa invrajbeasca lumea. El usor ar fi biruit impotriva acelora care complotau impotriva Lui, caci ei nu erau decat niste ramasite istorice de doctrine omenesti, care erau ca niste "trestii strivite si festile care abia mai fumegau”. El i-a lasat pe ei sa primeasca in timp, palmuirea vantului care sa-i stinga si sa-i doboare la pamant. "El n-a umblat in sfatul necredinciosilor, si in calea pacatosilor n-a statut si pe scaunul hulitorilor n-a sezut, ci in legea Domnului a fost voia Lui si la legea Lui cugeta ziua si noaptea” (Psalm 1: 1-2). Si asa El a lasat ca toata vrajba sa palpaie pana la stingere in sufletele fanaticilor doctrinari, iar El s-a dus in alta parte sa mantuie omenirea de suferinta si de rau. "Biruinta judecatii” asupra celor rai vine in chip firesc foarte curand. El venise in lume ca sa dea biruinta Sa Divina pentru cine merge cu El si ca El.

Ca sa te ridici mai presus de orice vrajba, cauta sa-ti unesti mintea cu adevarul etern descoperit de Dumnezeu. Uneste-ti mai intai fiinta ta cu Dumnezeu si numai dupa aceea vei ajunge sa te unesti si cu oamenii. Omul e acela care desparte, dar Dumnezeu uneste.

Ramane sa ne gandim fiecare ce vrajba de veacuri a fost intre provinciile romanesti. Pentru aceasta isi facusera tari diferite cu tronuri domnesti, care sa continue si mai cu tarie invrajbirea intre unii si aceiasi romani. Unii pe altii se insultau, unii contra altora purtau chiar si razboaie. Cand le-a venit insa intelegerea ca toti sunt romani, cu una si aceeasi faptura, de la una si aceeasi mama, cu una si aceeasi limba, si cu una si aceeasi credinta in Dumnezeu, s-au inaltat eroic mai presus de orice invrajbire si au facut Unirea intre Munteni si Moldoveni, cu un singur Print al pacii. Iar mai tarziu, prin lupte chiar slobozind pe fratii lor de sub juguri straine, au facut Unirea cea Mare cu Basarabia, Bucovina si Transilvania. Si asa s-au prabusit toate vrajbele trecutului, aruncandu-le la pamant.

Aceeasi dumnezeiasca iubire se cere sa o avem si acuma intre toti fratii romani. Ma gandesc indeosebi la toti romanii care se afla pe meleagurile strainatatii din toate continentele. De ce ura si vrajba sa continue sa ne imparta in dusmanie unii cu altii? Strainii care ne-au primit cu dragoste nu ne cer asa ceva, ba inca ne facem de ocara inaintea lor cand ne vad certandu-ne. Biserica cea adevarata a lui Iisus Hristos ne cheama sa fim una si aceeasi familie a lui Dumnezeu, incorporati in unul si acelas trup mistic al lui Iisus Hristos, care este Capul nostru al tuturor. Ceea ce ne tine inca despartiti unii de altii sunt "trestiile frante si festilele fumegande” ale unor doctrine istorice omenesti trecute. Ori acestea ar putea ramane tezaure vechi, dar nu pot constitui "Viitorul” care sa aduca mantuire. Nu-ti cere nimeni sa nu ai respect pentru trecut, sa nu cinstesti memoria inaintasilor. Nu. Ceea ce se cere noua tuturor e sa nu nesocotim prezentul nostru pe aceste meleaguri straine, si nici viitorul pe care-l vrem tuturor sa fie mai mult decat a fost trecutul. De aceea sa nu stingem acea sincera iubire dintre fratii si surorile Familiei noastre, una crestineasca si romaneasca. Sa fim cu Acela care "ieri si astazi si maine e Acelasi”. Dumnezeu ne cheama sa fim Una cu El si cu toata lumea.

Trecutul ramane cum insusi cuvantul o spune, trecut. S-au prabusit imperii, s-au sfaramat conduceri, au apus doctrine si crezuri politice, lasand urmasii in intuneric si disperare, in noi conjuncturi de viata, in timpuri cu totul noi, cu vechi dusmanii disparute. Toti cei ingenunchiati si jefuiti suspina dupa o raza de lumina de dincolo de acest terestru, privirile ne sunt indreptate catre albastrul imaculat al cerului, dupa lumina indurarii milei lui Dumnezeu, Care a spus: "Chiar daca toti te vor parasi si insisi parintii, Eu voi fi cu tine”. Aceasta apropiere a lui Dumnezeu poate da o noua viziune istorica in stare sa arunce norii cei negri ai maniei omenesti, norii cei roscati ai patimilor si ai ideologiilor cu rezistentii de grupuri si de popoare, care nu pregatesc decat o ploaie de ucideri, ca sa ne topeasca cu pamant cu tot. Fie ca lumina credintei, coborata de Iisus Hristos in adancul inimilor noastre, sa fie una cu lumina Dumnezeului parintilor nostri, care de-a pururea inalta pe oameni si popoare la straluciri si glorii mai mult decat au fost cele de demult.

Parintele Vasile Vasilache

(din volumul "De la Antim la Pocrov - marturii si marturisiri")

• Suferinta nu este absurda
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: