Maica Domnului - Nascatoarea de Dumnezeu

Evangheliile canonice nu dau prea multe amanunte despre viata Fecioarei Maria. Ea este fiica unica a lui Ioachim si a Anei (Evanghelia apocrifa a sfantului Iacov), care o consacra serviciului religios din templu. De fel din Nazaret, in Galileea (Lc. 1, 26-27), ea este logodita cu Iosif, nume mentionat in genealogia redata de Evanghelia dupa Matei (1, 16), cu scopul de a arata ca Iisus apartine dupa nasterea Sa fizica poporului iudeu, inscriindu-Se in linia de descendenta davidica. Din cauza acestei logodne, Iisus a fost considerat fiul Iui Iosif si al Mariei (Lc.

3, 23 ; 4, 24 ; In 6, 24), desi Iosif are o paternitate legala asupra Lui, nu una fizica (Mt. 1, 20- 25). Aici primeste vestea cea buna de la ingerul Gavriil (Lc. 1, 26-38), fiind salutata apoi de Elisabeta, mama lui Ioan Botezatorul (Lc. 1, 42-45). Dupa nasterea Fiului sau, cel Unul-Nascut, in Betleem (Lc. 2, 4-16), ea este alaturi de Iisus in toate marile momente ale vietii si activitatii Lui: taierea-imprejur, prezentarea la templu, fuga in Egipt, predica in templu, minunea din Cana (In 2, 1), in timpul Patimilor, dupa care Fecioara este incredintata apostolului Ioan (In 19, 25). Dupa inaltarea la cer a lui Iisus (Fapte 1, 14), Fecioara impreuna cu fratii lui Iisus si femeile care au urmat pe Hristos fac parte din cercul apostolic.

Pana in secolul al IV-lea, lipseste o literatura proprie despre Fecioara Maria, cu toate ca scrierile apocrife se refera deseori la scene din viata ei. De pilda, cartea Petrecerii Prea Sfintei Fecioare, atribuita episcopului Meliton de Sardes, mentioneaza ca apostolii, care au inconjurat, pe Fecioara in ultimele clipe ale ei, au dus trupul sau spre ingropare in valea lui Iosaphat, dar aici, in fata mormantului, a fost inaltata la cer.

In Biserica apuseana, incepand cu episcopul Epifanie de Salamina, cultul Maicii Domnului ia o mare amploare. Printre altele, sarbatoarea Adormirii este deja amintita de Grigorie de Tours (+ 594) in "Tratat despre minuni". Sub papa Grigorie (590-604) sarbatoarea era comemorata la Roma la 15 august (in vechile martirologii la 18 ianuarie). Papa Sergiu I (687-701) prescrie anumite rugaciuni pentru sarbatorile mariale (Nasterea, Bunavestirea, Curatirea la Templu si Adormirea). O serie de parinti si scriitori din Rasarit au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii si in special omilii si imne, ca de pilda: Ioan Damaschin, Gherman de Constantinopol, Modest de Ierusalim, Andrei de Creta, Teodor Studitul. Literatura cul-tica este plina de rugaciuni si doxologii referitoare la persoana si rolul Maicii Domnului in iconomia intruparii Fiului lui Dumnezeu.

Invatatura ortodoxa despre Fecioara Maria poate fi rezumata in cateva nume sau titluri principale :

- "Mireasa, pururea Fecioara". Termenul aiparthenia -: pururea-fecioria - apare pentru intaia oara la sfantul Ignatie (Epistola catre Efeseni XIX, 1), care considera nasterea virginala a Mantuitorului ca unul din marile mistere ale mantuirii, de unde va fi reluat de intreaga traditie patristica pentru a de semna zamislirea fara prihana a lui Hristos din sanul Fecioarei, fara interventia omului. Cuvantul insusi, prin puterea Duhului Sfant, este Cel care isi asuma trup omenesc adevarat din trupul Fecioarei: "intelepciunea si-a zidit casa" (Pilde 9, 1). In viziunea rugului care nu se mistuia (Ies. 3, 2-3), comentatorii disting para de foc, simbolul maternitatii si ramurile, simbolul fecioriei. In cartile liturgice, ea este numita "poarta vietii", "fecioara neintinata", "usa Domnului neumblata, prin care singur Cel prea inalt a trecut si pe tine insati pecetluita te-a pazit". Ea "a zamislit fara samanta si a nascut in chip negrait pe Dumnezeu Cuvantul", "cu curatia fiind pecetluita si cu fecioria pazita", astfel incat mai inainte de nastere a fost fecioara si in nastere fecioara si dupa nastere iarasi a ramas fecioara (parthenos).

- Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului. Numele propriu-zis al Fecioarei Maria, inscris pe icoane cu initialele MR-THU, este - Mater Domini - Maica Domnului (Lc. 1, 43). Titlul theotokos - a fost adoptat de catre al III-lea Sinod ecumenic (Efes, 431), impotriva ereziei lui Nestorie, ca o dezvoltare a invataturii ortodoxe despre unirea celor doua firi in Iisus Hristos, dar Biserica nu le-a introdus in crez.

Fecioara "a nascut cu trup pe Unul din Treime, Hristos Dumnezeu", de aceea ea e Nascatoare de Dumnezeu : "Pe Cel ce S-a nascut mai inainte de veci din Tata fara de maica, pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, in anii cei de apoi L-ai nascut intrupat, din curate sangiurile tale, fara barbat, de Dumnezeu-Nascatoare". Ea nu este maica dumnezeirii, ci a unui Fiu care este Dumnezeu, "zamislitoare in chip de negrait a trupului lui Hristos". Prin ea, Cel nevazut Se face vazut. Fiul insusi Si-a luat din Maria firea Sa omeneasca, trup si suflet, prin procesul maternitatii si zamislirii fara de pacat, de la Duhul Sfant: "Cuvantul Tatalui cel necuprins, din tine, Nascatoare de Dumnezeu, S-a cuprins, intrupandu-Se".

Nestorie, care separa in Fiul lui Dumnezeu intrupat doua persoane, cea dumnezeiasca si cea omeneasca, sustinea ca Iisus este un simplu om in care Fiul a venit si a locuit si cu care formeaza o unitate foarte stransa. Impotriva acestei erezii, Sinodul de la Efes va proclama ca Fecioara nu a nascut un om, sau un om unic, ci pe Fiul lui Dumnezeu insusi, care Si-a luat din ea firea omeneasca desavarsita. Astfel, a fost recunoscuta maternitatea ei dumnezeiasca, impreuna cu fecioria ei.

- "Cea plina de har" (Lc. 1, 28), "Prea Sfanta" (panagia), Imparateasa. Vechiul Testament vorbeste deja de preaslavirea Maicii Domnului (Ps. 44). Ea este identificata cu scara dintre cer si pamant, din visul lui Iacov (Fac. 28, 12), prin care Dumnezeu a luat firea noastra umana, pe care ingerii lui Dumnezeu se suie si se pogoara. In traditia patristica, Mana este comparata cu Eva, fiind chipul unei noi umanitati. Dupa cum Eva a luat parte la caderea si moartea lui Adam, tot asa Mana a participat la "intoarcerea" chipului celui intinat la chipul cel dintai. Pe de o parte, ea a castigat aceasta stare prin umilinta sa (Lc. 1, 47-48), pe de alta parte, ea a fost sfintita prin salasluirea Cuvantului, devenind izvor de curatie si nestricaciune. Sfantul Ioan Damaschin, in "Omilie la Adormire", o numeste "templul Cuvantului". Sfanta mai presus decat toti sfintii, "mai cinstita decat heruvimii si mai preamarita decat serafimii", ea este acoperitoarea, aparatoarea, mijlocitoarea si ajutatoarea credinciosilor. Mare solitoare a crestinilor, ea inalta rugaciunile acestora la tronul lui Dumnezeu si Fiul sau: "Tu esti rugatoarea cea fierbinte catre Fiul tau si Dumnezeul nostru, ca rugaciunile Maicii mult pot spre imblanzirea Stapanului". In acest rol ea este invocata la liturghie, cantata in imnologie si reprezentata in iconografie.

Biserica Ortodoxa n-a acceptat cele doua dogme mariologice promulgate de magisteriul romano-catolic pe temeiul pietatii mariale din Biserica apuseana = zamislirea imaculata a Fecioarei (1854) si inaltarea cu trupul (1950). Cele doua dogme strica raportul dintre om si intruparea lui Dumnezeu, dar si dintre Iisus Hristos si iconomia mantuirii. Dupa har "nascatoare de Dumnezeu", Fecioara Maria este dupa nastere fiica lui Adam si numai astfel ea reprezinta umanitatea care asteapta mantuirea: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul Tau". De aceea si indumnezeirea ei este rodul intruparii

Cuvantului, care e unica sursa a nestricaciunii. Inaltarea cu trupul poate avea sensul de glorificare a firii omenesti, dar ea nu anuleaza rolul de unic mijlocitor si rascumparator al lui Iisus Hristos caci Hristos este cel care ii inalta trupul la cer. Desigur, chipul Fecioarei neprihanite si pururea mijlocitoare pentru Biserica este adanc imprimat in pietatea ortodoxa.

Pr. Prof. Dr. Ion Bria

.