Este foarte greu să scrii despre marele poet național Mihai Eminescu, dar, ne luăm curaj, de ziua lui de naștere. Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la nașterea luceafărului poeziei românești. Începând cu anul 2010 s-a instituit Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie, data nașterii marelui poet, Mihai Eminescu. Marele poet și prozator, Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în satul Ipotești, județul Botoșani și a trecut la cele veșnice la 15 iunie 1889, la București. Mihai Eminescu, numit și luceafărul poeziei românești a impresionat și a uimit, cu opera sa, o lume întreagă. Poeziile sale au rămas actuale în sânul multor generații, generând credință, nădejde și dragoste. Mihai Eminescu nu a fost numai un mare poet și prozator, ci și un strălucit ziarist, dar și un mare vizionar, un proroc peste veacuri. Poemele sale străbat vremurile cu „mii de ani lumină”. Poetul nepereche, cum mai este numit, este considerat un simbol al culturii și literaturii române. Eminescu este și va rămâne pentru totdeauna conștiința națională a neamului românesc.
În primul rând, poeziile marelui poet au o profunzime filozofică, făcând o explorare a spațiului și timpului dincolo de existența materială, într-o dimensiune a viitorului, în care omul nu numai că va atinge stelele cerului, dar va putea și comunica cu acestea. Poemul „Luceafărul” relevă preocupările poetului pentru explorarea timpului, a spațiului, dar și a universului. El a scos în evidență valoare ființei umane, care nu poate fi evaluată, oricâte mijloace și procedee s-ar folosi. „Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând". „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate”.
În al doilea rând, Mihai Eminescu este un poet mistic, vorbind în poeziile sale despre Dumnezeu, despre Hristos, despre Maica Domnului. „Dumnezeu nu este nici pe pământ, nici în cer, ci în inima noastră.” „Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc", ne spune Tudor Arghezi. Eminescu, nu numai a dat o profunzime spirituală poeziilor sale, ci a avut chiar gânduri de călugărie: „..știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, și hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuți să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopisețe în cari să înșirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se știe cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”. Poezii precum „Înger de pază”, „Rugăciunea unui dac“, „Înger și Demon“), scot în evidență preocuparea poetului pentru filonul poetic mistic. Parte din poemele sale întrec granițele unor creații literare, putând oricând să fie interpretate ca niște rugăciuni (Părintele Iustin Pârvu). Însuși Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999, înainte să viziteze România, a recitat în Piața Sfântului Petru din Roma, în limba română, poezia lui Mihai Eminescu, „Rugăciune”?
În al treilea rând, Mihai Eminescu demască apucăturile rele ale românilor, în special a celor aflați, vremelnic, la conducerea țării. „Scopul lui Eminescu era să acționeze ca un „chirurg” care elimină „putrejunea bubei noastre naționale” astfel încât societatea să poată să-și însănătoșească „corpul statului”. El se simțea obligat să lovească în nulitățile politice, pentru ca ele să știe „că nu se pot amesteca nepedepsite în lucruri ce nici sunt în stare să le priceapă”, ne spune George Călinescu. Eminescu atrage atenția românilor că trebuie să-și iubească țara, neamul și pămânmtul: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci este mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară”. „Cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată”, ne spune Mircea Eliade.
„Noi avem trebuință, mai mult decât altădată și decât oricare alt stat congener din Peninsula Balcanică, să stabilim un guvern național, serios și tare, să ne punem în pozițiune de-a putea exercita o acțiune decisivă în politica orientală. Cu deprinderile însă de gonaci de posturi, cu dezordinea morală ce întrețin în societatea noastră credincioșii și neofiții partidului zis liberal, nu se poate aștepta nici soliditate în guvern, nici pace și liniște în societate, nici putere în relațiunile noastre internaționale”, scria Eminescu în ziarul „Timpul”, la 4 ianuarie 1889.
În altă ordine de idei, Eminescu rămâne un simbol al geniului artistic, cu opere ce continuă să inspire generații întregi. Prin versurile sale, care au o muzicalitate aparte, a transformat limba română într-o artă, conturând idealuri ce răsună până astăzi.
Moștenirea lui Mihai Eminescu este un testament al iubirii de patrie, al devotamentului față de idealurile cele mai înalte și al credinței că un popor își poate păstra demnitatea doar prin fidelitatea față de valorile morale, culturale și istorice. Eminescu nu a fost doar un observator al realității, el a fost un erou al zilelor din urmă, a fost un sfânt, care emana lumină, a fost și rămâne un înger ce poartă de grijă acestei țări, un model de implicare, un far călăuzitor care ne amintește mereu că un popor fără memorie, cultură și moralitate este sortit să se risipească în negura timpului.
Prin gândirea sa filozofică, politică, socială, psihologică, profundă, Eminescu rămâne, în istorie, ca și un mare pedagog: „Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de-a privi în față ș-a recunoaște adevărul. El e crud, acest adevăr, dar numai el folosește”. „Țara asta să fie românească sau să nu fie deloc", scria marele poet Mihai Eminescu.
Iată de ce Mihai Eminescu este mai actual astăzi ca niciodată și că în această zi (15 ianuarie), suntem datori să onorăm moștenirea eminesciană și să ne amintim, cu drag și cutremur de forța culturii în modelarea identității noastre, deoarece cultura este puntea care ne leagă de trecut, dar și inspirația care ne ghidează spre viitor. Aceeași influență asupra contemporanilor se continuă și după moartea sa, urmând ca și viitorii poeți să fie mereu apreciați în comparație cu Eminescu. Dar oare va putea cineva vreodată reuși să creeze o operă superioară celei eminesciene? Doar timpul are răspunsul la această întrebare, dar „pentru tot ce-i etern, timpul nu există”.
Un ultim îndemn și testament al poetului: „Mă duc și las în urmă, o prea frumoasă țară,/ Pe care s-o cinstiți, n-o faceți de ocară!/ Copii ai sfintei Dacii, feciori de daci și geți,/ Cântați în mii de versuri, de barzi și de poeți”.
Veșnica amintire și pomenire a marelui poet Mihai Eminescu, din neam în neam!
Bibliografie:
1. CĂLINESCU, George – „Istoria literaturii române de la origini până în prezent : Mihai Eminescu (1850-1889) : Poetul național”, București: Cartea Românească, 1998;
2. CĂLINESCU, George. „Opere. . vol. 1, Viața lui Mihai Eminescu. Opera lui Mihai Eminescu”, București, Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2016;
3. POPESCU, Florentin, „Dicționar de literatură română”, București, Ideea Europeană, 2006;
4. SASU, Aurel - „Dicționarul bibliografic al literaturii române”, Pitești, Paralela 45, 2006.
5. EMINESCU, Mihai, „Manuscrisul Superfluența populației”, în Opere, vol. XV, Ediție critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei, București, 1989, pg. 85.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Mihai Eminescu in viziunea Bisericii
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.