Omul se împlinește spiritual pe măsură ce urmează calea virtuților duhovnicești. Pentru că implică efort și renunțare la sine și la plăcerile trupești, această cale e un urcuș pe care mulți îl recuză sau îl înlocuiesc cu itinerarii mai puțin anevoioase sau mai comode.
Modelul de viață pe care societatea actuală îl inoculează, în mod special, tinerilor, ca unic și infailibil, are la bază o „fericire” imediată, condiționată și garantată prin mijloace materiale, de aici efemeritatea acestei „fericiri” și tristețea care îi urmează.
Omul nu poate fi fericit trăind în păcat, în comoditate sau indiferență. Omul nu se împlinește prin lucruri sau prin oameni, ci prin împreună-lucrare cu Dumnezeu, pentru simplul fapt că sensul arătat al vieții este să devenim „dumnezei după har”: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt. 5, 48).
Fericirea vine din interior, din acest tainic „fiat”, rostit și asumat în totalitate de Sfânta Fecioară Maria, care ne deschide întreaga ființă pentru a-L primi pe Iisus Hristos înlăuntrul nostru.
Dumnezeu ne-a creat pentru Sine. Suntem și ne mișcăm în și prin El. De aceea, împlinirea ca persoane implică comuniune. Iar comuniunea are la temelie iubirea.
Maica Domnului nu este un simplu model la care ne raportăm din exterior și pe care încercăm să-l imităm în mod superficial. Ea este mijlocitoarea noastră către Dumnezeu și grabnic ajutătoare în vreme de necazuri.
Ce contrast izbitor între măreția vieții ei și viața noastră mondenă! Pe de o parte smerenia și ascultarea Maicii Domnului față de Dumnezeu, de cealaltă parte aroganța, infatuarea, neascultarea și răzvrătirea unei lumi rebele și emancipate, dornică de afirmare de sine, prin sine și pentru sine, în spiritul unei democrații ce cultivă egoismul și libertinismul, ca falsă libertate și afirmare a personalității.
O lume pentru care Iisus Hristos, Maica Domnului și sfinții sunt personaje aparținând unei istorii trecute, în fond desuete și neinteresante, care nu mai încântă aproape pe nimeni și de care oamenii își amintesc doar atunci când au probleme de rezolvat.
Pentru că lumea de azi își are idolii ei, prin care păcatele și patimile ne înrobesc și ne îndepărtează tot mai mult de sensul vieții. Nu e atât plafonarea la nivelul unor raționamente convenabile și de multe ori mincinoase, ci, înainte de toate, „orbirea” interioară care ne împiedică să vedem Adevărul.
Trăim într-o confuzie totală, alimentată permanent prin multiple surse de informare, care mai mult dezorientează și suprasaturează, un întreg „rețetar” cu formule și soluții miraculoase, ce garantează reușita sigură și facilă în viață.
Dumnezeu ne îndeamnă, în mod simplu și clar, să fim desăvârșiți prin renunțarea la păcate și prin despătimire, care implică lupta duhovnicească, în timp ce societatea ne îmbie permanent la distracție, relaxare și gândire pozitivă.
Într-o logică nepărtinitoare și aparent paradoxală, problema împlinirii omului poate fi pusă și invers. De fapt, așa-zisa lume modernă este perimată, pentru că nemaifiind în comuniune cu Dumnezeu, nu mai este contemporană cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu Sfânta Fecioară Maria și cu toți sfinții. Și deși se afirmă că trăim într-o epocă a progresului tehnologic, în plan spiritual omenirea se degradează tot mai mult și chiar involuează.
Adică ne îndepărtăm tot mai mult de împărtășirea de Dumnezeu și din acest motiv sărăcim și murim încet-încet sufletește.
Realitatea în care trăim vorbește de la sine. Fiecare om e liber să aleagă calea pe care dorește s-o urmeze. Iar libertatea e darul lui Dumnezeu. Cel puțin să avem milă de noi: să nu ne mai chinuim singuri, și unii pe alții, prin gânduri, vorbe și fapte rele!
Ne place ori nu, altă cale spre împlinire nu există, decât Calea pe care ne-a arătat-o Iisus Hristos și pe care au umblat toți sfinții, a smereniei și a iubirii jertfelnice.
Alegerea sfinților, ca model de viață, presupune însă o credință lucrătoare. Dar dacă nu ascultăm și nu primim în inimă Cuvântul lui Dumnezeu și nu stăruim în rugăciune, cum să credem?
Și dacă nu cunoaștem Adevărul, cum vrem să alegem calea cea dreaptă? Și dacă nu facem pași pe cale, cum vrem să înțelegem și să vedem dincolo de sentimentalisme, de raționamente „placide” sau de interese meschine?
Si dacă avem pretenția că știm și iubim, atunci de ce nu ne străduim să devenim mai buni și să facem bine și aproapelui nostru? Întrebări retorice de bună seamă!
De ceva vreme trăim un paradox: suntem asaltați, de pretutindeni, de cuvinte folositoare, de sfaturi duhovnicești etc., și totuși foarte puțini mai pun cuvintele mântuitoare în lucrare.
Întelegerea și bucuria vin în măsura în care înaintăm pe calea curățirii inimii și a unirii tainice cu Dumnezeu.
Se pare însă că pentru lumea în care trăim, mai ispititoare și de nelepădat sunt „roșcovele” pe care aceste vremuri amăgitoare ni le oferă la tot pasul, ca surogate de viață împlinită.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Modelul german
Publicat in : Editoriale -
Modelul rugaciunii: Tatal Nostru
Publicat in : Religie -
Modelul Zaheu
Publicat in : Duminica a 32-a dupa Rusalii -
Domnul Iisus Hristos - Modelul absolut de slujire
Publicat in : Religie -
Nevoia de modele
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.