Domnul Iisus Hristos - Modelul absolut de slujire

Domnul Iisus Hristos - Modelul absolut de slujire Mareste imaginea.

Domnul Iisus Hristos - Modelul absolut de slujire

Din Sf. Scriptură şi din istoria bisericească cunoaştem că a existat mereu o varietate de slujiri adaptate la necesităţile locului şi ale timpului.

Fiecare creștin, ca membru al Bisericii, primeşte darurile Sfântului Duh, daruri care îi orientează viaţa spre slujirea creștină, ca dăruire de sine îndreptată către Dumnezeu şi aproapele.

Sfânta Biserică posedă o mare diversitate de slujiri, de harisme, de daruri şi vocaţii. Toate acestea trebuiesc puse în practică, ca o binecuvântată conlucrare cu Dumnezeu.

„Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este Acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi.

Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului, spre folos. Că unuia i se dă, prin Duhul Sfânt, cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei.

Şi unuia i se dă, întru acelaşi Duh, credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; unuia, faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor (...). Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte” (I Co. 12, 4-11).

Duhul Sfânt este cel care dăruieşte, dar această diversitate de slujiri sau „diaconii” trebuie raportată la Mântuitorul Iisus, care a venit în lume nu să fie slujit, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi (Mt. 20, 28).

Hristos este „Slujitorul” prin excelenţă, fiind singurul purtător al slujirilor, al harismelor şi al lucrărilor arhiereşti.

De aceea se poate spune, având drept mărturie Sf. Scriptură, că toate slujirile preoţeşti, toate „diaconiile” urcă până la Hristos şi sunt întotdeauna comunicate în şi prin Duhul Sfânt (Boris Bobrinskoy, „Taina Bisericii”, Edit. Patmos, Cluj-Napoca, 2002, p. 88).

Chenoza sau „micșorarea” de Sine a Domnului Iisus nu diminuează întru nimic Slava Lui. El rămâne unicul „Slujitor” în mod desăvârșit, „care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filip. 2, 6-8).

Astfel, cuvântul „slujire” sau „diaconie” rezumă întreaga mijlocire a Mântuitorului Iisus, până la dăruirea propriei Sale vieţi pentru izbăvirea neamului omenesc din păcat şi din moarte.

Hristos este Modelul absolut de slujire pentru om, și totodată temeiul și sensul slujirii noastre, „domnia” Lui fiind o „domnie slujitoare”, nu una autocrată sau dictatorială.

În acest sens, El ne adresează și nouă îndemnul: „Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor” (Mc. 9, 35), dovada de netăgăduit că la baza oricărei forme de slujire se află smerenia.

Puterile, demnităţile sau calităţile prin care Hristos a înfăptuit mântuirea noastră sunt de Învăţător (cf. Mt. 28, 18), Arhiereu (Evr. 3, 1; 9, 11) şi Împărat (Apoc. 11, 15; 12, 10).
Prin întreita Sa slujire, Domnul Iisus Hristos ne-a răscumpărat şi ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl. Și acest întreit aspect al slujirii L-a transmis apoi Sf. Apostoli, atunci când Mântuitorul instituie Taina Preoţiei:

„Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In. 20, 21-23).

După Mântuitorul Iisus, Sfinții Apostoli sunt „următori” pe Cale, ca dăruire de sine, slujirea lor fiind unică, întrucât îşi are originea în Hristos. Această slujire a vizat întotdeauna omul întreg: minte, suflet și trup, de aceea ea nu a ignorat niciodată trebuințele materiale firești.

Ca exemplu, cunoaștem din Sf. Scriptură că activitatea misionară desfăşurată de Sf. Pavel a avut și un aspect de „slujire frăţească”, fiind o expresie a iubirii sale faţă de aproapele.

Astfel se remarcă iniţiativa pe care a avut-o împreună cu Barnaba, de a strânge ajutoare pentru creştinii din Ierusalim, în timpul foametei din vremea împăratului Claudiu (Fapte 11, 29-30).

Nu trebuie uitată nici slujirea pe care Apostolul Pavel a asumat-o, cu toată responsabilitatea şi dăruirea de sine, în timpul celei de-a treia călătorii misionare. Toate arată neobosita sa osteneală pentru a face o colectă destinată creştinilor din Ierusalim, motiv pentru care trimite pe Timotei şi pe Erast, doi dintre ucenicii lui, în Macedonia, urmând să vină şi el acolo (Fapte 19, 22).

Apoi, în cele două epistole adresate corintenilor, sunt consemnate alte câteva exemple de slujire pentru trebuințele firești, Apostolul Pavel îndemnându-i pe corinteni să strângă ajutoare pentru Biserica din Ierusalim care era greu încercată.

Colecta se făcea în ziua întâia a săptămânii, adică Duminica (I Co. 16, 2), fapt deloc întâmplător, deoarece dimensiunea milosteniei era și este una liturgică, asociată direct cu Euharistia, ca împărtășire cu bucurie și mulțumire de darurile lui Dumnezeu.

Acest aspect se poate observa, în mod deosebit, în Epistola către Romani şi în Epistola a doua către Corinteni, unde strângerea de ajutoare pentru săraci şi pentru „sfinţii” din Ierusalim este asimilată unei Euharistii.

Apoi, Sf. Apostol Pavel laudă dărnicia Bisericii din Macedonia pentru creştinii din Ierusalim, îndemnându-i pe corinteni să contribuie şi ei cu ajutoare, nu din poruncă, ci din dragoste, după exemplul lui Hristos, care S-a făcut „sărac” pentru a ne îmbogăţi pe noi (II Co. 8, 1-9).

Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă cu voie bună (II Co. 9, 7), iar bunurile lor vor suplini lipsurile fraţilor şi vor întări în felul acesta legăturile dintre ei.

Pe lângă slujirea adresată direct trupului, există slujirea prin Sfintele Taine sau slujirea sfințitoare a Duhului: „Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării” (II Co. 5, 18).

De asemenea există şi o „slujire a Cuvântului”, prezentă şi în cadrul Sf. Liturghie, consemnată încă din epoca apostolică: „Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului” (Fapte 6, 4).

În concluzie se poate spune că slujirea creştină înseamnă continuarea şi realizarea slujirii Mântuitorului Iisus în lume.

O slujirea teandrică, a oamenilor împreună cu Dumnezeu sau a lui Dumnezeu prin oameni, care izvorăşte şi se hrăneşte din slujirea plină de iubire a lui Hristos.
Biserica slujeşte în plan social nu pentru că ar urma duhului lumesc sau s-ar asemăna lumii, ci pentru că Biserica însăşi trebuie să împlinească pilda slujirii Domnului în lume şi faţă de lume.

Această slujire creștină poate fi asociată și cu chemarea lui Dumnezeu spre desăvârșire, adresată fiecăruia dintre noi: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt. 5, 48).

E o chemare care implică și asumarea responsabilă a lumii în care trăim, cu bune și cu rele, ca înduhovnicire a ei, după exemplul Mântuitorului Iisus, al Sfinților Apostoli și al Sfinților Părinți.

Toți avem vocația de a-L mărturisi pe Hristos și de a sluji semenilor, fiecare în felul său și potrivit cu „măsurile” lui, în primul rând prin propria viață, ca exemplu personal de conduită și de trăire după Sfintele Porunci și după bunele rânduieli sociale.

Este o vocație care ne împlinește, o vocație pe care oricine poate s-o asume și s-o pună în lucrare, și care se potrivește oricui, sărac ori bogat, bolnav ori sănătos, învățat ori fără școală...

Întru aceasta se vede că Dumnezeu este Iubire (I In. 4, 16), pentru că Se dăruiește deopotrivă tuturor, și dă posibilitate tuturor de a-L cunoaște, de a se împărtăși de Adevăr și de a-I sluji, fiecare după „mărimea” lui de suflet.

Mai rămâne, în ce ne privește, să luăm „jugul bun” și „povara ușoară” ale Domnului Iisus (Mt. 11, 29-30), și să scoatem cărămidă cu cărămidă din zidul păcatelor și al patimilor care ne despart de Lumina lui Dumnezeu.

Se angajează cineva, alegând acest „job”; ofertă permanentă pentru toată lumea, indiferent de C.V.?

Un „job” pentru veșnicie, însă fără salariu, fără laude, fără pauze de masă, fără concedii de odihnă și fără garanția unei pensii la bătrânețe!

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
153 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

13 Februarie 2019

Vizualizari: 243

Voteaza:

Domnul Iisus Hristos - Modelul absolut de slujire 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iisus hristos mantuitorul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE