„Moşul Gheorghe” a fost cunoscut şi cinstit ca sfânt nu numai în România, dar şi la Athos. Şi astăzi încă poporul îl consideră ca pe un sfânt al veacului nostru. S-a născut în 1846 într-un sat din Transilvania, Şugag.

A fost căsătorit şi în casa sa se citea în fiecare zi Psaltirea. Noaptea mergea în grădină unde se ruga cu mâinile ridicate, făcând metanii. Faţa sa era totdeauna senină deşi familia sa era copleşită de datorii. După paisprezece ani de viaţă familială, în 1883-1884 a luat hotărârea de a merge la Ierusalim cu mai mulţi ţărani din satul său. A primit consimţământul nevestei lui care a rămas singură cu cei patru copii. A luat cu el Evanghelia şi Psaltirea. Rugăciunea neîntreruptă a lui Iisus se afla în inima sa. A mers pe jos până la Constanţa de unde a luat vaporul; dormea două ore pe noapte şi se ruga neîncetat.

La Ierusalim a rămas patru zile mergând în fiecare zi de câte trei ori la Sfântul Mormânt pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la alte slujbe. Apoi a vizitat alte locuri sfinte din Palestina şi a trăit câtva timp în mănăstiri în post şi rugăciune neîncetată. Un mare pustnic i-a spus că nu trebuia să se facă călugăr, ci să meargă, postind şi rugându-se, prin lume pentru a redeştepta credinţa; înainte de aceasta, pentru a se pregăti, trebuia să petreacă patruzeci de zile în deşert într-o asceză totală. Se povesteşte că s-a dus în Sahara unde a suferit mari ispite. Acolo a luat hotărârea de a nu-şi acoperi niciodată capul şi de a nu mai purta încălţăminte. Se ruga neîncetat, fie în picioare cu mâinile ridicate, fie mergând cu picioarele goale pe pietrele şi nisipul încins. Nu se hrănea aproape deloc. După patruzeci de zile a revenit la Ierusalim pentru Paşti, apoi s-a întors în România.

Toată viaţa sa a mers dintr-un loc în altul cu picioarele goale, capul descoperit, îmbrăcat cu o haină lungă de piele albă aşa cum poartă ciobanii români şi cu Psaltirea în mână. Ducea o viaţă de pelerin, nu mânca decât foarte puţin, după apusul soarelui. Pe drum nu vorbea cu nimeni pentru că mintea sa era concentrată în rugăciune. Nu cerea nimic nimănui. In orice loc se afla, rămânea în rugăciune în timpul nopţii în biserică, nedormind decât trei ore. El a trăit astfel mai mult de patruzeci de ani. Mergea totdeauna recitând psalmi. Umbla fără grabă şi fără să se lase tulburat de nimic. Sub cămaşa de ţăran, se vedea o cruce mare şi grea de lemn. Avea în inima sa o bucurie permanentă şi o mare iubire pentru Hristos. Nu simţea nici căldura, nici frigul, nici foamea.

Toată viaţa a purtat acelaşi veşmânt de piele,spălat din când în când. Nu vorbea niciodată decât despre lucruri privitoare la Dumnezeu sau la mântuire. Se ruga de la douăzeci la douăzeci şi două de ore pe zi. Toată ţara îl cunoştea. Aproape în fiecare an făcea un pelerinaj la Ierusalim unde conducea grupuri de pelerini. După câtva timp a început să fie imitat. Alţi pelerini au apărut în Transilvania, practicând rugăciunea neîncetată a lui Iisus. Unii dintre ei au devenit călugări.

Din 1895 i s-a dat o chilie în turnul bisericii Sfântul Ioan din Piatra Neamţ din Moldova. In fiecare noapte se ruga timp îndelungat în biserică. Ziua străbătea în stare de
rugăciune străzile oraşului. Mulţi credincioşi, printre care şi copii, îl urmau, sărutându-i Psaltirea, atingându-i veşmântul de piele.

Toţi simţeau că Sfântul Duh era cu el. Câinii se linişteau la vederea sa. Intra adeseori în câte-o brutărie, cumpăra un sac de pâine pe care cineva îl ducea până la turn. La ora la care se întorcea, în jurul lui se aduna o mulţime de săraci, de văduve şi bătrânul Gheorghe le împărţea pâinile. Celor care îi cereau bani le dădea ceea ce primise pe drum. Nu păstra pentru el decât o singură pâine pe care o mânca seara, în afara zilelor de luni, miercuri şi vineri când nu mânca nimic. In rugăciunile sale el îi pomenea pe toţi cei care îi făcuseră vreun dar pentru ajutorarea săracilor. Petrecea un anume timp primind câte unul din cei care doreau să-i ceară sfatul. Oamenii simţeau o putere dumnezeiască strălucind din prezenţa lui paşnică, senină, bună. Avea o transparenţă duhovnicească. Adesea vizita mănăstirile din Moldova.

Mulţi au devenit ucenicii săi în Moldova, luând calea sa, umblând cu picioarele goale, capul descoperit, cu rugăciunea lui Iisus neîntreruptă în inimă. Unii dintre ei mai
trăiesc şi astăzi. Aproape de mănăstirea Sihăstria, al cărei stareţ Ioanichie era unul din ucenicii săi, bătrânul Gheorghe şi-a săpat o groapă în care se ascundea în momentul rugăciunii, ca să nu vadă decât cerul. Când se întorcea în mănăstire îi spunea plin de bucurie lui Ioanichie: "Astăzi am fost în cer”.

A murit în 1918. O mulţime imensă a participat la înmormântarea sa. Toţi simţeau că au pierdut un mare sfânt.

Intr-o lucrare încă nepublicată, părintele Ioanichie Bălan14 a descris în trei volume sute de astfel de harismatici. Ei există şi astăzi. Deşi diferă unii de alţii prin formele
lor de sfinţenie, ei au totuşi câteva trăsături comune:

1. Sunt mari asceţi pentru că ştiu, din tradiţia spirituală a Bisericii Ortodoxe, că fără asceză nu pot fî stârpite patimile şi că, fără curăţirea de patimi, omul nu poate să se
facă sensibil faţă de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Prin această transparenţă, aceşti mari asceţi trăiesc încă de aici în perspectiva eshatologică, adică „în cer”.

2. Sunt oameni ai rugăciunii neîncetate. Practică rugăciunea lui Iisus, citesc Psaltirea, participă la Sfânta Liturghie şi la cele şapte laude ale Bisericii. Ei rămân astfel în
atmosfera spirituală a Bisericii, în comuniune cu poporul credincios şi în duhul Tradiţiei ortodoxe.

3. Practică o slujire de iubire faţă de toţi oamenii, rugăciunea lor le dă o mare înţelepciune ca Părinţi duhovniceşti şi adesea ei primesc darul vindecării.

4. Cei mai mulţi devin călugări, dar rămân în contact cu poporul şi joacă un mare rol în continua înnoire religioasă ce se realizează în Biserică. Astfel, chiar dacă această
formă foarte înaltă de viaţă harismatică nu poate fi imitată de prea mulţi, ea are totuşi repercusiuni asupra vieţii poporului în general şi asupra multora dintre credincioşi
care, la rândul lor, au un rol important în înnoirea continuă a vieţii Bisericii şi ajung pe diferite trepte ale vieţii duhovniceşti.

Dumitru Staniloae

Fragment din cartea "Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant", Editura Deisis

Cumpara cartea "Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant"
carti.crestinortodox.ro/rugaciunea-lui-iisus-si-experienta-duhului-sfant_TbBFH3WwxOgs

Nota:

14 Patericul românesc, între timp publicat în 1980 şi reeditat în mai multe rânduri [n. ed.].
 

• Mosul Gheorghe Lazar, pelerinul roman
  Publicat in : Parinti
• Gandul la chinurile iadului
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: