Mutarea moastelor Sfantului Maxim Marturisitorul

Mutarea moastelor Sfantului Maxim Marturisitorul

Mutarea moastelor Sfantului Maxim Marturisitorul la Constantinopol, de la manastirea unde a fost inmormantat, este praznuita pe 13 august. Pomenirea Sfantului Maxim se face pe 21 ianuarie. Sfântul Maxim a fost exilat de împăratul Constans al 2-lea, în anul 662, în ţara lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre. Aici a trecut la cele vesnice, în urma chinurilor suferite, la varsta de 82 de ani. A fost inmormântat într-o mănăstire. Mai târziu, moaştele Sfântului Maxim au fost aduse de la mănăstirea unde fusese înmormântat la Constantinopol. 

Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Constans, nepotul lui Iraclie, şi era filosof desăvârşit. Împodobindu-se cu înţelepciunea, şi lăsând toate avuţiile sale fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creştea eresul monoteliţilor -adică al celor ce mărturisesc o singură voie în Domnul nostru Iisus Hristos -, s-a aprins de dumnezeiască râvnă şi s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin papa, ca să adune un Sinod local şi să-i anatematizeze pe cei ce cugetau acel eres, împreună cu începătorul lui. Şi a alcătuit Sfântul Maxim şi cărţi împotriva acelui eres.

Împăratul, fiind înştiinţat de aceasta, a trimis ca să-l aducă în cetatea Constantinopolului şi l-a pus înaintea judecăţii sale. Iar sfântul a ruşinat pe ereticii care se adunaseră acolo, biruindu-i pe toţi cu cuvântul adevărului. După aceasta a fost izgonit în Tracia, tăindu-i-se mâna dreaptă şi limba. De acolo, împreună cu doi ucenici ai săi, a fost trimis în părţile Laziei, însă şi acolo, cu Duhul lui Dumnezeu, mărturisea şi scria; fiindcă se spune că după tăierea limbii i s-a făcut, cu minune dumnezeiască, limba la loc, şi a vorbit curat cât a trăit.

După acea chinuire fără omenie, l-au trimis în surghiun, fără purtare de grijă. Apoi multe nevoi şi necazuri răbdând pe cale Cuviosul Maxim, a fost dus într-o ţară a sciţilor, unde a mai petrecut trei luni încuiat într-o temniţă. Şi venindu-i vremea şi ceasul cel dorit, cu veselie şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu (Viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul se găseşte la 21 ianuarie, în care zi se cinsteşte moartea lui. Iar în această zi, 13 august, săvârşim pomenirea aducerii moaştelor lui, după cum este arătat în Mineiul cel mare, din stihurile cele puse la dânsul; însă în ce vreme, în zilele cărui împărat şi cum s-au adus, n-am aflat).

Troparul mutării moaştelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Maxim, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
 

13 August 2018

Vizualizari: 1301

Voteaza:

Mutarea moastelor Sfantului Maxim Marturisitorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact