Cel mai fragil lucru
In urma promisiunilor neîmplinite suferă toată lumea, dar cei mai vulnerabili la ciocnirea cu aşteptările înşelate sunt copiii. Sufletul de copil e foarte fragil, iar trăirile emoţionale din copilărie pot lăsa o urmă de neşters pentru tot restul vieţii. Ca atare, trebuie neapărat ca adulţii să aibă o atitudine responsabilă faţă de propriile promisiuni - să nu arunce vorbe în vânt, să renunţe la metodele manipulative, ca apoi să nu se mire de ce copilul, ajuns adolescent, nu îi respectă şi n-are încredere în ei.

Pentru copil este cel mai greu atunci când îl înşală proprii părinţi şi nu e nimeni care să-l sprijine. Rămânând singur cu trauma sa, neavând posibilitatea de a-şi vărsa amarul în faţa unyi adult, el se străduie să facă faţă de unul singur şi să se descurce cu ceea ce s-a petrecut. Concluziile la care ajunge el pot fi cât se poate de deplorabile: „De vreme ce nici măcar mama şi tata nu se ţin de cuvânt, înseamnă că nu poţi să crezi pe nimeni." Altă extremă: „Dacă părinţii înşală, înseamnă că înşelăciunea este ceva normal, pot să înşel şi eu." Şi degeaba vor încerca pe urmă adulţii să îl convingă pe copil că trebuie să aibă încredere în oameni şi că nu trebuie să înşeli pe nimeni. Copiii învaţă toate din fapte, nu din vorbe. Vreţi ca odrasla voastră să se poarte într-un anumit fel? Daţi-i exemplu!

Trebuie neapărat ca părinţii să fie extrem de prudenţi atunci când fac o înţelegere cu copilul şi îi promit ceva. Nu trebuie să sperăm că este mic, şi prin urmare va uita totul repede. Copilul poate să nu arate că suferă şi să nu amintească de promisiune, dar asta nu înseamnă că n-a băgat de seamă înşelăciunea. Dacă tata şi mama nu pot, din anumite cauze, să-şi împlinească promisiunea (în viaţă se întâmplă tot felul de lucruri), trebuie neapărat să i se ceară scuze, copilului şi să i se explice totul - bineînţeles, ţinându-se cont de vârsta şi de nivelul lui de dezvoltare. O atitudine care respectă copilul şi-i cruţă sentimentele va face, poate, ca în lume să fie cândva mai mulţi oameni cinstiţi şi responsabili.

Scrisoare pentru Moş Crăciun
Adulţii folosesc destul de frecvent promisiunile pentru a-i manipula pe copii: „Dacă eşti cuminte, mergem la film", „Dacă termini anul şcolar fără note sub opt, îţi cumpăr bicicletă" etc. Copiii, având încredere nemărginită în părinţi, încep să se străduie, să se facă luntre şi punte, pentru a fi pe placul lor şi a merita răsplata făgăduită. Adulţii se ţin însă de cuvânt întotdeauna? Din păcate, adeseori, când vine „ceasul răsplăţii", părinţii uită ori se fac că au uitat de promisiune, fiindcă n-au timp, n-au bani, n-au chef.

Poate că nici n-avuseseră de gând să-şi ţină cuvântul. Se întâmplă să-i caute „nod în papură" copilului ca să-l facă pe el vinovat că nu s-au ţinut de cuvânt. Unii născocesc condiţii noi, suplimentare, pe care copilul sigur nu le va putea îndeplini: de pildă, ca nu numai în mediile anuale să nu existe note sub opt, ci nici în cele trimestriale, sau ca la toate lucrările de control să ia numai nouă şi zece.

Se întâmplă ca părinţii, încercând să obţină de la copil ceea ce doresc, să recurgă la aju-torul personajelor din poveşti. Unul dintre cele mai îndrăgite ajutoare în manipularea copiilor este Moş Crăciun. Ce nu face micuţul ca să descopere sub brad lucrul visat: un avion de jucărie, un căţel, o păpuşă sau un telefon mobil adevărat! Şi cu câtă dibăcie unii părinţi, precum şi unii bunici, se folosesc de naivitatea şi de credulitatea copilului, cu câtă uşurinţă se pretează la înşelăciune şi aruncă răspunderea asupra unei fiinţe inexistente! Găsind în locul unui căţel viu o jucărie de pluş, copilul îşi ridică ochii dezamăgiţi către părinţi, iar aceştia doar dau din umeri: „Noi n-avem nici o vină, pentru toate este vinovat Moş Crăciun, i s-au terminat căţeii sau nu i-a plăcut că ai vorbit urât cu bunica." Toate eforturile pe care copilul le-a depus pentru a merita realizarea visului său au fost zadarnice. Data următoare când mai visează la ceva, înainte de a se strădui pentru a obţine ceea ce doreşte, copilul se va gândi de zece ori, fiindcă în experienţa lui au fost deja situaţii când eforturile lui n-au dus la nici un rezultat.

Ameninţările
Nu numai promisiunea recompensei, ci şi promisiunea pedepsei poate dăuna dezvoltării personalităţii copilului şi relaţiilor lui cu cei mari. Câteodată, în aprinderea certei, ameninţările curg din gura părinţilor ca din cornul abundenţei: „Niciodată n-o să... te mai joci pe calculator/uiţi la televizor, n-o să mai inviţi acasă vreun prieten/mai mergi la bunica", „Niciodată n-o să-ţi mai cumpăr vreun lucru, n-o să te mai ajut, nu mai merg nicăieri cu tine" etc. etc. Ce ameninţări nu le sugerează bogata lor imaginaţie taţilor şi mamelor care încearcă cu disperare să-şi influenţeze cumva odrasla neascultătoare!

Pentru micuţ, cel mai cumplit lucru e să audă: „Dacă nu o să fii cuminte, n-o să te mai iubesc." Vlădica Antonie al Surojului comenta acest şantaj emoţional astfel: „Asta înseamnă că dragostea nu e gratis. Pe ea nu te poţi baza, ea nu este o bază temeinică, pe care te poţi sprijini; ea este relativă, poţi să o cumperi cu preţul respingător al bunei purtări. Pe deasupra, ce înseamnă «bine» hotărăsc părinţii, pedagogul sau şeful, iar preţul e cumplit şi în acelaşi timp meschin, fiindcă înseamnă pur şi simplu supunere şi slugărnicie."

Calmându-se puţin după conflict, adulţii încep să înţeleagă că s-au grăbit, ca să folosim un eufemism, speriindu-1 pe copil în nădejdea că astfel îl vor putea controla. Şi totuşi, promisiunea e promisiune. Ce este de făcut? Părinţii se trezesc în faţa alegerii între a se ţine de cuvânt şi a da dovadă de duritate ori a fi „nepedagogici" şi a se face că nu s-a întâmplat nimic, ba poate chiar a-şi cere iertare.

In acest caz, a te ţine de promisiune este cea mai proastă dintre decizii. Cel mai bine este ca, după ce vă veţi fi calmat şi după ce veţi fi stat de vorbă cu copilul despre situaţia creată, să-i explicaţi care moment din comportamentul lui v-a provocat o reacţie atât de puternică şi să vă exprimaţi părerea de rău pentru lipsa voastră de autocontrol. Dacă ceea ce a făcut chiar merită o pedeapsă, e important să alegeţi măsuri care să corespundă vârstei şi gravităţii vinovăţiei. O pedeapsă nedreaptă sau crudă îl poate înverşuna pe copil, şi acesta va începe să se poarte şi mai rău. Sau, dimpotrivă, se poate speria atât de tare, încât tot timpul se va teme că va face ceva greşit, va deveni anxios şi nehotărât. Pe de altă parte, dacă copilul nu vede nici o reacţie la comportamentul său urât, va decide că „merge aşa". Nepedepsirea naşte adeseori iresponsabilitate.

OLGA KRASNIKOVA

ÎNTÂRZIERILE ŞI PROMISIUNILE NEÎNDEPLINITE, Editura Sophia

Cumpara cartea "ÎNTÂRZIERILE ŞI PROMISIUNILE NEÎNDEPLINITE"