Astazi, mai mult ca oricand e mare nevoie de rugaciune. A slabit credinta in lume, a scazut si rugaciunea. Sunt mai putini cei care cred cu adevarat si putini sunt si cei care se roaga. De aceea, trebuie sa intensificam rugaciunea si sa nu lasam sarcina asta numai in grija calugarilor.
Dar pentru ce sa ne rugam? Pe cine sa pomenim in rugaciune? Cum facem sa nu uitam de rugaciune? Sunt doar cateva intrebari care umbla prin mintea oricarui crestin.
Sfintii Parinti ne invata ca intai de toate sa-I aducem lauda lui Dumnezeu si sa-I multumim pentru toate darurile pe care le-a revarsat peste noi. Dupa aceea sa avem indraznirea sa cerem ceva. Dumnezeu stie tot ce avem noi nevoie, dar pentru ca ne-a facut fiinte libere, asteapta de la noi dorintele, ca sa arate ca ceea ce ne da este dorit si acceptat de noi si nu face nimic contra libertatii noastre.
Mai apoi sa avem grija ca rugaciunea noastra sa nu fie plina de egoism. Desi suntem tentati sa zicem mai degraba: Doamne, da-mi!!, Doamne, miluieste-ma!, Doamne, ajuta-ma!, sa cautam ca intai de toate sa ne integram in marea familie a Bisericii si sa-i vedem pe toti ca pe fratii nostri si pentru toti sa ne rugam. Cea mai folositoare rugaciune este cea facuta in numele comunitatii si lucru placut lui Dumnezeu este atunci cand intai te rogi pentru fratele tau si dupa aceea pentru tine. Aceasta e cea mai mare dovada a iubirii de aproapele, cand doresti binele cuiva inaintea binelui tau, cand vrei ca Dumnezeu sa rezolve intai supararea fratelui si apoi sa caute cu milostivire si la ale tale.
Marii traitori ai credintei noastre ne invata ca dupa ce spunem rugaciunea la plural, cuprinzandu-i pe toti, sa zicem si la singular, ca Dumnezeu sa ne pazeasca de duhul mandriei. „Doamne, miluieste pe totii oamenii”, sa continue de fiecare data cu „Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul”, pentru ca atunci cand vrem sa indreptam ceva in lume, nu ne ajuta nimic altceva mai mult decat indreptarea propriei noastre persoane. Nu reusesc nimic cei care se bat cu pumnul, sau vor sa impuna norme cu forta, nici cei care se lamenteaza de pe margine si deplang starea jalnica a lumii.
Cel mai mare folos pentru lume il are cel care lasa totul in grija lui Dumnezeu, iar in privinta propriei persoane, cere mila pentru pacate si har pentru cresterea in credinta si fapta buna. Numai dupa ce ne aflam noi in odihna harului mantuitor, raspandim si in jurul nostru mireasma credintei, astfel ca lumea poate lua liniste dela noi. Din rugaciunea si linistea nostra se pot linisti multi, ceea ce cu forta sau cu repeziciunea nu reuseam niciodata.
in rugaciune, sa privim intotdeuana la ce este in jurul nostru, iar cand vedem un om defavorizat sa avem imediat in minte toata categoria oamenilor din care face parte acel frate al nostru. Din randuiala lui Dumnezeu doar pe el il vedem, dar prin vederea lui, Dumnezeu ne anunta ca pe lumea aceasta sunt alte mii de cazuri care asteapta de la noi cel putin mila rugaciunii. Nu e lucru putin sa inalti rugaciune pentru ei. Chiar daca alt ajutor nu poti da, rugaciunea spusa din inima vine ca un balsam peste rana fratelui, si, de dragul rugaciunii tale curate, Dumnezeu ii va usura suferinta. Decat sa zici la vederea unui om in caruciorul cu rotile: „Doamne, ai mila de acest necajit!”, mai de folos este sa zici: „Doamne, ai mila de toti necajitii care se chinuie in acest fel si de toti cei care se chinuie in boli pe pamant!” in acelasi timp nu te uita nici pe tine si cazi in genunchi inaintea lui Dumnezeu cerandu-i iertare pentru putina ta credinta, caci daca ai fi avut credinta, l-ai fi putut vindeca tu doar cu rugaciunea.
Ne avertizeaza Parintii sa nu uitam in rugaciunile noastre nici pe mai marii lumii, pe cei cativa care coordoneaza toata miscare pe planeta. Sa ne rugam pentru cei putini si influenti, la mana carora sta intregul Pamant. Daca ar face ei o miscare gresita, intr-o clipire de ochi noi n-am mai fi. De aceea, sa-i lumineze Dumnezeu si sa le dea gand bun, iar pe noi sa nu ne uite din cauza pacatelor in mana lor, ci sa le ingaduie numai atat cat sa ne fie de folos si putem rabda pentru mantuire. Daca si-ar lua Dumnezeu mana de pe oamenii influeti care conduc lumea si daca am inceta noi rugaciunea pt ei, rautatea isi va arata cu adevarat fata si viata ne-ar fi in primejdie.
Sa nu uitam de rugaciunea continua de iertare a pacatelor. Cum gresim mereu, mereu trebuie sa ne si rugam. Ar trebui ca rugaciunea sa ne fie mai intensa decat pacatul, dar din lucrarea satanei, luati cu pacatul, lasam la urma rugaciunea. De aceea, lumea de acum, afundata aproape de tot in pacate are nevoie de rugaciune sincera si continua, rugaciune spusa din camara sufletului nostru sau din mijlocul comuniunii eclesiale, pentru ca numai cel care se roaga are nadejde de mantuire.
Oriunde ne-am afla si in orice moment liber sa ne rugam pentru lume cu dragoste frateasca, datatoare de nadejde in rabdare si sa zicem: Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!, Dumnezeule, miluieste-ne pe noi, pacatosii!
Sebastian Marin
Sebastian Marin
-
Cum se nasc eresurile
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.