A fost intrebat Parintele Paisie Aghioritul:
- La ce sa luam aminte mai mult in Postul Mare?
- La noblete, la nobletea duhovniceasca.
- Dar Postul Mare nu este mai mult o perioada de pocainta?
- Noblete, noblete, ca sa fiti prinsi in mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip sa sporiti. Daca ati sti ce aduce nobletea, ati vana-o zi si noapte; nici n-ati mai dormi. Daca cercetezi cu de-amanuntul nobletea duhovniceasca, vei vedea ascunsa in ea maretia lui Dumnezeu.
- Dar ce este nobletea mai exact?
Nobletea duhovniceasca este superioritatea duhovniceasca, este jertfa. Un suflet nobil are pretentii numai de la sine insusi, iar nu de la ceilalti. Se jertfeste pentru ceilalti, fara sa astepte rasplata. Uita tot ce da, dar isi aminteste pana si cel mai mic lucru care i se da. Are marinimie, are smerenie si simplitate, are lipsa de interes, cinste... le are pe toate. Are cea mai mare bucurie si veselie duhovniceasca. Nobletea duhovniceasca are Harul lui Dumnezeu, este - cum sa spun - o insusire dumnezeiasca.
Acolo unde exista noblete, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. De aceea acolo Se odihneste Hristos si acolo este binecuvantarea lui Hristos. Nobletea duhovniceasca are dreptate duhovniceasca, iar dreptatea duhovniceasca are noblete duhovniceasca sau, mai bine spus, nobletea este dreptate duhovniceasca. De aceea omul care are noblete duhovniceasca nu este supus legii - „legea nu este pusa pentru cel drept”. Un astfel de om prefera sa fie ucis decat sa ucida.
- Parinte Paisie, cand mi se cere sa fac un lucru, indata ma gandesc ca am si alte treburi de facut si ma impotrivesc.
- Daca dobandesti noblete, le depasesti pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindca nobletea este in afara logicii. Voi vreti sa aranjati lucrurile cu logica omeneasca, cu dreptatea lumeasca. Unde este dreptatea duhovniceasca? Nu am spus ca omul, cu cat este mai duhovnicesc, cu atat are mai putine drepturi in aceasta viata? Omul duhovnicesc doar daruieste si niciodata nu cauta sa primeasca.
Cand ceri de la Dumnezeu pentru tine insuti un lucru din care lipseste dragostea pentru aproapele inseamna ca tot de interesul tau te ingrijesti. Pe cand, de pilda, atunci cand o mama cere de la Dumnezeu sa i se faca bine copilul sau sa mearga lucrurile bine in familie, aceasta nu este pentru ea insasi, ci pentru binele casei.
- Cum pot sa dobandesc nobletea?
- Sa te misti smerit, cu ravna curata si intotdeauna sa te jertfesti. Sa cultivi sensibilitatea duhovniceasca. Sa ramai netulburat cand altul te deranjeaza si sa te bucuri ca esti deranjat si ca nu deranjezi. Caci sunt unii carora nu le pasa daca ii deranjeaza pe altii, ci ii preocupa numai sa nu fie ei deranjati. Altii nu vor nici sa deranjeze pe altii, dar nici sa fie deranjati. Iar altii spun: „Sunt sensibil, nu pot suporta nici macar o vorba.” Dar ei jignesc pe altii.
- Ce fel de sensibilitate este aceasta?
- Adevarata sensibilitate are noblete. Nimic altceva nu-L induioseaza atat de mult pe Dumnezeu ca nobletea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cat de simple si de usoare sunt lucrurile si cat de grele le facem noi! In toate este nevoie de noblete duhovniceasca. Daca cineva nu va intelege lucrul acesta, chiar de va face trei privegheri pe saptamana sau de va tine de trei ori pe luna post negru de trei zile sau se va ruga ore intregi, chiar de isi va pastra si curatia trupeasca, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos.
Nu spun ca nu trebuie sa le faca cineva si pe acestea, dar sa se ingrijeasca sa dobandeasca lucrul cel mai important dintre toate: nobletea duhovniceasca, care este curatia sufleteasca. Sa nu existe inlauntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorinta de a placea oamenilor si celelalte, pentru a se face placut lui Dumnezeu. Cand nu exista toate aceste patimi, atunci, chiar si fara sa se roage, omul are curatie sufleteasca si se inrudeste cu Dumnezeu, se uneste cu El.
Vasile Gradinaru
Vasile Preotul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.