Noul Materic

Noul Materic Mareste imaginea.

Despre femeia care s-a spovedit unui monah lepros
Pururea-pomenitul Eftimie, monahul cel plin de virtute şi preot al lui Dumnezeu, nevoitor în mănăstirea Părintelui Arsenie cel Nou şi numărat împreună cu Sfinţii, mi-a povestit că soţia unui nobil de rang înalt, după moartea soţului, adunându-şi gândurile, cântărindu-şi păcatele şi având în cuget pomenirea morţii şi a Judecăţii înfricoşătoare, a venit la Avva Neofit, închinându-i-se, i-a spus: „Am venit la Sfinţia ta mânată de credinţă, cinstite Părinte, ca să-mi mărturisesc greşelile." Iar când acela i-a zis că nu este în măsură să primească spovedania pacatelor femeilor, ea i-a răspuns: „Părinte Sfinte, Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Cel Ce S-a îmbrăcat întru firea noastră, Care a petrecut cu vameşii şi cu fariseii şi a stat la masă în casa lui Simon Leprosul şi a fariseului, n-a respins-o pe desfrânata care a venit la el, sărutându-I cu lacrimi preacuratele picioare şi mărturisindu-şi păcatele! în schimb, tu mă alungi pe mine cea care voiesc să-mi mărturisesc păcatele şi să mă mântui?" Auzind acestea, mo-nahul i-a zis: „De vreme ce spui că ai venit, fiică, la mine, cel nevrednic, mânată de credinţa ta, să mergem în biserică, spre a face cunoscute în faţa lui Dumnezeu, întru zdrobirea inimii şi smerirea cugetului, faptele tale pe care eu, nevrednicul, le voi asculta." Auzind ea acestea, după ce s-a rugat şi s-a închinat, ca într-o stare de răpire, a rămas fără glas. Când el cu mirare a întrebat-o: „Ce s-a întâmplat, fiică? Cum mai devreme mă sileai pe mine, smeritul, să-ţi primesc spovedania, iar acum nu mai spui nimic?", ea i-a răspuns: „Nu îndrăznesc să-ţi spun ce mă frământă, cinstite Părinte; căci sunt ţinută de tot felul de gânduri rele."

Atunci Bătrânul [i-a zis]: „Dacă aşa stau lucrurile, fiică, şi, stăpânită de asemenea gânduri, nu voieşti să spui nimic, atunci scrie-ţi păcatele pe care le ştii, şi eu le voi citi înaintea Domnului Dumnezeu, Cel Ce cunoaşte cele ascunse ale oa menilor şi Care iartă, prin mila Sa cea multă şi prin iubirea Sa de oameni nemăsurată, greşelile tale." „Nici asta nu pot", a spus ea. Atunci Bătrânul a stat multă vreme pe gânduri, apoi i-a zis: „Dacă nu eşti în stare nici a le scrie, îţi voi spune eu cele pe care le săvârşesc oamenii de obicei şi te voi întreba dacă ai făcut asta sau aceea." Iar ea, după ce a fost întrebată, a zis: „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfintelor tale rugăciuni, cinstite Părinte, eu n-am făcut nimic din cele despre care vorbeşti; altele sunt greşelile mele." „Dacă este vorba de alte păcate", i-a zis el, „nu eu sunt cel ce cunoaşte inimile oamenilor şi nici nu ştiu tainele lor." „Roagă-te pentru mine, Părinte sfinte", a spus ea, „şi, după porunca Domnului, aşa să se rânduiască viaţa mea!" Cu aceste cuvinte i s-a închinat Bătrânului şi a plecat.

Pe când se întorcea acasă, a trecut pe un pod şi, văzând un monah lepros şi cu totul neîngrijit, i-a zis: „Ce-ai spune dacă te-aş lua acasă la mine să te îngrijesc, iar tu, în schimbul acestora, să te rogi lui Dumnezeu pentru mine?" „Măcar de-ai putea, doamna mea", i-a răspuns el, „să arăţi milă cu mine, păcătosul şi sărmanul!" Cum a ajuns acasă, i-a pregătit o chilie cu un pat gata aşternut, şi-a trimis robii să-i cumpere haine monahale, apoi le-a poruncit să-l însoţească la baia publică ca să fie spălat, pe urmă să-l aducă şi să-l aşeze în locul rânduit lui. După ce s-au făcut toate acestea, ea însăşi îl slujea, ungându-i rănile cu alifii şi purtându-i de grijă în tot chipul.

In Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor îi zise [monahului] lepros: „Vreau să fac ceva pentru tine, Părinte, dar să ai răbdare să mă asculţi până la capăt fără să spui nimic." „Voi face precum doreşti, doamna mea", i-a răspuns. La vremea dumnezeieştii Liturghii, săvârşite de preot în paraclisul pe care-l avea acasă la ea, îndată ce a început citirea pericopei evanghelice: „Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ..." ş.a.m.d., ea a luat mir, s-a dus la monah şi l-a vărsat pe picioarele lui, sărutându-i-le şi ştergându-le cu părul capului ei, şi şi-a mărturisit păcatele. In acel moment, s-a făcut cutremur mare, nu în tot oraşul, ci doar în casa ei; după cutremur s-a auzit un glas care a spus: „Iertate-ţi sunt păcatele!"

După acel glas, monahul lepros s-a ridicat sănătos, fără a avea pe trup nici o rană de pe urma bolii, slăvind şi lăudându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Ce face minuni neasemănate şi semne înfricoşătoare. Iar acea fericită femeie, primind iertarea pentru păcatele ei prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi petrecându-şi restul vieţii în pocăinţă, s-a mutat la Domnul, lăsând o pildă preafrumoasă celor care vor din toată inima să vină întru pocăinţă şi spovedanie la Iubitorul de oameni Dumnezeu, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină".

Despre fecioara cea plină de cumpătare
Atunci când alegem de bunăvoie să nu împlinim poruncile dumnezeieşti şi ne însoţim cu păcatul, Dumnezeu îngăduie să fim daţi porcilor; pentru aceea ajuns-am străini, prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, de Locurile Sfinte, astfel că Ierusalimul cu toate împrejurimile sale a căzut în mâna perşilor. In zilele acelea s-a petrecut în Ierusalim un lucru minunat, vrednic de pomenit, adeverit de mai mulţi, nu numai de unul, spre folosul celor iubitori de feciorie şi neprihănire.

Vrăjmaşii, după ce au pus stăpânire pe oraş, prin uciderea a mii de oameni, la urmă au intrat şi în Biserica Sfintei învieri şi în celelalte Locuri Sfinte, unde mulţimile şi-au căutat refugiul, făcând la fel: au junghiat fără milă, lăsându-i în viaţă doar pe tinerii frumoşi la trup şi pe fecioarele neîntinate; cu mulţi dintre aceşti prizonieri perşii petreceau după bunul lor plac în diferite case, târându-le cu forţa după ei şi pe fecioare, spre a le da stricăciunii.

Atunci una dintre mieluşelele lui Hristos, nuntită într-adevăr cu El, văzând cum fecioarele sunt date în fiecare zi pângăririi şi voind să arate râvna de care a dat dovadă şi David, când a spus: „Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam", a ales să se sfârşească prin înfometare - căci n-a primit să guste nimic vreme de cincisprezece zile -, cheltuindu-şi în lacrimi şi suspine neîncetate toată puterea trupească.

Fiindcă era foarte frumoasă la înfăţişare, o luase prizonieră unul dintre nobilii perşilor. Aşadar, aceasta a fost îmbiată prin mijlocirea celorlalte fecioare, prizoniere împreună cu ea, să se dea acestuia, dar pe ea numai şi auzul [unei asemenea îmbieri] o îngreţoşa; aşa că celelalte, care nu s-au dat în lături de la mâncăruri şi băuturi, acoperindu-se apoi şi de ruşinea pierderii fecioriei, o îndemnau şi pe ea să facă aşijderea; dar ea cu suspine şi lacrimi le dojenea.

La auzul acestora persul care o avea în stăpânire era cuprins, pe de o parte, de furie, iar, pe de alta, de milă faţă de ea, datorită frumuseţii sale trupeşti. Intr-una din zile, în timp ce petrecea cu alţi perşi, mânat de diavolul şi robit de pofta pentru ea, a chemat-o să vină şi să stea la masă alături de el; şi, în pofida împotrivirii ei, slugile au luat-o pe sus. Iar dacă s-a aşezat la masă lângă el, nu a pus nimic în gură. După terminarea cinei, aprins de vinul băut din belşug şi de patima desfrânării, a uitat de toate celelalte, voind ca aceasta să se culce cu el.

La împotrivirea ei, acela, sub impulsul mâniei, a lovit-o aşa de rău, că şi-a pierdut simţirea; şi, fiindcă n-a cedat defel, în pofida tuturor constrângerilor, a luat-o şi a dus-o pe la ceasurile serii sus pe meterezele turnului, întrebând-o dacă se va supune dorinţei lui. La refuzul şi sila ei [faţă de o asemenea propunere], s-a comportat ca o fiară, scoţându-şi sabia şi supunând-o caznelor; cu fiecare rană, o poftea să se lase pradă desfrânării, dar sfânta fecioară a rămas credincioasă alegerii ei. Atunci satrapul acela, întrucât ea, rănită de nenumărate ori cu sabia şi acoperită toată de sânge, când a fost întrebată pentru ultima dată, a dat acelaşi răspuns ca mai înainte, prin alegerea fecioriei, a poruncit slugilor sale să o arunce de pe metereze în gol - ceea ce s-a petrecut chiar în ceasul acela. Astfel, nevoindu-se bărbăteşte, şi-a dat duhul [în mâinile] lui Dumnezeu, primind de la El cununa muceniciei.

Un corăbier, căpitan de vas, ne-a povestit următoarele:
Plecând odată pe mare cu diferiţi pasageri la bord, bărbaţi şi femei, am ajuns în larg şi toate celelalte corăbii pluteau în voie, unele spre Constantinopol, altele spre Alexandria sau în alte direcţii, având parte de vânt prielnic, numai noi nu puteam înainta. Am rămas ţintuiţi vreme de cincisprezece zile în acelaşi loc.

Cu toţii eram îngrijoraţi, dar mai ales eu ca stăpân al vasului şi răspunzător de soarta lui şi a celor de pe el; am început aşadar să mă rog lui Dumnezeu pentru ajutor; şi într-o zi s-a auzit un glas, fără să văd cine vorbeşte, care mi-a spus: „Dă-o jos de pe corabie pe Măria şi îţi vei putea continua călătoria cu bine." La auzul acestor cuvinte gândeam în sinea mea: „Ce înseamnă asta? Despre care Mărie vorbeşte?" Cum eram nedumerit, am auzit din nou acelaşi glas: „Ţi-am spus s-o dai jos de pe corabie pe Măria şi vă veţi afla izbăvirea." Mi-a venit atunci un gând: să mă opresc brusc în mijlocul corăbiei şi să strig: „Măria!", fiindcă nu ştiam cine e. Intinsă pe patul ei, m-a auzit şi mi-a spus: „Ce porunceşti, domnul meu?" „Fii bună şi vino aici", i-am zis. Venind, am luat-o deoparte şi i-am vorbit: „Vezi, soră Măria, câte păcate am eu şi cum din cauza mea urmează să muriţi cu toţii..."

Atunci ea, suspinând adânc, mi-a zis: „Ba nu, domnule căpitan, eu sunt nefericita şi iată că-ţi mărturisesc faptele mele şi nu-ţi ascund nimici Aşadar, eu, sărmana, am fost căsătorită şi am avufl doi copii cu bărbatul meu, unul de nouă şi celălalt de doisprezece ani; fiindcă am rămas văduvă pă moartea soţului, aş fi voit să mă ia de soţie ur om de arme cu care mă învecinam; am trimis cineva la el, dar el mi-a răspuns că nu ia de soţie o femeie care are copii cu un alt bărbat. La auzul acestora, fiindcă-l iubeam şi fiindcă acum îmi doream şi mai mult să fie al meu, mi-am junghiat copiii şi i-am zis: «Iată, acum nu mai am copii.» Insă el, cum a auzit că mi-am ucis copiii, a spus: «Mi-e martor Domnul, Cel Ce e Viu: [în veci] eu nu voi lua pe una ca aceasta de soţie.» Atunci, te-mându-mă de a nu-mi fi dată fapta pe faţă şi de a fi condamnată la moarte, am plecat de acasă."

In ciuda celor auzite de la femeia aceasta, n-am vrut s-o arunc în mare, ci m-am gândit şi i-am zis: „Iată, voi coborî eu singur de pe corabie şi voi urca în barca asta; iar dacă vasul va pleca din loc, să ştii că totul a fost din pricina păcatelor mele." Am coborât apoi în barca aflată în apropierea mea, dar nu s-a întâmplat nimic: nici barca şi nici corabia nu s-au mişcat din loc.

Atunci am urcat înapoi pe vas şi i-am spus femeii: „Coboară acum şi tu în barcă", şi ea a coborât. Pe dată barca s-a învârtit de cinci ori în cerc şi s-a dus drept la fund. Iar noi am plutit într-un asemenea fel, încât în trei zile şi jumătate am făcut întreaga călătorie pe care am fi făcut-o în mod firesc în cincisprezece zile.

Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte; Editura Sophia

Cumpara cartea "Noul Materic"

Pe aceeaşi temă

12 Decembrie 2016

Vizualizari: 1161

Voteaza:

Noul Materic 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

noul materic matericul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE