Inteligenţa lumii animale premergătoare omului constituie un subiect de meditaţie cu multe necunoscute, de unde şi insistenţa noastră asupra sa. Eticheta simplistă de „instinct" pe care o punem ori de câte ori în ungherele minţii noastre nu zărim nicio lumină spre care să ne îndreptăm, nu poate reprezenta o explicaţie completă atâta vreme cât noţiunea rămâne încă vagă şi cu limite care astăzi nu mai pot fi tratate cu certitudinea de ieri. Probăm şi prin aceasta paracîoxala afirmaţie că suntem cu atât mai siguri cu cât ştim mai puţin! Delimitarea inteligenţă-instinct, prin care orgolioşi subliniem distanţa om-animal, nu mai este uşor acceptabilă. Norbert Sillamy, în dicţionarul său de psihologie, subliniază că această credinţă nu mai este astăzi admisă. Citează, mtro altele, pe un cercetător care a filmat o vulpe în hnrp ce simula că este moartă pentru a atrage în capcană un corb, din care şi-a oferit apoi un prânz copios.
Am urmărit noi înşine scene de vânătoare din viaţa animalelor, filmate pe viu.
Din înălţimile stâncilor pe care îşi avea cuibul, un vultur zăreşte o capră neagră mergând pe cornişa îngustă a muntelui. Intr-o parte era peretele vertical al muntelui, în cealaltă se afla prăpastia cu o adâncime de mai multe sute de metri. Fiind foarte îngust, drumul nu permitea decât deplasarea înainte a caprei. Ei bine, toate aceste elemente au fost observate şi „înţelese" de către vultur, pentru că din înălţimea la care era, n-a făcut decât să plonjeze brusc pe verticală, paralel cu muntele, pe lângă ochii caprei, fără să o atingă. Capra era mai voluminoasă şi probabil mai puternică decât vulturul într-un atac direct. A fost însă suficientă acţiunea vulturului pentru scopul urmărit. Capra se sperie, nu are largheţe de mişcare şi, în tentativa de a evita pericolul sărind din calea vulturului, cade în hăul de sub picioarele sale. Ce urmează este extraordinar de văzut. Paralel cu capra care se prăbuşeşte, vulturul alunecă uşor spre fundul prăpastiei, unde victima îi „cade" fără nicio luptă.
Jocul inteligenţei vulturului filmat aici nu are nimic comun cu instinctele evocate de biologi. Este un act perfect deliberat şi calculat. O investiţie indubitabilă de inteligenţă.
O altă scenă filmată prezintă vânarea unei antilope de către un grup de lei. Un leu atacă antilopa la gât, prinzându-i zona arterei carotide în cleştele maxilarelor. Alţii doi o lovesc cu membrele anterioare şi-i presează trenul posterior încercând s-o doboare. Antilopa rezistă, nu cade. Cei doi lei îşi schimbă poziţiile făcând noi tentative de doborâre. Numai leul care i-a atacat zona cea mai vulnerabilă, cea a carotidei, nu se mişcă din loc. O singură slăbire din menghina gurii sale şi antilopa ar fi putut fugi. De unde „ştie" leul importanţa vitală a acestei zone anatomice? Şi dacă este doar instinct, ce altceva este instinctul decât un program inteligent?
Fără încioială că inteligenţa celorlalte animale nu este, după cum am mai spus, o inteligenţă de lux, cum este a omului. Ea corespunde cerinţelor vitale ale posesorului, dar este incontestabil inteligenţă.
Dumitru Constantin Dulcan
Inteligenta materiei, Editura Eikon
Cumpara cartea "Inteligenta materiei"
carti.crestinortodox.ro/inteligenta-materiei_0hV47z1TUp10
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.