Avem marele avantaj că suntem foarte iubiţi de Dumnezeu, iubiţi dincolo de închipuirea omenească şi îngerească. Deci nu ne va lăsa. Dar să ne găsească Dumnezeu în mişcare. Să ne găsească pe poziţie; ne ajută, ne ţine de mână să ajungem la „Ierusalim”. Dacă nu eşti pe şoseaua care duce la Ierusalim, nu te mai ţine de mână, că eşti pe un drum lăturalnic. Dacă eşti în mişcare, Dumnezeu te ajută. Pentru că nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge! Deci nu doar să zici că vrei să faci cutare lucru, ci să mişti să-l faci, şi atunci te ajută harul: când ai început să păşeşti. Je-ai oprit, s-a oprit şi harul. „Dai voinţă, iei putere!” Dar dacă dai voinţă la fiecare pas, viaţa ta e o curgere continuă pentru că e o curgere continuă de har. (...)

Eu chiar am întrebat odată pe o maică: „Cât de mult aţi pus harul în mişcare pentru mântuirea voastră?” Harul este natură divină - „energie necreată”, spune Sfântul Grigorie Palama. Rugându-ne intens, voind şi mişcând mereu, harul nu va lipsi de la noi, şi iată unde este taina de început şi de totdeauna a biruinţei noastre.

Dumnezeu ne ajută, ne dă direcţii, ne iartă, dar pe picioarele noastre. „Dai voinţă, iei putere!” - cuvântul acesta sintetizează procesul de mântuire. Harul lui Dumnezeu ne inântuieşte pentru că noi îl cerem şi ne smerim Fără smerenie nu vine nici un fel de har. De multe ori te caută harul şi nu te găseşte pentru că nu eşti smerit.

Şi-acum se pune o problemă. Pentru că eu n-am gust numai să vorbim, am gust să nu stăm ca bulgărele, să începem ceva. Ce trebuie să mai ştiţi? Doar să începeţi, domnule, încet, încet...

Am spovedit odată pe cineva care era mare de tot, cel mai mare din ţară, eram la o biserică acolo unde am stat de vorbă şi preotul paroh [era şi profesor la teologie] şi mă întreabă o chestie aşa, de şcoală primară: „Ce să facem, cum să ne îmbisericim?”. „Domnule, e uşor. Dacă întrebi aşa, răspund şi eu tot aşa: cu primii paşi. Faci un pas, dacă nu poţi să mergi, te-agăţi de ceva sau rogi pe cineva să te ţină. Pentru că se observă la copii dorinţa de a merge. E primul lucru pe care-l fac. Am văzut odată un miel, abia născut, şi a început să sară, dorinţa de a se afirma, de a face, de a fi...”)

Să fii pe drum, pe drumul pocăinţei.

Propovăduiesc, fără discuţie, mişcarea. Nu sta pe loc! E o mare greşeală să ceri ca un hoţ, munţi întregi, când tu n-ai putut să treci un deluşor şi vrei de-a gata prepeliţe fripte de sus.

Ne-a dat destul, destule prepeliţe... fripte. Dar, nu vedeţi, omul e nemulţumit.

Şi Dumnezeu caută prilejuri ca să ne salveze, şi nu I le dăm. Şi dacă ni le dă, cârtim. E o mare greşeală.

Nu există mişcare de „fir de păr fără voia Mea”. Demarează pe cuvântul acesta şi dă-o înainte!

Cel care a venit la lucru în ceasul al unsprezecelea a primit cât cel dintâi, că I-a plăcut lui Dumnezeu că a venit. N-a împlinit, dar a fost pe drum. Şi mila lui Dumnezeu asta e: caută un prilej să ne mântuiască. Dar să plece [la drum]! Nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge. Amin!

- Cum ne putem da seama că suntem pe drumul cel bun ?

- De, dragul meu, dacă te găseşti în noroi, simţi că ţi se îngreuiază gheata şi că e udă. Dacă eşti pe un loc mai uscat, vezi că mergi mai uşor. Cum să nu-ţi dai seama? Nu ştii poruncile lui Hristos?

In limbajul fiinţei omeneşti, ca să nu mai spun în limbajul Scripturii, nu există [să spui] „nu se poate”. Şi tu ai să constaţi, dacă eşti cu adevărat pe drumul cel bun, că se poate ajunge. Asta ar putea fi o descoperire [pe] care ţi-o dă Dumnezeu, dacă eşti pe drumul cel bun. (...)

Trebuie să trăieşti, fiind pe drum adevărat, [ca] un om doritor, virtuos-doritor să te împlineşti. Ai s-ajungi să spui: „Domnule, nu există cădere” şi eşti permanent în ridicare pentru că, la intenţia asta extrem de bună a ta, te ajută harul lui Dumnezeu şi te ridici.

- Cum ştim că suntem pe calea, cea bună?

- Dacă mănânci un lucru amar, simţi că-i amar şi-l scuipi sau „Aoleo!”, mă rog... Dacă mănânci altceva, care nu-i amar, zici: „Dom 'le, acesta e bun, continui să-l mănânc, nu-l mai scuip.”

Nu v-am spus că nu suntem singuri şi că suntem nişte mlădiţe în tulpină? Deci, dacă nu sunt pe calea Mântuitorului, Care spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, atunci sigur nu eşti pe drumul cel bun. Avem porunci, avem o serie întreagă de învăţături. Unde te găseşti tu faţă de aceste lucruri? S-au bătut clopotele bisericii (...) şi nu există o bătaie de clopot ca să nu trezească în nişte oameni, care sunt netrăitori creştini, un sentiment de oarecare revenire, de fracţiune de secundă, ştiţi... Că nu bat acestea decât cu un rost, care te cheamă la o pocăinţă...

- Nehotărârea cum să o învingem?

- Stai ca prostul între drumuri, asta eşti! A spus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa... Fără de Mine nu puteţi face nimic... Cine nu adună cu Mine, risipeşte”, vasăzică ştim ce avem de făcut.

Fragment din cartea "Parintele Arsenie Papacioc - Cuvintele unui apostol al iubirii", Editura Sophia

Cumpara cartea "Parintele Arsenie Papacioc - Cuvintele unui apostol al iubirii"

 

• Ispasirea si iubirea lui Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale
• Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei
  Publicat in : Dogma