Există oameni care au diferite roluri şi meniri în viaţa noastră. Unii dintre aceştia, au rolul de “învăţători” pentru că ei vin să te înveţe ceva. Aceştia apar când te aştepţi mai puţin, iar simpla lor prezenţă te răscoleşte, te coboară sau te înalţă, dar lecţiile învăţate din întâlnirea cu ei sunt foarte puternice. Ei dispar la fel de repede din viaţa ta, precum au apărut, în momentul în care ţi-ai învăţat lecţia. Alţi oameni, apar cu rol de însoţitori în această viaţă, precum îngerii păzitori.

Ei apar atunci când inima ţi-e deschisă pentru a-i primi sau pur şi simplu i-ai primit ca pe un dar de la divinitate. Ei poposesc mai mult în viaţa ta, uneori sunt lângă tine întreaga viaţă, chiar dacă nu sunt prezenţi fizic. Şi, mai sunt unii oameni, care te uimesc, te impresionează până la lacrimi, prin viaţa lor prin curajul lor, prin spiritul lor de sacrificiu, prin altruismul lor, prin dragostea lor de patrie, neam şi ţară, prin jertfa lor, o altfel de jertfă. Aceştia sunt veteranii de război!

Astăzi, 29 aprilie este Ziua Veteranilor de Război. În puţinele garnizoane care au mai rămas se organizează ceremonii militare şi religioase în cinstea lor, a veteranilor, aducând un pios omagiu acelora care nu mai sunt în viaţă.

Priveşte veteranul! Omul care ştie pentru ce să trăiască şi este pregătit pentru moarte trebuie să privească numai înainte. Veteranul înseamnă să mergi într-o singură direcţie, să ai un singur scop, fără mustrări şi fără regrete. El nu trebuie să trăiască nici în viitor şi nici în trecut, ci numai în prezentul imediat. Eroul rămâne acelaşi azi, mâine şi întotdeauna stâncă de granit în faţa ameninţărilor armate de tot felul, în dogoarea nenorocirilor celor năpăstuiţi şi neajutoraţi, singurul care dă rost nu numai vieţii de aici, ci şi morţii, căci a muri pentru aproapele tău sau pentru ţară, nu este pagubă, ci un câştig.

„Când văd o armată cu drapelele desfăşurate în bătălie am sentimentul iubirii absolute”. Ai văzut şi admirat vreodată un ceremonial militar? Ar trebui s-o facem cu toţii. Cu ochii liberi nu putem observa decât uniformele frumos împodobite cu medalii şi decoraţii militare. Tehnica militară, în special aviaţia, cu toată splendoarea ei. Ne produce senzaţia de siguranţă şi putere, dar şi de uimire, fascinaţie, dragoste şi bucurie. Dar, ceea ce este dincolo de toate acestea, frământările, gândurile, suferinţele, căutările şi starea sufletului de ostaş, acest erou necunoscut, nu putem şti. Dar nici-o suferinţă nu e de ajuns pentru dragostea de ţară despre care se vorbeşte din ce în ce mai puţin. Mulţi ar dori să ştie ce se ascunde în mintea şi sufletul eroului, ce gândeşte el atunci când se hotărăşte să ucidă, să se lase ucis sau să intre în panteonul eroilor pentru că aşa cum spune Allende „erou nu este cel care ucide, ci acela care nu ucide şi nu se lasă ucis”.

Sufletul veteranului este asemenea unei scântei dintr-o flacără de o imensă măreţie, de o uriaşă înălţime, ajungând până la cer care se desprinde, trăieşte o anumită experienţă şi se întoarce din nou la flacără. El, acest cunoscător fin al valorilor adevărate, al momentelor firave dintre viaţă şi infern, nu moare niciodată, el se mulţumeşte să dispară din istorie şi să se întoarcă „acasă”. El nu este impresionat şi uimit de nimic, el pune în practică din cunoştinţele acumulate. Un strălucit strateg de oşti întrebat fiind: cum poate omul deveni erou, el a răspuns; „Pot să spun cum să ajungi soldat nemuritor . să ai mari comandanţi”. Pentru că întâmplarea nu ajută decât spiritele pregătite. Iar, trăsăturile esenţiale ale ostaşului foarte bine pregătit pentru a se confrunta cu spaimele morţii sunt curajul şi îndrăzneala, aşa cum avea să ne prevină şi marele Plutarh: „Nimic nu este de necucerit pentru cei curajoşi, nimic nu este greu pentru cei îndrăzneţi!”.

Instituţia veteranului este una de vocaţie, dar şi de cunoaştere. Orice persoană poate deveni o celebritate. Cu veteranul este altceva; trebuie să te naşti erou, nu să te faci erou. Pentru că dacă nu ai vocaţie, nu ai dragoste pentru neam şi ţară este foarte greu să te formezi ca patriot. Cine îşi asumă crucea de erou, îşi asumă responsabilitatea patriotului, a celui care ia parte la războiul războaielor, unde sufletul eroului primeşte libertatea zilei „care nu cunoaşte amurgul, a zilei care nu cunoaşte umbra”. Cel care îşi asumă crucea eroului îmbracă cămaşa morţii ca şi mireasa rochia pentru solemnitatea nunţii. Sunt câte unii oameni care sunt aşa de pătrunşi de sentimente naţionale şi patriotice că nu poţi să nu-i spui: De ce nu eşti erou? Amintiţi-vă de eroii şi sfinţii închisorilor comuniste! Există, chiar şi un imn al eroului: „Când îţi este somn, să nu dormi. Când îţi este foame să rabzi. Dacă te doare să nu ţipi. Dacă îţi este greu, să mergi înainte”.

Astăzi, din păcate, asistăm la o încercare de inoculare a unei înţelegeri greşite a instituţiei vetranului în societatea contemporană, care ar fi, după opinia unora, doar aceea de a se afla în treabă. Se uită intervenţia oportună şi folositoare a luptătorilor şi eroilor Armatei Române de-a lungul veacurilor. Există, aşadar o tendinţă de minimalizare a rolului important al eroului pentru comunitate, pentru societate. De ce să fim mândri de astfel de oameni? De ce să-i luăm ca modele în viaţa noastră? Mai avem nevoie de veterani de război?

Tuturor celor mai mult sau mai puţin sceptici, celor care au uitat că sunt români şi au pierdut cea mai mică fărâmă de patriotism le readucem aminte că cea mai mare şi nobilă misiune de pe pământ este aceea de slujire a omului, iar cea de-a doua misiune, la fel de măreaţă, este aceea de slujire a patriei şi a neamului, sub arme. Există ceva în ţara aceasta pe care nici-o gafă politică şi nici-o tragedie istorică nu o va putea suprima. Există forţa jertfei depline pentru semeni, neam şi ţară, există acel izvor de putere şi fără putinţă de secat. Există un singur nume pe care trebuie să-l cunoască orice român, în orice loc s-ar afla, există un nume pe care trebuie să-l slăvim în fiecare zi, există un nume pe care trebuie să-l rostim tot timpul cu vreme şi fără vreme: acesta este veteranul de război.

Nu în ultimul rând, aducem un pios omagiu tuturor celor care au luptat în Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi celor care au luptat în diferite teatre de operaţii militare.

La mulţi ani, veteranule, oriunde te-ai afla!

Ştefan Popa
 

.

• Mucenicia, haina de lumina a Ortodoxiei
  Publicat in : Religie
• Mucenicia
  Publicat in : Pilda zilei
• Mucenicia - firea crestinului
  Publicat in : Editoriale
• Acatistul Sfantului Sebastian
  Publicat in : Acatiste
• Paraclisul Sfintei Eufimia
  Publicat in : Acatiste