O marturisire de credinta copto-etiopiana

O marturisire de credinta copto-etiopiana Mareste imaginea.


O marturisire de credinta copto-etiopiana din secolul al XVII-lea

In dorinta refacerii unitatii celor doua familii ale Bisericii Ortodoxe, Rasariteana si Veche Orientala, apar astazi noi studii privind istoria evolutiei dezvoltarii lor dogmatice, canonice si cultice. Pentru noi, ortodocsii rasa-riteni, necesitatea de a cunoaste traditia dogmatica, canonica si cultica a Bisericii Ortodoxe Vechi Orientale sau necalcedoniene nu este doar un imperativ cerut de teologia ecumenica a zilelor noastre, ci si unul care se inscrie in aria preocuparilor concertate ale teologilor (dogmatisti, canonisti si liturgisti) pentru refacerea unitatii Ortodoxiei ecumenice pierdute in anul 451.

Diferitele marturisiri de credinta ale Bisericii Etiopiene, una din venerabilele Biserici Vechi Orientale, ne furnizeaza un bogat si variat material hris-tologic, care constituie o adevarata fresca a intelegerii hristologiei, de catre oameni si veacuri diferite in Biserica Apostolului Frumentius. Din numarul mare de acest fel de marturisiri, in special din secolele al XVI-lea si al XVII-lea, care cautau sa contrapuna o serioasa rezistenta influentei catolice, sunt vrednice de amintit urmatoarele: "Confesio Claudi" (Marturisirea imparatului etiopian Galawdeos), un adevarat expozeu al credintei Bisericii copte si etiopiene, "Sawana Nafs" (Refugiul sufletului), "Fekkare Malakot" (Expunerea Dumnezeirii sau Cuvant despre Dumnezeu), "Haymanota Abaw" (Credinta Parintilor) si Consolarea sufletului de Nawaya Masqal, pe care o vom prezenta in acest studiu.

Cadrul istoric al aparitiei lucrarii "Consolarea sufletului"

In secolul al XVI-lea, nagusii (imparatii) Etiopiei au pus stavila atacului musulman cu ajutorul asistentei militare portugheze. Dupa infrangerea lui Ihman Ahmed ibh Ibrahim, cunoscut in istoriografia etiopiana a "Futuh al-Habasha" (Cuceritor al Abisinienilor), portughezii patrund tot mai mult in viata politica, social-economica si religioasa a Etiopiei. Asistenta militara -oferita de portughezi - care se platea de fapt printr-o dependenta economica si militara fata de Portugalia, aduce urmari nefaste pentru Etiopia si pe plan religios. Patrunderea iezuitilor si activitatea lor de convertire a poporului si conducatorilor Etiopiei la catolicism a adus, insa, cu sine un val de proteste din partea celor care isi pastrau cu pretul vietii credinta parintilor lor. Dar, agentii Scaunului papal au reusit insa sa converteasca la catolicism pe nagusii Za Dangal (1603) si Susenyos (1606-1632).

Fiecare popor, indiferent de marimea lui, a avut insa constiintele sale tutelare, care la vremuri de rascruce au stiut sa aduca la trezire pe conationalii lor. Adeseori, acestia au izbutit intr-adevar sa redestepte constiintele conationalilor lor, pentru pastrarea unitatii nationale si religioase primite din strabuni, chiar cu pretul vietii lor. Acest lucru il vom intalni si in istoria Etiopiei. Diferiti clerici, monahi sau preoti de mir ai Bisericii Etiopiei,". s-au opus catolicismului, redactand scrieri religioase, dovedind. greselile Bisericii Catolice".

Unul dintre acesti propagatori si aparatori ai credintei etiopiene strabune este si autorul marturisirii noastre, Nawaya Masqal, care, emigrat in Egipt, scrie regelui Za Dangal o scrisoare intitulata "Consolarea sufletului". Acest titlu sugestiv voia sa spuna adresantului ca autorul isi face datoria de a apara legea strabuna, adica credinta Bisericii sale, mostenita din strabuni, impotriva propagandei iezuite, ajunsa chiar pana la curtea imperiala a neamului sau. Acest act era pentru autorul epistolei o consolare, o liniste sufleteasca pentru datoria implinita. in acest context, Nawaya Masqal isi considera epistola sa drept un mesaj de credinta ortodoxa adresat dintr-o tara indepartata. "Un mesaj. trimis dintr-o tara indepartata. Fie ca ea (scrisoarea) sa ajunga Domnului meu, imparatul Etiopiei, de la aceia a caror credinta este ortodoxa, pentru ca ei au stat cu noi si au fost numiti iacobiti".

Aceasta introducere plina de iz medieval, amintindu-ne de stilul literaturii epistolare din tara noastra, din vremea respectiva, ne sugereaza ca autorul acestei epistole era in realitate un purtator de cuvant al Bisericii Iacobite din Egipt, unde multi etiopieni isi gasisera refugiul in aceste vremuri, cand se incerca catolicizarea Etiopiei. De aceea, putem spune ca epistola este produsul mentalitatii celor doua comunitati, copta si etiopiana, din Egipt. Iata de ce epistola mentionata poate fi socotita nu numai o marturisire de credinta a Bisericii Etiopiene, ci si a celei copte. Prin aceasta, importanta sa istorica si dogmatica capata o mare dimensiune. Ea ne atesta atitudine Bisericii copte si etiopiene fata de incercarile de catolicizare ale iezuitilor.

In introducere - care tradeaza un versat condeier al genului epistolar -autorul doreste sa obtina acel captatio benevolentiae din partea imparatului tarii sale, pentru credinta marturisita de crestinii iacobiti din Egipt, care se roaga pentru imparatul Etiopiei la Sfanta Liturghie, conform canoanelor Apostolilor ".care au descins din cer.". Desigur, nu trebuie sa ne mire afirmatia facuta in privinta Canoanelor Sfintilor Apostoli, deoarece acesta era produsul mentalitatii medievale monahale. Canoanele asa-zise ale Sfintilor Apostoli, primeau nu numai paternitate apostolica, ci si un caracter revelat, de litera de Evanghelie. Aceasta asertiune ne-ar indreptati, de altfel, sa credem ca autorul epistolei ar fi fost un monah.

Tot din introducerea epistolei retinem marturia istorica conform careia sadirea credintei crestine in adancul inimii etiopienilor s-a datorat imparatilor lor, ".ortodocsi in credinta lor". Evident, autorul pomenea in primul rand pe fratii gemeni, Ezana si Suzana, in timpul carora Etiopia a fost increstinata, in secolul IV. Autorul evoca cateva nume de imparati martiri pentru credinta crestina in lupta impotriva musulmanilor, specificand ca amintirea lor este treaza pentru toti ".acei care marturisesc o natura a lui Hristos". Ce se intelegea si cum se comenta de catre teologii Bisericii necal-cedoniene expresia "o natura a lui Hristos", in timpul autorului, adica la inceputul secolului al XVII-lea, si ce se intelege astazi, ne este bine cunoscut. Marturisirea de credinta a patriarhului Etiopiei, Abuna Theophilos, prezentata cu ocazia intronizarii sale, in luna Mai 1971, ne poate servi drept marturie peremptorie in privinta noii intelegeri si interpretari a doctrinei hristologice de catre Biserica Etiopiana.

Compararea acestor doua marturisiri de credinta ne demonstreaza cu pregnanta progresul in cunoasterea dogmatica si in special in intelegerea termenilor hristologici in Biserica Etiopiei. Fara indoiala, terminologia hristologica, semantica ei, are astazi o mai mare putere de exprimare, datorita imbogatirii lexicului etiopian. Astazi, echivalentul etiopian nu mai lasa cuvantului grec sau latin, original, inca doua-trei subintelesuri, asa cum se intamplase in epoca de faurire a termenilor respectivi ce aveau sa acopere notiuni straine de gandirea si limbajul etiopian. Ce putem intelege noi cei de astazi prin expresia, folosita de autorul epistolei, "o natura a lui Hristos"? Un ortodox rasaritean, crescut in duhul pravilnic si de conservare a intelegerii traditionale a Calcedonului, la auzul expresiei "o natura a lui Hristos", ar cataloga aceste Biserici la paragraful bine cunoscut: "Biserici eretice-monofizite", aparute dupa Schisma din anul 451.

Evident, este un lucru regretabil si abominabil, dar care s-a petrecut in istoria crestina. Dar sa nu credem insa ca un fiu al Bisericii necalcedoniene n-ar proceda la fel la auzul expresiei "doua naturi ale lui Hristos". Oare sa fi uitat fiii celor doua Biserici -candva una -ca marea autoritate comuna in materie de credinta hristologica, Sfantul Chiril al Alexandriei, este cel care a pus de fapt in circulatie expresia "o singura natura" intrupata a lui Dumnezeu-Cuvantul? Calcedonienii nu-l numesc monofizit, iar necalcedonienii nu-l numesc dio-fizit. Fiecare parte a inteles definitia lui ca ortodoxa. Iar aceasta definitie nu este alta decat cea aprobata de Sinodul de la Calcedon.

Diferenta de intelegere s-a datorat insa altei cauze. Interpretarea ulterioara s-a folosit de exprimari diferite, care nu erau proprii limbii elene a Sfantului Parinte al Alexandriei. Cele doua lumi crestine, rasariteana (greaca) si cea orientala (siro-egipteana), au avut un limbaj si o gandire proprie in asimilarea si interpretarea acestei definitii. Substratul national-social si politic a contribuit si el la aceasta specificare a celor doua lumi. Si nu trebuie sa omitem cauza majora a acestor neintelegeri.

Dupa cum se stie, Scaunul de Constantinopol fusese invesmantat cu noi prerogative de canonul 28 al acestui Sinod, lucru care va atrage reactia protestatara a Scaunelor apostolice de Alexandria si Antiohia. Orgoliul acestor Scaune, vatamat inca din timpul Sinodului II Ecumenic, prin canonul 3, fusese insa declansat si hranit atat de pretentiile hege-monice ale Scaunului de Constantinopol, cat si de revendicarile exponentilor celor doua Scaune din Orient.

Accentul pe unirea ipostatica a celor doua naturi ale Mantuitorului Iisus Hristos ramane propriu Ortodoxiei orientale. Idealul teandric in Orientul care aspira la divin, ramane nota sa deosebitoare fata de Occident, scufundat in uman.

In Etiopia, receptarea formularii necalcedoniene, sau mai corect a interpretarilor necalcedoniene, au fost facilitate de multimea traditiilor iudaice, la care s-a adaugat influenta Scaunului de Alexandria, ajutat si de factorii politici ai lumii arabe. Acesti factori au contribuit din plin la improprierea terminologiei necalcedoniene, la care autorul epistolei noastre nu adauga decat cateva umbre. Atragand atentia suveranului Etiopiei asupra greselilor dogmatice ale catolicilor, identificate in mod eronat cu doctrina Calcedonului, autorul proslavea in realitate interpretarea pe care Biserica copta o dadea doctrinei hristologice statornicite la Sinodul de la Calcedon.

Daca autorul epistolei mentionate ar fi incercat sa aduca in comparatie si invatatura dogmatica a Bisericii Ortodoxe Rasaritene - lucru ce-1 evita - i-ar fi fost mai usor sa-si dea seama ca adevarul se afla intre cele doua extreme: catolicism-ortodoxie-monofizitism. Fara a incerca sa-l acuzam, sau sa-l botezam in apa Calcedonului, dorim totusi sa mentionam ca taxarea epistolei lui Nawaya Masqal, ca monofizita -lucru ce l-au facut diferiti teologi catolici, printre care si E. Cerulli, ni se pare gratuita, deoarece autorul mentioneaza intotdeauna in cuprinsul lucrarii expresia "credinta ortodoxa".

Desi vorbeste de o natura a lui Hristos, autorul are insa constiinta apartenentei sale la credinta ortodoxa. Aceasta similitudine a situatiei de fapt, o aflam in multe cazuri in Bisericile vechi orientale. Teologii lor, desi nu au inteles sau nu au exprimat corect doctrina formulata la Sinodul de la Calcedon, au avut insa constiinta apartenentei lor la credinta ortodoxa.

De aceea, se cere din partea ortodocsilor rasariteni circumspectie, ori de cate ori teologii romano-catolici inventariaza aceste Biserici la capitolul "monofizit". E lesne de inteles ca aceasta denumire a fost cauzata si de o oarecare doza de nemultumire a lumii catolice pentru darzenia acestor Biserici impotriva prozelitismului papal.

Si ca sa intelegem mai bine acest lucru, sa ne amintim ca Biserica Catolica, a numit in anumite perioade ale istoriei crestine, drept eretica si neascultatoare pana si pe pravoslavnica Biserica a Rasaritului. Sa fi fost doar o politica papala pentru a mentine crestinismul rasaritean divizat sau efectul acelei doze de amaraciune cauzat de neputinta materializarii jurisdictiei universale? Desigur, invectivele aruncate reciproc de cele doua Biserici, rasariteana si Veche-Orientala, n-au facut decat sa slabeasca puterea Ortodoxiei in favoarea prozelitismului papal si a diferitelor denominatiuni protestante.

Pentru a diagnostica continutul doctrinar al epistolei mentionate, pentru a sti ce crez hristologic marturisea autorul - calcedonian sau necalcedonian - este necesar sa urmarim indeaproape textul marturisirii de credinta referitor la unirea celor doua naturi in ipostasul divino-uman al Mantuitorului Iisus Hristos. ".Credinta -marturisea autorul epistolei -paraseste pe imparatul care crede intr-o persoana si in patru persoane.".

Evident, autorul facea aluzie la cele doua naturi ale Domnului Hristos. Dupa parerea sa, Bisericile calcedoniene ar identifica cele doua naturi ale Mantuitorului Hristos cu doua persoane. Nimic mai neadevarat! Crezul dogmatic stabilit la Sinodul de la Calcedon (451) ramane pentru veacuri marturia credintei marturisite de calcedonieni. Afirmatia autorului copt sau etiopian ramane insa edificatoare privind modul intelegerii hristologice calcedoniene in Bisericile respective, in epoca respectiva.

Epistola lui Nawaya Masqal ne atesta si prezenta unei practici iudaice in viata Bisericii etiopiene din vremea sa. Mustrand pe suveranul sau de neres-pectarea Sabatului, Nawaya Masqal afirma ca "motivul pentru trimiterea acestei scrisori este ce am auzit cand acei care nu au nici o dreptate si glorie te-au convins sa calci Legea Creatorului si sa distrugi Canonul Apostolilor. Daca n-ar fi asa ei nu ti-ar fi vorbit de abolirea Sabatului".

Autorul aducea ca dovezi pentru respectarea Sabatului si faptul ca cei considerati sfinti de Biserica Etiopiei au respectat intratotul Sabatul. In sprijinul afirmatiei sale apela la Colectia canonica intitulata "Sinodos", desi marturiseste ca aceasta Colectie este respinsa de catolici. "Eu stiu ca ei nu accepta Sinodos, pentru ca ei urasc autoritatea lui., in timp ce ei se bizuie pe invatati care adauga si reduc din Scripturi". Spiritul sau polemic aviza desigur pe teologii roma-no-catolici si, in special, pe iezuiti.

Apeland la argumente scripturistice, autorul incerca sa convinga pe imparatul etiopian Za Dangal ca Mantuitorul a infaptuit minunile Sale prin natura Sa divina, lipsita de prezenta naturii umane. Astfel, aminteste ca Mantuitorul, pe cand era in Galileea, cale de o zi in Betania, spune ucenicilor "Lazar este mort". Concluzia sui-generis, la care a ajuns autorul epistolei, era ca Mantuitorul stiuse datorita naturii Sale divine.

Oare sa fi uitat teologul etiopian cuvintele Mantuitorului "Unde l-ati pus", adresate surorilor lui Lazar, Marta si Maria? Aceste cuvinte nu vadeau altceva decat natura umana a Mantuitorului, care coexista cu cea divina in Ipostasul Sau. Sfintii Parinti, Maxim Marturisitorul si Sfantul Ioan Damaschin ne spun ca Mantuitorul putea suprima puterea divina atunci cand voia. Aceasta nu este greu de inteles nici pentru noi cei de astazi, stapaniti de vointa omenescului.

Atunci cand starea contemplativa se intalneste cu cea a postului si ascezei, vointa duhovniceasca pune stapanire asupra fiintei noastre; si invers, cand ducem o viata plina de griji lumesti, fiinta noastra este robita de acestea. Daca aceasta comparatie este sau nu intuitiva, un adevar ramane insa de necontestat, si anume acela ca vointele Mantuitorului, purtate de Ipostasul Sau, puteau scoate in evidenta o natura sau alta.

Cuvintele "Unde l-ati pus" sunt un act de umilinta savarsit de Iisus Hristos, dar si o dovada a firii umane in persoana Sa. Oare, cand a spus ca Lazar este mort, cu o zi inainte de a intreba pe cele doua surori "Unde l-ati pus" nu se aflau in Ipostasul Sau cele doua naturi? Nu era oare Domnul in trup.? Proorocii care au prevestit anumite momente viitoare din istoria mantuirii, Sfintii care au savarsit minuni nu erau purtatori ai trupului, asemanatori noua.? Dupa afirmatia autorului epistolei

noastre ar trebui sa intelegem ca Domnul Iisus Hristos n-a posedat permanent natura divina, intrucat a doua zi intreaba "Unde l-ati pus". Ce explicatie ne-ar putea da urmasii Sai in ale credintei? Nawaya Masqal ne raspunde ca Mantuitorul a pus aceasta intrebare dintr-o oarecare consideratie, de a nu se zice ca Iisus Hristos a fost omorat prin putere magica.

In reconstituirea dialogului purtat cu un preot romano-catolic, Nawaya Masqal conchidea: "Ma mir la faptul ca unul din fiii lui Leon, un purtator de vesminte preotesti mi-a spus mie. De ce iei de la el, Umanitatea Sa". Fiii lui Leon, la care se refera autorul epistolei, sunt preotii catolici, si, mai precis, iezuitii portughezi din vremea respectiva.

Dupa cum se stie, scrisoarea trimisa de episcopul Romei, Leon I (440-456), Parintilor Sinodului de la Calcedon, afirma cu tarie invatatura ortodoxa despre unitatea celor doua naturi si persoana Mantuitorului. Marturisirea Sa de credinta a fost de altfel confirmata de Parintii Sinodului.

Dialogul purtat de Nawaya Masqal si preotul catolic se incheie simplu, dar ortodox, prin cuvintele: ".laud si multumesc in unitate si egalitate cele Trei Nume, care sunt Trei Persoane si o singura Divinitate". Aceasta marturisire de credinta doxologica, lapidara dar corecta, daca ar fi fost facuta dintr-un inceput, l-ar fi scutit pe autorul epistolei mentionate de polemica care ii umbreste paginile.

O alta informatie importanta pe care o desprindem din aceasta epistola se refera la practica Circumciziunii. "De ce cei netaiati imprejur -se intreba Nawaya Masqal -se urca la Ierusalim sa faca sacrificii si sa plateasca omagiul crucii, care nu este suficient sa-i salveze pe ei?. Ma mir de truda lor. intrucat ei spun ca doar divinitatea poate face un act de divinitate si umanitatea un act de umanitate.".

Desigur, crestinii etiopieni de astazi nu se mai mira ca inaintasii lor, dar obiceiul si practica circumciziunii este prezenta si astazi in viata Bisericii Etiopiene, justificata prin fel de fel de motivari, printre care si cele de natura medicala. Retinem insa ca autorul epistolei era in necunostinta de cauza de unirea ipostatica, asa cum fusese formulata la Sinodul de la Calcedon, in anul 451. Cunostintele sale ramasesera la cuvintele din textul Evangheliei a patra "La inceput era Cuvantul.". Teologhisirea lor, turnarea acestor cuvinte in tiparele culturii vremii a necesitat insa elaborarea unui limbaj specific. Intelegerea si priceperea acestui limbaj a cerut lupte, erezii si schisme, speculatii filosofice, trairi ascetico-mistice, increderea in puterea mintii omenesti si apoi cea mai sincera marturisire a neputintei umane.

Modul unirii ipostatice, taina cea din veci ascunsa si de ingeri nestiuta, nu poate fi cuprins in notiuni si concepte umane incarcerate in tarcurile gandirii umane. Orice incercare ramane aidoma varsarii unui ocean intr-un vas de lut.

Teologii Bisericii Ortodoxe Rasaritene si Vechi-Orientale sunt tot mai constienti de faptul ca nu pot prezenta cartea de identitate a credintei celei adevarate daca se reduc numai la eliminarea din limbajul teologic a invectivelor reciproce, a anatemelor si a amintirilor luptelor hristologice fara a apela la o reinterpretare si explicitare terminologica a crezului .hristologic pentru oamenii timpului lor; desigur fara acest demers al explicitarii, "in eodem substantia", al invataturii de credinta formulata la Sinodul de la Calcedon, vom ramane aidoma celor din epoca disputelor hristologice din secolele V-VII, adica prizonieri ai limbajului de sorginte filosofica (aristotelica si neoplatonica).

Oare Sfintii Apostoli, Sfintii Parinti si crestinii din Biserica primara n-au vorbit pentru epoca lor in cuvintele Scripturii? incorporarea filosofiei in sfera teologhisirii - cel mai mare pacat ce a pandit pe teologi - a generat in decursul istoriei atatea sisteme de gandire si Scoli teologice care au culminat cu demitologizarea de astazi.

Omul, dupa invatatura crestina este chipul si asemanarea lui Dumnezeu, si totusi ramane o taina pentru el insusi. Cum ne vom inchipui, deci, ca il putem cunoaste si exprima pe Iisus Hristos prin niste definitii, daca omul nu se cunoaste pe sine insusi?

Epistola lui Nawaya Masqal ramane o marturisire a crezului hristologic copt si etiopian din secolul al XVII-lea, pe care teologii ortodocsi, rasariteni, o vor putea folosi ca referinta in masurarea progresului, in cunoasterea si intelegerea doctrinei Calcedonului, de catre Bisericile Vechi-Orientale, si in special de Biserica Etiopiei. Pentru secolul sau, Nawaya Masqal ramane un teolog bogat in cunostinte dogmatice, biblice si canonice, chiar daca uneori sunt intrebuintate tendentios. Polemica pe care o face cu iezuitii portughezi de la curtea imparatului etiopian, trecut la catolicism de catre acestia, ne dovedeste cu prisosinta ca spiritul anticalcedonian ce a domnit in Bisericile Orientale a fost alimentat si de prozelitismul catolic.

Pr. Prof. Dr. Dura V. Nicolae

.

29 Septembrie 2008

Vizualizari: 13113

Voteaza:

O marturisire de credinta copto-etiopiana 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE