Hristologia Sfantului Chiril al Alexandriei in perspectiva dialogului cu Bisericile Necalcedoniene
Bisericile necalcedoniene, marturii ale unui trecut de lupte aprige din viata Bisericii de Rasarit, prin respingerea Sinodului al IV-lea ecumenic (451), si-au urmat drumul lor de dezvoltare independent de cel al Bisericii Ortodoxe de Rasarit. In toata aceasta perioada de dainuire separata, Bisericile necalcedoniene, au fost putin si, cel mai adesea, indirect cunoscute, calificate drept "monofizite" si tratate ca eretice.
Daca multa vreme s-a crezut ca este vorba de doua doctrine hristologice deosebite, una calcedoniana a Bisericii Ortodoxe de Rasarit si alta necalcedoniana a Bisericilor Ortodoxe Vechi-Orientale, s-a ajuns ca la Aarhus in august 1964, cei 16 teologi (8 ortodocsi si 8 necalcedonieni), intruniti spre a purta un dialog de apropiere, sa recunoasca in mod clar si unanim faptul ca deosebirea intre Biserica Ortodoxa si Vechile Biserici Orientale pe teren dogmatico-hristologic are numai un caracter terminologic.
Controversele trinitare din secolul al IV-lea au evidentiat importanta terminologiei in definirea adevarurilor revelate. Majoritatea termenilor cheie folositi de Sfantul Chiril au fost imprumutati de la Sfantul Grigorie de Nazianz, dar acesti termeni incercand sa redea alt continut fie ca isi schimbau sensul, fie ca erau nepotriviti. Astfel ca disputa hristologica, ce angaja la inceputul sec. al V-lea intreaga Biserica crestina, implica o noua terminologie care avea sa se stabileasca in decursul a cel putin trei secole de framantari.
Realitatea coexistentei celor doua naturi, divina si umana, in acelasi singur ipostas al lui Iisus Hristos, implica o serie de termeni ce incercau sa sugereze sau, dupa pretentia unora, sa explice aceasta realitate tainica. Accentul nu mai cadea acum pe conceptul de natura, ca in disputele trinitare, ci pe cel de persoana, si Sfantul Chiril de Alexandria are meritul de a fi deschis pentru prima data problema misterioasa a persoanei, ca realitate deosebita de natura, fara ca el sa o fi pus in mod formal. Termenii consacrati deja prin discutiile in jurul dogmei Sfintei Treimi si folositi de Sfantul Chiril in expunerea conceptiei sale hristologice sunt: ousia, fisis, ipostatis si prosopon. Daca Biserica a folosit acesti termeni, atat in discutiile trinitare cat si in cele hristologice, spre a desemna prin "usia si fisis" natura, esenta, generalul, iar prin "ipostasis" si prosopon, persoana, individualul, la Sfantul Chiril putem observa un alt mod de folosire a acestor termeni.
O prima clasificare a acestor patru termeni, pe baza scrierilor Sfantului Chiril, ar fi urmatoarea : pe de o parte "usia si prosopon", iar pe de alta parte "fisis si ipostasis", aceasta in nici un caz in sensul ca fiecare grupa de termeni ar desemna acelasi lucru. Criteriul acestei clasificari este acela al accentului pe care termenii in discutie il primesc in scrierile Sfantului Chiril.
Termenii pe care i-am grupat separat, intalniti frecvent pe paginile scrierilor Sfantului Chiril, au creat discutii nesfarsite in legatura cu adevaratul sau presupusul lor sens, ajungandu-se chiar ca aceleasi texte chiriliene sa fie interpretate antagonic Fara a fi identici, dar fara a fi reversibili ca ceilalti doi, termenii "fisis" si "ipostasis" intelesi corect, constituie singura cale spre advaratele sensuri ale doctrinei hristologice marturisita de vrednicul urmas al Sfantului Atanasie cel Mare.
O sistematizare mai veche a sensului si a raportului de sensuri, pe care diferitii cercetatori credeau ca le vad in uzanta chiriliana a termenilor in discutie, arata astfel :
1) "fisis si ipostasis" sunt uneori sinonimi cu "prosopon" si inseamna individul subzistand in el insusi.
2) "fisis si ipostasis" au adesea un sens distinct de «prosopon», semnificand natura concreta, considerata ca realitate, facand abstractie de modul de subzistenta.
3) "fisis" nu are totdeauna sensul de "ipostasis". El este uneori sinonim cu "usia".
Aceasta clasificare justa, stabileste cel putin faptul ca "fisis si ipostasis" nu sunt identici si ca in textele Sfantului Chiril de Alexandria nu au totdeauna acelasi inteles.
In legatura cu sensul de "ipostasis" putem spune, ca urmand pe Sfantul Vasile si pe Sfantul Grigorie de Nyssa, Sfantul Chiril distinge cu claritate "usia de ipostasis". Pe de alta parte, Sfantul Chiril deosebeste "ipostasis de prosopon", aratand ca el semnifica o realitate, un lucru existent, in opozitie cu abstractiile pure sau cu aparentele (care ar putea fi banuite in "usia"), dar fara sa determine modul de existenta (cum ar putea arata "prosopon"). Sfantul Chiril spunea ca: "ceea ce nu are o ipostaza, echivaleaza cu neantul". Acesta este sensul specific pe care "ipostasis" il are la Sfantul Chiril, de realitate, de existenta in opozitie cu abstractul si cu aparentul si in acest sens se poate spune ca "natura umana a lui Hristos este o ipostaza". Dar nu inseamna ca "ipostasis" este "prosopon", cum ar incerca sa arate tendinta nestoriana, pentru ca el desemneaza numai o realitate, fara sa-i stabileasca modul de existenta. Incercand sa desemneze modul de existenta al umanitatii in Hristos ipostasis-ul chirilian nu mai are sensul de "natura", ci acela de "persoana", adica umanitatea reala a lui Hristos nu subzista in sine si prin sine, ci in si prin Persoana Logosului. Expresia "o ipostasa unica", inseamna pentru Chiril un fel de "natura" comuna, inseparabila, in care se distingeau totusi dumnezeirea si umanitatea si nu se confundau. Trebuie sa retinem, privitor la terminologia Sfantului Chiril, ca termenii in discutie nu au acelasi inteles, in mod rigid, in toate contextele, ca nu sunt concepte filozofice aplicate tainei Intruparii, ci sunt doar niste cuvinte folosite de autor spre a reda ceva din adevarul de necuprins al tainei.
Imprecizia terminologiei Sfantului Chiril, daca poate fi vorba de asa ceva, s-ar datora faptului ca Biserica nu-si formulase si stabilise invatatura sa, in acest sens, fapt ce insa nu afecteaza cu nimic fondul doctrinar al marelui aparator al Ortodoxiei.
Formula: "O singura fire intrupata a lui Dumnezeu Logosul"
Desi aceasta formula nu are autoritate in Biserica noastra, nefiind atestata de consensul Sfintilor Parinti ci constituind un mod particular de exprimare a unui adevarat ortodox, totusi reactualizarea ei in dialogul cu Bisericile necalcedoniene se justifica prin autoritatea de care aceasta formula s-a bucurat, si se bucura, printre teologii necalcedonieni.
Biserica Ortodoxa inca din sec. al Vl-lea «punea in relief armonia hotararilor Sinodului de la Calcedon cu doctrina Sfantului Chiril si se facea observatia ca in expresia "O singura fire intrupata a lui Dumnezeu Logosul", cuvantul "fisis" a fost folosit de patriarh pentru "ipostasis", adica cu sensul de persoana. Aceasta era interpretarea pe care o dadea si imparatul Justinian si ea a fost aprobata de Sinodul al V-lea Ecumenic.
Teologul grec Ioan Karmiris spune ca Parintii si teologii ortodocsi au inteles expresia - o singura fire intrupata a Cuvantului lui Dumnezeu -, ca semnificand un singur ipostas, o singura Persoana a Cuvantului intrupat si care a unit in sine in chip neimpartit si nedespartit, impreuna cu Dumnezeirea si umanitatea desavarsita. Ei au considerat deci expresia aceasta ca identica cu aceea a Evanghelistului Ioan "Cuvantul trup s-a facut" (Ioan I, 14).
Este aproape o prejudecata a teologilor moderni ca terminologia hristologica actuala a Bisericii sa fie aplicata textelor Sfantului Chiril, aceasta cu atat mai mult cu cat este evident faptul ca aceiasi termeni folositi de Sfantul Chiril si de limbajul teologic modern nu sunt identici. Daca noi intelegem astazi prin "fisis" natura, usia, Sfantul Chiril, chiar daca folosea uneori termenul de "fisis" in aceasta acceptiune, ii dadea anumite nuante. Iar daca alteori il folosea in acceptiune de "ipostasis, prosopon" sau persoana, cum se pare ca este cazul cu formula in discutie, totusi termenii nu sunt identici.
O lectura atenta a scrierilor Sfantului Chiril de Alexandria ar duce la concluzia ca autorul nu s-a luptat numai cu erezia reprezentata in acel timp de Nestorie, ci a infruntat toate curentele care incercau sa stirbeasca ceva din misterul de nepatruns al intruparii. Fiind ultimul mare reprezentant al stralucitei directii care a fost scoala alexandrina, Sfantul Chiril avea mai intai in vedere divinul din Persoana Domnului Iisus Hristos, fara a desconsidera insa umanul, facand o legatura organica intre Persoana si opera Mantuitorului. Impotriva tendintelor care reprezentau un Hristos conceptual, impartit in naturi, cu "prosopon" artificial construit de dragul sistemului, acestui Hristos filozofic, Sfantul Chiril ii opunea pe Hristos cel Unul, Singurul adevarat, pe Hristos al credintei.
In acest sens nu mai este suficient a spune ca "fisis" din formula Sfantului Chiril inseamna "persoana", sau "ipostas". In limbaj actual "fisis", din contextul chirilian, inseamna fiinta, nu in intelesul de esenta, de natura, ci in cel de existenta, calitatea de a fi realitate ; este punctul de unire intre natura umana si natura divina care sunt ipostaziate in acelasi timp de acelasi ipostas.
O singura fire, o singura realitate, un singur mod de existenta, care uneste natura si persoana intr-o singura entitate reala si care exista din vesnicie ca a doua persoana a Sfintei Treimi, dar care la un moment dat devine "intrupata", ramanand pe mai departe o singura realitate si nu doua. Aceasta unica realitate nu inseamna realitate de fiinta, de natura, care ar putea implica sensuri monofizite, ci inseamna realitatea modului de existenta. "Fisis" uneste in persoana Logosului cele doua naturi, divina si umana, intr-un singur mod de existenta, caci ambele naturi nu pot exista decat prin aceasta persoana, dar fara sa le amestece sau sa le schimbe. Intelegand "fisis" in sensul de calitate de a fi, de a exista, si aplicat naturii umane a lui Hristos, putem spune ca aceasta nu-si dobandeste si nu-si are "fisis" prin sine insasi, ci prin persoana Logosului, si cum aceasta este din veci legata de natura divina, se poate vorbi de o singura fire "fizis" intrupata a Logosului lui Dumnezeu.
Analizata astfel, putem observa ca formula Sfantului Chiril nu implica raportul dintre naturi in persoana Logosului si deci nu poate fi interpretata in sensul ca dupa intruparea Logosului lui Dumnezeu devine o singura fiinta (natura), ceea ce ar fi monofizisim radical. Ca Sfantul Chiril nu are in vedere, in aceasta formula, raporturi dintre naturi, ci numai acelasi singur mod de existenta al lor in persoana divina, ne lamureste faptul ca in toate contextele in care este folosita formula amintita, autorul revine stabilind, raportul dintre cele doua naturi, care nu implica schimbare sau amestecare.
-
Sfantul Chiril al Alexandriei
Publicat in : Calendar ortodox -
Sfantul Chiril al Alexandriei
Publicat in : Vietile sfintilor -
Scrisori pascale - Sfantul Chiril al Alexandriei
Publicat in : Vremea postului si a infranarii
-
Sfantul Chiril al Alexandriei - Scrisori pascale
Publicat in : Invierea Domnului - Sfintele Pasti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.