O nastere asistata de ofiterul politic

O nastere asistata de ofiterul politic Mareste imaginea.

Sub ce acuzaţie aţi ajuns în arest?

Acuzaţia la urmă am aflat-o. La proces, după doi ani de detenţie. Ruxandra avea deja opt luni când am fost judecată.

Ce se numea că faceţi? Inchisoare administrativă?

Nu, eram în „prevenţie”. Am născut în prevenţie fiind.

In chiar celula de închisoare sau la spital?

Am făcut opt luni la Jilava şi când s-a văzut că sunt gata să nasc, m-au dus la Văcăreşti. La Văcăreşti am născut în aşa-zisul spital, amenajat în paraclisul mănăstirii. Am fost şi sifilitică...

Cum adică?

Adusă la Văcăreşti în vederea naşterii, am fost cazată la drept comun pentru că spitalul care se aranja în fostul paraclis nu era gata. După câteva zile a apărut un sanitar cu o seringă plină cu o soluţie lăptoasă - înainte mi se luase sânge pentru analize - şi-mi spune: „Saltă fusta să-ţi fac injecţie.” Eu întreb: „Ce fel de injecţie?” El spune: „Hai că eşti intens pozitivă.” Eu: „Nu fac nici un fel de injecţie, căci neam de neamul meu nu a avut niciodată sifilis, nu m-a violat nimeni, gamela mi-am frecat-o cu nisip, din clipa asta să ştiţi, eu sunt în greva foamei.” El a plecat. La scurt timp a apărut doctorul Schaferman, directorul spitalului care, văzându-mă, mi-a vorbit cu blândeţe. Eu i-am spus că-l rog să mă opereze, pentru că dacă am sifilis, deşi nu pricep de unde, nu vreau să nasc un monstru. M-a rugat să am răbdare, că-mi reface analizele şi să nu fac greva foamei! Nu mă întrebaţi cum am trăit cele 11 zile cât a durat analiza. Tot doctorul Schaferman a venit să-mi spună că sunt perfect sănătoasă şi că trebuie să refacă analizele tuturor deţinuţilor, căci printre ei e unul intens pozitiv. Se greşise!

Ce spaimă veţi fi tras!

Trebuie să vă povestesc şi ceva vesel. Sus pe prici unde stăteam, era o deţinută de drept comun - habar n-am ce făcuse - care lucra la spitalul cel nou ce se ridica în curtea mănăstirii. Ea era îndrăgostită de un deţinut tot de drept comun şi mă rugase s-o ajut să-i strecoare bileţele de dragoste. In viaţa mea n-am scris nişte stupidităţi mai grozave: „Dragă cutărică, mare dor mi-e de tine, abia aştept să treacă noaptea să te revăd la lucru, etc, etc, ce bine ar fi etc., etc...” Şi pentru această prostituare intelectuală a mea primeam pâine albă cu şuncă, friptură, brânză bună. Mi-era ruşine de mine, dar o făceam pentru viitorul copil, care s-a născut fără să mă chinuiască prea mult. Avea 3,2 kg şi era foarte sănătos. Trebuie să spun că am născut fără să scot un ţipăt. Nu departe de geamul celulei femeilor era celula bărbaţilor bolnavi. Imi era ruşine să fac circ - mie îmi arde să nasc şi ei sunt atât de bolnavi după chinurile anchetelor... Acum câţiva ani, un inginer Stănescu m-a găsit, a venit la noi şi mi-a povestit că ei, bărbaţii, când au auzit în noapte: „Domnule miliţian, naşte gravida, aduceţi un doctor” ei s-au îmbrăcat şi emoţionaţi aşteptau să ţip de durere. Dar eu am născut gâfâind ca o locomotivă. Atunci ei au crezut că am murit şi în surdină au cântat Tristă Duminică! Unul dintre ei, prin nenea Gî mi-a trimis pentru copil un săpun parfumat ca să nu-l spăl cu săpunul de creolină care ni se dădea nouă!

V-a asistat cineva la naştere?

Am fost asistată de o moaşă, deţinută de drept comun, pentru că în noaptea în care am început eu să nasc, nu era de gardă nici un medic. Era doar un sanitar care mi-a adus o moaşă de la drept comun, însoţită de poliţaiul de drept comun. Şi bineînţeles, a venit, imediat, miliţianul politic ca nu cumva eu, în momentele acelea în care nu-ţi trecea nimic prin cap... să transmit ceva. Dreptul comun avea vorbitor. Noi, politicele, nu.

In chinurile naşterii...

...în chinurile naşterii să nu transmit cumva vreun mesaj, afară!

Fetiţa cât a stat cu dumneavoastră?

Ruxandra, avea 11 luni când a fost luată din închisoare. A stat în închisoare de când am născut-o şi până în 1 martie. în 13 aprilie ar fi împlinit anul. A fost cu mine la Jilava, apoi la Văcăreşti, la Mislea şi iar Văcăreşti. A făcut puşcărie 20 de luni.

Eraţi mai multe deţinute în celulă?.

Eram cu multe deţinute şi unele bolnave. Care, trebuie să spun, au fost foarte drăguţe cu mine. Trebuie să spun asta. Dacă Ruxandra plângea, nu se supărau. Ele săreau s-o legene, s-o plimbe...

Şi pentru ele cred c-afost...

...o mângâiere! Lângă celula noastră era alta, cu tuberculoase. Madam Covrig mă ruga: „Sunt tuberculoasă, dar lăsaţi-mă s-o plimb. C-o ţiu cu spatele lipită de mine, să-mi amintesc şi eu de copiii mei.”

O lăsaţi?

Săraca femeie! Aşa cum era, se lega la gură, să nu atingă fata cu suflarea ei - că răsufla în capul Ruxandrei, nu spre ea - şi o ţinea în braţe ca-ntr-un scăunel, plimbându-se cu ea pe coridorul acela nenorocit. Ii mai cânta câte un cântecel de-al ei...

Pentru acele femei fetiţa dumneavoastră ţinea locul copiilor pe care-i aveau acasă. A fost mai iubită ca oriunde!

Vă daţi seama! Cum plângea, săreau: „Lasă-mă pe mine să văd ce are!” In fiecare zi: „Lasă-mă să-i fac baie în seara asta!”

Dar unde-i făceaţi copilului baie?

Primeam un lighean, primeam alcool ca să-l dezinfectez şi o găleată cu apă caldă.

In fiecare zi?

In fiecare seară. La Văcăreşti. Ea împlinise şase luni acolo şi procesul încă nu venea. Noi eram sănătoase, iar spitalul avea nevoie de paturi. M-au dus la Mislea. Ei, noaptea aceea în tren, cu Ruxandra în braţe... S-o schimbi, să ai grijă de ea... Nu mi-a fost chiar uşor...
Fără ajutor, dar bine păzite.

Când m-a luat doamna Hossu la Memorialul durerii, i-am spus: „Doamnă, eu consider şi povestesc prietenelor mele că am născut ca o regină. Cu suita în jur. C-aveam doi miliţieni. Cel politic stătea cu mâna pe perete şi eu c-un picior pe mâna lui.” Că nu ai condiţii într-un spital de puşcărie ca într-o maternitate. Aveam un sul de pătură sub mine şi pe biata moaşă. Care a fost excepţională. Am mulţumit atunci acestei femei, care se numea Ioana ca şi mine, dar .... acest pasaj la emisiune nu a fost dat. Eu o admir pe doamna Hossu pentru ceea ce face, dar n-a dat ce-am povestit eu despre naşterea fetiţei mele Ia Văcăreşti, nici mulţumirile pe care le aduceam celor care se purtaseră omeneşte...

I-a fost teamă, probabil, de imaginea „ireverenţioasă" ce se compunea în mintea telespectatorului sau cine ştie...

Nu, a dat tot ce-am spus, afară de faptul că eu oamenilor cumsecade le mulţumeam. Adică trebuia să iasă numai rău şi numai rău. Şi nu-i chiar aşa. Nicăieri nu-i doar aşa - numai rău şi oameni răi... Doamnă, eu dacă aş mai apărea într-o emisiune, aş face-o doar pentru a le mulţumi oamenilor care s-au purtat bine în mizeria aceea cumplită. Cum scrie Lena Constante, care a suferit cumplit şi care-a fost judecată absolut pe nedrept, condamnată pentru spionaje şi Dumnezeu mai ştie ce... Totuşi, o miliţiancă îi tricotează nişte şosete şi, cu spaima-n suflet, i le dă. Ăsta e un lucru nemaipomenit când tu eşti cu picioarele goale în iarnă! Păi, dacă eu vă dau azi o pereche de şosete, o să spuneţi: „Am primit o pereche de şosete, mulţumesc.” Dar dumneavoastră mai aveţi şosete, iar astea, ale mele - vă plac sau nu vă plac. în timp ce acolo...

Eu am făcut Jilava în pantofi de vară. Ajunsesem în Jilava în 19 august şi primisem spre Crăciun nişte bocanci care nu mi s-au dat. Şi în decembrie am rămas cu ciorapi şi pantofi albi, cu toc înalt, căci fusesem arestată pe-o căldură nebună. Şi acum am să povestesc un lucru urât, pe care-l evit de obicei. Am ieşit la raport şi am spus: „Domnule ofiţer, eu sunt însărcinată şi am picioarele goale." Vişinescu se numea acel personaj. Mi-a spus: „Dar ce? Eu te-am îmborţoşat?...” M-a făcut să mă ruşinez. Eu nu ştiusem că sunt însărcinată când m-au arestat.

Povestiţi, vă rog, despre Jilava...

V-am spus că vreau să vorbesc de oamenii care au făcut şi bine, nu numai despre secături. Ei, bine, era o gardiană mai bătrână, i se spunea coana Ioana. Coana Ioana ne bruftuluia - „Ieşiţi afară, luaţi-vă tineta!”, mă rog, vorbea cum trebuie... într-o zi, eram pe prici, sus, cu Ileana. Se deschide uşa şi văd un lighean. Şi pe mama mea care spăla pe jos. Coana Ioana deschide şi ţipă la noi, nu ştiu ce spune - poate „Ia deschideţi fereastra că nu-i aer!...” - dar în acelaşi timp, mi-a făcut un semn, aşa, repede. Şi Petronela zice: „Ioana, uită-te repede pe sală!” Şi mama făcea „Hi!” Iar eu m-am ridicat să mă vadă că am burtă. Mama spăla pe jos mai departe. Ei, ăsta nu-i un gest frumos din partea ei? Adică gardiana i-a spus: „Dacă vrei să-ţi vezi fata...” Iar mama o fi zis: „Fac orice ca s-o văd.”

Nu toţi gardienii şi-or fi ales meseria de bună-voie ori în cunoştinţă de cauză...

Aflaţi că, după ce am ieşit din închisoare, m-am trezit într-o zi cu coana Ioana la uşă, în strada Toamnei.

Ce voia?

Să mă vadă.

Ce-a găsit de spus în exteriorul zidurilor închisorii?

Zice: „Am făcut şi eu ce am crezut că pot să fac bine, rău n-am făcut nimănui.” Zic: „Coana Ioana îţi sunt recunoscătoare că ai fost drăguţă şi mama m-a văzut acolo.” Am întrebat-o dacă are copii, nepoţi. Şi am luat din jucăriile Ruxandrei şi ale lui Mihnea şi i le-am dat pentru nepoţeii ei. Iar Ruxandra ieşea cu toate, să i Ie dea pe toate. „Uite, i-am spus, păpuşica asta o dăm, asta o păstrăm. Una ţie, una doamnei Ioana." Ca să mai ţin ceva copiilor. Ai mei erau foarte darnici, dădeau tot! Ăsta a fost un gest frumos. Singurul om bun şi drăguţ din Jilava a fost această coană Ioana. Dar, pot s-o uit? O văd şi acuma pe mama, săraca, spălând pe jos! Cimentul acela dat cu motorină, împuţit şi cu cârpele acelea nenorocite, numai ca să mă vadă pe mine. Păi, coridorul acela era de aici până în poartă, dacă nu şi mai lung!

Fragment din cartea "Am făcut Jilava în pantofi de vară", Editura Cetatea de Scaun

Cumpara cartea "Am făcut Jilava în pantofi de vară"

Pe aceeaşi temă

09 Octombrie 2019

Vizualizari: 249

Voteaza:

O nastere asistata de ofiterul politic 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE