O viziune falsa despre sine

O viziune falsa despre sine Mareste imaginea.

Absenţa lui Dumnezeu în rugăciune

Se pare că Antonie Bloom nu a privit absenţa lui Dumnezeu în rugăciune ca pe o părăsire de către Dumnezeu, ci ca o tăcere a Sa. „Nu vorbesc despre o absenţă reală - Dumnezeu nu este niciodată absent în mod real -, ci despre sensul în care experimentăm această absenţă. Stăm înaintea lui Dumnezeu şi strigăm la un cer gol, din care nu ne vine nici un răspuns. Ne întoarcem în toate părţile şi El nu este de găsit nicăieri." Antonie Bloom a afirmat că, uneori, Dumnezeu se poate ascunde şi rămâne ascuns. Antonie Bloom a fost puternic convins că Dumnezeu nu este niciodată absent din vieţile oamenilor, iar atunci când oamenii experimentează o asemenea „absenţă", ea reprezintă doar o categorie subiectivă. „Această absenţă este, desigur, subiectivă atâta timp cât Dumnezeu este întotdeauna prezent cu noi."

Dumnezeu nu poate abandona o persoană, ci îi oferă posibilitatea de a-şi spori credinţa, şi i-a încurajat pe ascultătorii săi să fie constanţi în rugădune, în spedal în momentele de absenţă subiectivă a lui Dumnezeu, pe care a numit-o părăsire de către Dumnezeu. „Ne putem ruga în timp ce ne aflăm într-o stare lipsită de Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu este acolo, însă eu sunt orb, sunt indiferent, şi numai printr-un act al infinitei Sale milostiviri nu mi se arată, pentru că nu sunt încă gata să îndur venirea Sa." In modul în care Antonie Bloom a înţeles-o, absenţa lui Dumnezeu poate fi cauzată de o persoană care nu este gata să-L întâlnească pe Dumnezeu. Acesta este doar unul dintre motivele pe care le-a sugerat drept cauză pentru care cineva poate experimenta absenta lui Dumnezeu.

Există diferite motive pentru care o persoană poate experimenta absenta lui Dumnezeu, însă îmi voi limita analiza la cele mai importante trei dintre ele. Potrivit lui Antonie Bloom, acestea sunt: 1) păcatul ca obstacol în întâlnirea cu Dumnezeu, 2) absenţa ca prilej de creştere duhovnicească, şi 3) viziunea greşită despre sine.

O viziune falsă despre sine
Un al treilea motiv pentru absenţa lui Dumnezeu în viaţa unei persoane umane îl poate reprezenta consecinţa pretinderii a fi altcineva decât este acel cineva.
Atâta timp cât suntem autentici, atâta timp cât suntem noi înşine, Dumnezeu poate fi prezent în întâlnire şi poate face ceva pentru noi. Dar imediat ce am încercat să fim ceea ce nu suntem cu adevărat, nimic nu mai poate fi spus sau făcut pentru noi. Devenim fictivi, o fiinţă surogat, iar cu o asemenea persoană iluzorie Dumnezeu nu poate face nimic.

Persoana trebuie să fie sinceră cu ea însăsi si să se întrebe: de ce am nevoie de Dumnezeu? Ce aşteptări am de la El? De ce am nevoie de El? Am nevoie de El pentru a-mi împlini nevoile mele personale sau golul interior, sau am nevoie de El pentru ceea ce este? Toate aceste întrebări semnalează cât de importantă este pregătirea pentru întâlnirea Dumnezeului adevărat, nu doar pentru închipuirea Sa. Potrivit lui Antonie Bloom, se poate ca o persoană apropiată de Dumnezeu care nu are răbdarea necesară să se întoarcă de la El şi să-L abandoneze.

Oare nu ne întoarcem de la El pentru că simţim că va încălca pacea din vieţile noastre; că va răsturna valorile vieţii? In cazul acesta nu putem spera că-L vom întâlni în rugăciunea noastră. Mă voi exprima şi mai direct. Ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu din toată inima că nu ni se oferă în întregime în acest moment, pentru că, dacă ar face-o, nu ne-am îndoi de El precum Iov, ci precum tâlharul cel rău de pe cruce. O întâlnire ar reprezenta o judecare şi o condamnare a noastră. Ar trebui să învăţăm să înţelegem această absenţă şi să ne judecăm pe noi înşine cât nu suntem judecaţi de Dumnezeu.

Omul trebuie să fie stăruitor în rugăciune şi să-L caute pe Dumnezeu în primul rând pentru ceea ce El reprezintă, şi numai după aceea pentru sentimentele prezenţei şi ajutorului Său. Şi, din nou, Antonie Bloom compară relaţia dintre o persoană şi Dumnezeu cu relaţia dintre ea şi o altă persoana umană.

[...] se poate să nu fim pregătiţi de întâlnire, din cauză că II căutăm pe Dumnezeu ca împlinire a vieţii noastre - nu pentru a-L iubi, pentru a ne încrede în El şi a-I sluji, ci pentru a ne umple golul din noi. [...] Dacă ne raportăm astfel la acest gol, atunci, desigur, vom avea de aşteptat şi de căutat, pentru că întâlnirea cu Dumnezeu în acest sens este asemenea întâlnirii cu un om pe care îl căutăm din interese personale, şi nu pentru că inima noastră îi este deschisă şi am vrea să intrăm într-o comuniune de prietenie, dragoste, respect reciproc şi cooperare cu dânsul.

După cum am văzut în capitolul anterior, Antonie Bloom este de părere că întâlnirea dintre Dumnezeu şi persoana umană prin intermediul Sfintelor Taine are loc dincolo de nivelul intelectual, emoţional şi raţional, mai degrabă la un nivel duhovnicesc. Putem observa acelaşi lucru si aici, întâlnirea autentică cu Dumnezeu, asemenea relaţiilor dintre oameni, are loc dincolo de cuvinte. Antonie Bloom a tratat întâlnirea cu Dumnezeu drept una foarte intimă şi profund bazată pe dialogul reciproc.

Mi se pare că, adesea, nu ne putem întâlni unii cu alţii (acum nu vorbesc despre Dumnezeu, ci despre fiinţa umană) deoarece suntem atât de ocupaţi de noi înşine încât nu-l mai vedem pe celălalt. Ne aflăm lângă o persoană, ea ne vorbeşte, iar noi nu auzim ce spune. [...] Se poate aplica acelaşi lucru şi la Dumnezeu? Sigur că da, pentru că de cele mai multe ori venim la El cu neliniştile, cu temerile şi cu problemele noastre. Nu venim în primul şi în primul rând la Dumnezeu, ci Ii aducem Lui pe noi înşine“.

Precum în relaţia dintre doi oameni, când unul vorbeşte, iar celălalt ascultă, acelaşi lucru se presupune a fi şi în cazul relaţiei cu Dumnezeu, unde persoana trebuie să „înveţe să fie tăcută pentru a putea auzi". Antonie Bloom i-a îndemnat pe ascultătorii săi să se pregătească pentru o asemenea întâlnire prin golirea sinelui. El spune:
Iar când vorbim despre întâlnirea cu Dumnezeu, trebuie să înţelegem de ce vrem să ne întâlnim cu El. Ne dorim aceasta pentru că ne va împlini toate nevoile, pentru că va umple unele goluri din inima noastră sau pentru că ne este atât de drag încât ne vom goli viaţa, minţile şi inimile noastre astfel încât toate vor fi ale Sale; astfel încât să sălăşluiască în aceste adâncuri tainice. Numai atunci va avea loc întâlnirea la care nici măcar nu am visat.

Aici avem un exemplu de chenoză aplicată. Antonie Bloom a folosit cuvântul „a se goli". Intocmai precum Hristos, Care S-a smerit pe Sine şi Şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră, la fel şi omul, într-o smerenie deplină, trebuie să se golească pe sine de tot ceea ce îi aparţine şi numai atunci întâlnirea va avea loc. Aceasta reprezintă jertfa de sine a unei persoane şi realizarea luării zilnice a crucii.

Pr. Roman Rytsar

Teologia chenotică a lui Antonie Bloom, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Teologia chenotică a lui Antonie Bloom"

 

Pe aceeaşi temă

06 Februarie 2017

Vizualizari: 1034

Voteaza:

O viziune falsa despre sine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE