Aceasta este ascultarea. Eu ascult şi se vede rezultatul. Oile Păstorului celui bun ascultă glasul Lui, îl cunosc după glas. Avem exemplul că, după înviere, Mântuitorul nu S-a mai arătat cu chipul cel cunoscut înainte de patimi. Şi aţi văzut? Nu-L cunoşteau. Mereu apărea cu altă înfăţişare. Unii Părinţi spun că de atunci se ascunde în aproapele nostru şi noi trebuie să-L recunoaştem în oricare din cei din jurul nostru, în aproapele nostru; şi aceasta e o mare taină. Aproapele nostru e chiar cel de lângă mine, care, de multe ori nu ne prea place! Dumneavoastră, cei din lume, aveţi posibilitatea să vă daţi mai încolo - când nu vă place cineva. Dacă nu vă place un vecin de bancă vă mutaţi în banca întâi. Dacă nu vă place un vecin de bloc vă mutaţi în alt cartier. La mănăstire însă, n-ai unde să te duci. Trebuie să stai lângă cel aproape de care te-a pus Dumnezeu, aşa e bine, acela e aproapele.

Deci, când Mântuitorul apărea, nu-L recunoşteau. Măria, când îl întâlneşte la mormânt, crede că-i grădinarul. Şi când L-a recunoscut?

Când a strigat-o pe nume: Măria! Atunci L-a recunoscut după glas. Mă gândeam odată, cu fiică, că dacă vine sfârşitul lumii, înainte o să fie antihrist şi el o să se dea drept Hristos şi ziceam: Doamne, de unde să ştiu eu că nu eşti Tu? Că eu sunt proastă şi n-am discernământ şi de unde am să ştiu? Şi am plâns; mi-era frică, eram ca un copil prost. Şi am simţit aşa o pace şi mi-am adus aminte că zice: „OileMele Mă cunosc după glas". Şi ştîu că o să mă cheme pe nume [n.ed.: chiar dacă atunci oamenii vor avea un număr în loc de nume, cei botezaţi vor avea şi un nume]. Aşa o să facă. Şi am văzut cu ochii mei cum va fi. M-a chemat odată părintele Galeriu - era părintele meu duhovnic, eu mă duceam de la Galaţi la Bucureşti ca să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc - şi mi-a zis: „Mâine vii la Patriarhie şi te împărtăşeşti acolo". Nu fusesem niciodată la Patriarhie şi nu văzusem niciodată arhierei de aproape. Când m-am dus şi i-am văzut aşa frumos împodobiţi, n-am îndrăznit, mi s-a şi topit lumânarea în mână de emoţie, n-am îndrăznit să mă duc la uşă să mă împărtăşesc şi nu se mai împărtăşea nimeni. Şi am rămas pe undeva pe acolo... Dar văzând părintele că nu vin a ieşit şi m-a strigat: Eugenia, unde eşti?". Şi m-am dus, cu lumânarea mototolită în mână, dar am îndrăznit pentru că mă chema Părintele meu! Şi atunci am simţit ce însemnă să fii păstorit... Dacă oaia se rătăceşte o strigă păstorul: unde eşti? O cheamă. Dar pentru asta trebuie să avem o relaţie cu El, să credem că ne cheamă pe nume, să credem că El este Păstorul nostru. Şi, dacă nu credem, să zicem aşa:„Doamne, dacă e adevărat, dă-mi şi mie să simt". Să-i cerem!

Pe mine Sfântul Siluan m-a învăţat să-i cer de toate. Adică îi cerem tot felul de lucruri din astea folositoare la toată vremea. Dar ia să-i cerem şi lucruri din astea pe care nu îndrăznim nici să le formulăm. Eram foarte, foarte interesată ce-o fi smerenia (şi acum sunt la fel de interesată şi când aflu vă spun) şi zic: Doamne, ce este smerenia, cum e? Şi-mi arată. Şi pe urmă zice:„Dar, trebuie să o dobândeşti!". Adică, Dumnezeu nu ne consideră cerşetori; noi cerem ca nişte copii ai lui. Şi ştiţi când ni se împlinesc rugăciunile? Când le facem ca nişte copii, într-un sat era o fetiţă căreia i se împlineau toate rugăciunile şi multă lume mergea la părinţii ei şi spunea să-i spună fetiţei să se roage şi pentru ei pentru cutare lucru. Şi a venit un părinte să o cerceteze şi a întrebat-o: „Cum te rogi tu la Dumnezeu?". Păi, zic aşa: „Doamne, Doamne, dă-i cutare lucru lui tanti Măria. Sărut mâna”. Aceasta este relaţia cu Păstorul cel bun. Şi să credem că pe acolo pe unde ne mână El, pe acolo e drumul. Nu să zicem:„Doamne, n-ai o cărare cu mai puţini spini, n-ai un drum mai comod? N-ai un pat mai moale? N-ai o facultate mai bună? N-ai un post mai bun? Uite, colega mea are un salariu de 9 milioane şi eu am 800 de mii". Şi atunci sigur că nu mai este El Păstorul meu; suntem păstoriţi şi mâncaţi de lupii cei răi care sunt grijile.

Nu mai vreau să vă vorbesc pentru că vreau să vă aud şi să ne ajute Dumnezeu să vă răspund la întrebări. La Galaţi când am lucrat la un moment dat cu studenţii, înainte de a fi ASCOR-ul, simţeam şi noi nevoia să ne întâlnim şi să stăm de vorbă. Şi după ce ieşeam de la curs se ţineau după mine şi mă mai întrebau tot felul de lucruri. Şi, la un moment dat, am zis:,,Hai să ne întâlnim undeva, să răspundem la toate întrebările". Şi am acut un club al întrebărilor obsedante. Am început cu întrebări de genul „Cine a fost Nae Ionescu?", dar, la un moment dat, unul m-a întrebat: „Nu vă supăraţi, doamnă, dar de ce mă simt eu ca un dobitoc când - iertaţi-mă - fac dragoste?". Şi i-am zis: „Crede-mă, pentru că faci ca un dobitoc! Adică, cred că Dumnezeu ţi-a dat harul să te simţi cum eşti. Eu ce să-ţi fac? Dragostea nu se face". Şi acum, mulţumim lui Dumnezeu, e călugăr undeva, s-a trezit... Aşa că, nu vă ruşinaţi de nici un fel de întrebări. Eu sunt ca un fel de mămică a dumneavoastră, bunică a dumneavoastră. Am trăit mult în lume, am vorbit mult cu tinerii; acum lucrez şi cu tinerii boschetari şi cu copiii străzii şi Dumnezeu mi-a dat putere să primesc orice fel de întrebare şi atunci când am fost în stare să răspund, am răspuns, când nu, am făgăduit un răspuns şi l-am căutat la Părinţi sau la oameni mai ştiutori şi nimeni n-a rămas iară răspuns. Cu o condiţie: să vă intereseze lăuntric, să vă intereseze ca să vă bucuraţi mai tare după aceea de viaţă, să ne putem bucura. Acesta este semnul că Păstorul e cu noi şi în noi: bucuria.

Bucurie sfântă vă doresc!

Monahia Siluana Vlad
Mestesugul bucuriei, Editura Agaton

Cumpara cartea "Mestesugul bucuriei"

• Despre iubirea aproapelui
  Publicat in : Predici de duminica
• Iubirea aproapelui
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Iubirea aproapelui
  Publicat in : Credinta
• Samarineanul milostiv sau despre iubirea aproapelui
  Publicat in : Duminica a 25-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: