Mai știm cu adevărat cine suntem? Sau ideologiile vremurilor, necunoașterea și indiferența, uitarea de sine, pervertirea naturii noastre prin păcate și patimi, ne-au schimbat mintea și inima?
Ne mai interesează răspunsurile la întrebări de genul acesta, sau viața a fost redusă la o luptă „oarbă” pentru supraviețuire și pentru întâietate pe toate planurile?
Pentru cei care mai au înlăuntru „neliniștea” cea bună a căutării, Sfinții Părinţi spun că omul este „după chipul lui Dumnezeu”. De la „după chip”, omul trebuie să ajungă la „după asemănare”, adică la îndumnezeire, prin lucrarea lui Dumnezeu şi prin efort personal, ca împreună-lucrare cu Dumnezeu (ÎPS Ierotheos Vlachos).
Sfântul Irineu vorbește despre „avântul” din interiorul omului, care sporește dorința de a ajunge de la „după chip” la „după asemănare”: „Trebuia ca omul întâi să se nască, născându-se să crească, crescând, să se maturizeze, maturizându-se, să se înmulţească, înmulţindu-se, să se întărească, întărindu-se, să se proslăvească, iar proslăvindu-se, să-L vadă pe Stăpânul său. Pentru că Dumnezeu este Singurul vrednic de văzut, iar vederea lui Dumnezeu este pricinuitoare a nestricăciunii”.
Omul, creat „după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu” (Facerea 1, 26), are suflare de viaţă, care l-a făcut „sufletesc”, dar are şi duh făcător de viaţă, care l-a făcut „duhovnicesc”.
Ce înseamnă a fi „trupesc” ori „duhovnicesc”? Cel care are „cuget trupesc” face ceea ce voiește trupul, în schimb cel ce are „cuget duhovnicesc” se străduiește să împlinească voia duhului.
Sfântul Tihon de Zadonsk spunea că omul care ascultă de trup şi cugetă cele ale trupului este numit „om trupesc”; iar cine urmează duhului şi îşi supune trupul duhului este numit „om duhovnicesc”.
Cugetul trupesc înseamnă „mândrie, îngâmfare, iubire de plăceri, neînfrânare, desfrâu, necurăţie, iubire de argint, hoţie, cârtire, vorbire de rău, vrăjmăşie, certuri, ţinere de minte a răului, răzbunare şi celelalte, care se opun legii lui Dumnezeu”.
De cealaltă parte, cugetul duhovnicesc înseamnă „smerenie, înfrânare, curăţie, feciorie, răbdare, pace, blândeţe, neţinere de minte a răului şi celelalte, pe care le voieşte legea lui Dumnezeu”.
Omul trupesc are toată mintea şi intenţiile sale îndreptate numai spre dobândirea celor vremelnice. El îşi exercită profesia doar pentru câştigul trecător, iar dacă face ceva vrednic de laudă, o face pentru slavă deşartă și pentru a primi răsplata în veacul acesta.
Omul duhovnicesc tinde întotdeauna spre cele veşnice și se osteneşte spre slava lui Dumnezeu şi pentru folosul aproapelui. El aşteaptă răsplata pentru virtute de la Dumnezeu în veacul viitor și toată intenţia şi-o îndreaptă spre slava lui Dumnezeu, în nădejdea vieţii veşnice.
Omul trupesc se mândreşte înaintea tuturor, se pune deasupra tuturor şi pe toţi îi dispreţuieşte. El nu suferă să fie dispreţuit, huleşte pe cel ce îl huleşte, mustră pe cel ce îl mustră, cleveteşte pe cel ce îl cleveteşte şi urăşte pe cel ce îl urăşte.
Omul duhovnicesc se smereşte înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, primeşte ocara cu toată inima, rabdă când este prigonit, binecuvântează pe cel ce îl blestemă şi face bine celui ce îl urăşte.
Omul trupesc nu îl iubeşte nici pe cel apropiat al său, ţine minte răul şi caută să se răzbune chiar şi pentru cea mai mică jignire. El se poartă cu viclenie şi este linguşitor faţă de oricine; fură şi răpeşte avutul altuia, și mereu urmează înclinaţiilor şi poftelor lui necurate.
În schimb, omul duhovnicesc nici pe vrăjmaşi nu îi lipseşte de dragostea sa, se roagă pentru ei, trăiește în pace chiar și cu cei ce urăsc pacea, este sincer cu toți, şi din ceea ce este al său dă și celor nevoiaşi.
Omul trupesc este neîmpăcat cu sine, totdeauna îşi foloseşte raţiunea pentru câştigul său ori pentru nimicirea aproapelui. Din acest motiv, omul trupesc face mult rău societății, în vreme ce omul duhovnicesc depune toată strădania pentru zidirea sufletească a fraţilor săi și este folositor tuturor.
Omul trupesc socoteşte orice păcat a fi nimic. El îşi pune nădejdea în onoruri, în bogăţie, în puterea sa şi în protectorii săi, temându-se cel mai mult să nu piardă averile și poziția socială.
Omul duhovnicesc fuge, ca de şarpe, de orice păcat, chiar şi de cel mai mic, și îşi pune în fiece clipă nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi în Pronia cea milostivă a Ziditorului său.
Omul trupesc nu voieşte să se despartă de această lume trecătoare, iar cel duhovnicesc cu bucurie doreşte să se dezlege de „legăturile trupului”.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Trasaturile omului trupesc si ale celui duhovnicesc
Publicat in : Credinta -
Om trupesc si om duhovnicesc
Publicat in : Dogma -
Mintea de metal
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.