A devenit deja o tradiție ca la mijlocul lunii octombrie, la Iași, alături de trupul cel cu bună mireasmă al Sfintei Parascheva să fie aduse la Catedrala Mitropolitană și moaștele altor sfinți. Pentru mulţi, un sfânt este doar un nume din calendar sau pe care-l aud la câte o slujbă. Puţini sunt sfinţii despre care se cunosc anumite detalii, din viaţa sau din învăţătura lor. Întâlnirea cu sfintele lor moaşte stârneşte în noi o sfântă curiozitate. Spre exemplu, câţi dintre noi ştiau ceva despre Sfântul Neofit Zăvorâtul, cel ale cărui sfinte moaşte sunt aduse din Cipru anul acesta? Sunt convins că cei mai mulţi dintre pelerini nici măcar nu ştiau că există acest sfânt.
Cine nu cunoaşte sfinţi, se poate considera un om sărac. Cu fiecare sfânt de care auzim, a cărui viaţă ne devine pildă şi îndemn, cu fiecare rugăciune ridicată spre cei ce pot mijloci pentru noi înaintea tronului Preasfintei Treimi, noi suntem mai câştigaţi, ne îmbogăţim sufletul. Şi în lume, cu cât ai mai multe cunoştinţe, din cât mai multe domenii, cu atât cresc şansele de a-ţi rezolva o problemă, de a avea la cine să apelezi - măcar pentru un sfat. Aşa este şi când cunoşti mai mulţi sfinţi: cu fiecare dintre ei mai deschizi o poartă spre Împărăţie, mai iniţiezi un canal de comunicare cu Cerul. Asta nu exclude faptul de a fi prieten mai apropiat faţă de unii, de a avea evlavie mai multă faţă de unul sau faţă de altul dintre aceşti „casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19).
Nu ştiu cum a apărut în limba română nefericita expresie: „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii”, cu sensul că, până să ajungi la cineva mai mare în rang, trebuie să treci de subalternii care au grijă să te „vămuiască”. Ea nu are, cu siguranţă, nici un fel de acoperire în plan teologic. E posibil ca punctul de plecare să fie următoarele versete dintr-o epistolă paulină: „Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? (...) Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?” (I Corinteni 6, 2-3). Aici este însă vorba despre altceva decât despre nişte furci caudine pe sub care vom fi nevoiţi a trece, dacă vrem să intrăm în Rai.
Sfinţii sunt adevărata măsură a omului. Atunci când noi vom invoca, la Judecată, înaintea lui Dumnezeu, diverse motive pentru care nu am lucrat la mântuirea sufletului nostru, îi vom vedea alături pe sfinţi, pe aceia care, în condiţii mai grele decât ale noastre, au dobândit harul sfinţeniei. Dar înfăţişarea înaintea sfinţilor, faptul că ei au un cuvânt care contează la Judecată este şi o mare şansă, e un lucru dătător de nădejde. Demonii vor căuta, cu siguranţă, să ne tragă în jos, să scoată în evidenţă toate păcatele noastre, să revendice sufletul nostru, chiar mințind. Sfinţii, dimpotrivă, vor mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu, spre a ne ajuta să intrăm în Împărăţie.
Nu este exclus ca expresia amintită mai sus să fi avut iniţial un alt sens, răstălmăcit în timp. Spre exemplu, când cineva ţi-e foarte drag – spre exemplu un bebeluş – spui că îţi vine să-l mănânci! Asta arată o dragoste atât de mare pentru cineva, încât îţi vine să-l primeşti cu totul în viaţa ta. O astfel de dragoste ar trebui să avem şi cei care, la Sfânta Liturghie, ne împărtăşim cu Sfintele Taine, când mâncăm Trupul Domnului şi bem scump Sângele Său.
Am auzit odinioară pe cineva – cred că pe Părintele Cleopa Ilie – că nu poţi ţine mai multe icoane în chilie (sau în cameră) decât dacă de fiecare dată când intri sau când ieşi te închini Mântuitorului, Maicii Domnului şi fiecărui sfânt zugrăvit pe ele. Am preferat să împlinesc cuvântul acesta, decât să mai reduc din numărul icoanelor. Aşa se face că atunci când intru sau ies din cameră „salut” pe fiecare dintre aceşti buni prieteni cu o închinăciune şi cu rugăciunea: „Sfinte (numele) roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi pentru mine, păcătosul”. În felul acesta, deşi eu nu sunt un casnic al lui Dumnezeu, ci mai degrabă fiu risipitor, i-am făcut pe sfinţi casnicii mei. Şi am aşa, o oarecare încredinţare că la Judecată, chiar dacă Domnul îmi va spune: „nu te cunosc pe tine” (cf. Matei 25, 12), cel puţin zece dintre sfinţii Săi vor interveni imediat, spunând: „Doamne, dar îl cunoaştem noi! Îngăduie-i să stea aici, de dragul nostru!”.
pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro
pr. Constantin Sturzu
-
Sfintele Moaste ne cinstesc pe noi
Publicat in : Editoriale -
Sfintele Moaste mai fac minuni?
Publicat in : Editoriale -
Sfintele Moaste, o dovada a existentei lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.