În anul 1996, aveam gradul de căpitan şi activam în cadrul Flotilei de Aviaţie din Cluj-Napoca. În acea perioadă, eram şi student la Facultatea de Teologie, Secţia Pastorală, de la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca. Începusem să înţeleg tainele credinţei ortodoxe şi fiind atras de mistica ortodoxă, am început să-i cercetez pe marii duhovnici ai vremii: Părintele Paisie Olaru, care mi-a fost o perioadă duhovnic, în tinereţe şi Părintele Cleopa Ilie, cu care, o vreme, am ţinut o corespondenţă, pe teme religioase. Într-una dintre scrisorile pe care le-am trimis Părintelui Cleopa i-am adresat următoarea întrebare: “Părinte, cum pot să mă mântuiesc?”. Părintele mi-a răspuns, ca de fiecare dată, prin ucenicul sfinţiei sale, ieromonahul Iachint de la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ. De această dată, Părintele Cleopa mi-a răspuns printr-o pildă, cu întâmplări petrecute pe vremea Împăratului Iustinian al Constantinopolului.
“Împăratul Iustinian al Constantinopolului s-a rugat o vreme lui Dumnezeu să îi arate modalitatea prin care s-ar putea mântui, pentru că el avea multe bogăţii lumeşti, multă slavă lumească şi multă putere lumească. Orice om de pe această lume, aleargă şi luptă pentru trei lucruri: bogăţie, slavă şi putere. Într-o zi, Împăratul a chemat la sfat pe toţi consilierii lui, pentru a-i întreba ce-ar putea să facă el pentru ca împărăţia lui să intre în graţia divină. Unul dintre consilieri a spus să facă o Biserică lui Dumnezeu şi toţi ceilalţi au fost de accord cu propunerea făcută. Împăratul a spus că va face Biserică, dar ceva mult mai deosebit. În acest sens, a cumpărat cele mai scumpe materiale de construcţii, din acea vreme, a angajat în jur de 300 de arhitecţi şi peste 10.000 de lucrători.
Când a fost gata Biserica, Împăratul a dat ordin să fie anunţat tot poporul să vină la Sfinţirea Bisericii, în ziua de Sfântul Arhanghel Mihail. În apropierea Constantinopolului, într-o suburbie sărăcăcioasă trăia o bătrână văduvă, simplă, săracă, cu numele de Anastasia, dar care era o mare rugătoare şi evlavioasă faţă de cele dumnezeieşti. Văduva nu avea în ograda ei decăt o furcă de tors şi o seceră cu care lucra atunci când era chemată de localnici, în felul acesta câştigându-şi pâinea cea de toate zilele. Un localnic i-a spus văduvei că urmează o sfinţire de Biserică la care va fi prezent Împăratul şi că ar fi bine să vină şi ea. “Eu ştiu că la asemenea mare eveniment bisericesc se duc daruri şi biata de mine nu am nimic de dat”, zise Anastasia, dezamăgită. Dar, în dimineaţa zilei de Sfântul Arhanghel Mihail, îndemnată de Duhul Sfânt, porni şi Anastasia la Constantinopol, dar a luat cu ea şi secera. Pe drum, văzu un car cu boi tras la umbra unui copac. Anastasiei i se făcu milă de boi, văzându-i osteniţi, plini de spumă şi înfometaţi. Se repezi cu secera în hotarul la îndemână, seceră două braţe bune de iarbă şi le puse în faţa boilor, după care le aduse o găleată de apă, apoi cu o mână de iarbă le şterse spuma de pe spinarea boilor.
La momentul hotărât, a venit Împăratul Iustinian şi primul lucru care l-a făcut a fost acela de a da ordin să dea jos pânza care acoperea pisania bisericii să vadă cum au scris. Tradiţia Bisericii spune că la fiecare lăcaş de cult se scrie aşa: “Făcutu-sa această Biserică, în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt din mila lui Dumnezeu şi cu osârdia creştinului cutare şi cutare, cu voinţa şi îngăduinţa Împăratului Iustinian, pe toată cheltuiala creştinilor… şi se trec numele lor”. Dar ce să vezi? Sfântul Arhanghel Mihail, care era stăpânul acelui lăcaş de cult, a modificat textul scris pe pisania Biserici aşa: “Această Biserică s-a făcut din mila lui Dumnezeu, cu toată cheltuiala, cu toată smerenia, cu toată străduinţa şi cu toată rugăciunea văduvei Anastasia Frunză”. Consilierii miraţi şi uimiţi de întâmplare au început să se scuze că ei au scris altceva şi că nu o cunosc pe această persoană. “Nu, nu…, i-a mai citiţi o dată ce scrie în pisanie…”, a dat poruncă Împăratul. Apoi, tuturor celor de faţă le-a spus aşa: “Cred că Dumnezeu mi-a dat răspuns rugăciunii mele, spunându-mi aşa: te vei mântui prin orice faptă bună, fie ea cât de mică. Amin.” Doresc din tot sufletul să o cunosc pe această văduvă cu numele de Anastasia Frunză. Vă rog să o căutaţi peste tot până daţi de ea şi să o aduce-ţi la mine. Adusă în faţa Împăratului, acesta îi spune: “Ce lucru plăcut lui Dumnezeu înfăptuieşti, Anastasia?”. Văduva, înspăimântată că se află în faţa Împăratului, cu capul plecat spuse: “Vai, mie păcătoasa, dar eu nu fac niciun lucru bun, sunt săracă, îmi duc traiul de pe o zi pe alta.“ Atunci, Împăratul a întrbat-o dacă astăzi a făcut vreo faptă bună şi văduva a povestit întâmplarea cu cei doi boi pe care i-a “odihnit”, pentru că şi ei sunt făpturi ale lui Dumnezeu. Aşa să faci domnule căpitan de aviaţie Popa Ştefan: să nu treacă o zi fără să faci o faptă bună şi te vei mântui. Amin.
Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să vă ajute pe calea mântuirii.
A scris ucenicul Iachint, aşa cum a spus Părintele Cleopa”.
Hristos a Înviat!
Ştefan Popa
Stefan Popa
-
Mantuirea si aspectele ei
Publicat in : Dogma -
Mantuirea obiectiva privita interconfesional
Publicat in : Dogma -
Mantuirea si indumnezeirea omului
Publicat in : Biserica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.