Părintele Filotei Zervakos şi-a îndreptat paşii spre mănăstirea Loggovarda din Paros în urma îndemnului sfântului Nectarie. A făcut multe pelerinaje în diverse locuri, din care s-a folosit duhovniceşte, după cum mărturiseşte el însuşi în scrierile sale. Intr-unul din pelerinajele sale, şi anume la Sfânta Mănăstire a Lavrei Sfântului Sava, a notat următoarea întâmplare uimitoare şi încântătoare.
Părintele Filotei fusese înştiinţat de către părinţii mănăstirii că anumite păsări îşi fac adesea apariţia la mănăstire şi că, deoarece sunt foarte familiarizate cu monahii, iau din mâinile lor pâine sau alte mâncăruri. Părintele Filotei avea o mare dorinţă sa vadă aceste păsări şi i-a rugat pe părinţi să i le arate. Dar în cele două zile câte a stat la mănăstire, nu au apărut. Insă, în Duminica Femeilor Mironosiţe, pe 28 aprilie, după Sfânta Liturghie, în timp ce îşi bea cafeaua pe balconul mănăstirii, 7-8 păsări au venit dintr-o dată lângă părinte, altele s-au aşezat pe umerii săi, altele pe mâinile sale, iar altele în preajma sa în formă de cerc. Au început să ciripească toate deodată. Pe moment, părintele Filotei s-a tulburat de sosirea neaşteptată a „vizitatorilor", dar apoi şi-a revenit. Părinţii s-au minunat, deoarece toate păsările s-au adunat la părintele, şi cu surâs blând i-au zis: „Păsările pe care ţi-ai dorit să le vezi au sosit". Părintele le-a dat pâine şi smochine în bucăţi mici, iar binecuvântatele înaripate le luau din palma sa; şi după ce le-au devorat, cu glasuri recunoscătoare şi încântătoare, ciripind bucuroase, au zburat în aer şi au plecat.
O altă dată, părintele Filotei călătorea împreună cu un călugăr şi cu câţiva pelerini de la Sfânta Mănăstire a Sfântului Arsenie către Sfinta Mănăstire Loggovarda. Vremea era urâtă şi posomorâtă. Monahul l-a rugat pe părinte să se grăbească căci, dacă ar fi plouat, maşina s-ar fi înnămolit şi ar fi rămas blocaţi. Atunci părintele, ca un alt Moise, şi-a înălţat mâna, a binecuvântat norul şi i-a zis: „Te rog, rămâi acolo până plecăm, căci suntem grăbiţi", şi imediat norul a rămas nemişcat.
Dar puţin mai departe au avut parte de o neaşteptată... surpriză! O văcuţă simpatică era oprită pe mijlocul drumului, cu capul plecat în partea stângă. Şoferul, călugăr al mănăstirii, a claxonat şi a strigat la animal în dialectul pentru animale specific Parosului, dar în zadar... Văcuţa nu avea nicio intenţie să se mişte, în cele din urmă, călugărul a cerut ajutorul părintelui, iar părintele Filotei a zis animalului cu simplitate: „Te rog, treci în partea dreaptă a drumului, căci suntem grăbiţi". Animalul s-a supus îndată, s-a întors la dreapta şi a eliberat drumul. Atunci părintele s-a întors către tovarăşii săi de călătorie şi le-a spus instructiv: „După cum vedeţi, stihiile naturii şi animalele ne fac ascultare, numai oamenii nu ne fac".
Un eveniment la fel de uimitor, care i s-a întâmplat părintelui Filotei, este şi cel pe care ni-l relatează el însuşi într-o scrisoare adresată unui fiu duhovnicesc de-al său. Când a trecut pe la Locurile Sfinte, a slujit într-o zi la Peştera din Betleem, unde s-a născut Domnul nostru. După ce a terminat slujba, a ajuns la un metoc al Mănăstirii Sfântul Sava, de unde urma să plece, împreună cu economul mănăstirii, în vizită la mănăstirea istorică a Sfântului Sava.
Abia ieşise din oraşul Betleem, având ca ghid un călugăr al Bisericii din Betleem, care l-a însoţit până la un punct, după care i-a oferit instrucţiuni ca să urmeze drumul corect. In timp ce înainta pe un drum ce avea plantaţi pomi fructiferi de toate soiurile, în livezile de pe stânga şi de pe dreapta sa, s-a uitat în jur să vadă dacă nu zăreşte vreun om pe care să-l ia ca tovarăş de călătorie şi ghid sigur. Atunci a zărit la o distanţă de 20-30 de metri doi mieluşei frumoşi şi încântători, care i-au provocat admiraţie. La început, a socotit că vor fi fugit de la vreo turmă din apropiere şi a încercat să vadă păstorul sau turma, dar nicăieri nu se vedea nimic, nici aproape, nici departe. A început să înainteze şi mieluşeii l-au urmat cu multă îndemânare, ca şi cum ar fi fost soldaţi. Când stătea, stăteau şi ei, şi când mergea, mergeau şi ei. Iar aceasta nu s-a întâmplat doar o dată sau de două ori, ci de multe ori, fapt care l-a făcut pe părintele Filotei să se mire şi să se minuneze. După ce s-a îndepărtat suficient de Betleem, s-a întors spre acei mieluşei frumoşi şi le-a zis: „Tovărăşia voastră e bună şi îmi place, dar îmi este suficient păzitorul sufletului meu, îngerul, ca tovarăş de drum. Deci vă rog să vă întoarceţi la cel de la care aţi plecat". Iar acei mieluşei binecuvântaţi şi încântători, l-au privit cu o căutătură dulce şi cu feţele vesele, s-au plecat, au lovit din picioare, s-au întors şi au dispărut ca fulgerul.
Părintele Filotei a crezut că aceşti mieluşei erau poate îngerii Domnului care păzesc Peştera din Betle-em şi veghează asupra credincioşilor şi îi ajută, poate chiar acei îngeri care au apărut păstorilor în noaptea în care s-a născut Hristos. De fiecare dată când îşi amintea de acest eveniment minunat, ochii i se umpleau de lacrimi şi inima de bucurie şi încântare.
Cand animalele vorbesc cu sfintii, Editura Renasterea
Cumpara cartea "Cand animalele vorbesc cu sfintii"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.