In Memoriam: Prea Cuviosul Parinte Arhim. Ioanichie Balan
Franturi de ganduri si sentimente la implinirea a trei ani de la momentul marii sale treceri…
Iata ca de doua milenii incoace, adica de la intemeierea credintei crestine, ne straduim sa ne cinstim si sa ne omagiem eroii istoriei sau martirii credintei precum si personalitatile marcante, universale si nationale, care au amprentat istoria, veacurile si locurile cu activitatea, cu viata si cu invataturile ori scrierile lor mult folositoare!...
Drept urmare, mi-am adus aminte pentru cateva momente, cuprins fiind de emotie, respect si veneratie, de Preacuviosul Parinte Arhimandrit Ioanichie Balan acum, la implinirea a trei ani de la momentul nasterii sale in viata cea cereasca, dupa o lunga si grea suferinta, cruce si incercare, avand venerabila varsta de 77 de ani, eveniment ce s-a savarsit in ziua de joi – 22 Noembrie, totodata si in timpul slujbei prohodirii si inmormantarii sale, care s-a desfasurat in ziua de sambata – 24 Noembrie anul 2007 la Manastirea Sihastria – Neamt, la care am reusit sa particip si eu alaturi de foarte multi slujitori ai altarului bisericesc strabun si ai cinulului calugaresc, precum si de multi fii duhovnicesti si ucenici, cunoscuti ori apropiati!...
Pentru a fi sincer, doresc sa recunosc ca, in iuresul acelor zile dintre moartea si inmormantarea sa, am constatat cu oarecare srangere de inima, ca nu este usor sa vorbesti ori sa scrii despre Parintele Ioanichie, mai ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de relativ putina vreme, adica de numai 23 de ani!... De ce? Pentru ca Parintele Arhimandrit Ioanichie – Duhovnicul ori Parintele Duhovnicesc s-a conturat si s-a identificat in mintea si in inima mea, prin cateva trasaturi si calitati distincte: - in primul rand caracterul, onoarea si demnitatea parintelui; dupa aceea cultura teologic – duhovniceasca si nu numai, cu care a fost inzestrat datorita muncii si tenacitatii prea cuviosiei sale; luciditatea si spiritul sau critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma spiritul de disciplina, in primul rand cu el insusi, de rigoare academica, doctrinara, liturgica si canonica revelata cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte coerent si elevat in diferite imprejurari si cu diferite ocazii; comportamentul, felul sau de a fi si de a se raporta la semenii sai, la fiecare in parte intr-un mod deosebit si unic, fiind foarte respectuos, accesibil si deschis, toate acestea ducand la descoperirea in persoana sa a eticii bunului simt, pe care a cultivat-o de-a lungul intregii sale vieti si care astazi o intalnesti tot mai rar!... Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan a mai avut si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun, care mi-au inspirat foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile perene ale spiritualitatii si culturii noastre autentice!...
In alta ordine de idei, sfintia sa realiza faptul ca pastorul duhovnicesc trebuie sa arate in toate buna-randuiala. Fiindca in buna-cuviinta stau toate chipurile unei purtari frumoase. Pastorul duhovnicesc isi pazeste buna cuviinta in relatiile sale cand: - nu isi neglijeaza indatoririle sfinte si apostolia sa; - cand isi aminteste ca trebuie sa fie, oriunde si oricand, un model crestin, cand vorbeste si cand tace; - cand se conformeaza el insusi responsabilitatilor care decurg din grija pentru constiinta turmei sale. Pastorul duhovnicesc care nu (se) neglijeaza si isi aminteste cele ce se cuvin lui, aflandu-se intr-o adunare, nicidecum nu se va lepada caracterul cuviincios, fiindca acesta este cu neputinta de indepartat de la el, deoarece nu ii ingaduie aceasta insasi vrednicia preoteasca, care este nedespartita de cuviosie. Chipul preotesc de neschimbat il constrange pe preot sa se armonizeze cu multa luare aminte si atentie cu relatiile din obstea lui si sa isi faca aceste relatii cu multa prevedere. Mai intai si mai presus de toate, se armonizeaza caracterului sfant ce i se impune.
Trebuie sa nu se arate in adunari fara vreo pricina impusa de slujirea lui, ori sa le caute pe acestea cu tot dinadinsul, sau sa se faca placut acestora. Trebuie sa isi faca relatiile cu mula chibzuinta si dupa o indelunga si atenta cercetare a petrecerii si caracterului si a cugetului persoanelor cu care urmeaza sa aiba relatii. Daca acestea sunt in asa fel incat prietenia si relatia cu ele sa ii aduca lui cinste si bun renume, atunci poate sa se imprieteneasca si sa intre in relatie cu ele. Dar daca, dimpotriva, reputatia acestora nu este buna ori sunt socotite de o moralitate indoielnica, sau de un cuget stricat, sau de o petrecere si vietuire rau famate, atunci prietenia fata de acestea si relatia cu ele cu cat este mai apropiata, cu atat este mai vatamatoare si mai insultatoare. Aceasta ne invata pe noi Sfantul Apostol Pavel cand zice: „Nu va inselati, caci vorbirile rele strica obiceiurile bune” . Asemenea relatii il vatama foarte mult mai ales pe preot, fiindca, in impreuna-petrecerea cu persoanele prost vazute din punct de vedere moral, pe nesimtite, se departeaza cuviosia lui si este pradata putin cate putin bogatia bunei-cuviinte preotesti, si la urma se va afla si el gol de toata cinstea si respectul din parte celor pastoriti de el. Despre acest preot se poate spune, in chip foarte potrivit, cuvantul profetului Osea: „Si altii au mancat puterea lui, iar el nu a stiut” . Prin urmare prietenia si filiatia duhovniceasca se constituie a fi un criteriu indispensabil in vederea realizarii si desavarsirii unei relatii duhovnicesti, bazata pe incredere, deschidere si dragoste reciproca, ziditoare si mult folositoare!...
Si totodata, Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan a primt cu multa dragoste pe foarte multi tineri la sfat, incurajandu-i si ajutandu-i pe multi dintre studentii teologi sa se pregateasca pentru apararea si promovarea credintei ortodoxe in anii grei ai dictaturii comuniste. A fost in acelasi timp un bun pastrator al Traditiei si un pastor receptiv la noile probleme aparute in societate. Era elegant si ordonat, ospitalier si erudit. Un preot distins al cultului ortodox si un om al culturii intelepte, un slujitor al Bisericii si al poporului roman.
Preacuviosul Parinte Arhimandrit Ioanichie Balan a fost un om al bucuriei, al seriozitatii, constiinciozitatii si discretiei ori modestiei, un om care si-a propus sa inmulteasca seriozitatea si constiinciozitatea si credem ca a reusit cu prisosinta. Darul deosebit al parintelui Ioanichie de a vorbi si mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii si in special ale Noului Testament, precum si a dogmelor si a sfintelor canoane, preocuparea pentru cartile fundamentale ale spiritualitatii ortodoxe, cum ar fi Patericul si Filocalia, dar si pentru textele liturgice cuprinse in cartile de slujba, l-au facut sa fie iubit si in acelasi timp sa fie un parinte duhovnicesc cu autoritate si discernamant, si toate acestea fiindca vocea profetica a Bisericii si a Parintelui duhovnicesc din Ea, se aude in istorie, caci nu se concepe ca, propovaduind adevarul sa nu mustri pacatul, curatindu-l si indepartandu-l prin baia celui de-al doilea botez, adica prin lacrimile pocaintei. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iata Eu stau la usa si bat”... Chemarea ei si a duhovnicului numai in ea sau din interiorul ei, se indreapta catre toti, si face acest lucru din ziua Cincizecimii, de-a lungul spatiului pamantesc, traversand toate vicisitudinile istoriei. Glasul ei strabate veacurile, caci marturisirea credintei crestine ii apartine doar Ei, in acest fel ajungandu-se la o relatie simfonica dintre Biserica luptatoare si cea triumfatoare.
Prin urmare, citindu-i datele sale biografice ma uit, cu multa admiratie, la data si locul nasterii sale: - 10 februarie anul 1930 in localitatea Stanita, judetul Neamt; la studiile pe care le-a facut: 1942 – 1949 la Liceul Comercial din Roman; la anii de studii teologice savarsiti intre anii 1971 – 1975 la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti; la faptul ca a intrat de la varsta de 19 ani ca frate in Manastirea Sihastria – Neamt, unde in anul 1953 a fost hirotonit diacon, urmand a fi intre anii 1949 – 1971 casier, contabil si secretar, precum si ghid la aceasta stralucita „vatra de sihastrie romaneasca”; apoi intre anii 1971 – 1990 a fost casier, contabil si ghid la vestita lavra nemteana a Bistritei; in anul 1979 va fi hirotonit ieromonah; in anul 1987 este ridicat la rangul de protosinghel, iar in anul 1992 la cel de arhimandrit, tot la Manastirea Sihastria, unde a cunoscut foarte multi din pleiada marilor duhovnici romani din perioada interbelica si postbelica, cum ar fi parintii: Ioil Gheorghiu, Ioanichie Moroi, Arsenie Papacioc, Paisie Olaru si indeosebi marele sau si al nostru indrumator duhovnicesc – Ilie Cleopa; la demnitarii si slujitorii bisericesti pe care i-a cunoscut si cu care a colaborat: - Patriarhii Iustinian, Iustin, Teoctist – si el trecut cu doar cateva luni in urma, si care l-a evocat de multe ori deoarece l-a apreciat foarte mult, de asemenea nu in ultimul rand, actualul intaistatator al bisericii noastre – in persoana P.F.P. Daniel, ori Episcopii Eftimie al Romanului si Casian al Dunarii de Jos; Nu in cele din urma imi aduc aminte de zecile de articole, studii si carti apologetic – misionare si ziditoare de suflet, pe care le-a scris cu o competenta, cu o rigoare stiintifica si pastorala deosebita, cum ar fi spre exemplu: in anul 1980 „Patericul Romanesc”, cu 736 pagini, aparut la E.I.B.M.B.O.R. Bucuresti in conditii deloc usoare, binestiind regimul totalitar – comunist sub care vietuiam cu totii; 1984 „Convorbiri duhovnicesti” – vol. I, aparut la Editura Episcopiei Romanului iar in 1988 cel de-al doilea volum al acestei lucrari, tot la Roman; 1992 „Pelerinaj la locurile sfinte” (reeditare din anul 1988 a cartii „Marturii la locurile sfinte”), aparut tot la Roman; in acelasi an au mai aparut: „Calauza ortodoxa in Biserica” aparuta la Editura „Trinitas” din Iasi; in anul 1993 a aparut „Calauza ortodoxa in familie” la aceeasi editura a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, apoi „Randuiala Sfintei Spovedanii si a Sfintei Impartasanii”, „Parintele Paisie Duhovnicul”; in anul 1994 au fost publicate „Parintele Cleopa Duhovnicul” sau „Convorbiri cu teologi ortodocsi si straini” – toate aparute la aceeasi editura bisericeasca ieseana, multe dintre aceste lucrari fiindu-i traduse si in limbi de circulatie internationala cum ar fi: engleza, franceza sau greaca.
Stiind, din propria-mi experienta, ca fiecare intalnire cu Parintele Ioanichie a fost un prilej de mare inaltare sufleteasca si de sarbatoare, asemeni intalnirilor invataceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pilda demna de urmat, de intelepciune, abnegatie si daruiere, ma (mai) gandesc ce repede ii uitam noi pe acesti oameni, pe aceste personalitati ale culturii si spiritualitatii noastre, fiindu-le prea putin recunoscatori pentru toate cate ne-au facut si ne-au daruit ei noua, cu toate ca ar trebui sa ne aducem aminte „de mai marii nostri”!...
In ultima vreme am vorbit de toti acesti mari Parinti ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinti, caci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost ca niste sfinti. Asa i-am simtit, asa i-am perceput. Fiindca i-am vazut implinind sub ochii nostri Evanghelia, pentru ca ne-au invatat crestinismul practic prin exemplul personal: au flamanzit ei ca sa sature pe cei flamanzi, au privegheat ei ca sa se odihneasca cei osteniti, au patimit ei ca sa ia mangaiere cei intristati, s-au sacrificat ei ca sa traiasca ceilalti. Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii pe Parintele Ioanichie Balan - cel care a ajuns, in urma cu trei ani, alaturi de marii sai indrumatori, slujitori si inaintasi, iar pentru rugaciunile lui sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca si pe noi toti. Amin
Eu personal, ma simt foarte implinit si onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan – mare personalitate a culturii si spiritualitatii noastre monahale romanesti, autentice si marturisitoare din aceste razvratite vremuri, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!... Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!...
Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinta in domeniul istoriei si a spiritualitatii autentice, care ar trebui sa se afle la indemana tuturor celor ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!...
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Vesnica sa-i fie amintirea si pomenirea! Amin!
Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.
Stelian Gombos
-
Cea mai frumoasa tara
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.