Din ce în ce mai mult lumea înclină spre un creştinism fals, isteric. Dar noi nu trebuie să dăm atenţie gusturilor ei - cu cât mai mult vom păzi duhul credinţei noastre, cu atât mai străini vom fi acestei lumi, cu atât mai mult vom fi urâţi de ea, dispreţuiţi, şi îi vom părea absurzi, neputincioşi, chiar lipsiţi de har. Dacă astăzi lumea este curioasă în legătură cu credinţa ortodocşilor, acesta nu este un pretext ca noi, de dragul lumii, să arătăm o falsă duhovnicie.

Adevărul simplu este mai bun decât o minciună împodobită. Noi suntem mai săraci duhovniceşte ca niciodată, şi mai mult decât creştinilor din vechime ni se potrivesc cuvintele psalmistului: Măntuieste-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor (Psalmul 11).

Suntem săraci cu duhul şi este uşor să vedem aceasta, să conştientizăm acest fapt cu smerenie şi cu pocăinţă - este, practic, singura lucrare accesibilă şi mântuitoare pentru noi în zilele noastre. Conştientizarea clară a duhului timpului, a situaţiei noastre duhovniceşti, a măsurii posibilităţilor noastre ne va păzi de căutările greşite, de risipirea zadarnică a forţelor noastre, de întreprinderile fanteziste şi de nevoinţele necorespunzătoare stării noastre.

Timpului nostru nu-i sunt proprii bogăţia bucatelor duhovniceşti, nici acea măreţie şi bună mireasmă de care era plină viaţa creştinilor de odinioară. Nouă ne-au rămas neputinţa şi necazul, de aceea mântuitoare pentru noi sunt rugăciunea smerită şi plânsul pentru păcătoşenia noastră, cea mai umilă părere despre toate lucrările şi faptele noastre, mila faţă de aproapele, primirea recunoscătoare, fără de cârtire, a tot ce se întâmplă cu noi, totala încredere în mila lui Dumnezeu şi nici într-un caz nădejdea în faptele noastre bune.

O imagine a acestui fapt o găsim la Sfântul Ignatie. Bogăţia bunurilor duhovniceşti în mediul vechilor creştini el o compară cu un ospăţ organizat de bogatul Stăpân al casei pentru numeroşii Săi prieteni şi cunoscuţi. „La această masă duhovnicească urma să fie un număr nesfârşit de bucate, iar la sfârşitul mesei oaspeţii să fie generos recompensaţi cu daruri duhovniceşti t and toţi au plecat, Stăpânul casei a văzut o mulţime de oameni flămânzi şi a poruncit slugilor să nu strângă de pe masă, ci să ofere tot ce a rămas celor săraci. Aceştia au intrat cu precauţie şi nedumerire în sala impunătoare şi au început să servească tot ce rămăsese pe masă şi sub masă, firimiturile căzute. Nimeni n-a mâncat porţie întreagă, adusă de slugi, nici nu a folosit tacâmurile şi vasele preţioase, n-a auzit corul cântăreţilor, muzica, astfel că nimeni dintre ei nu putea să aibă o imagine clară despre masa ce avusese loc. Potolindu-şi foamea, puteau doar să ghicească cum arăta masa înainte de sosirea lor.

Cu toate acestea, ei au căzut în faţa Stăpânului casei, mulţumindu-I pentru mâncarea pe care ei n-o mai mâncaseră până atunci, nici n-o mai văzuseră. El le-a spus lor: „Fraţilor! In momentul în care am organizat acest prânz nu v-am avut pe voi în vedere, de aceea nu v-am oferit masa aşa cum se cuvine şi nici nu vă dau daruri..." Săracii au exclamat într-un glas: „Stăpâne! Oare ne mai trebuie daruri? Oare ne trebuie o masă nemaivăzută? Iţi suntem recunoscători pentru că nu Te-ai scârbit de noi, cei sfâşiaţi de tot felul de neajunsuri, ci ne-ai primit în cortul Tău şi ne-ai scos din foamea grozavă!" Săracii s-au împrăştiat, neîncetând să-I mulţumească milostivului Stăpân. Atunci El le-a spus slugilor: „Acum strângeţi masa şi închideţi cortul: oaspeţi nu vor mai fi şi ce s-a servit spre mâncare s-a terminat. Totul s-a încheiat!" Sărac şi mizer, acesta este chipul stării noastre; firimiturile şi farfuriile goale reprezintă foametea duhovnicească a timpului nostru; smerita recunoştinţă şi recunoaşterea de a fi nevrednic de mâncăruri luxuriante şi de daruri sunt exemplul dispoziţiei sufletului necesar nouă.

Ne este de folos să ascultăm cu atenţie acele profeţii ale Sfinţilor Părinţi, care se referă la timpul nostru, la timpul, judecând după toate, cel din urmă. Această conştientizare a duhului timpului nostru, pe de o parte, ne va scoate din starea de înşelare de sine, ne va deschide viziunea corectă asupra forţelor şi a posibilităţilor noastre, va face mai modeste cerinţele noastre faţă de sine şi faţă de alţii, iar, pe de altă parte, ne va obliga să ne ridicăm moralul, să fim mai veghetori şi precauţi, să nu deznădăjduim, dar nici să nu ne înălţăm iluzoriu, rupându-ne de realitate. Să ascultăm cuvintele dureroase, dar folositoare: „Soarele care apune reprezintă starea creştinului timpurilor noastre. Luceşte de asemenea Soarele Dreptăţii - Hristos: El răspândeşte razele, dar ele nu mai revarsă nici acea lumină, nici acea căldură ca în timpurile vechi, deoarece razele Lui nu mai cad direct asupra noastră, ci doar tangenţial. Razele Soarelui Dreptăţii, Hristos, sunt harul Duhului Sfânt.

In prezent, când s-au înmulţit cei bogaţi cu ştiinţa, cu artele, cu tot ce este material, a lipsit cel cuvios (Psalmul 11). Sfântul Duh, privind la fiii oamenilor, căutând un vrednic vas prin mulţimea celor care se numesc învăţaţi, luminaţi, ortodocşi, rosteşte la adresa lor o sentinţă amară: Nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu.

Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este. Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor. Gura lor e plină de blestem şi amărăciune. Iuţi sunt picioarele lor să verse sânge. Pustiire şi nenorocire sunt în drumurile lor. Şi calea păcii ei nu au cunoscut-o. Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor (Romani 3, 11-18).

Iată cauzele pentru care Duhul lui Dumnezeu Se înstrăinează de noi, în timp ce El este adevărata moştenire a creştinilor adevăraţi, începătorul atotsfânt al neamului dobândit de toţi noii israeliteni...

„Sfânta Scriptură mărturiseşte că, asemenea iudeilor, creştinii vor începe treptat să se îndepărteze de învăţătura revelată de Dumnezeu, să nu mai dea atenţie înnoirii firii omeneşti de Dumnezeu-Omul, vor uita de veşnicie, toată atenţia o vor îndrepta asupra vieţii lumeşti; se vor ocupa tot mai mult cu situaţia lor pe pământ, de parcă ar trăi aici veşnic, cu satisfacerea dorinţelor lor pervertite. Se înţelege: o astfel de direcţie îi este străină Mântuitorului, Care l-a răscumpărat pe om pentru fericita veşnicie. Unei astfel de direcţii îi este proprie lepădarea de creştinism."

„In mijlocul Raiului răul s-a arătat ascuns sub înfăţişarea binelui, ca să înşele cu mai multă uşurinţă; el se găseşte în sânurile Sfintei Biserici acoperit şi înfrumuseţat cu tot felul de momeli atrăgătoare, pe care le numeşte petreceri şi distracţii nevinovate, dând dezvoltarea vieţii trupeşti şi împuţinarea harului drept prosperitate şi dezvoltare a omenirii. Oamenii vor fi stricaţi la minte, pentru că se vor învoi cu minciuna (Pilde 2, 12), necercaţi în credinţă, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar făgăduind puterea ei (II Timotei 3, 8, 5). Pentru cei care au primit această putere şi de bunăvoie au respins-o este anevoioasă reprimirea ei (v. Evrei 10, 26). Chipul evlaviei îl pot oarecum plăsmui vicleniile omeneşti; dar refacerea puterii evlaviei aparţine Celui care îi îmbracă pe oameni cu putere de Sus (Luca 24, 49)."

„In prezent în multe privinţe oamenii au îndrăznit să adauge rânduielilor Sfântului Duh rânduielile lor. Din această cauză rânduielile cereşti s-au făcut pământeşti, cele duhovniceşti, trupeşti, cele sfinte, păcătoase, cele înţelepte, ne- înţelepte... Există, în particular, creştini, dar s-a pierdut cunoaşterea generală, unitară a Adevărului, cu care totul s-ar fi unit într-un singur trup duhovnicesc, cu un singur chip al gândurilor, cu un singur duh, sub un singur cap - Hristos. In prezent orice om îşi are modul propriu de gândire, religia sa, calea sa, primite de bunăvoie sau întâmplător. Fiecare o ia razna în direcţia dorită, neştiind unde merge, şi nimeni nu-l opreşte; oamenii nu mai aud - atât s-a îngreuiat auzul lor - glasul mântuitor al adevăratului Păstor, care răsună din Sfânta Lui Biserică, demascând minciuna, vestind şi arătând tuturor calea cea dreaptă. I-a asurzit zgomotul grijilor pământeşti, zgomotul veselirii simţurilor, al prosperităţii pământeşti. Lipit de pământ, sufletul lor nu este capabil să recepteze impresiile duhovniceşti."

,,[...]CapcaneIe diavolului s-au înmulţit prea tare. S-au înmulţit cărţile care conţin învăţături mincinoase; s-au înmulţit minţile care inventează şi comunică altora învăţături mincinoase, s-au împuţinat următorii Adevărului sfânt; a crescut respectul pentru virtuţile fireşti, accesibile pentru iudei şi păgâni, a crescut respectul pentru virtuţile păgâne, potrivnice firescului însuşi; s-a micşorat înţelegerea virtuţilor creştine; s-a dezvoltat viaţa materială, a dispărut viaţa duhovnicească; plăcerile şi grijile trupeşti consumă tot timpul; nu mai este timp să ne amintim de Dumnezeu. Şi aceasta se transformă în obligaţie, în lege."

„Noi am ajuns în prezent într-o asemenea stare, când ne putem mântui exclusiv prin răbdarea fără cârtire a necazurilor, cu credinţa în Dumnezeu şi cu nădejdea în milostivirea Lui. Pe alte căi acum nu ştie nimeni să se mântuiască. Rămâne pentru timpul nostru doar o singură cale: răbdarea necazurilor...."

,,[...]Fără smerenie, omul nu poate să primească oarecare daruri ale lui Dumnezeu. Iată de ce s-a prezis că în timpurile din urmă, în virtutea mândriei care se intensifică, oamenii se vor mântui doar cu răbdarea necazurilor şi a bolilor, iar nevoinţele vor fi luate de la ei."

„[...jNecazurile sunt îndeosebi destinul timpului nostru, căruia nu îi este dată nici nevoinţa muceniciei, nici nevoinţa monahismului. Destinul nostru, al creştinilor timpului din urmă, este cel al necazurilor, după cum se pare mărunte, insignifiante. Cântarul este la Dumnezeu!"

,,[...]Trebuie să înţelegem duhul timpului şi să nu ne pierdem vremea cu vechile obiceiuri şi impresii, care în timpul prezent sunt imposibil de înfăptuit. [...]

Fragment din cartea "Despre bolile tainice ale sufletului", Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre bolile tainice ale sufletului"

• Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
  Publicat in : Dogma
• Credinta si faptele bune
  Publicat in : Hristos
• Credinta in viata de apoi in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Credinta, conditie primordiala a purificarii
  Publicat in : Morala
• Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
  Publicat in : Sanatate si stiinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: