Adevărurile credinţei nu sunt iraţionale, ci sunt mai presus de raţiune. Sunt adevăruri metafizice, supranaturale. Ele sunt desigur logice în mod absolut, însă cu mult mai presus de gradul de înţelegere la care ajunge creierul omenesc. „Adevărurile credinţei îi oferă omului cunoştinţe inaccesibile mintii omeneşti".

Pentru că dacă credinţa creştină era atât de limitată pe cât este creierul uman, atunci nu ar fi fost o credinţă supranaturală cu valoare infinită. Edmond Barbotin spune: „Un Dumnezeu accesibil simţurilor noastre, văzut, palpabil, ar fi un obiect al acestei lumi, un obiect în stilul şi la nivelul omului. Nu ar fi Cel mai presus de orice, Dumnezeu adevărat, d o parodie, o mască, un dumnezeu fals, un idol.

Raţiunea noastră are o capadtate limitată. Cum poate ea deci să cerceteze şi să înţeleagă adevărurile supranaturale ale credinţei? Oare nu ne înconjoară atâtea taine, pe care nu putem să le înţelegem? Oare ştiinţele, chiar şi matematica, nu au axiome pe care nu putem să le analizăm? Şi totuşi le acceptăm. Ceea ce este incomprehensibil nu este şi inexistent.

Filosoful şi matematidanul Leibniz spunea că „tainele depăşesc raţiunea noastră, pentru că ele cuprind adevăruri de neînţeles pentru ea. Ele nu sunt însă potrivnice raţiunii noastre, nici nu se opun vreunui adevăr dintre cele la care mintea noastră poate să ne conducă.

Şi Sfântul Vasile cel Mare, care a fost un profund cunoscător al ştiinţelor pozitive ale epocii lui, spunea: „Credinţa să premeargă cuvintelor despre Dumnezeu, credinţa şi nu dovada, credinţa care, depăşind metodele logice, conduce sufletul la consimţământul cu ele, credinţa aceea care s-a născut înlăuntrul nostru nu din nevoia acceptării axiomelor geometrice, ci sub influenţa Duhului Sfânt... Şi nimeni să nu batjocorească acest lucru, adică faptul că în mod neforţat îi călăuzim pe ascultători spre a fi de acord cu ceea ce noi spunem. Pentru că este nevoie ca cei care vor să afle orice, să accepte în mod liber şi fără cercetare principiile fundamentale, adică anumite axiome care se învaţă o singură dată şi aceasta pentru că cei care se îndoiesc în legătură cu primele axiome nu este posibil să ajungă până la sfârşit. Şi aceasta ai putea să o afli şi din afara celor legate de credinţă.

Pentru că dacă nu este îngăduit ca cel ce se ocupă cu geometria să accepte, fără dovezi, primele axiome, va fi imposibil ca acela să înainteze spre concluziile ulterioare, la fel ca acela care nu acceptă elementele fundamentale şi de bază ale matematicii şi astfel împiedică înaintarea spre celelalte elemente. In mod asemănător şi axiomele medicinii sunt nedovedite pentru medici. Şi, în general, la oricare meserie te-ai uita, cei care înaintează cu rânduială pe calea care îi duce la cunoştinţa desăvârşită este cu neputinţă să ceară dovezi pentru principiile fundamentale şi de bază. Aşadar, este nevoie, după ce sunt acceptate elementele fundamentale ale ştiinţelor, fără cercetare şi fără dovezi, să se înţeleagă apoi cele care sunt continuarea logică a principiilor şi axiomelor fundamentale. Ded, exact aşa şi taina teologiei cere consimţământul care se naşte din credinţa simplă, care nu necesită dovezi." (Tălcuire la Psalmul 115)

Si celebrul Gabriel Marcel, întemeietor al filosofiei speranţei şi reprezentant al existenţialismului creştin în Franţa, spunea: „dacă problemele sunt abordate prin ştiinţă şi prin raţiunea umană, «tainele» simt însă accesibile nu prin cunoaşterea raţională şi prin determinarea semasiologică, ci numai prin trăirea şi prin experienţa interioară. Mai ales realitatea dumnezeiască, care este «Taina prin excelenţă», devine accesibilă omului nu prin intermediul metodelor raţionale cognitive, ci prin devotamentul interior şi credinţa personală.

De altfel, ar fi o adevărată absurditate şi o nebunie clară să considerăm mintea noastră capabilă a cerceta şi a înţelege Mintea cea infinită. Atunci ar trebui să fim mai mari decât Dumnezeu! „Raţiunea nu este în niciun caz vrednică de crezare pentru ea însăşi", confirmă Sfântul Ioan Gură de Aur. Şi este foarte lipsit de minte să vrem ca noi să ne ridicăm mai presus decât Dumnezeu. Şi Pascal spune că „eu cu inima II înţeleg pe Dumnezeu", adică nu cu mintea. „Inima, spune acesta, are motivele ei pe care mintea nu le cunoaşte câtuşi de puţin." Iar Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă din nou faptul că „cunoaşterea vine din credinţă, nu din gândire. Insă Marian şi tinerii asemenea lui, care îndumnezeiesc raţiunea omenească pe baza egoismului lor, nu pot să II descopere pe adevăratul Dumnezeu.

„Adesea - spune Edmond Barbotin - oamenii cad în ispita de a avea un dumnezeu care este vizibil. Ei îşi fac cadou propriului sine nişte dumnezei cu care se simt mulţumiţi. Poporul Israel a făcut la poalele Muntelui Sinai viţelul de aur, alte popoare au făcut mai târziu zei din piatră sau din lemn, mulţi oameni zeifică Statul, Societatea, Ştiinţa, Progresul, Tehnica, Banul, Plăcerea... In realitate ei sunt orbiţi, înjosiţi, umiliţi în faţa falşilor dumnezei. Nu este de ajuns o majusculă la începutul unui cuvânt pentru ca un obiect reprezentat de acel cuvânt să devină adevăratul Dumnezeu!"

Şi Marian, în nesăbuinţa lui, şi-a făcut dumnezeu din raţiunea lui şi de aceea aşa uşor şi de nechibzuit se leapădă de ideea de Dumnezeu „transcendent".

Kallinikos Karousos

Adevăruri mari, în cuvinte simple, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Adevăruri mari, în cuvinte simple"

• Fiule, da-mi inima ta
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Inima in Marele Post - Sfantul Nicolae Velimirovici
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Capela din Bran - Inima Reginei Maria
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Inima si Ratiunea
  Publicat in : Religie
• Inima curata strabate cerul si iadul
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: