Perspectivele asezarii facultatii de teologie in socialul contemporan

Referatul de fata isi propune o mica analiza a functionarii facultatii de teologie ortodoxa prin cadrele sociale existente azi in Romania. Se vrea o analiza a modului relational existent intre o structura clar construita - facultatea de teologie - si o realitate larga, numita societate, care intr-o acceptie institutionalizata, include si facultatea de teologie.

Un prim pas l-ar constitui definirea acestei structuri, a facultatii de teologie. Facultatea de teologie este o institutie de invatamant superior, alcatuita dupa normele si cerintele acestuia, inclusa in cadrul asa-ziselor discipline umaniste. E acesta un mod de a o vedea, unul asa-zis realist, dat total insuficient, pentru ca Facultatea de teologie este si un loc unde tineri si chiar varstnici ucenicesc in a primi invataturi despre viata cu Dumnezeu, despre urmarea lui Dumnezeu. Unii dintre invatacei, ulterior, vor propune si altora aceasta viata, chiar viata vesnica am putea-o numi, ca preoti ori ca dascali ai invatamantului religios. Deci sensul prim al acestei scoli e chemarea spre si propunerea vietii cu Dumnezeu. Toata exprimarea teologica, nuantata, diversificata, ar avea ca temei firesc aceasta chemare.

Dar, ca orice chemare, una de angajare existentiala, si viata cu Dumnezeu inseamna un mod specific de a fi. Iar a fi inseamna a gandi, a simti si a faptui. Or, din perspectiva vietii cu Dumnezeu, gandirea, simtirea si faptuirea se despart, de multe ori, de corespondentele lor provenite dintr-o mentalitate izolata de Dumnezeu, obisnuita, sa zicem. Nu e dorita aceasta deosebire de mentalitati dar, inevitabil, se produce.

Mai departe, perspectiva vietii cu Dumnezeu imbratiseaza tot creatul, ca lucrare a lui Dumnezeu. Iar in creat includem si aceasta dimensiune a coexistentei umane, numita in unele acceptii societate, iar de catre noi, realitate sociala. Cu intemeiere in viata cu Dumnezeu - care este sensul prim al framantarii teologice - realitatea sociala se imbratiseaza. Vom cauta sa vedem cum are loc aceasta imbratisare, ce este aceasta realitate sociala si cum este ea perceputa in acel mod specific de a fi, dat de viata cu Dumnezeu.

Fara a se vrea o teorie sociala in sine, intelegerea ortodoxa asupra realitatii sociale are cateva caracteristici, care se reflecta ulterior si in modul in care este imbratisata, asumata, realitatea sociala, in expresia ei concreta, actuala. Adica, asa cum percepem realitatea sociala, asa vom cauta si a activa in cadrele ei. Intelegerea da si actul.

La nivelul perceperii, al intelegerii, din pacate, gasim in scolile teologice o dualitate, formata din mentalitatile obisnuite de explicare a socialului, pe de o parte, si unele abordari ce se vor teologice asupra lui, pe de alta parte. Si unele si celelalte pot avea un grad mai mare ori mai mic de profunzime insa adesea se ramane in aceasta dualitate. Dualitatea se transmite, mai acut chiar, la nivelul studentilor care, in cadrul disciplinelor sociale - este vorba, mai ales, de cei de la sectia de asistenta sociala - primesc anumite teorii de explicare a socialului, dominate de o viziune strict imanenta asupra lucrurilor, iar cand se face referire la Dumnezeu, se face printr-o abordare exterioara, ca asupra unei valori, la fel ca oricare alta, din viata indivizilor al caror complex social e analizat. Perspectiva teologica e in formare astazi, firesc de altfel, dupa ani de excludere a problematicii sociale autentice din framantarile sale. (Spunem autentice, caci exista inainte de '89 una imaginara, structurata pe munca, dezarmare, pace etc.)

A nu se intelege din aceste cuvinte ca este nevoie de o "doctrina sociala" cu orice pret. Nici nu stim cat e de propriu Ortodoxiei a emite aceasta sintagma: "doctrina sociala". Insa de o intelegere a socialului, proprie ei, Ortodoxiei, e nevoie.

Totodata, nu de o intelegere ca substitut doctrinar, ideologic, disponibil pentru intrunirile dedicate integrarii in Uniunea Europeana este nevoie, ci de o intelegere izvorata din matca proprie Ortodoxiei, a Scripturii, a Parintilor, a vietii bisericesti, impropriata personal, adanc de catre cel ce se apropie de ea; intelegere vie si personala, in cele din urma.

Altfel, indiferent de continutul ei, de expresia ei, ramanandu-se in exterioritate fata de ea, tot in ideologie o transformam. Fara a depasi limitele unei astfel de prezentari, indraznim totusi a deslusi cateva din, iertati-mi limbajul, punctele structurale ale unei astfel de intelegeri ortodoxe a realitatii sociale.

In primul rand, este viata vesnica. Dinspre si catre viata vesnica se cauta intelegerea si imbratisarea creatului si a tuturor fetelor lui. Prezentul, curgerea lui, se percepe altfel dinspre perspectiva vietii vesnice. Gresit a se crede ca se ajunge la imobilism. Nicidecum. Miscarea, inerenta creatului, se imbratiseaza, dar in limitele ei, indreptand-o spre Cel ce-I poate da alte sensuri si parcurgeri. Adica, toata problematica sociala, dura si intortocheata se poate asuma la nivel personal, prin alte motivatii si chiar fete exterioare atunci cand e cautata, existential adanc, mai intai viata cu Dumnezeu care e viata vesnica; si aceasta chiar in nivelul cel mai
concret, vizibil, al activarilor noastre sociale.

Se poate crea, prin manifestarea personala, si altfel socialul, chiar daca la nivel macro, asa cum suntem tentati, comod, sa vedem lucrurile, nu descoperim asa ceva. Este vorba de acel act creator daruit de Dumnezeu omului, act prin care omul, ne marturiseste Parintele Staniloae "se creeaza si pe sine insusi, nu e creat numai de Dumnezeu, si creeaza in parte si lumea". Si in fata sociala a creatului, omul cautandu-L pe Dumnezeu si alaturi de El "cand vrea sa mearga pe linia sporirii sale in infinitatea Celui ce este", cum zice Parintele Staniloae, adica in participarea la viata vesnica, devine creator, intemeietor de nou, chiar daca nu e perceptibil acest nou in viziunea macro si determinista a obisnuintei noastre.

Mai departe, avem persoana. O intelegere ortodoxa a realitatii sociale incepe si se sfarseste in persoana, e drept, persoana in manifestare sociala; persoana, nu structura ori organismul. Chiar daca se ajunge la a evalua structurile ori institutiile sociale, miscarile si schimbarile sociale, accentul e dat tot de rolul si participarea persoanei. In toate aceste fenomene si coagulari de tip macro-social, care nu sunt ignorate, dimpotriva sunt cercetate, preocuparea esentiala a unei evaluari ortodoxe o reprezinta posibilitatea de manifestari la nivel personal. E o paradigma neta a viziunii ortodoxe asupra socialului. Dar nu persoana privita izolat intra in preocuparea unei intelegeri ortodoxe, ci persoana aflata in relatie cu Dumnezeu, relatie ce implica cresteri, iar aceste cresteri au efectul lor asupra manifestarii sociale. Mai mult, spiritualitatea persoanei, cresterea ei in relatie cu Dumnezeu, aduce proiectii noi si asupra manifestarilor (iesirilor) sale prin cadrele sociale participate. Iar zona cea mai concreta de influentare o reprezinta relatiile. Relatiile inseamna alt punct "structural" al incercarii de intelegere ortodoxa a socialului. Prin existenta relatiilor pot fi imblanzite (ca sa nu vorbim de stari mai inalte) "structuri" ori date colective la nivel social, care adesea sunt dominate in insasi ratiunea lor de a fi, de intalnirea unor interese strict individuale, reglementate de coduri conventionale. Exista sansa relationarii si, mai ales, a cresterii in relationare prin participari si de alt tip decat cele cerute de structura ori institutia sociala x sau y. Se pot sparge barierele impuse structural ori institutional in social. Pentru aceasta insa, definitorie este manifestarea personala. A se retine, nu in afara structurilor sociale existente se poate manifesta (crestineste) in relatie persoana, ci chiar prin cadrele lor. Nu-i deloc simplu procesul, dar e singurul viabil daca se doreste imbratisarea creatului (a socialului) si strabaterea lui. De curand, un duhovnic contemporan ne constientiza ca nu "bagandu-ne capul in nisip ca strutul ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili".

Institutiile sociale, alcatuirile comunitare (in sens sociologic folosesc aici cuvantul), in general toata desfasurarea sociala propune peste tot un anumit tip relational, unul dat de interes individual, de contract, de dominare a celuilalt etc., in ciuda inflatiei de cuvinte "umaniste" ce insoteste aparatul ideologic al functionarii oricarei structuri ori institutii.

De altfel, structurile ori institutiile tipului societar contemporan nu pot fi inlocuite. S-a incercat, si dezastrul a fost total; am simtit-o, ca romani, la cel mai cuprinzator nivel. Relatiile insa pot primi si alta intemeiere, alta motivatie personala, chiar daca, iertati-mi repetitia, privirea exterioara, si ea institutionalizata, cu greu poate percepe. Sansa e personalizarea prin alta desfasurare relationala a structurilor ori institutiilor existente.

Perceperea si cautarea (dorirea) vietii vesnice, a Imparatiei prin cadrele socialului concret, asezarea prima a persoanei, cu al sau rol covarsitor, ca si exprimarea relationala cat mai proprie persoanei ce se afla in cautare a vietii cu Dumnezeu, sunt cateva din orientarile unei intelegeri ortodoxe asupra realitatii sociale.

Dar, interesandu-ne cum spuneam la inceput, analiza functionarii facultatii de teologie prin socialul contemporan, e firesc a cauta si proiectiile perceperilor exprimate mai sus in chiar interiorul acestor scoli, facultatile de teologie. Si aici, ar fi cateva propuneri, numai cateva. In primul rand, e nevoie ca in cursurile de la modulul sociologie sa apara explicatii ce tin de, asa cum spuneam, intelegerea si interpretarea ortodoxa a socialului, adica incercarea de a iesi din acea dualitate.

Totodata, abordarile din cadrul unor discipline, precum Teologia pastorala ori Teologia morala si spiritualitatea ortodoxa sa-si propuna orientari de asumare a fetelor socialului existent, nu doar condamnari sterile si fatarnice ale diferitelor fenomene negative ce-l cuprind. (A se vedea atitudinile fata de prostitutie, droguri etc.) Vindecarile ce se propun sa vina ca din partea doctorului neputincios, sa fie autentice si participate deplin de cei ce le propun. Ar fi de cautat, de asemenea, ca, pe langa participarea liturgica la anumite parohii, implicarea studentilor in actele sociale ce se desfasoara in parohiile respective sa fie un prim pas de manifestare concreta a interesului pentru celalalt, un celalalt aflat in mari lipsuri fizice, dar mai ales sufletesti.

Dar, de cea mai mare importanta sunt relatiile ce se desfasoara intre profesori, profesori si studenti, ca si cele dintre studenti. Desi se tinde catre relatii institutionalizate, prin prisma chiar a rigorilor ce fundamenteaza existenta unui asezamant universitar, implicarea personala sincera din partea tuturor e un sens de cautat. De aici se incearca acea depasire a interesului strict individual de care vorbeam mai sus. Daca aici, in facultate, se esueaza, studentul va avea foarte putina forta de a nu fi inghitit de mentalitatile si propunerile venite din peisajul social obisnuit. Facultatea este locul unde poate primi un alt mod de a fi, cel ce cauta viata cu Dumnezeu. E vitala pentru studenti aceasta primire.

Cred ca putem fi sinceri in a recunoaste ca suntem si noi bolnavi, ca sunt nu putine relatii viciate in chiar scolile (facultatile) noastre. Avem coruptie, se dau examene pe bani, se practica influenta. Degeaba aruncam vina asupra studentilor; noi suntem cei ce purtam intreaga responsabilitate. Multe se cer in invatamantul teologic, avem nevoie de multe primeniri, dar cred ca daca ne-am curati de aceasta uraciune de care este bolnava intreaga societate romaneasca am putea reaseza multe; fiecare in osteneala cu el insusi. Cei ce nu s-au corupt sa nu cada in mandrie, iar cei ce au cazut sa se ridice si sa fim curati impreuna in toata aceasta incercare de primenire. E de prisos a vorbi ca tot cuvantul nostru despre cele ce se petrec imprejurul nostru, in framantata realitate sociala romaneasca, este gol si fals daca nu isi are fundamentul in incercarea personala a fiecaruia de a sta cat mai curat in fata lui Dumnezeu si a celor cu care relationam in socialul imediat ori mai indepartat.

Lect. dr. Ionel UNGUREANU