Plangere

Plangere

Plangere in urma vederii cu mintea a soartei amare care il asteapta pe pacatos

Când ai văzut, Doamne al nostru, că am pierdut slava Ta, nu a răbdat aceasta iubirea Ta. Pogorându-Te prin naşterea Ta, prin pătimirile Tale şi prin moartea Ta pe cruce, m-ai izbăvit de satana.

Dar iată, am păcătuit iarăşi, Te-am mâniat, Te-am întristat cu fărădelegile, cu păcatele şi cu faptele mele rele. Vai mie, că am fost nemulţumitor şi m-am spurcat cu mulţime de lucruri rele!

Am plâns şi am vărsat lacrimi amare când am prins a cugeta la aceasta. Această cugetare m-a mutat în foc, m-a dus pe tărâmul groazei, m-a tras în adâncul înfricoşat, m-a cufundat în văpaie, m-a aruncat întru întuneric. Inima mea a simţit aceasta, şi am suspinat de spaimă la gândul mutării acesteia.

Purtat de gânduri, am privit în locaşul beznei. Atunci, cu tânguire şi plângere, cu întristare şi cu durere, m-am osândit pe mine însumi şi am strigat cu amar: „Vai mie, şi iarăşi vai! Ce mi-a gătit mie dreptatea dumnezeiască?!"

Cu groază m-am deşteptat ca din somn, dar nu m-am izbăvit de aceste dureri ale inimii. Mi-am sfâşiat hainele, am plâns şi m-am tânguit: „Ce am făcut cu viaţa mea, nenorocitul de mine? O să-mi descopăr capul ca desfrânata, o să mărturisesc păcatele mele, o să mă rog cu suspinuri şi o să prefac ochii mei în izvoare de lacrimi ca să mă plâng pe mine, nefericitul.

O să merg la vameşii asemenea mie, o să merg la păcătoşii care s-au pocăit; o să deştept inima mea ce doarme, învechită în mulţimea de răutăţi; cu aceştia mă voi uni, acestora mă voi asemăna. Ca şi ei, mă voi tângui pentru păcatele mele, ca la Judecata dumnezeiască să nu fiu trimis în adâncul gheenei spre chinuire...

Invredniceşte-mă, Doamne, să îndrăgesc dragostea Ta, în care îşi află mângâiere Drepţii şi Sfinţii, neiubind nimic care să fie străin de Tine, Dumnezeule, Care binevoieşti către cei ce se pocăiesc, Care-l iubeşti pe păcătosul ce-şi rourează cu lacrimi faţa şi plânge cu amar fărădelegile sale! învredniceşte-mă, Doamne, de binecuvântatul sfârşit pe care Tu l-ai gătit tuturor Sfinţilor.

Fragment din cartea "Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni scoase din facerile Sfantului Efrem", Editura Sophia

Cumpara cartea "Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni scoase din facerile Sfantului Efrem"

 

Pe aceeaşi temă

16 Ianuarie 2023

Vizualizari: 866

Voteaza:

Plangere 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

psaltire psalmii

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Viata omului - darul lui Dumnezeu
Viata omului - darul lui Dumnezeu Cu adevărat, viața este un dar de la Dumnezeu, de care noi trebuie să ne bucurăm cu toată ființa noastră! Viața trebuie trăită în Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Începem existența noastră prin această viață pământească pentru o vreme oarecare, orânduită de 12.00 Lei
Alfabetul fericirii vesnice
Alfabetul fericirii vesnice Este foarte greu să definim fericirea, ca de altfel viața, iubirea etc. Fericirea nu se definește, ci se trăiește intens, ființial. Fără de Dumnezeu nu poți fi fericit. Ziua fără de soare este întuneric, adică noapte. Atunci când apare soarele pe cer, tot 25.00 Lei
Cuvant despre pocainta
Cuvant despre pocainta Prezenta ediție unește într-un singur volum două lucrări deosebit de frumoase, al căror subiect este, în esență, același: mântuitoarea pocăință. Cea dintâi carte este o sinteză asupra experienței practice, duhovnicești, a pocăinței, pe baza Sfintelor 70.00 Lei
Strigatul din oglinda
Strigatul din oglinda E greu când toate-ncep să se încline,În așteptarea zilei cea din urmă.Și-n miezul negru-al soarelui din tineUn vierme, întruna, scurmă și scurmă.Un misterios dicteu: te subțieziCum scândura-nșelată de talașii sterpi.Și te-nlănțuie vedenii: niște șerpi 25.00 Lei
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi Suntem arhitecții propriei eternități prin fiecare gând și fiecare faptă care aduce lumină celorlalți. Aceasta este busola morală necesară într-o lume care a uitat să se oprească și să privească cerul. Acum 50.000 de ani, specia noastră a încetat să mai 60.00 Lei
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale „Leacuri mănăstirești” este un tezaur de tămăduire ce reunește peste 120 de rețete naturale culese de Mariana Borloveanu direct din liniștea chiliilor mănăstirești. Acest volum tămăduitor transformă darurile din „farmacia lui Dumnezeu” în remedii 70.00 Lei
Retete pentru trup si suflet din bucataria manastirii
Retete pentru trup si suflet din bucataria manastirii Maica Tecla binecuvântează masa ta cu peste 90 de rețete desprinse din inima mănăstirii Văratec. De la numeroase rețete de post, simple și hrănitoare, mâncăruri pentru mesele în familie și preparate tradiționale din carne, până la rețete din pește, precum 65.00 Lei
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trait-o la Ierusalim
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trait-o la Ierusalim Pe Danion Vasile îl admir și pentru sinceritatea sa. Sinceritate în trăirea credinței ortodoxe. Virtute mică, de la sine înțeleasă, ați putea zice, dar care în lumea noastră, dominată de mercantilism și obsesie pentru statut și imagine socială, a devenit 20.00 Lei
Demonul amiezii. Akedia, raul ascuns al timpurilor noastre
Demonul amiezii. Akedia, raul ascuns al timpurilor noastre Cei mai mulți dintre contemporanii noștri habar nu au ce anume înseamnă akedia. Puțini sunt cei care știu că tradiția a identificat-o cu „demonul amieziiˮ cel atât de temut de către cei ce trec prin faimoasa „criză a vârstei de patruzeci de aniˮ. Și 41.23 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact