Pledoarie pentru o viata normala

Pledoarie pentru o viata normala

„Genul” ca şi construct social

Se încearcă să ni se sugereze, prin intermediul unor ideologii deformate și tendențioase, că se poate alege în mod liber „sexul”, ori de câte ori dorim, optând pur și simplu pentru identitatea de bărbat sau de femeie, după bunul nostru plac.

Că nici Dumnezeu Creatorul și nici natura umană nu joacă vreun rol în ceea ce suntem ca persoane, și ne definește ca bărbat ori femeie, iar așa-zisul „gen” este doar un „construct social” abstract, impus în mod artificial prin educație, de către societate.

Convenția de la Istanbul
Convenția de la Istanbul sau Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice este un tratat internațional semnat la Istanbul în anul 2011.

Scopul său principal este combaterea violenței împotriva femeilor și prevenirea violenței domestice în țările Consiliului Europei.

Toți suntem de acord că violența împotriva femeilor rămâne o problemă serioasă în Europa, și în întreaga lume, și nimeni nu contestă faptul că aceasta trebuie condamnată și eradicată.

Violența împotriva femeilor încalcă drepturile fundamentale ale omului și trebuie oprită. Acesta este obiectivul declarat al Convenției de la Istanbul, de eficientizare a mecanismelor de combatere a violenței împotriva femeilor.

De fapt, convenția funcționează ca un „cal troian”, deoarece folosește un tertip, anume acela de a promova ideea radicală că „genul” este doar un „construct social”, fără substrat real.

Această „normă” este consemnată în articolul 3 al Convenției de la Istanbul, care specifică în mod clar independența conceptul de „gen” față de identitatea biologică, cu care ne naștem în mod firesc: „Genul înseamnă rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite din punct de vedere social, pe care o societate le consideră adecvate pentru femei și bărbați”.

Negarea în acest fel a diferențelor biologice naturale dintre cele două sexe este complet neștiințifică și are consecințe negative la nivel juridic, social, economic și politic.

Una dintre intențiile vădite este deconstrucția oricărei identități care face referire la bărbat sau femeie, urmărind astfel construirea unei societăți în care diferențele sexuale sunt considerate ca inexistente, oricine fiind liber să își aleagă identitatea sexuală personală, așa cum dorește.

Prin această abordare, aceste teorii total deplasate neagă orice diferență de natură biologică între bărbați și femei, afirmând că o astfel de diferență este doar de sorginte socială și deci artificial creată.

Concluzionând, Convenţia de la Istanbul vine cu o abordare nouă în privinţa „genului”, care obligă țările semnatare a acestei convenții să recunoască genul ca pe un „construct social”, independent de sexul biologic al persoanei. Adică eşti femeie sau bărbat în funcţie de ceea ce alegi să fii.

În plus, articolul 12 prevede promovarea unor schimbări la nivelul modelelor sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eliminării prejudecăţilor, obiceiurilor și a tradiţiilor care întrețin ideea inferiorităţii femeilor față de bărbaţi.

În mod cert, ideea inferiorităţii femeilor trebuie înlăturată, nefiind nici reală și nici benefică unei societăţi. Totuși, acest articol al convenției poate alimenta imaginația și interesele unora, mergând până acolo încât să ceară interzicerea preoţiei sau chiar „hirotonirea” femeilor, pe motiv că preoția este o slujire care îi vizează în mod exclusiv pe bărbaţi, și deci discriminatorie.

Ce înseamnă acest lucru în viața de zi cu zi?

Un bărbat care se declară femeie (sau invers), ar putea avea acces și la facilități aparținând numai femeilor, cum ar fi băi, toalete sau vestimentație etc.

Apoi, toate cuvintele care definesc în mod clar o familie și-ar schimba complet sensul: „mamă”, „fiică”, „bunică” nu vor mai fi atribute doar ale feminității, iar „tată”, „fiu”, „bunic” nu vor mai fi atribute specifice masculinității.

Este lesne de înțeles că aceste grave derapaje de la normalitate, infirmate și din punct de vedere științific, construite artificial și arbitrar ar arunca în haos întreaga societate.

Ce se poate face?

Există mai multe moduri în care ne putem implica în rezistența față de aceste ideologii menite să ne schimbe mintea și să ne otrăvească sufletele: prin informare corectă, prin creșterea gradul de conștientizare în ceea ce privește gravitatea situației actuale, prin responsabilizare și asumare a realității, dincolo de limitele interesului și ale confortului personal, printr-o atitudine fermă care să stopeze derapajele la nivel legislativ, cele ce urmăresc promovarea unor legi anti-naționale și anti-creștinești.

Este tot mai clar că trăim deja vremurile de pe urmă, ale „cernerii”, care au fost anunțate. Iar referendumul pentru familie poate fi luat drept un „indicator” în acest sens, pentru că ne arată care este nivelul real al credinței noastre, nu cel declarativ sau consemnat procentual în sondaje, precum și nivelul culturii duhovnicești și al spiritului civic, toate degrevate de interesele personale, de grup, sociale sau politice.

Cred că un posibil răspuns la întrebarea „ce putem face?”, vine de la Sf. Apostol Pavel:

„În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.

Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.

Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.

Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,

Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.

În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.

Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii” (Efeseni 6, 10-18).

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
264 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

11 Octombrie 2018

Vizualizari: 905

Voteaza:

Pledoarie pentru o viata normala 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact