Era un oarecare stâlpnic3, robul lui Hristos, la douăsprezece mile de Damasc în mănăstirea numită Raethon4. Venind cineva din Damasc la acest cuvios, l-a smintit în privinţa unui preot din cetate, zicându-i lui că preotul cutare a căzut în păcat trupesc. Puţine zile după aceea, când se făcu pomenire5 în această sfântă mănăstire a Raetonilor, venind acolo cei mai mulţi dintre locuitorii Damascului, a venit şi preotul care fusese clevetit la preacuviosul stâlpnic, şi, ca unul care era preot al metropolei - căci era şi unul dintre cei dintâi în rang -, a adus înainte el sfânta anafora. Şi aşa cum este obiceiul, când diaconul a strigat la chinonic şi a zis: „Preoţi, apropiaţi-vă!"6, a lăsat în jos în coş stâlpnicul Sfântul Potir pe care îl avea sus şi i-au trimis lui în potir Sfânta Părticică şi după aceea şi din Sfântul Sânge7. Trăgând sus Sfânta împărtăşanie, ţinând Sfântul Potir şi linguriţa8, ezita să se împărtăşească din pricina clevetelii pe care o auzise despre preotul care adusese înainte [jertfa] şi, pătimind ceva omenesc, se frământa întru sine, zicând: „Oare adevărate să fie cele ce am auzit? Oare s-a mai sfinţit această împărtăşanie? Oare a venit asupra ei Duhul Sfânt sau păcatul preotului care a adus înainte jertfa a împiedicat venirea Lui? Oare este de vreun folos să mă împărtăşesc de la acestea, smintit fiind în privinţa celui ce a adus înainte jertfa, sau să renunţ la împărtăşanie?9
Astfel de gânduri cugetând în sine stâlpnicul, Dumnezeu, Cel ce pururea încredinţează pe robii Săi, a lucrat o înfricoşătoare iconomie, pentru încredinţarea cuviosului, sau mai bine zis, pentru mântuirea şi întărirea oricărui suflet creştinesc. Căci atunci când clericii au tăiat părticelele pe Sfânta Masă, mai înainte de împărtăşirea poporului cu Preasfântul Trup, o părticică s-a rostogolit de pe disc şi a coborât pe Sfântul Jertfelnic şi s-a prefăcut în carne, văzând aceasta toţi cei care înconjurau Sfântul Jertfelnic. Iar preotul slujitor, minunându-se de străina privelişte a încercat cu un deget al mâinii să pipăie şi să se atingă de această Sfântă Părticică. Şi numai cât s-a atins de ea, s-a lipit de degetul lui, precum carnea vie proaspăt tăiată, şi când el a ridicat degetul, sfânta părticică atârna de el lipită de deget. Şi a picurat sânge pe Sfântul Jertfelnic, trei picături, încât s-au pătat şi primul şi al doilea acoperământ al jertfelnicului şi au ajuns până la marmură picăturile cele fără prihană ale acelui Trup Dumnezeiesc şi Preasfânt Sânge. Atunci toţi cei prezenţi strigând „Doamne, miluieşte", ieşind, au strigat la stâlpnic, zicându-i minunea care s-a petrecut. Iar acela auzind, îndată cu frică şi cutremur a luat părticica trimisă lui în sfintele vase, mărturisind tuturor necredinţa lui şi zicând că din această pricină a făcut Dumnezeu astăzi această minune. Atunci luând în micul potir de sticlă sfânta părticică prefăcută în carne a urcat-o pe ea sus la el pe stâlp. Sunt şi acum martori ai aceste străine şi înfricoşate minuni mai mult de cinci sute de bărbaţi, preoţi şi monahi, clerici şi mireni, orăşeni şi săteni. Mărturisesc şi acoperămintele Sfintei Mese încă purtând forma acelor trei picături ale neprihănitului sânge, mărturiseşte şi ţara întreagă, mărturiseşte şi robul lui Hristos, cuviosul stâlpnic. Şi în urma tuturor, mărturisesc şi eu, nevrednicul şi cel mai mic între toţi, care am fost învrednicit şi să văd, şi să mă închin, şi să iau, şi să am o fărâmă din părticica de carne dumnezeiască şi să fiu încredinţat prin fapte de o asemenea dumnezeiască minune.
Când am ajuns eu în Ierusalim cu un asemenea dumnezeiesc şi nepreţuit mărgăritar, s-a întâmplat ca un tânăr, fiul unor părinţi de bun neam, foarte dragi mie, să fie stăpânit, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, de demoni. Când am auzit că acesta a alergat la Sfântul Sion pentru vindecare, luând Sfânta Părticică şi închizând-o bine într-un colan, cu credinţă tare şi neîndoită am pus un astfel de filacteriu în jurul gâtului tânărului, care era deja de optsprezece ani şi strălucea de tinereţe. Şi trecând ca la zece zile, se arată în vis Stăpâna noastră, Sfânta Născătoare de Dumnezeu unei femei bătrâne, o văduvă foarte evlavioasă, şi îi zice ei: „Du-te şi spune la casa tânărului că s-a vindecat Gheorghe de demon". Bătrâna a întrebat pe Purtătoarea de porfiră, zicând: „De unde, Stăpână, s-a vindecat tânărul?" Iar ea i-a răspuns: „Prin părticica trupului legată în jurul gâtului lui". Trezindu-se, aşadar, vine cu frică la Sfântul Sion şi povesteşte mamei copiilor şi lor - căci erau trei fraţi, foarte evlavioşi - vedenia pe care a văzut-o în vis. Iar ei, crezând şi încredinţându-se că erau adevărate cele văzute de femeie în vis, au făcut sinaxă şi l-au adus pe tânăr în faţă când să intre Sfintele Taine. Şi când acestea au trecut deasupra lui, vede tânărul un şarpe negru mare ieşind din partea lui stângă şi plecând de la el, alungat fiind. Şi s-a vindecat tânărul din ceasul acela10 şi acum este în Ierusalim sănătos, propovăduind tuturor minunile Preasfântului Trup al părticelei de carne a Mântuitorului nostru şi Marelui Dumnezeu, Domnul lisus Hristos, Căruia fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Dacă v-am povesti vouă minuni petrecute în vechime şi cu mulţi ani înainte, poate cineva dintre cei mai simpli ar avea oarecare îndreptăţire să nu creadă. Dar acum nici o iertare nu este pentru cel ce nu crede. Căci încă mai există locul, încă mai există şi trăiesc cei ce au văzut cu ochii lor, şi încă mai există şi însăşi Sfânta Părticică, încă mai există tânărul vindecat în Ierusalim, vrednic de crezare fiind, şi încă mai este şi femeia aceea foarte evlavioasă care a văzut vedenia aceea în vis. Aşadar, nici un credincios să nu se smintească, nimeni să nu creadă că există altă credinţă dreaptă afară de a noastră, a creştinilor, nimeni să nu se clatine din pricina propăşirii vrăjmaşilor11. Privegheaţi, fiilor, şi nu dormiţi, staţi drept şi nu vă clătinaţi, luaţi aminte şi nu vă înşelaţi. Nu există altă credinţă mântuitoare în afară de cea a sfintei biserici a creştinilor.
Sfântul Anastasie Sinaitul
Povestiri duhovnicesti - 3, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Povestiri duhovnicesti"
3 Stâlpnicii erau des întâlniţi în epocă, mai ales în Siria. Aici au strălucit mari nume precum Simeon cel Bătrân, Simeon din Muntele Minunat, sau cel Tânăr (521-592), Daniil, Alipie şi alţii. A se vedea mai ales H. Delehaye, Les Saints Stylites (Subsidia Hagiographica 14), Bruxelles, 1923, dar şi I. Pena, P. Castellana, R. Fernandez, Les stylites syriens, Milano, 1975. In această ultimă lucrare menţionată (p. 72) se face referire la această Mănăstire Raethon, localizată la aproximativ 18 km NE de Damasc, în regiunea Merdj Rahit.
4 In anul 634, în drumul lui pentru a cuceri Damascul, generalul arab Khalid ibn al-Walid a întâlnit în acest loc comunităţi creştine care sărbătoreau Pastile în acest loc şi i-a masacrat. Mucenicii acestui adevărat genocid s-au numit cu acest nume al locului de unde proveneau, raetoni.
5 In aceeaşi lucrare, I. Pena, P. Castellana, R. Fernandez, Les stylites syriens, Milano, 1975, se consideră că această pomenire ar fi o sărbătoare a mucenicilor raetoni care au fost masacraţi de Khalid ibn al-Walid.
6 Liturghia Sf. Marcu, ed. F.E. Brightman, p. 139.
7 Acest stâlpnic era cel mai probabil şi preot. Faptul nu era neobişnuit în epocă, mai ales dacă ne amintim de cazul Sfântului Simeon din Muntele Minunat (521-590) care, deşi s-a nevoit pe stâlp cea mai mare parte a vieţii, a fost hirotonit preot.
8 Deja în secolul al VII-lea se folosea linguriţa la împărtăşire, deşi nu era o practică generalizată. Chiar în alte locuri din scrierile Sfântului Anastasie este atestată şi împărtăşirea fără linguriţă, de exemplu în Povestiri II, 4. In Quaestiones et responsiones, Appendix 17, CCSG 59, p. 194, se vorbeşte de o persoană care se împărtăşea zilnic şi care folosea evident şi mâinile pentru aceasta, de vreme ce îşi pecetluia o umflătură pe care o avea la cap cu Sfântul Sânge. In Viaţa Sfântului Simeon din Muntele Minunat, 256, se descrie de asemenea folosirea linguriţei de către îngerul care-l împărtăşea pe sfânt; cf. Viaţa Sfântului Simeon din Muntele Minunat, Viaţa Fericitei Marta mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat, traducere de Laura Enache, ediţie îngrijită de Pr. Dragoş Bahrim (col. VHH1), Editura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 355.
9 Problema validităţii Sfintei împărtăşanii în contextul păcatelor este evaluată de Sfântul Anastasie şi în alte locuri, de exemplu în Povestiri II, 15; Quaestiones et responsiones, Appendix 17, CCSG 59, pp. 192-195; Oratio de sacra synaxi, PG 89, 848AC.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.