Cât de surprinzătoare este pilda fiului rătăcitor, pe care o ştim atât de bine, o ţinem minte cu atâta precizie şi care se întoarce la noi în fiecare an cu o nouă putere. Forţa ei se naşte din experienţa tot mai grea şi chinuitoare a păcatului, dar şi din înţelegerea tot mai uimitoare a milostivirii lui Dumnezeu. Cum ne primeşte şi ne restaurează pe noi Domnul!
Pilda aceasta este legată de păcat în aspectele sale multilaterale, dar şi de însăşi esenţa păcatului. Prin intermediul acestei pilde ni se destăinuie păcatul gol-goluţ, în necruţarea sa sălbatică. Fiul mai mic vine la tatăl său. Este plin de putere, de dorinţă şi de sete de a trăi. Dar setea, dorinţa şi pofta sa de viaţă nu mai încap în limitele vieţii casnice cotidiene. Şi acela nu mai putea aştepta, de aceea i-a şi spus tatălui său:
„Tată, ai trăit prea mult. Până când vei muri tu, în mine se va ofili viaţa. Dacă vei trăi atât de mult, eu mă voi stinge. Aşadar, mai bine mori tu, mori pentru mine! Nu mai am nevoie de tine, dar vreau să primesc acum ce aş putea lua de la tine.
Nu am nevoie de cele pe care le vei agonisi mai târziu, ci de cele pe care le-ai dobândit până în clipa aceasta, prin osteneala, iubirea şi nevoinţa ta sufletească. Pe acelea te rog să le împărţi şi să-mi dai partea mea. Iar mai apoi, nu-mi mai pasă de vei mai
trăi sau nu. Am în fata mea toată viata".
Aşa Ii vorbim şi noi lui Dumnezeu. Poate că nu în mod atât de tranşant, nu atât de aspru, dar la fel de dureros. Luăm totul de la Dumnezeu şi ne ducem în ţara îndepărtată, pentru a irosi. Uităm chiar că Domnul este pentru noi ca şi mort în clipele când primim de la El tot ce avem nevoie pentru a trăi în ţara aceea îndepărtată şi pustiită. Aşa şi plecăm, trăim şi suntem bogaţi o vreme.
Apoi sărăcim, se irosesc cele răpite din împărăţia lui Dumnezeu. Cât timp mai suntem bogaţi de darurile Tatălui, ne înconjoară oameni ca şi noi, cărora nu le pasă de noi, ci urmăresc numai să ne folosească. Să profite de iubirea noastră, de neatenţia noastră, de căldura noastră omenească, de mintea, afecţiunea şi de tot ce avem. Iar când sărăcim, când încep să se epuizeze toate darurile casei părinteşti, tot ceea ce am primit de la Dumnezeu, aceştia se îndepărtează de noi. Legea pe care am aplicat-o în raport cu Tatăl, acţionează şi împotriva noastră.
Dacă nouă nu ne-a păsat de Domnul, ci urmăream doar ceea ce ne poate oferi, nici altora nu le pasă de noi, ci vor doar să se folosească de ceea ce avem, de comorile spirituale ale casei pământeşti. Atât de des folosim ce avem mai de preţ pentru nulităţi, irosim comori duhovniceşti pe care ar trebui să le păstrăm în inima noastră ca pe tot ce avem mai sfânt. Le dăm cu uşurinţă, pentru a ne bucura, veseli şi mângâia. Iată cum este păcatul!
Apoi vedem un alt tip de om. Nu este vorba de fiul cel mic, ci de fiul care nu a înţeles care era natura legăturii existente între el şi tatăl său. Acesta a fost întotdeauna un fiu bun, nu a călcat voia tatălui său, precum o şi spune singur: „întreaga mea viaţă am fost slujitorul tău, ţi-am slujit ca un rob". Expresia „a munci", în limba slavă, este un cuvânt greu, căci îşi are originea de la cuvântul „rob". Fiul cel mare a simţit toată viaţa sa că este un simplu muncitor în casa tatălui său, că munceşte pentru acoperişul de deasupra capului, pentru hrană, pentru atitudinea umană, pentru privilegiul pe care i-1 dădea asupra celorlalţi robi, înrudirea sa cu tatăl.
Dar iată că se întoarce acasă fiul cel mic în zdrenţe.
Acela a pierdut totul: bucuria, dar şi dreptul de fiu. Cât de des şi noi ne plângem că am pierdut totul... Totuşi, tatăl îl întâlneşte cu iubire. Când se întoarce fiul cel mare, cel care a aparţinut întotdeauna casei, care a rămas mereu cu tatăl şi nu s-a abătut vreodată de la dreptatea casei, acela aude că s-a întors un străin, flămând, înfrigurat şi lipsit, care a putut cândva să fie şi el membru al acestei familii, dar a plecat...
„Mai bine rămânea în ţara îndepărtată, dar nu, a cutezat să se întoarcă după ce a cheltuit jumătate din avere. Şi ce mai urmează? Pretinde la cele ce au mai rămas, vrea să-mi răpească totul?" Şi fiul cel mare vorbeşte precum zicem şi noi deseori: „Este fiul tău". Nu spune „este fratele meu". Nicidecum, acela nu mai este pentru el un frate, ci un străin: „Fiul acesta al tău, care a cheltuit toată averea cu desfrânatele, s-a întors, iar tu îi pregăteşti o sărbătoare, te bucuri că s-a întors un străin. în ceea ce mă priveşte, am puţine de câştigat de pe urma acestui fapt". Şi tatăl lui îi spune cu gingăşie: „Fratele tău s-a întors! Mort a fost, dar acum a înviat. Pierdut a fost, dar acum s-a aflat. Oare nu ar trebui să ne bucurăm şi să ne veselim?"
Să privim deci şi la noi înşine, ca să vedem cu cine semănăm: cu fiul cel rătăcitor sau cu cel drept? Putem remarca cu amărăciune în suflet că ne asemănăm şi cu cel rătăcitor, dar şi cu cel drept, în tot ce este nedrept. Avem dreptatea fiului mai mare sau încrederea fiască a celui mai mic? Fiul cel mic l-ar fi primit pe cel mai mare, nu i-ar fi întors spatele, fiindcă nu era pentru el un străin.
Or, tatăl îi primeşte la fel şi pe unul, şi pe celălalt. Cu amărăciune îl primeşte pe unul, pe cel drept, şi cu bucurie pe al doilea, pe cel care a păstrat în sufletul său conştiinţa faptului că are un tată, că se poate întoarce la tatăl său, că are o casă unde să vină. Acela nu s-a gândit că fiul său mai mare îi va închide uşa în nas, s-a gândit numai la faptul că tatăl, care a fost de acord să moară pentru el, îl va lăsa să trăiască.
Şi nouă ni se propune: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). In faţa ochilor noştri este Tatăl, dar cât de teribil e că, adesea, stă alături de El fiul cel mare, împietrit, aspru şi practic mort sufleteşte, care a rămas întotdeauna în casa tatălui, iar acum nu vrea să-l primească pe „un străin". Amin.
Anul 1969
Mitropolitul Antonie de Suroj
Fragment din cartea "Predici la Triod şi Penticostar", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Predici la Triod şi Penticostar"
-
Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
Publicat in : Credinta -
Pocainta si marturisirea: o taina uitata
Publicat in : Credinta -
Pocainta, transformare a mortii in inviere
Publicat in : Morala -
Rugaciune de pocainta
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.