Datorită importanţei covârşitoare a rugăciunii, pentru ea trebuie să ne pregătim dinainte. „Mai înainte de a făgădui, pregăteşte-te şi nu fi ca omul care ispiteşte pe Domnul" (Sir. 18, 23). „Cei ce pornim să ne înfăţişăm înaintea împăratului şi să vorbim cu El, zice Sfântul Ioan Scărarul, să nu facem drumul nepregătiţi, ca nu cumva văzându-ne de departe că nu avem arme şi haine cuvenite înfăţişării înaintea Lui, să poruncească slujitorilor şi dregătorilor Lui să ne lege şi să ne arunce departe de faţa Lui, iar cererile noastre să le rupă şi să ni le azvârle în faţă" (Scara XXXVIII, 3).

Pentru a ne pregăti, trebuie să începem cu înlăturarea oricărei judecăţi asupra semenului nostru şi a oricărei supărări. Această pregătire ne-a poruncit-o Domnul însuşi: iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre" (Mc. 11,25 - 26). Urmarea pregătirii constă, datorită credinţei noastre, în supunerea şi încredinţarea totală voii sfinte a lui Dumnezeu, în înlăturarea îngrijorărilor. Trebuie, de asemenea, să fim conştienţi de starea noastră de păcătoşenie, atitudine care naşte pocăinţa şi smerenia duhului. Singurul sacrificiu pe care Dumnezeu îl primeşte de la firea omenească căzută este pocăinţa în duh. „Că de ai fi voit jertfă Ţi-aşfi dat", zice Proorocul lui Dumnezeu, în numele tuturor oamenilor căzuţi şi care rămân în starea de cădere; nu numai că o oarecare jertft parţială, a trupului sau a sufletului, nu te face plăcut lui Dumnezeu, ci chiar „arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Iui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 17-18). Sfântul Isaac Şirul ne relatează următoarea maximă spusă de un alt Sfânt Părinte: „Dacă cineva nu se recunoaşte de păcătos, rugăciunea lui nu este primită de Dumnezeu".

Stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu celui nevăzut ca şi cum l-ai vedea şi cu siguranţă că El te va vedea şi te va Privi atent. Stai în faţa lui Dumnezeu celui nevăzut cum stă un criminal în faţa unui judecător sever şi imparţial, convins de nenumăratele lui greşeli şi condamnat la moarte. Este bine aşa: tu stai în faţa Stăpânului tău suveran şi în faţa Judecătorului tău; stai în faţa Judecătorului în ochii căruia „nimeni din cei vii nu-i drept" (Ps. 142, 2), care biruieşte lritotdeauna când judecă (Ps. 50, 5), dar care nu condamnă pe nimeni până când, în nespusa Lui iubire de oameni, fl iartă pe om de păcate şi „nu intră la judecată cu robul Său" (Ps. 142, 2). Incercând frica lui Dumnezeu şi percepând, sub efectul acestei frici, prezenţa Sa în timpul rugăciunii, vei vedea fără să vezi, duhovniceşte, pe Cel nevăzut şi vei înţelege că rugăciunea este starea în faţa nemitarnicului tribunal al lui Dumnezeu.

Stai în timpul rugăciunii cu capul plecat, cu ochii aţintiţi în pământ, drept pe picioarele tale şi neclintit. Susţineţi rugăciunea prin strângerea inimii, prin suspine izvorâte din profunzimea sufletului şi prin belşug de lacrimi. In timp ce te rogi o atitudine exterioară cuviincioasă este esenţială, şi-i ajută îndeosebi pe cei ce sunt angajaţi în nevoinţa rugăciunii, mai ales pe începătorii a căror dispoziţie sufletească se confruntă în mare măsură cu atitudinea trupului.

Apostolul ne porunceşte să ne predăm harului când ne rugăm: „stăruiţi în rugăciune, zice el; nu vă împotriviţi cu niciogrijă" (Col. 4, 2; Fil. 4, 6). El mărturiseşte că această predare este poruncită de Dumnezeu: „Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi" (Tes. 5,17-18). Ce înseamnă să ne predăm harului? Inseamnă să-L preamărim pe Dumnezeu pentru nenumăratele faceri de bine faţă de tot omul şi faţă de fiecare în parte. O asemenea atitudine aduce sufletului o seninătate minunată şi, cu toate relele ce ne înconjoară, ea ne umple de bucurie. Predându-se harului, omul capătă o credinţă vie care-l face să alunge toate îngrijorările, să calce în picioare toată frica de oameni şi de draci şi să se lase pe de-a întregul în voia lui Dumnezeu.

Această dispoziţie interioară este cea mai bună pregătire pentru rugăciune. „Deci precum aţi primit pe Hristos, zice Apostolul, aşa să umblaţi întru El, înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-însul, si prisosind în ea cu mulţumire" (Col. 2, 6-7). „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă... Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nicio grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu" (Fii. 4, 4-6).

Importanţa acestei asceze spirituale pe care o lucrează harul este amănunţit expusă în Corespondenţa Sfântului Varsanufie cel Mare cu Ioan Profetul.

SF. IGNATIE BRIANCIANINOV
Fărâmiturile ospăţului, Editura Renasterea

Cumpara cartea "Fărâmiturile ospăţului"

 

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: