Vreme de două zile sufletul are o anumită libertate şi poate merge în locurile de pe pământ pe care le iubea, dar în ziua a treia se mută către alte tărâmuri.

Aici, Arhiepiscopul Ioan pur şi simplu repetă învăţătura cunoscută de Biserică începând cu veacul al IV-lea, când îngerul care l-a însoţit pe Sfântul Macarie Alexandrinul în pustie, lămurindu-i pomenirea făcută morţilor de către Biserică în a treia zi după moarte, i-a spus: „Săvârşind Liturghie în aceste zile, sufletul celui adormit primeşte mângâiere de la îngerul care l-a luat... în cele două zile (de după moarte) i se permite sufletului, însoţit de îngeri, să meargă unde doreşte pe pământ. Sufletul iubitor de trup se duce când la casa de care s-a despărţit, când la mormânt, unde a fost pus trupul; aşa petrece el cele două zile, căutând, precum pasărea, cuibul ei. Sufletul cel virtuos însă se duce la locurile unde avea obiceiul să săvârşească dreptatea. A treia zi, tot sufletul creştin se înalţă la ceruri pentru a se închina Dumnezeului tuturor şi pentru a imita învierea din morţi - cea de a treia zi - a lui Hristos, Dumnezeul tuturor.”

Sfântul Ioan Damaschin, în slujba ortodoxă a îngropării, înfăţişează în culori vii starea sufletului despărţit de trup, dar aflându-se încă pe pământ, neputincios în a intra în legătură cu cei iubiţi ai săi, pe care îi poate vedea: „Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci şi nu este cine să-l miluiască pe dânsul! Către îngeri, ridicându-şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-şi, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, adormitului să-i cerem odihnă de la Hristos şi sufletelor noastre mare milă.”

Sfântul Teofan Zăvorâtul, într-o scrisoare către fratele femeii pomenite mai devreme, spune: „Sora ta nu va muri: trupul moare, însă sufletul celei ce moare rămâne. El doar trece într-o altă ordine a vieţii... Nu pe ea o vor aşeza în mormânt. Ea este altundeva. Va fi la fel de vie ca acum. In primele ceasuri şi zile va fi lângă voi. Numai că nu va spune nimic şi nu o veţi putea vedea; dar ea va fi chiar aici. Aminteşte-ţi de aceasta. Noi, cei care rămânem în viaţă, îi jelim pe cei plecaţi, însă pentru ei îndată devine mai uşor; starea aceea este mai fericită. Cei care au murit şi apoi au fost readuşi în trup l-au simţit ca fiind un sălaş foarte neplăcut. Şi sora ta va simţi aceste lucruri. Ii este mai bine acolo; iar noi suntem cuprinşi de durere, de parcă i s-a întâmplat vreo nenorocire! Ea ne va privi şi cu siguranţă va fi uluită de aceasta.”

Trebuie să nu uităm că această înfăţişare a primelor două zile de după moarte este o regulă generală, care nicidecum nu acoperă toate cazurile. In realitate, cele mai multe dintre pildele din scrierile ortodoxe citate în această carte nu se supun acestei reguli, iar motivul este limpede: sfinţii, nefiind deloc alipiţi lucrurilor acestei lumi şi vieţuind în aşteptare neîncetată a trecerii lor în lumea cealaltă, nu sunt atraşi nici măcar către locurile unde au săvârşit fapte bune, ci îşi încep îndată urcuşul către cer. Alţii, precum K. Uekskuell, îşi încep urcuşul înainte de sfârşirul celor două zile, datorită unui anumit motiv al Proniei dumnezeieşti. Pe de altă parte, experienţele „de după moarte” contemporane, chiar dacă sunt crâmpeie, se supun toate regulii: starea „din afară de trup” este numai începutul perioadei iniţiale de „peregrinare” a sufletului fără trup prin locurile de care este legat pe pământ; însă nici unul dintre aceşti oameni nu a fost mort îndeajuns de multă vreme, pentru a întâlni măcar pe îngerii care trebuia să îl însoţească.

Unii critici ai învăţăturii ortodoxe privind viaţa de după moarte socotesc că aceste deosebiri faţă de regula generală a experienţei de după moarte dovedesc existenţa unor „contradicţii” în învăţătura ortodoxă; însă mintea acestora este prea stăpânită de literă. Descrierea primelor două zile (ca şi cea a zilelor următoare) nu este nicidecum o dogmă; ea este numai un „model” ce într-adevăr înfăţişează cea mai comună desfăşurare a experienţelor trăite de suflet după moarte. Multele cazuri, atât din scrierile ortodoxe, cât şi din relatările experienţelor contemporane, în care cei morţi li s-au arătat pentru câteva clipe celor vii în prima sau a doua zi după moarte (uneori în vis) sunt dovezi ale adevărului că sufletul chiar rămâne aproape de pământ pentru o scurtă vreme. In a treia zi (adeseori şi mai curând) această perioadă ia sfârşit.

Ierom. Serafim Rose

Sufletul dupa moarte. Experiente contemporane de dupa moarte in lumina invataturii ortodoxe - editia a-3 a; Editura Sophia

Cumpara cartea "Sufletul dupa moarte"

 

• Viata de apoi
  Publicat in : Etruscii
• Viata de apoi in islam
  Publicat in : Islam
• Ce este toleranta ?
  Publicat in : Credinta
• Judecata de Apoi
  Publicat in : Judecata de Apoi - Viata de dupa moarte