Aşa cum afirmă cei care l-au cunoscut, Sfântul Paisie Aghioritul a fost un „monah normal”, nicidecum un om care ar fi avut „viziuni” sau „descoperiri mai presus de fire”. În această privinţă Gheron Paisie mărturisea despre sine: „Nu am nimic special. Chiar dacă vreunul a fost ajutat, am fost dator s-o fac. Numai că lauda sau slava pentru orice lucru bun pe care noi, oamenii, îl facem Îi aparţine Dumnezeului în Treime” (Tasos Mihalas, „Ne vorbeşte Părintele Paisie Aghioritul”, Edit. Egumeniţa, Galați, 2005, p. 51). Și totuși, dincolo de aceste smerite cuvinte, statura lui duhovnicească se ridică la înălțimea marilor Părinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.

Teologia Cuviosului Paisie depăşeşte limitele retoricii goale de conţinut, fiind Cuvântul lui Dumnezeu, cruce asumată din iubire. De aceea, mărturisirea Sf. Paisie este expresia vie a trăirii sale în Hristos. Pentru el, Sfânta Scriptură era o „normă de viaţă”, de aceea învăţătura pe care o împărtăşea, izvora din însăşi viaţa sa virtuoasă, semnul ei distinctiv fiind dragostea dusă până la jertfă de sine. Chipul Părintelui Paisie, iubirea lui după porunca lui Hristos şi cuvântul său luminat de har erau cele care îi învăţau pe oameni adevărurile de credinţă. Cu toate că „nu a lăsat în urma sa lucrări de teologie academică, el şi-a câştigat o faimă deosebită ca monah recunoscut pentru judecata sa luminată şi inspirată de harul Duhului Sfânt. Cuvântul lui avea greutate, fiind extrem de actual, în antiteză cu discursul nenumăraţilor teologi cu studii şi foarte plini de ei, atât de sărăcăcios sau dezamăgitor de inactual şi învechit. Acesta era şi motivul pentru care oamenii se grăbeau cu o bună dispoziţie a inimii să audă cuvânt ziditor de pe buzele Gherondei, cuvânt vrednic de crezare şi cât se poate de actual” (Ibidem, p. 105).

Pe toți cei care veneau la el îi primea și îi asculta cu răbdare și „cu sfânta lui simplitate şi discernământ intra adânc în inimile lor şi durerea, neliniştea şi problemele lor le făcea ale sale. Şi atunci, încet-încet se săvârşea minunea: schimbarea omului. Dumnezeu – spunea el – face minuni când cineva participă cu inima sa la durerea celuilalt” (Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, București, 2000, p. 7). De aceea, cuvintele Stareţului Paisie sunt „cuvintele vieţii celei veşnice” (In. 6, 68) şi ele rămân, dincolo de vremuri, vii şi lucrătoare, adevărate mărgăritare dătătoare de viaţă.

Deşi a trăit retras, Sfântul Paisie Aghioritul s-a dăruit întregii lumi, povăţuind, mângâind, tămăduind şi odihnind pe cei care alergau la el. Sufletul lui plin de iubire, absorbea neobosit durerea oamenilor, dăruind mângâiere dumnezeiască. Sărac în cele materiale, prisosea în dragostea revărsat deopotrivă peste toţi.

S-au spus multe despre „darurile” Părintelui Paisie. Sfântul Apostol Pavel enumeră nouă harisme: „Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este Acelaşi Dumnezeu care lucrează în toţi. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; unuia, faceri de minuni, iar altuia, proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia, feluri de limbi, şi altuia, tălmăcirea limbilor. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte” (I Co. 12, 4-11).

Dumnezeu este Cel care l-a împodobit pe Părintele Paisie cu multe harisme. Iar darurile lui Dumnezeu sunt nemărginite, de aceea nu le putem cataloga sau ierarhiza într-un fel sau altul. Sfântul Paisie Aghioritul a avut harisma vindecării, pentru că pe mulţi i-a tămăduit de felurite boli: cancere, paralizie din naştere, etc. Dumnezeu i-a dat şi darul de a scoate diavoli, dar şi harisma înainte-vederii, cunoscut fiind faptul că multor oameni le-a spus despre lucruri care li se vor întâmpla în viitor, dar a profeţit şi evoluţii viitoare în istoria umanităţii. Stareţul avea şi harisma străvederii, întrucât cunoştea inima oricărui om, de aceea sfătuia corect şi fiecare primea cuvânt de folos după sufletul lui. Prin harisma deosebirii duhurilor, el ştia dacă un gând era de la Dumnezeu sau de la vrăjmaș.

Datorită discernământul duhovnicesc, Sf. Paisie Aghioritul cunoştea care este voia lui Dumnezeu şi dacă trebuie s-o descopere sau nu. Cunoştea de asemenea care este soluţia cea mai bună şi mai corectă în fiecare împrejurare, chiar şi pentru cele de natură duhovnicească.

Din experienţele duhovniceşti pe care le-a avut cu îngeri, cu sfinţi, cu Maica Domnului, precum şi cu vederi ale luminii necreate, Cuviosul Paisie devenise într-adevăr „teolog” care cunoştea în profunzime tainele lui Dumnezeu, prin descoperire, ceea ce arată că dobândise şi harisma cunoaşterii teologice.

Şi nu în ultimul rând, Părintele Paisie a primit, ca o cunună a virtuţilor, harisma iubirii. Cei care l-au cunoscut, mărturisesc că avea o dragoste fără margini, arzătoare şi cu o desăvârşită jertfă de sine. O dragoste ce izvora din lăuntrul său, ca dar al Duhului Sfânt, şi care îmbrăţişa cu aceeaşi căldură pe toţi oamenii, fără nici o deosebire, precum şi întreaga zidire a lui Dumnezeu. Multe întâmplări amintesc de trăirea înaltă a Stareţului Paisie, de lupta sa cu duhurile necurate, de vorbirea cu sfinţii, de familiaritatea lui cu animalele sălbatice, precum şi de ajutorul duhovnicesc pe care îl dădea tuturor.

Pentru rugăciunile Sf. Paisie Aghioritul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu

Colaborator
264 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

• Marturii despre Sfantul Paisie Aghioritul
  Publicat in : Religie
• Sfantul Paisie Aghioritul
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: