Psaltirea Voroneţeana a fost descoperita la manastirea bucoviniana Voroneţ, la anul 1882 de renumitul folclorist Simion Florea Marian[1], iar dupa ce a ajuns in posesiunea lui D. C. Sturdza, a fost daruita Academiei Romane[2]. Dar pana a ajunge in posesia unor oameni de cultura, manuscrisul a avut de suferit şi de aceea el se mai pastreaza doar fragmentar, fara inceput şi fara sfarşit şi cu lacune la mijloc[3], deoarece primele 56 de foi s-au pierdut. Manuscrisul este scris pe hartie şi conţine o parte din psalmi incepand cu psalmul 88[4].

Psaltirea Voroneţeana, dupa ce a fost gasita de Simion Florea Marian in 1882, la Manastirea Voroneţ in Bucovina, a fost cumparata de Dimitrie Sturza şi daruita Academiei Romane, unde se pastreaza şi astazi sub cota numarul 693.[5]

            Scrisa cu o aleasa ingrijire, ea ne ofera intai fraza slavoneasca, dupa care urmeaza apoi traducerea romaneasca.[6]

             Ea a fost descrisa şi colecţionata impreuna cu Psaltirea Scheiana de Ovidiu Densusianu in 1898, apoi publicata şi studiata minuţios şi complet de G. Galuşca, in teza de doctorat susţinuta in limba germana la Halle in 1913.[7]

 Psaltirea Voroneţeana este şi ea, ca si cea scheiana, o copie de pe un alt manuscris.[8] Copia aceasta pare a fi fost facuta de una şi aceeaşi mana. Nici una din numeroasele insemnari de pe diferitele pagini ale Psaltirii Voroneţene nu ne informeaza asupra locului sau timpului cand s-a copiat acest manuscris.[9]

Manuscrisul a fost datat aproximativ în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de Ovidiu Densusianu și P. P. Panaitescu, între 1552-1570 de I. A. Candrea, iar mai recent între anii 1551-1558 de Al. Mareș. Tot pe baza examenului filigranologic s-a impus și ideea copierii textului în Moldova. Traducerea originală a psalmilor a fost realizată în sfertul sud-vestic al Dacoromaniei, respectiv în zona Banat-Hunedoara.

Manuscrisul, spre deosebire de celelalte Psaltiri vechi, prezinta mai intai textul slavon al Psalmilor şi apoi traducerea lor in limba romana, frazele romaneşti alternand cu cele slavone. In decursul timpului in literatura veche romaneasca s-au pastrat foarte puţine asemenea texte paralele, iar printre astfel de texte, locul fruntaş il deţin Psaltirile. Iata inca un element ce ne face sa acordam o importanţa covarşitoare acestor carţi.

Traducerea Psaltirii Voroneţiene verset cu verset, cu text paralel slav, a avut un dublu scop, şi anume sa fie de folos şi celor care voiau sa inveţe limba romana şi celor care voiau sa inveţe limba slava. Profesorul Candrea in studiul sau asupra Psaltirii scheiene constata inrudirea textului acestei Psaltiri cu Psaltirea Voroneţeana şi cu cele tiparite de catre diaconul Coresi (cea romaneasca din 1570 şi slavo-romaneasca din 1577)[10].

Facandu-se o analogie a fragmentelor din textele celor trei Psaltiri, profesorul Candrea ajunge la concluzia ca este cu neputinţa sa se admita ca fiecare din aceste trei Psaltiri este o traducere independenta a textului Psalmilor. Deosebirile care sunt intre textele acestor Psaltiri şi cele ale diaconului Coresi sunt datorate mai mult copiştilor, ele avand aceeaşi traducere şi acelaşi prototip.

La fel ca şi Psaltirea Scheiana şi Psaltirea Voroneţeana ne prezinta fenomenul rotacismului, adica trecerea lui n intervocalic in r şi anume: minciros-mincinos, lumira-lumina, genure-genune, tire-tine, rugaciure-rugaciune[11].

Intre altele, mai amintim:

particularitati fonetice:
ubăscu, cuiubul, giudecii, scădzură, pâre „pâine”, sunrară, viru „vinu”;

particularitati morfologice:
mârulor „mâinilor”, semu „suntem”

particularitati lexicale:
auă „strugure”, cet „liniște“, mărat „sărac”, nari „nas”, șumăn „cherchelit”.

            Datorita faptului ca lucrarea conţine şi unele fenomene lingvistice mai noi am putea crede ca Psaltirea a fost copiata pe la mijlocul secolului al XVI-lea, sau am putea sa ne gandim la utilizarea de catre caligrafi a unei traduceri romaneşti cu mult mai vechi. Important este pasul facut in calea de inlocuire a limbii slavone din cult şi inlocuirea ei cu limba vorbita de poporul intreg.[12]

Pr. Prof. Traian Nojea