Sfânta Scriptură ne îndeamnă să avem în inimi nădejdea cea către Mântuitorul Iisus: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 34).
Trăim într-o lume în care răutatea este răspândită tot mai mult prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Un asalt concertat, al cărui scop este întunecarea minților și a sufletelor noastre prin nenumăratele semne de îngrijorare cu care suntem „otrăviți” zilnic.
Prima grijă ar trebui să fie aceasta: dacă mâine ar fi ultima zi din viața noastră pământească, cu ce inimă și cu ce „obraz” ne-am înfățișa înaintea lui Dumnezeu?
De asemenea ar trebui să ne întrebăm în ce măsură, la dreapta judecată a lui Hristos, vor mai conta cele cu care ne lăudăm azi, și pe baza cărora stabilim ierarhii lumești mincinoase: carieră, bani, averi, funcții „înalte”, „reușite” în viață, multe dintre ele purtând însă semnul păcatelor și al viciilor personale, al unui „intelectualism” fără Dumnezeu, al unui „politicianism” diletant și iresponsabil, și al unei „culturi” marcată de pedanterie și analfabetism.
Pentru că, așa cum afirmă Mitropolitul Antonie de Suroj, judecata lui Dumnezeu nu se reduce la „măsurarea” reușitelor noastre, la descoperirea „derapajelor” din timpul vieții, la evaluarea „priceperii în materie de credinţă” sau a competențelor în domeniile științelor și activităților lumești.
Atunci ni se va pune o unică întrebare: „Cât timp ai trăit pe pământ, inima ta a fost de piatră sau de carne vie? Ai hrănit pe cel înfometat, ai încălzit pe cel căruia îi era frig, ai îmbrăcat pe cel gol, ai vizitat pe condamnatul renegat de către toţi, ai dovedit compasiune sau, din contră, ai rămas închis în indiferenţă, în aroganţă, în autosuficienţă, ca şi bogatul care trăia în petreceri, în timp ce, în faţa porţii sale Lazăr murea de foame şi de frig?” (Luca 16, 19-31) („Taina vindecării”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009).
Simțirea purtării de grijă a lui Dumnezeu implică parcurgerea unui drum anevoios, care înseamnă maturizarea noastră civică și duhovnicească, adică trecerea de la starea de robi la cea de fii ai lui Dumnezeu, de la starea de mânie „viscerală”, care durează în medie trei zile, cauzată de o nedreptate, la statornicirea în bine și la starea de veghe permanentă pentru binele nostru, al tuturor.
Această cale este oarecum similară cu cea urmată de poporul evreu, plecat din Egipt spre Ţara Făgăduinţei.
Atunci evreii au înțeles că, atâta timp cât vor purta în sufletele lor temerile, îndoielile, ura, nemulțumirea, răzvrătirea, tristețile, atașamentul față de vechile obiceiuri..., nu vor fi oameni liberi, ci vor rămâne robi ai acestei lumi trecătoare, incapabili să primească în lăuntru iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu și să devină un popor cu adevărat unit.
Din aceste motive noi nu-L cunoaștem pe Dumnezeu așa cum ni se descoperă El, ci așa cum ni se pare nouă că este. Dacă L-am cunoaște cu adevărat, atunci ne-am vedea fiecare dintre noi așa cum suntem, ne-am smeri din adâncul sufletului și ne-am strădui să ne schimbăm viața în bine.
Și pentru că nu suntem întru cuvântul lui Hristos, de aceea nu cunoaștem Iubirea lui Dumnezeu, nici Adevărul și nici Dreptatea Lui, ci doar filosofia și ideologia acestei lumi mincinoase și manipulatoare.
„Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; și veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi... Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr” (Ioan. 8, 31-36).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Purtarea de grija a lui Dumnezeu
Publicat in : Zece cuvantari la Postul Mare
-
Purtarea de grija a lui Dumnezeu
Publicat in : Pilda zilei
-
Despre purtarea de grija a lui Dumnezeu
Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.