Unii oameni sunt numai de văzut, însă nu şi de ascultat. Iar alţii numai de ascultat, însă nu şi de văzut. Sunt rari aceia care îmbină cele două: să fie şi de văzut, şi de ascultat. Unul dintre aceştia era răposatul bătrân Tihon Rusul, recunoscut la vremea lui ca un om cu adevărat duhovnicesc. Lângă el a ucenicit în viaţa pustnicească însuşi părintele Paisie Aghioritul, încă şi părintele Atanasie Iviritul, şi el un monah cunoscut în Sfântul Munte pentru vieţuirea lui monahală desăvârşită.
Era un om destul de înalt, cu barbă lungă, pe care o ţinea mereu înnodată, pentru a se mişca cu mai multă uşurinţă la slujirea lui, cu sprâncene stufoase, care îi acopereau jumătate din ochii lui mari. Fiind rus îi plăcea să aibă un aspect ceremonios şi se lăsa fotografiat cu schima mare monahală, lungă până la picioare şi cu crucea simplă în mână, pe care o înălţa ca pe un stindard de biruinţă asupra morţii şi a păcatului. Şi să nu îşi imagineze cineva că făcea aceasta pentru paradă. Acest lucru ţinea de atmosfera rusească în care fusese crescut. Ruşilor le plac fanfarele, mai mult decât grecilor.
La începutul lunii iulie a anului 1967 un levit smerit ne-a condus la coliba stareţului Tihon. Chilia lui era cu adevărat un loc de asceză, ascuns în pădurile şi frunzişurile de nepătruns ale Athosului cel umbros. Era accesibilă numai celor care o cunoşteau. Era la propriu o colibă simplă, care arăta mai degrabă a ruină decât a clădire locuită.
Am bătut la uşă cu răsuflarea tăiată. „Ce fel de ascet este acesta, pentru care a trebuit să străbatem atâta drum, ca să luăm binecuvântarea lui?" S-a deschis uşa şi a apărut o figură măreaţă a vremurilor de odinioară. Ne-a primit cu o mie de „slavă lui Dumnezeu", fără să se arate deranjat că i-am tulburat liniştea sau că i-am întrerupt rugăciunea. Ne-a condus la paraclisul lui cântând „Cuvine-se cu adevărat." Şi-a pus epitrahilul uzat şi nu tocmai deosebit de curat. A rostit o rugăciune, cerându-ne să îi spunem numele noastre ca să le pomenească. Ne-am învrednicit de o primire de episcop! însă toate acestea erau făcute cu simplitate şi neprefăcut, aşa cum este propriu sfinţeniei adevărate. O astfel de primire întru totul frumoasă, cu o dispoziţie iubitoare nemărginită, nu am mai întâlnit pe parcursul vieţii mele. în acele momente nu te gândeşti la nimic, rămâi cu gura căscată, ca cei care urmăresc la uşa cuptorului cum ard vreascurile în el.
După aceea ne-a condus în afara chiliei lui, la arhondaricul în aer liber. Acolo era o scară mică de piatră. Ne-am aşezat. Am luat locuri de ascultători şi stareţul stând în picioare ne-a grăit cuvintele Părinţilor. Nu prefera povestiri proprii, despre descoperiri şi vedenii. Cuvântul lui era strict al Părinţilor, evanghelic, amintea de învăţătura Sfântului Pahomie. Dintre Părinţi, îl prefera pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care îl citise şi studiase la Karulia timp de cincisprezece ani, după cum mărturisea. Se mâhnea chiar pentru faptul că nu avea oameni cărora să le predea ceea ce adunase şi asimilase ca hrană tare. Unul dintre noi i-a cerut o învăţătură a Cuviosului Efrem Sirul. Bătrânul, ancorat în realitate, i-a răspuns politicos:
- Voi în lume să urmaţi învăţătura Sfântului Ioan Hrisostom. Cuviosul Efrem este pentru noi, monahii.
Ce pot oare remarca aici părinţii duhovniceşti din zilele noastre, care, de-ndată ce este scos cineva, cu harul lui Dumnezeu, din adâncul păcatului, îi recomandă să îl citească pe Isaac Sirul, ca pe o învăţătură înaltă pentru că, zic ei, respectivul este om cultivat? Şi astfel, la bursă împreună cu argintii sunt păzite şi cuvintele lui Isaac Şirul. îi înmânează şi un şirag de mătănii, ca să practice rugăciunea minţii! Din nefericire, nu îşi dau seama că îi dau o îmbrâncitură ca să cadă dintr-o prăpastie în alta. Ii agaţă
de gât o piatră de moară, ca să se afunde de tot. Bătrânul Tihon avea cea mai mare dintre virtuţi: discernământul.
- Nu voi pune pe măgăruş - spunea el - greutatea pe care o poate duce un cal. In scurt timp l-ar da gata. Nici nevointa mintală nu o afişa în vitrină. Pentru noi, cei din lume, potrivită era învăţătura şi mângâierea scrierilor hrisostomice. Bătrânul Tihon era părinte duhovnicesc autentic. Strălucea asupra unuia şi îi lumina pe mulţi.
După ce am văzut că bătrânul nu se abate spre căutările noastre neroditoare şi rătăcitoare, care erau pline de ambiţie şi nerealiste, l-am întrebat despre mortificarea trupului, care era problema noastră cea mai arzătoare. Bătrânul a arătat că se bucură că l-am întrebat despre ceva legat de realitate şi ne-a vorbit foarte frumos, ca şi cum ar fi fost el însuşi un voinic de optsprezece ani, care se lupta cu trupul său cel neînduplecat.
- Trupul, câtă vreme o duce bine datorită mâncărurilor care îngraşă şi confortului, nu numai că îşi cere partea lui, ci şi de l-ar înghiţi pe întregul om, tot nu s-ar sătura.
Smereşte-ţi trupul cu osteneli şi posturi şi nu va voi femeie şi vei moşteni Raiul cel dulce.
(Noi, rotofei şi pufoşi datorită vieţii de desfătare a metropolei, ne-am ruşinat. Nu ştiam unde să ne ascundem feţele albe şi obrajii rumeni).
Zilele trecute a venit un monah la chilia mea.
- Părinte, vreau femeie.
- Ce alimente ai în chilia ta?
- Numai pâine.
- Adu-o încoace.
După trei zile a venit din nou monahul.
- Ce vrei, femeie sau pâine?
- Pâinică, părinte.
Ia-o şi învaţă-te singur să îţi smereşti trupul şi să nu mai doreşti desfrânare.
Bătrânul ne-a spus multe. Nu le-a reţinut pe toate mintea mea, însă ele mi-au rămas la inimă şi mă păzesc de uneltirile demonilor.
La un moment dat i-a spus preotului să facă o cafea, ca să ofere ceva vizitatorilor. Pâine nu pare să fi avut în chilie, ci numai câteva felii, pe care le pusese la soare ca să se facă posmagi, însă şi din acestea mai mult luau furnicile. Când i-am spus:
- Furnicile vor lua pâinea.
Mi-a răspuns:
- O să rămână şi pentru mine. Câtă vreme este moale, furnicile iau din ea. Când soarele o va usca, o vor lăsa.
Intre timp preotul s-a dus să clătească „ceştile de Boemia" - nişte cutii de conservă de lapte, pline de zaţul de cafeaua pe care o oferise altcuiva.
- Lasă-le, părintele meu. Astea sunt treburi lumeşti. Adu cafeaua ca să bea oamenii.
M-am minunat cât de adânc mi-a pătruns în inimă privirea lui scrutătoare. Eu, într-adevăr, mă uitasem cu o scârbă totală la cutiuţele Bătrânului. M-am gândit să-l păcălesc şi să arunc cafeaua după parapet, însă cum să scap de privirea lui. Am băut cafeaua şi am învăţat o dată pentru totdeauna ce înseamnă simplitatea ascetului. „Nu te înşela pe tine însuţi - mi-am zis - nu poţi ajunge ascet. Poţi ajunge doar într-o chinovie, şi aceasta va fi mult pentru tine."
Un alt frate, îndemnat de noi, încerca discret să-i facă o fotografie.
- Lasă, copilul meu, cutia asta şi ascultă cuvintele lui Hrisostom. Ele nu sunt deloc ale mele.
Bătrânul trăia în multe lipsuri, după cum am auzit de la un ucenic al lui. Fierbea apă şi cufunda în ea şira spinării a unui hering de două-trei ori şi făcea „supă de peşte", în zilele sărbătorilor mari. Patul lui de lemn era aplecat într-o parte, o dărâmătură în toată regula. Imediat ce îl lua somnul se rostogolea şi cădea. Slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi, iar pe vreme de iarnă începea singur slujba, cu încredere, mai înainte de a veni la chilie vreun cântăreţ.
Odată, episcopul Leningradului Nicodim l-a vizitat şi a îngenunchiat înaintea lui ca să ia binecuvântare. I-a spus: „Ridică-te, eşti episcop."
Intotdeauna trăia departe de orice contact cu civilizaţia modernă şi de înlesnirile acesteia. La asfinţit îşi lua şiragul de mătănii şi străbătea de nenumărate ori curtea sa, rugându-se pe ruseşte. Se auzea înăbuşit numai un „miluieşte-mă."
Am plecat şi cu toţii repetam zicerea lui sfântă: „Smereşte-ţi trupul, ca să dobândeşti Raiul cel dulce."
Crucea de la chilia lui, pe care este pictat Mântuitorul răstignit, o găsim astăzi la Mănăstirea Iviron. Nu este o operă de artă, însă este crucea stareţului Tihon. Eu aş dori foarte mult să am o ceaşcă din acel serviciu al lui de cafea, să beau apă cu binecuvântarea lui. Cine ştie cine le are şi le cinsteşte cum se cuvine!
Arhimandrit Grigorie
Ucenic la oameni nevoitori, Editura Bizantina
Cumpara cartea "Ucenic la oameni nevoitori"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.