Un alt aspect pe care aş dori să-l supun discuţiei este necesitatea dialogului dintre studiile biblice şi cele dogmatice. De regulă, teologii recurg direct la textele biblice atunci când au nevoie de un „temei biblic". Sunt foarte rare situaţiile când recursul acesta este mijlocit de studiile biblice, de exegeza şi teologia biblică. Sigur, trebuie spus că bibliografia biblică românească nu este foarte bogată, dar există, şi ea se poate oferi acestei intermedieri, legitime, după opinia noastră. Deocamdată relaţia este unilaterală şi anume studiile biblice se raportează consecvent la studiile dogmatice, uneori chiar dovedind o atitudine uşor „slugarnică".
Mă refer la faptul că mare parte din studiile de teologie biblică din bibliografia românească - am în vedere în special lucrările de seminar ale doctoranzilor publicate în revistele noastre de teologie - sunt evident „dependente", chiar literar, de teologia dogmatică. Orice temă este tratată după schema teologiei dogmatice, după clasificările teologiei dogmatice şi soluţiile sunt evident cele ale teologiei dogmatice. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Sunt întru totul de acord ca exegetul să se raporteze permanent la credinţa şi învăţătura dogmatică a Bisericii. Dar, este foarte neproductiv ca studiile de teologie biblică să nu facă altceva decât să identifice temeiuri biblice pentru discursul dogmatic. În felul acesta, studiile biblice nu se justifică şi nu pot fi de folos în nici un fel teologiei dogmatice. Dacă Sfânta Scriptură este normativă pentru noi, ca şi Sfânta Tradiţie, atunci studiile biblice ar trebui să-şi asume îndrăzneala mult mai productivă de a supune permanent discursul dogmatic „monitorizării" biblice, pentru a constata în ce măsură acesta rămâne fidel Sfintei Scripturi.
Acest lucru nu este posibil să vină din partea unor studii biblice care nu-şi asumă demersul direct al „cercetării Scripturilor", al analizei textului biblic şi al expunerii sistematice a conţinutului acestuia.
Timorate de revendicarea exclusivă a atributului de „sistematice" de către disciplinele aparţinând cunoscutei Secţii de teologie, studiile teologice ezită încă să promoveze propria disciplină sistematică, Teologia bibică. Consecinţa inevitabilă a fost aceea că studiile biblice s-au concentrat mai mult pe problemele de introducere în cărţile biblice şi mai puţin pe analiza şi expunerea sistematică a conţinutului teologic al acestora. Un mare biblist român, Părintele Grigorie Marcu, anunţa prin anii '50-'60 apariţia unei discipline biblice noi: Teologia biblică. Trebuie să recunoaştem că, după o jumătate de secol, această disciplină rămâne foarte slab dezvoltată în bibliografia biblică românească. Cele câteva fraze sau chiar pagini despre teologia unei cărţi biblice, cuprinse în tratatele de Introducere în Noul Testament nu pot fi în nici un caz suficiente. Teologia biblică ar trebui să fie „produsul finit" al studiilor biblice. Problemele de introducere în cărţile Sfintei Scripturi ca şi celelalte discipline biblice ar trebui, firesc, să ajute pe exeget să pătrundă cât mai bine în conţinutul discursului biblic şi să-l expună sistematic. Conţinutul tematic al cărţilor biblice este extrem de bogat, dar în cea mai mare parte el nu este expus sistematic în măsura în care să „răspundă" exigenţelor unei minţi prea sistematice, cum este cea a omului modern.
Teologia biblică are menirea viziunii unitare asupra informaţiilor disparate, dispuse contextual în cărţile biblice, Nu este locul aici să dezvoltăm mai mult problema legitimităţii Teologiei biblice ca disciplină sistematică, deşi este o problemă foarte importantă, care odată rezolvată, ar descătuşa, după părerea noastră, multe energii în direcţia analizei şi prezentării conţinutului cărţilor biblice. Desigur, unul din aspectele importante ale problemei este raportul dintre Teologia biblică şi Teologia dogmatică. Personal cred că Teologia biblică trebuie să se dezvolte liber şi responsabil, responsabil nu însemnând să se limiteze la ceea ce numeam mai înainte compilarea tematică a teologiei dogmatice şi identificarea temeiurilor biblice, ci tocmai emanciparea din această stare. Sunt sigur că unii dintre colegii mei dogmatişti se vor grăbi să califice atitudinea mea ca una protestantă, de supralicitare unilaterală şi exclusivistă a Sfintei Scripturi. Nu este vorba în nici un caz de aşa ceva. Pledoaria mea în rândurile de faţă este pentru a convinge că Sfânta Scriptură, în părţile ei componente şi în întregimea ei, înseamnă mult mai mult decât suma unor versete luate în parte.
Există o bogăţie teologică extraordinară la nivelul unităţii discursului biblic. O carte biblică nu-şi epuizează conţinutul ei în suma versetelor care o compun, există un conţinut teologic dat de coerenţa şi logica, de structura sau planul cărţii respective. Nu mai este un secret pentru nici un biblist faptul că Sfântul Evanghelist Matei, în ciuda faptului că nu i se spune Teologul ca Sfântului Ioan Evanghelistul, nu este un compilator, nu aşează la întâmplare materialul informativ pe care-l are la dispoziţie, ci-l dispune în funcţie de un plan care are la bază anumite obiective teologice. Numai identificând acest plan, exegetul poate descifra nivelul teologic al discursului propriu Evangheliei după Matei. Sfântul Evanghelist Luca, de asemenea, are o selecţie proprie a materialului evanghelic, preluând în parte informaţiile pe care le conţin Evangheliile după Matei şi după Marcu, dar adăugând multe informaţii diferite şi, desigur, dispunându-le pe toate într-un edificiu literar unitar în funcţie de un plan anume.
Sfântul Evanghelist Luca îşi completează acest edificiu şi cu o a doua carte, Faptele Apostolilor, şi poate chiar cu o a treia carte, cel puţin în calitate de redactor, şi anume Epistolele Pastorale. Luate împreună, aceste cărţi formează un triptic care întregeşte perspectiva Sfântului Luca asupra istoriei mântuirii. Nu este cazul să mai vorbim despre tematica teologică foarte diverificată şi bogată a Evangheliei a patra sau despre micile, dar cuprinzătoarele discursuri de teologie sistematică ale Sfântului Apostol Pavel. În Teologia biblică se vorbeşte curent despre Teologia Evangheliei după Matei, sau Teologia Evangheliei după Luca, sau Teologia paulină, nu în sensul unor diferenţe de înţelegere sau tratare, ci în sensul unor tematici diferite, a unor contexte particularizate, a unor accente sau nuanţe complementare etc.
Pr. prof. dr. Constantin Coman
-
Necesitatea prezentei Sfintei Traditii alaturi de Sfanta Scriptura
Publicat in : Revelatia -
Sensul cuvantului "credincios" in Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.