Recenzie – Vasile Coman – Episcopul Oradiei „Glasul credintei – cuvantari apologetice pentru intarirea credintei in Dumnezeu”, Editie ingrijita si prefatata de Pr. Dr. Cristian Muntean, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2011, 190 pagini…

Citind aceasta carte, minunata si deosebita in felul ei, in domeniu, in ultima vreme, la noi in tara, m-am gandit mult timp la autorul acestei lucrari, pe care as dori sa-l evoc putin in cele ce urmeaza, fiindca anul acesta, in luna Iulie, in ziua a zecea, vom praznui implinirea a saptesprezece ani de la nasterea in viata cea vesnica a Imparatiei Cerurilor a unui mare cunoscator si marturisitor al istoriei bimilenare romanesti, totodata si apologet al dreptei credinte crestine – Episcopul Vasile Coman al Oradiei, dupa ce si-a purtat cu toata demnitatea si increderea in Dumnezeu crucea vietii si a suferintei, vreme de mai multi ani!… De aceea, pentru noi, din anul 1992, aceasta zi va comemora totdeauna, acest eveniment inchinat blandului logofat spiritual al Oradiei sfarsitului de secol XX – care a pastorit aceste meleaguri „de la brazda de NV a tarii” intre anii 1971 – 1992!.

Drept urmare, in iuresul zilei si in vartejul timpului mi-am adus aminte, pentru cateva momente de Preasfintitul Parintele nostru Episcop Vasile, a carui plecare o regretam foarte mult si astazi!. De ce acest lucru, pentru ca ii regretam calitatile sale, personalitatea sa remarcabila, abilitatile sale foarte competente in disciplina teologica si in cea pastoral – misionara, pe care ni le-a cultivat si noua in orice prilej cu atata daruire si abnegatie!. El este si va ramane in continuare, in constiinta discipolilor, profilul teologolui si a omului de cultura cu deschidere spre universal, spre consistenta si acrivie stiintifica, transmisa noua cu foarte multa acuitate si exactitate!. Cu vaste si avizate cunostinte in cele mai diverse discipline culturale, istorice si teologice, Parintele Episcop Vasile inspira tuturor foarte multa seriozitate, sinceritate, mult discernamant si foarte multa blandete, noblete si cumintenie sufleteasca!. Tocmai din aceasta cauza era foarte apreciat, foarte admirat si probabil, si invidiat!. El, Arhipastorul, a fost intotdeauna, consecvent probitatii sale intelectuale, morale si sufletesti!. Pentru acest fapt a fost foarte solicitat, fiind implicat in foarte multe actiuni si activitati, in diferite comisii bisericesti, teologice si culturale, caci „activitatea dinamica a Preasfintitului Episcop Vasile a depasit atat sfera lucrarii arhipastoresti, cat si spatiul Eparhiei (foarte mare la acea vreme, fiindca era compusa din trei judete: Bihor, Salaj si Satu Mare).

Pornind de la conlucrarea si bunele relatii, in spirit ecumenic, cu celelalte culte pe plan local, Preasfintia Sa a purtat cu competenta responsabilitatea reprezentarii Bisericii Ortodoxe Romane in dialogul ecumenic cu Bisericile Lutherane. In acelasi timp el a participat intr-un mod foarte activ in cadrul unor sectii ale Sfantului Sinod la implinirea multor cerinte de seama ale activitatilor bisericesti din intreaga Patriarhie Romana” (Pr. Dorel Octavian Rusu – Cuvant Omagial cu prilejul implinirii a 75 de ani de viata ai P.S. Vasile Coman). A fost mult iubit de tinerii elevi-seminaristi, studenti-teologi, preoti si calugari, ajutandu-i pe foarte multi dintre ei prin recomandarile si sfaturile pe care le-a dat fiecaruia in parte, ori de cate ori a fost solicitat!. Colaborator apropiat si sfetnic luminat al multor personalitati culturale, profesori si ierarhi, indrumator a multor studenti si doctoranzi, pastor duhovnicesc a atator generatii de preoti si calugari, membru a foarte multe organisme de specialitate din tara si de peste hotare, am observat cum, la inmormantarea sa l-au plans si regretat cu totii, fiind constienti de marea pierdere ce li s-a pricinuit!. Mi-aduc aminte ca a fost prima prohodire a unui distins ierarh si slujitor al Bisericii la care am participat, si care m-a impresionat profund datorita atmosferei de reculegere, decentei si sobrietatii in care s-a desfasurat!.

Cu alte cuvinte, pe langa provocarile administrative, ca preot si episcop, parintele Vasile Coman a avut o inclinatie deosebita pentru studiu si scris inca din vremea studentiei, ramanandu-ne si azi, spre lectura, nenumarate recenzii si articole in „Telegraful Roman” sau „Revista Teologica” de la Sibiu. Era normal ca pe acest fond de inceput sa-i apara si cartile: Hristos si tineretul, Carte in slujba pastoririi crestine, Religie si caracter, Cuvinte pentru suflet, Exorcistii in dreptul bisericii, Cuvantari liturgice, Slujind lui Dumnezeu slujim oamenilor, Rugaciunile pentru autoritatile Statului in Cultul Crestin, carti ce se bucura de aprecieri si astazi. Potrivit afirmatiilor ingrijitorului si prefatatorul acestei editii a cartii, aparuta la Sibiu, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Dr. Laurentiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului - nimeni altul decat Parintele Prof. Dr. Cristian Muntean – nepotul Parintelui Episcop Vasile Coman – marturisindu-ne ca el „era preocupat de misiunea preotului, de rolul sau in societatea rurala si urbana, de seriozitatea lui in transmiterea mesajului dumnezeiesc, de frumusetea familiei sale, el insusi devenit ierarh din clerul de mir.

Drept aceea, in incercarea de recuperare a operei Episcopului Vasile Coman al Oradiei (1971 – 1992), ne aminteste in “Argumentul” cartii ca “Episcopul Vasile Coman a fost unul dintre predicatorii marcanti ai Bisericii Ortodoxe din Transilvania, activand ca preot de mir in parohiile Sirnea – Bran si Adormirea Maicii Domnului din municipiul Brasov – Cetate, ca protopop al Brasovului (1957-1970), pentru ca mai apoi sa devina Episcop al Oradiei, dupa decesul sotiei sale, Aurelia”. Parintele Cristian Muntean mai recunoaste faptul ca “este foarte greu sa cuprinzi o astfel de personalitate in cateva cuvinte si orice ai incerca sa spui, ramane de multe ori irrelevant- M-as rezuma la cuvintele unui avocet brasovean: “Era un savant! Spunea lucruri complicate si complexe in cuvinte simple, pe intelesul tuturor!” Cand vorbim despre Preasfintitul Parinte Episcop Vasile Coman este necesar sa avem in vedere complexitatea personalitatii sale, conturata in bunatate, fermitate, delicatete si luciditate, prin care a reusit sa se impuna ca apologet si misionar in toata perioada ce ne-a marcat, intr-un fel sau altul, pe fiecare, chiar daca nu stiu cati dintre noi l-au cunoscut pe autorul acestei carti. Poate aceasta nici nu este atat de important, decat in masura in care opera lui se intregeste si prin aceasta lucrare, menita sa mai umple un gol, chiar si dupa saizeci de ani, in teologia omiletica de sorginte apologetica, in conditiile in care volumul de fata cuprinde “Cuvantari rostite in Biserica Sfanta Adormire din Brasov – Cetate, in anul 1948”. Asadar, timpul in care autorul a alcatuit acest ciclu de treizeci de predici era mai mult decat tulburator. Ne aflam dupa un razboi greu si dificil cand oamenii, mai mult ca oricand, si-au pierdut si bruma de nadejde in Dumnezeu. Constient fiind de aceasta lipsa, Parintele Vasile Coman ofera si daruieste enoriasilor sai un ciclu de predici pe care le intituleaza in mod sugestiv: Glasul credintei. Cuvantari apologetice pentru intarirea credintei in Dumnezeu. Aceste cuvantari s-au tinut in Biserica Sfanta Adormire din Brasov – Cetate in anul 1948, dupa cum am mai spus si mai sus si dupa este precizat si in pagina de titlu a manuscrisului. Parintele Cristian Muntean marturiseste ca “nu stiu de ce acest manuscris nu a vazut lumina tiparului pana acum. Avea toate sansele sa ajunga un bestseller inca de atunci, dar se pare ca nu este inca timpul pierdut nici acum, dupa mai bine de saizeci de ani.

Ca structura, forma si fond, aceasta carte este alcatuita din treizeci de predici, impartite in patru cicluri, dupa cum urmeaza: I. Ciclul de predici “Dumnezeu in natura”: Creatorul. Dumnezeu in natura; Creatorul. Dumnezeu in natura; Creatorul. Dumnezeu in natura; Creatorul. Dumnezeu in natura; Creatorul. Marturia sufletului despre Dumnezeu; Creatorul. Marturia istoriei despre Dumnezeu; Creatorul. Marturia oamenilor invatati despre Dumnezeu; Creatorul. Marturia vietii despre Dumnezeu. II. Ciclul de predici “Tari in credinta”: Tari in credinta; Tari in credinta; Motivele credintei. III. Ciclul de predici despre existenta lui Dumnezeu: Stiinta si credinta; Cananeanca. Puterea credintei; Credinta, izvor de fericire. IV. Ciclul de predici despre Dumnezeu, 1948: Fara cuvant de aparare sunt cei ce neaga pe Dumnezeu; Providenta divina; Despre Providenta; Spiritualitatea lui Dumnezeu; Dumnezeu este iubire; Dumnezeu este Sfant; Bunatatea lui Dumnezeu; Bunatatea lui Dumnezeu si raul din lume; Despre indelunga rabdare a lui Dumnezeu; Intelepciunea lui Dumnezeu; Dreptatea lui Dumnezeu (prelucrare dupa Th. Toth); Vesnicia lui Dumnezeu; Sfanta Treime; Binefacerile crestinismului; Strigatul credintei.

Cu alte cuvinte predicile acestui ciclu sunt rodul cercetarilor si al lucrarilor autorului, care insumau mai multe studii si chiar carti, asa dupa am mai spus si in randurile omagiale de mai sus, dupa cum ar fi: Studiul din anul 1940 intitulat “Creatie, evolutie, transformism” in Omagiul I.P.S. Nicolae Balan sau “Religie si caracter. Contributiuni la cunoasterea si predarea religiei in epoca adolescentei” (1944), “Exorcistii in Dreptul Bisericii” (1945), “Adevarul ortodox si greseala sectara despre Sfanta Traditie” (1943), “Cartea in slujba pastoririi crestine” (1947). Pe langa aceste lucrari ii apare, in anul 1945, o culegere de predici la cununie, intitulata “Hristos in familie”. Este printre putinii preoti care concretizeaza in scris mai multe cicluri de predici pe diferite teme si subiecte. In anul 1973 ii apare, la Oradea, ciclul de predici intitulat “Cuvantari liturgice”, o alta “suita” de cuvantari rostite la biserica din Cetate. Parintele Vasile Coman era cunoscut pentru verva sa predicatoriala, pentru prestanta slujirii si frumusetea conversatiei.

S-ar putea intreba cineva in ce masura mai este actuala o astfel de carte de predici, dupa saizeci de ani, vreme in care s-a scris foarte mult, enorm, in care materialul omiletic s-a inmultit, iar perioadele istorice s-a succedat lasandu-ne, de cele mai multe ori, suspendati in propria noastra ignoranta. O carte de predici apologetice este foarte necesara astazi, cand ateismul se impune prin “extensia lui masiva”, potrivit afirmatiei teologului Paul Evdokimov. El nu mai este privilegiul unei minoritati laminate, ci exprima norma comuna tuturor straturilor societatii. Din lipsa de audienta, potrivit afirmatiei autorului, Cuvantul a devenit, mai mult ca oricand, vocea care striga in pustiul istoriei. Ca si inteleptii atenieni de odinioara, omul strazii de azi respinge orice discurs, motivand ca “despre asta te vom asculta altadata”… Din pacate, credinciosii si necredinciosii se ignora reciproc, nu se mai inteleg, apartin unor tipuri antropologice variate si diferite sau, cum ar spune Sfantul Grigorie de Nyssa, omul care nu este miscat de Duhul Sfant constituie o specie, o umanitate aparte. In definitiv, ateismul se explica si prin simplul fapt ca Dumnezeu nu se impune nimanui si ca existenta Lui nu este evidenta imediata pentru toti. Reductia omului de la calitatea lui de creatura a lui Dumnezeu, cu demnitatea lui personala, la un simplu comportament biologic al speciei umane a atras dupa sine insingurarea si desprinderea omului din relatia cu Dumnezeu si din relatia cu lumea.

Postmodernismul L-a eliminat pe Dumnezeu din creatie si a transformat lumea intr-un deposit de lucruri pe care omul le poate intrebuinta si manipula dupa propria sa voie. Postmodernismul se incanta cu bunatatea innascuta a omului, insa uita de puterea necreata a lui Dumnezeu, care coboara la om, pentru ca omul sa poata invinge fortele irationale care il confrunta din adancul fiintei lui si sa dobandeasca adevarata libertate interioara si launtrica dupa Dumnezeu. Autorul acestei lucrari mai afirma ca “religia a fost substituita in intregime sau partial de pluralitatea sistemelor religioase ori ideologice, care se relativizeaza in mod reciproc si deruteaza omul. La randul ei, globalizarea tinde sa desfiinteze spatiile concepute ca locuri de siguranta si de identitate, ca patria, neamul, poporul, casa, Biserica sau anumite valori (re)cunoscute ca atare, si poate fi comparata cu o mare deschisa, strabatuta de vapoare, ce poarta steaguri lipsite de embleme nationale si in care calatoresc cetateni de toate natiile”. Iata globalizarea, remarcata si subliniata inca de atunci!. Postmodernismul are ca effect si consecinta directa disparitia fundamentului religios si a celui social al omului, considerand ca destinul ultimo al lui nu mai depinde de imbunatatirea conditiilor de viata spirituala, morala si duhovniceasca, de raspunsurile posibile, referitoare la nastere, moarte sau fericire, ci de cotatia la bursa industriei medicale si farmaceutice, care se multumeste cu descrierea genelor si cromozomilor umani”.

In aceste imprejurari si conditii, o carte de cuvantari apologetice isi atinge scopul in masura in care pune in evidenta atat argumentatia rationala a existentei si cunoasterii lui Dumnezeu cat si argumentatia spirituala si duhovniceasca. In timp ce ratiunea inteligenta obiectiveaza lumea si coboara pe Dumnezeu la nivelul cunoasterii rationale, cunoasterea duhovniceasca inalta mintea omului sa faca experienta intalnirii personale cu Dumnezeu. Cunoasterea, in sens biblic si scripturistic, inseamna experienta duhovniceasca ce se realizeaza cu mintea ori cu inima in mediul intalnirii personale cu si al unirii cu Dumnezeu. Devene clar, limpede si evident faptul ca rostul ratiunii nu este acela de a se substitui cunoasterii duhovnicesti ori spirituale, fiindca mintea omeneasca nu poate cuprinde taina lui Dumnezeu, ci este chemata sa cunoasca pe Dumnezeu din lucrurile create ori sa explice, pe cat este cu putinta, caracterul spiritual al intalnirii omului cu Dumnezeu, urmarind deificarea lui, pe calea vietii si urmarii lui Iisus Hristos.

De aceea, apologetica autentica nu se multumeste doar sa vorbeasca despre Dumnezeu, ci ne ofera in mod anticipat si garantia experientei directe a lui Dumnezeu in viata noastra, ca sa ne desavarsim in chip spiritual, moral si duhovnicesc, cu intreaga noastra fiinta si persoana. Trebuie sa avem in vedere faptul ca interesul pentru viata interioara a omului este extrem de neglijat de marea parte a crestinismului actual si de lumea secularizata, care pune accent unilateral pe actiunea exterioara. Autorul mai observa si constata faptul ca omul, postmodern, desacralizat si secularizat cauta, astazi, sa cucereasca cosmosul, dar risca sa isi piarda sufletul, fiindca se lanseaza in aventuri, fie ezoterice, fie tehnice, in timp ce ramane victima patimilor din propria lui fiinta si persoana, care il incita la sexualitate, violenta, hedonism si terorism. Apologetica, potrivit spuselor Parintelui Profesor Dumitru Popescu, are datoria sa-i arate omului calea renasterii lui spiritual - duhovnicesti in Iisus Hristos si Biserica, cu puterea Duhului, in lumina cerului si a pamantului nou spre care ne indreapta Eshatonul si despre care ne aminteste apocalipsa.

Predicile Parintelui Vasile Coman, cuprinse in acest volum, trateaza si dezvolta tocmai aceasta idée a renasterii spirituale, in Iisus Hristos si Biserica, atat de necesara vremurilor in care traim. La o scurta privire de ansamblu sau panoramare, putem observa si remarca vastitatea si densitatea discursului teologic si doctrinar, “pigmentat” si “condimentat” cu o multime de referinte si de analize din domeniul ori campul stiintei, care incearca sa lamureasca cititorul de importanta si necesitatea unei credinte autentice. Drept urmare, subiectele tratate si temele abordate sunt variate si diverse, cuprinzand o parte din marturisirea de credinta a Bisericii: Dumnezeu in natura, marturia sufletului despre Dumnezeu, marturia istoriei despre Dumnezeu, marturia oamenilor despre Dumnezeu, marturia vietii despre Dumnezeu. Pe langa aceste teme cu un caracter general, Parintele Vasile Coman insista in transmiterea unui mesaj nu doar theoretic, ci mai ales provocator, prin animarea sufletului crestinului de a savarsi fapte vrednice de Imparatia lui Dumnezeu. Titlurile acestor capitole sunt foarte sugestive: Tari in credinta, Puterea credintei, Fara cuvant de aparare sunt cei ce-L neaga pe Dumnezeu, Strigatul credintei sau Binefacerile crestinismului. Iar pentru a-l familiariza pe crestini cu teologia trinitara sau a Trinitatii, Parintele Vasile Coman insista pe intelegerea catorva attribute ale lui Dumnezeu ca sens si model pentru fiecare crestin in cautarea propriului drum, cum ar fi: Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este Sfant, Bunatatea lui Dumnezeu, Despre indelunga rabdare a lui Dumnezeu, Intelepciunea lui Dumnezeu, Dreptatea lui Dumnezeu, Vesnicia lui Dumnezeu.

Prin aceste subiecte, capitole si teme Parintele Vasile Coman ne pune si prezinta in fata ochilor sufletesti frumusetea si complexitatea invataturii crestine ce are nevoie, in egala masura, de inteles si traire pentru ca viata crestinului sa fie una autentica. Dincolo de stilul colocvial care strabate intrega sa opera catehetica, omiletica si predicatoriala, fiecare predica este o mica alcatuire si compozitie literara, in care descoperi o multime de imagini ce iti cuceresc imaginatia si iti castiga inchipuirea, punandu-te in fata “necuprinsului”, cu toata natura ta limitata. Cat de insiprat definea Parintele Vasile Coman omul! “Unic si slab prin trupul tau in fata nesfarsitului univers, mare si de pret, prin sufletul tau inaintea lui Dumnezeu”. Era constient ca suntem si ramanem crestini numai in masura in care gandurile noastre se odihnesc in ramurile credintei, iar faptele sunt masura si fructul credintei. Pe oameni ii vedea, ii trata si ii aborda, din punct de vedere spiritual – duhovnicesc, “stratificati” pe mai multe register si planuri de viata: “Unii traiesc prin simturi si pentru simturi, altii socotesc mintea drept singurul far calauzitor al vietii. Ei pun mare pret pe stiinta si pe adevarurile ei. Iar o a treia categorie de oameni, fara sa nesocoteasca ori sa ignore viata simturilor, nici lumina mintii, traiesc, calauziti fiind de lumina credintei. Acestia au aflat un adevar care nu poate fi cuprins de simturi, nici inteles in intregime de minte, dar care exista si lumineaza viata”.

Asadar, Parintele Vasile Coman incerca, in predicile sale, sa vina in ajutorul crestinului cu sfaturi, indrumari si sugestii, aratandu-I ca “nu este destul si sufficient sa te declare credincios, ci trebuie sa te ingrijesti de credinta ta precum te ingrijesti si de celelalte lucruri pe care doresti sa le ai. Nu este destul sa cunosti practicile religioase ca sa intaresti si sa ingrijesti credinta; este nevoie sa implinesti aceste practice. Nu este destul sa recunosti regulile inotului, ci trebuie sa le si practice daca vrei sa inoti”. Chiar daca multi afirma si sustin ca stiinta si credinta nu pot merge impreuna, Parintele Vasile Coman a gasit, in mod deosebit si minunat, felul in care sa explice relatia dintre ele pe intelesul tuturor: El spunea ca “in optica, adica stiinta despre lumina, se cunosc legile interferentei luminii. Se intampla uneori, cand se intalnesc doua raze de lumina, in asa fel incat ele, in loc sa intareasca lumina, o slabesc. Credinta si ratiunea sunt ca doua raze de lumina. Ele pot veni uneori intr-o asemenea intalnire, incat se slabesc si se contrazic una pe alta, dar aceasta se intampla numai atunci cand una sau alta se amesteca in campul de lumina al celeilalte”. Exemplele ar putea continua, fiindca toate cele treizeci de cuvantari incearca sa raspunda, intr-un fel sau altul, la intrebari pe care ni le punem mereu, in mod permanent, dar fata de care nu aflam si nu gasim niciodata sufficient timp si ragaz pentru raspunsuri, complete si eficiente ori suficiente.

Cuvantul credinta are un continut foarte concret, afirma teologul grec Christos Yannaras. Inseamna acceptarea fara cercetare a unor principii sau axiome, consimtamantul fata de o teorie sau o invatatura ce ramane nedovedita ori nedemonstrata. Daca crezi in Dumnezeu, nu faci acest lucru pentru ca iti dicteaza anumite principii teoretice sau fiindca vreo anume institutie iti garanteaza existenta Lui. Crezi in El deoarece persoana Lui, existenta personala a lui Dumnezeu dau nastere in tine la incredere. Lucrarile Lui, interventiile Lui in istorie, te determina sa doresti o relatie cu El. Daca vrem sa-L cunoastem pe Dumnezeul traditiei scripturistice, pe Dumnezeul Bisericii, trebuie sa-L cautam, urmand drumul credintei.

Atunci cand Biserica ne cheama la adevarul sau, ea nu ne propune sau recomanda anumite teze teoretice, pe care trebuie ca din principiu sa le acceptam, ci ne cheama la o relatie personala, la un anume mod de viata, care constituie o relatie cu Dumnezeu ori ne conduce in mod progresiv pe planul trairii unei relatii cu El. Acest mod de viata transforma existenta cuiva, in totalitatea si integralitatea ei, dintr-o forma de supravietuire individualista si egoista sau egocentrista, intr-un moment si eveniment de aleasa si autentica ori folositoare comuniune. Citandu-l pe Parintele Cristian Muntean, “in definitiv, vorba Parintelui Nicolae Steinhardt, a crede inseamna a nu vedea daca, luam in calcul cuvantul Sf. Ap. Pavel: “Iar credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor nevazute” (Evrei 11, 1).” A crede in adevarul bisericii inseamna a accepta sa faci parte integranta din aceasta “legatura a dragostei” care constituie si formeaza ori alcatuieste Biserica insasi, a te increde in dragostea sfintilor si a lui Dumnezeu si a fi acceptat de catre acestia cu credinta (incredere) in persoana ta. Acestui tip de atitudine crestina ii raspunde lucrarea de fata a Parintelui Episcop Vasile Coman al Oradiei, carte ce se transforma in dar pentru toti cei care cauta drumul anevoios al credintei, si al propovaduirii sau al marturisirii.

Editia aceasta, potrivit afirmatiilor ingrijitorului ei, cuprinde foarte putine modificari fata de textul original, numai ajustari, dictate doar de evolutia limbii. Textul este cat se poate de viu si se bucura de oralitatea si verva predicatorului, care ne face intelegem rostul apologiei si misiunii pastorale, in contextual postmodernismului precum si bucuria credintei ca forma de recunoastere, traire, implinire si marturisire. Prin urmare, misiunea, apostolia Bisericii este capitala si esentiala in momentul de fata, daca avem in vedere ca traim intr-o lume sfasiata de doua tendinte opuse si antagonice ori antinomice. Pe de o parte exista tendinta si tentatia omului de a se inchide in chip launitric si interior, in vartejul violentei si al agresivitatii mereu si permanent sporite ori inmultite sau in procesul degradarii si deterioraroo ori degenerarii massive si substantiale ori consistente a mediului natural, cu urmari si consecinte imprevizibile pentru viitorul plenetei noastre; pe de alta parte avem datoria si obligatia de a propovadui cu mai multa insufletire, cu timp si fara timp, in lacasurile noastre de cult mai vechi ori mai noi, interesul nostru fata procesul transformarii, metanoizarii si transfigurarii duhovnicesti a omului in Iisus Hristos, ca sa prefacem patimile in virtuti si sa ne inaltam cu intreaga creatie spre transcendenta comuniunii trinitare.

Asadar mesajul acestei carti se inscrie cu prisosinta in procesul acestei transfigurari si transformari duhovnicesti, atat de necesare omului contemporan in goanna si in agonia lui prin lume. Nu va pot ascunde nestavilita mea bucurie – ne marturiseste Parintele Cristian Muntean – pentru aceasta colectie de predici, care mi-au descoperit frumusetea unui discurs teologic viu, simple, abordabil si accesibil, ce ne cheama si provoaca la o atitune responsabila in fata propriei credinte, indrumati si calauziti fiind de o atitudine echilibrata, plina de discernamant si dreapta socoteala. Marele savant Nicolae Iorga spunea, afirma undeva ca omul ramane in viitor doar cu ceea ce a putu da sau oferi altora. Gandindu-ma la acest aforism, am senzatia si impresia ca Preasfintitul Parinte Episcop Vasile Coman al Oradiei a fost intotdeauna si in continuu constient de aceasta vocatie a omului, de “daruitor” pentru cei din jurul sau si din neamul sau, cel stramosesc, crestinesc si romanesc. Astazi, din pacate, modelul si exemplul sau este tot mai greu de cuprins si de asumat ori de insusit in arealul personalitatii noastre, mult pretentioase si simandicoase. Ca nu este totul pierdut ne-o dovedeste acest buchet predici pe care pururea pomenitul Parintele nostru Vasile Coman ni-l daruieste tuturor, spre luare aminte, lucrare sli amintire.

In incheiere, revenind la evocarea mea de la inceputul acestui material, vin sa intreb, ce ar zice si cum ar analiza Preasfintitul Parinte Episcop Vasile Coman mersul, evolutia Bisericii si a societatii de astazi, cand iata, se confrunta cu o multime de probleme si de crize, tot mai acute, pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul si in interiorul acestora!. Luciditatea, spiritul sau de echipa, respectul fata de colaboratori si dreapta lui socoteala ar fi fost de mare folos acum dar, am convingerea ca felul sau de a fi si, mai ales, de a vedea lucrurile a fost mostenit de catre multi dintre ucenicii si colaboratorii sai, avandu-l astfel, intre noi si mai cu seama intru noi, pentru care fapt ma rog ca Dumnezeu sa-i rasplateasca toata osteneala si daruirea de care a fost in stare, fiind convins ca nu va fi repede uitat, desi de multe ori suferim de aceasta maladie – a nerecunostintei, fiindca efortul si aportul sau au fost foarte consistente, facandu-se adeseori referire la el asa incat, dupa cum am amintit si mai sus, Ierarhul Vasile Coman al Bisericii noastre stramosesti si al poporului nostru romanesc este ca un far care inca mai lumineaza si va lumina foarte mult timp (si) de acum incolo desi probabil, sunt si dintr-aceia care ar dori sa se stinga!.

Prin urmare, nadajduiesc ca vom sti, pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii asa cum se cuvine desi in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!. Si totusi, sunt convins de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!.

Drd. Stelian Gombos

.