Unii Părinți ai Sfintei noastre Biserici obișnuiau să spună celui care venea pentru un cuvânt de folos duhovnicesc: Vei face ceea ce îți voi zice?
Și asta, nu dintr-un aer de superioritate față de aproapele, ci pentru ca cel care auzea cuvântul mântuitor să-l primească, să-l asume și să-l pună în lucrare. Era ca o scurtă „sentință” rostită pentru a trezi conștiința din amorțeală, care să-l determine pe credincios să trăiască viața întru Hristos cu maximă responsabilitate.
În caz contrar, însuși „căutătorul” de Adevăr ar fi atras asupra sa osânda pentru nepăsare și nelucrare.
Cine este smerit? Cel care nu-și pune problema smereniei. Și pentru că nu se gândește la ea, este mereu el însuși. Nici nu crede că e smerit, nici nu încearcă să arate celorlalți că e smerit, nici nu spune că e smerit. Pentru că smerenia e o stare firească: treci neobservat, nu încerci să arăți celorlalți „cât de smerit sunt eu” sau să faci o bună impresie celorlalți.
Iubirea nu e auto-plăcere sau dezmăț, e dăruire de sine și împreună bucurie. Dar pentru că implică renunțarea la multe dintre tabieturile personale, în „favoarea” celuilalt, și mai ales pentru că trebuie să suferim, la un moment dat, împreună cu cel care ne este drag, iubirea adevărată ne sperie...
Cel care contestă valoarea sau meritele unei persoane, denigrându-o într-un fel sau altul, fără să își dea seama și fără voia lui, de fapt îi evidențiază și îi statornicește mai mult calitățile în conștiința și în memoria celorlalți.
E o lucrare vie și indestructibilă care vădește faptul că ceea ce pare că ne dezbină și ne va înfrânge prin răutatea „casnicilor” noștri (Matei 10, 36), mai mult ne unește prin puterea lui Dumnezeu. Cel care crede cu adevărat, descoperă că la Dumnezeu toate sunt cu putință (Matei 19, 26; Marcu 10, 27; Luca 1, 37).
În viață, cele mai importante întâlniri sunt cele deloc întâmplătoare, adică la momentul potrivit, atunci când avem mai multă nevoie de ajutor sufletesc.
Sunt întâlniri binecuvântate cu persoane care ne pun pe cale și care ne direcționează când ne aflăm la o răscruce de drumuri, care ne îmbogățesc spiritual sau ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să ieșim din sine și să ne dăruim celorlalți. Pe aceștia trebuie să-i căutăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, sau mai degrabă să-i așteptăm și să-i primim în viața noastră.
Unii cred că se vor împlini în viață dacă lasă ceva în urma lor. Importante nu sunt realizările în sine, ci cum am trăit: în credință și Adevăr sau în rătăcire și minciună; agonisind virtuți sufletești, care împărtășite și altora aduc în inimi roade duhovnicești, sau îngropând talantul primit de la Dumnezeu.
Când ne spunem „Doamne ajută”, ar trebui să ne aducem aminte că „nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Cel din ceruri” (Matei 7, 21).
În niciun caz să nu fie o fățărnicie în plus sau un prilej de a ne da pur și simplu „binețe”, fără nicio legătură cu Dumnezeu, ci să fie o rugăciune pentru sufletul aproapelui și pentru întreaga lume.
Dumnezeu iartă fără măsură, omul își pune însă mai mereu și peste tot etichetele necredinței, neiubirii și nenădejdii. De ce nu s-ar da eventual o „pensie specială” și pentru o astfel de „slujire” smintitoare...?
Din păcate, televiziunile ne arată tot mai mult relațiile care se transformă în dependență sau obsesie; relații care se „hrănesc” din patimi și care îi determină pe mulți oameni să se adune pentru a se „savura” reciproc sau pentru a se înfrupta împreună din plăcerile și din viciile comune.
Sunt știri, ca de exemplu cele de la ora 17, care prezintă permanent relații otrăvite de minciună, înșelăciune, șantaj, intimidare, crimă etc...
Astfel, în loc să pășim cu rugăciune în următoarea Zi Liturgică, care începe seara, odată cu Vecernia, ne întunecăm mințile și sufletele cu informații distructive, uitând cu desăvârșire de Dumnezeu și de mântuire.
În felul acesta pierdem un timp prețios, când ar trebui să ne aducem aminte de răstignirea şi de punerea în mormânt a Domnului Iisus, de pogorârea Lui la iad; să ne amintim de moarte („noaptea vieţii”) închipuită de întunericul nopţii.
Acesta este motivul pentru care ne rugăm ca să întâmpinăm noaptea pregătiţi şi fără teamă, mergând spre înviere, mulţumind pentru că ea ne-a fost dată spre odihnă de ostenelile zilei şi pentru că am ajuns cu bine la apusul soarelui, adăugând încă o zi la vârsta noastră.
Apoi ne rugăm pentru a trecere în pace noaptea care vine, pentru odihnă netulburată, pentru ocrotirea somnului de primejdii, năluciri, de visele necurate şi de ispitele păcatelor.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Cuvinte de folos pentru mireni
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Cuvinte de folos ale Sfantului Serafim de Sarov
Publicat in : Religie -
Matericul
Publicat in : Editoriale -
Casnicia crestina
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.