Pentru omul zilelor noastre, din al carui vocabular sunt nelipsite zi de zi cuvintele "mall", "facebook", "shopping", cuvinte precum "rost", "fire", "randuiala", par sa nu mai insemne nimic. Din acest motiv, el renunta nu numai sa le foloseasca, ci si sa le mai acorde importanta.
Acesta traieste drama celui mereu insetat nu de a fi, ci de a avea, fiind captiv al unui univers inchis, extrem de restrans. Este omul care nu-si mai poate gasi odihna in lucruri si in persoane pentru ca a pierdut sensul de dincolo de ele.
In acest caz, nu este de mirare de ce viata multora dintre noi se arata a fi fara rost si fara randuiala, atat timp cat nu-L mai traim pe Cel care a rostuit si care randuieste totul.
Rostul si ratiunile dumnezeiesti necreate
Cuvantul rost, care initial (in latina) inseamna "gura", a ajuns sa insemne la noi mult mai mult decat atat: este ordinea-temei, baza lucrurilor, finalitatea si totodata cauzalitatea lor. Potrivit lui Constantin Noica "rost a insemnat, probabil inca de timpuriu: intai ordinea, apoi modul de a-si intocmi viata, in fine sensul, intelesul, ratiunea". Ca ordine, organizare sau plan, rostul este ceea ce rezida in lume si o face posibila, cu alte cuvinte, se intemeiaza pe ratiunile sadite de Dumnezeu in creatie de la facerea ei.
Creatia are o rationalitate "naturala", intrinseca, manifestata in frumusetea, armonia si logica ei. Omul nu trebuie sa se opreasca la observarea acestei rationalitati "naturale" a creatiei, ci sa accepte existenta unui Creator al ei, a unei Ratiuni mai presus de creatie, care o ordoneaza si ii da sens deplin.
Exista, asadar, pentru toate elementele creatiei, "ratiuni" (gr. logoi) care le definesc. Ele sunt pentru credinta ortodoxa exprimari ale voii lui Dumnezeu prin care fiecare parte a creatiei exista, se manifesta in lume si isi implineste scopul pentru care a fost creata.
Contemplarea ratiunilor dumnezeiesti ale lumii materiale, intelese ca bune-voiri ale lui Dumnezeu, duce la cunoasterea si re-cunoasterea lui Dumnezeu Insusi, descoperit din diferitele elemente ale creatiei sale. Lumea este, astfel, o lectie permanenta pentru om, care este chemat sa vada in cartea naturii semnele prezentei vii a lui Dumnezeu. Calist Catafygiotul in Filocalia VIII, ne spune in acest sens: "El a facut, pe de o parte, mintea vazatoare, iar pe de alta, a semanat ale Sale in toate cele ce sunt, incat prin ele, ca prin niste deschizaturi, sa Se arate mintii intr-o lumina a intelegerii, cucerind-o, luminand-o si atragand-o spre Sine".
Creatia este, asadar, locul inalt al intalnirii dintre Dumnezeu si om. Prin lucrurile lumii si prin ratiunile lor, folosindu-se de o adevarata cunoastere, omul poate si trebuie sa vada, dupa masurile firii sale, pe Dumnezeu.
Randuiala si purtarea de grija a lui Dumnezeu
Daca rostul lumii tine de actul creator, randuiala trebuie inteleasa ca fiind legata de purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om si cele create.
Prin pronie, Dumnezeu nu numai pastreaza, dar si conduce lumea, care va primi o schimbare inspre mai bine. Sfantul Efrem Sirul scrie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu si randuiala astfel: "Am vazut case si m-am gandit la gospodar. Am vazut lumea si am inteles pronia. Am vazut corabie fara carmaci, scufundandu-se. Am vazut faptele oamenilor neispravind nimic fara Dumnezeu, care le conduce. Am vazut cetati si republici deosebite in constitutia lor si am inteles ca toate exista prin randuiala lui Dumnezeu. Turma e de la pastor, iar cresterea tuturor pe pamant e de la Dumnezeu.
Sfantul Vasile cel Mare ne spune in acelasi sens: "Fara indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine".
Aceeasi credinta este prezenta si in viata taranului roman. Potrivit acestuia "lucrurile nu merg asa, la intamplare; orice lucru are o randuiala, si de e bine, si de e rau. Toate in lumea asta sunt randuite" (Ernest Bernea). Randuiala dumnezeiasca nu trebuie insa inteleasa ca predestinare.
Tot de randuiala dumnezeiasca tine intreaga iconomie a mantuirii (Intruparea, Moartea si Invierea lui Hristos).
Este gresit sa credem ca aceste cuvinte adanci, precum rost si randuiala, trebuie lasate numai in seama filosofilor si teologilor. Toti ne putem recunoaste in ele, in masura in care exprima felul nostru de a fi in lume. Insa, cu atat mai mult, ele exprima modul nostru de vietuire crestin, maniera in care ne raportam la Dumnezeu si la creatia Sa. Nu in ultimul rand, rostul si randuiala constituie cai catre cunoasterea lui Dumnezeu, scopul desavarsit al cunoasterii.
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.