Rugăciunea spune multe despre starea noastră interioară. În primul rând, modul în care ne rugăm arată cum ne raportăm la Dumnezeu: doar ca să cerem și să obținem ceva sau pentru că ne este dor de Persoana lui Dumnezeu.
De multe ori nu știm ce cerem și nici nu ne interesează cele pe care le cerem de la Dumnezeu.
Dacă ne-ar interesa, atunci rugăciunea ar fi unită cu faptele. Adică, nu e normal să cer ajutor de la Dumnezeu, câtă vreme rămân nepăsător la nevoile aproapelui sau păcătuiesc cu știință, lăsându-mă biruit de ispite fără luptă.
Ar fi o impietate, o „ispitire” a lui Dumnezeu să-I cer să mă izbăvească de o patimă, din moment ce mă „îndulcesc” cu ea și nu vreau să renunț la acel viciu.
Atunci, cu ce îndrăzneală să mă rog pentru un bețiv, când eu sunt bețiv, pentru un curvar, când eu sunt un preacurvar...?
Ne plângem mereu că nu avem timp să ne rugăm sau că e greu să fii concentrat la rugăciune. Dar nimeni nu a spus vreodată că a te ruga cu atenție și din inimă e o lucrare ușoară, mai ales în vremurile pe care le trăim.
Lucrarea rugăciunii înseamnă osteneală, perseverență, răbdare și smerenie. De restul se ocupă Dumnezeu.
E greu să ții un canon de rugăciune, mai importantă este „rânduiala” inimii, să avem conștiința că suntem în Dumnezeu, că harul Sfântului Duh este pretutindeni, și să luptăm „până la sânge” cu păcatele.
Atunci va veni, de la sine, și dorința de a ne ruga mai mult, expresia firească a dorului de Dumnezeu, care nu se reduce doar la „a cere”, ci mai cu seamă la „a te dărui”.
Să nu uităm că sufletul care Îl slăvește pe Dumnezeu neîncetat, pentru cele bune și pentru cele „rele”, acela este nedespărțit de Dumnezeu.
De aceea, rugăciunea vorbește și despre „felul” în care iubim pe aproapele nostru: ca pe o persoană sau ca pe un „obiect” de care ne folosim și pe care, după ce l-am „uzat”, îl aruncăm la gunoi, ca „expirat”.
Când iubești o persoană, te gândești zi și noapte la ea, te rogi pentru ea și faci tot ceea ce-ți stă în putere ca să-i fie bine.
Aceasta este rugăciunea neîncetată: să tânjim după Dumnezeu cu evlavie și dragoste, să avem credință și nădejde în El orice ni s-ar întâmpla.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat, adică să ne gândim la Dumnezeu în toată vremea, în tot locul și în toate lucrările noastre.
Stă în puterea oricărui om de a chema în rugăciune stăruitoare Numele lui Iisus. De aceea e bine să ne obișnuim să chemăm Numele Domnului „mai mult decât respirația, în tot timpul, în tot locul, în orice împrejurare” (Sf. Petru Damaschinul).
În felul acesta, inima învață să se roage și poate oricând să cheme Numele lui Iisus, fără să fie împiedecată de vreo ocupație trupească ori intelectuală, sau de zgomotele din exterior.
Și asta, deoarece cugetul lăuntric, ca „respirație a sufletului”, nu depinde de nimic ci este liber de orice determinare și constrângere.
În orice clipă inima duhovnicească poate fi trezită și îndreptată spre rugăciune, iar limba poate tainic și fără să scoată vreun sunet, să facă rugăciunea în prezența altor persoane și în timpul a tot felul de ocupații.
Ce înseamnă să ne rugăm neîncetat? Înseamnă să ne îndreptăm mintea spre Dumnezeu, să umblăm în prezența Lui, să trezim în noi dragostea de Dumnezeu și de aproapele, să legăm Numele Domnului de răsuflarea și de bătăile inimii noastre.
Doar rugăciunea de toată vremea este folositoare pentru paza minții, pentru curățirea simțurilor și a inimii, pentru desăvârșirea rugăciunii lăuntrice.
Fără îndoială, cantitatea rugăciunii depinde de voința noastră, însă curăția, râvna și desăvârșirea rugăciunii sunt daruri ale harului Sfântului Duh.
Îndemnul Sfântului Apostol Pavel, de a ne ruga neîncetat (I Tesaloniceni 5, 17), se adresează oricărui creștin, indiferent de ocupația lui în lume.
Pentru că rugăciunea lui Iisus nu pretinde vreo cunoaștere specială ori o pregătire complicată, doar credință, smerenie și dorința sinceră de a lepăda „lanțurile” păcatelor și de a fi liberi împreună cu Dumnezeu.
Este o rugăciune care nu ține cont nici de timp, nici de loc, nici de „vârsta duhovnicească”, și care își trage „puterea” din Sfintele Taine ale Bisericii și din slujirea nefățarnică a aproapelui.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, păcătoșii!
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Cunoasterea de sine
Publicat in : Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute
-
Cunoasterea de sine in experienta mistica
Publicat in : Religie -
Cunoasterea de sine prin Duhul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Cunoasterea de Dumnezeu si cunoasterea de sine
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.