Cateva referinte, ganduri si impresii despre miscarea spirituala si duhovniceasca "Rugul Aprins" de la Manastirea Antim din Bucuresti, din perioada postbelica.

Despre etimologia numelui sau a denumirii "Rugul Aprins"

Denumirea de "Rugul Aprins" este inspirata dintr-un pasaj biblic si scripturistic veterotestamentar, anume din Iesirea (cap. 3,1-4) unde se relateaza momentul chemarii lui Moise de catre Dumnezeu si consacrarea lui ca eliberator al poporului ales din robia egipteana. Aici, autorul inspirat spune ca Moise l-a vazut pe "ingerul Domnului intr-o para de foc ce iesea dintr-un rug; si... rugul ardea, dar nu se mistuia" (3,2). Exegeza crestina traditionala a interpretat acest rug, care "ardea, dar nu se mistuia", drept o preinchipuire iconica a pururea-fecioriei Maicii Domnului si un simbol clasic al rugaciunii desavarsite si neincetate, "ca loc de reunire in Duh - dupa cum ne invata Parintele Ioan Kulighin - a tuturor celor care au fost binecuvantati cu darul trairii si cunoasterii isihaste". Numele de "Rugul Aprins" contine, vedem bine, sugestii importante referitoare la aspiratiile celor care se intruneau aici si la programul gruparii. O privire mai atenta asupra pasajului biblic mentionat poate oferi informatii importante in acest sens.

Aici, avem de-a face cu un personaj - Moise, impovarat de un trecut destul de agitat si tulburat, care doreste sa-si construiasca o identitate noua, isi cauta salvarea intr-o viata cat mai banala cu putinta. Anonimii, se spune adeseori si pe buna dreptate, sunt cei mai fericiti dintre oameni. Dar iata ca Dumnezeu contrazice dorinta de anonimat a lui Moise, revelandu-i-se chiar in timp ce omul isi indeplinea datoria, munca si rutina zilnica si, mai mult decat atat, propunandu-i un destin complet diferit si deosebit in comparatie cu orice si-ar fi putut imagina el: sa devina nici mai mult, nici mai putin decat salvatorul propriului sau popor. Om cu bun-simt, Moise refuza o asemenea provocare, chemare si vocatie aducand si invocand chiar argumente in favoarea hotararii si deciziei sale, intemeiate pe incompatibilitatea evidenta dintre el, ca persoana, si cerintele pe care ar fi trebuit sa le satisfaca pentru a avea sanse de reusita intr-o astfel de misiune. Dialogul dintre Moise si Dumnezeu este, de altfel, prototipul rugaciunii si al spovedaniei adevarate. Odata angajat intr-o asemenea "disputa", omul face primii pasi strict necesari in afara spatiului securizant, indaratul caruia cauta sa-si stearga identitatea si se apropie de focul revelatiei, care il va ajuta sa-si preschimbe destinul, urmandu-si vocatia primordiala si inaltandu-se, in acest fel, la stadiul de persoana. Deloc intamplator, in acest caz, Moise este inzestrat cu virtuti imperiale, sacerdotale si invatatoresti sau profetice. Invatator, Preot si Imparat va urma sa fie si nimeni altul decat Mesia – Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoana a Sfintei Treimi. Prin demnitatile primite, Moise dobandeste asemanarea dumnezeiasca si, in acest fel inzestrat, pune inceput salvarii si izbavirii Poprului Israel din robie, dar si salvarii, rascumpararii si mantuirii neamului omenesc.

Miscarea spirituala propriu-zisa "Rugul Aprins" de la Manastirea Antim din Bucuresti, cu rolul si cu mesajul ei

Asemenea lui Moise, arata exegeza traditionala si autentica, crestinul trebuie sa descopere inca de pe acum chipul lui Iisus Hristos din sine si sa-si lucreze asemanarea, pentru a-L putea recunoaste si marturisi pe El in lume. Fiecare este chemat sa fie, in felul sau si la locul lui, imparat, preot si invatator, misionar sau apostol. Si devenim astfel in masura in care acceptam, asemenea lui Moise, dialogul cu Dumnezeu. El ne cheama sa iesim din circularitatea fada, stearpa si uscata a cotidianului, sa fim pricina, pentru cei din jurul nostru, de intoarcere a inimii catre Dumnezeu, si sa-i invatam cele bune, invatandu-ne pe noi insine, spre a deprinde laolalta toate cele de folos izbavirii si mantuirii noastre din "Egiptul pacatului". Omul, vulnerabil, circumspect si infricosat, calatoreste catre centrul tainic al fiintei lui si isi da pe fata neputintele. Astfel, introspectia sa devine prilej de cunoastere a puterii Celui Preainalt.

Dupa cum corect remarca Parintele Andre Scrima, icoana Rugului Aprins este pentru intelectualii de la Manastirea Antim "litera", "scriptura", vector al epifaniei originare, oferind posibilitatea deschiderii unor cai nebanuite pentru interogatiile cardinale ale spiritului. Iar doctrina teologica desprinsa din acest fragment scripturistic constituie, de fapt, liniile de forta ale isihasmului: nevoindu-se intru dobandirea rugaciunii curate, omul isi descopera neputintele si dobandeste totodata, puterea de a le declara si marturisi in fata lui Dumnezeu, Care, odata scoase la iveala, le preschimba si transforma in virtuti. In felul acesta, rugatorul cunoaste treptat puterea dumnezeirii si se apropie, asa dupa cum va face chiar Moise pe Muntele Sinai, de pe culmile luminii. In marea lor majoritate, cei ce se intruneau la Manastirea Antim erau intelectuali cu un destin similar celui iudaic si mozaic. Cu alte cuvinte, se gaseau cu totii impovarati de un trecut erodant, au gustat si cunoscut falimentul unor ideologii seculare si aveau motive sa anticipeze deja prabusirea altora. Chiar Monahul Daniil - Sandu Tudor, de pilda, intemeietorul grupului, creditase in anii 1930 sistemul de valori al dreptei, apoi pe cel al stangii, pentru ca pana la urma sa le abandoneze pe amandoua exact in momentul in care le vede ajunse la putere. Experiente asemanatoare ori similare au cunoscut majoritatea carturarilor din nucleul gruparii, cum ar fi: Benedict Ghius, Dumitru Staniloae, Alexandru ("Codin") Mironescu, Paul Sterian, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Paul Constantinescu, Constantin Joja, Alexandru Elian, Antonie Plamadeala, Nicolae Bordasiu, Petroniu Tanase, Vasile Vasilache, Adrian Fageteanu, Grigorie Babus, Bartolomeu Valeriu Anania, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Roman Braga, Felix Dubneac, Andre Scrima, Ion Marin Sadoveanu, Anton Dumitriu, Gheorghe Dabija si multi altii. Nu este asadar deloc intamplator daca Mitropolitul de pie memorie Antonie Plamadeala compara Antimul cu rolul jucat in Rusia de Manastirea Optina, unde si-au facut ucenicia duhovniceasca personalitati de talia lui Dostoievski, Leontiev sau Gogol.

Din si despre activitatile grupului spiritual-duhovnicesc "Rugul Aprins"

Intalnirile de la Manastirea Antim aveau loc in mod obisnuit joi seara, fie in biblioteca, fie in pridvorul manastirii, si erau prezidate de catre staretul de atunci al manastirii, in persoana Preacuviosului Parinte Arhimandrit Vasile Vasilache. Se citeau piese literare (comentate apoi dintr-o perspectiva teologica), texte scripturistice, patristice si filosofice, sau erau dezbatute chestiuni diverse din actualitatea imediata, culturala, economica si sociala. Ceva mai tarziu, grupul s-a imbogatit cu cativa artisti plastici cum ar fi: Eremia Profeta, Marc Constantinescu, Olga Greceanu, precum si cu muzicieni ca Paul Constantinescu sau Protosinghelul Veniamin Gavrilovici, dirijorul si conducatorul corului manastirii. In plus, Antimul devenise un loc unde se puteau sustine conferinte pe subiecte variate si teme diverse, in special de apologetica, ascetica si mistica ortodoxa, in cadrul carora se urmarea in principal evaluarea, dintr-un punct de vedere crestin a mai multor segmente ale vietii, cautandu-se solutii de traire in mijlocul lumii, insa la nivelul exigentelor unei ortodoxii autentice. Cateva dintre subiectele abordate cu predilectie erau: Isihasmul, Iisus-Logosul intrupat, Pacatul originar, Scena si altarul, Rugaciunea Inimii, Exegeza smochinului neroditor si blestemat. Totodata, participantii mai meditau si asupra unor medalioane ale marilor mistici ai Filocaliei. Dupa sosirea ieromonahului Ioan Kulighin, intalnirile au castigat in profunzime si in ceea ce tine de implicarea spirituala ori duhovniceasca. Parinte - Duhovnic format la schitul Optina-Pustina, de langa Moscova, Parintele Ioan Kulighin se stabileste la Manastirea Antim in anul 1945, atras aici de stirile pe care le-a primit cu referire la preocuparile grupului de intelectuali.

Nu va ramane acolo decat pana in anul 1947, cand este deportat in Rusia. In cadrul "Rugului Aprins" el a avut rolul unui ferment - dupa cum arata Parintele Arhimandrit Roman Braga. El a adus aici, pe langa cele doua manuscrise deja mentionate, o icoana a Rugului Aprins, salvata din Rusia. Pe langa aceasta, prin experienta sa de duhovnic incercat, el a reusit sa le dezvaluie intelectualilor din grup tainele rugaciunii isihaste a inimii si chiar sa le indrume primii pasi in insusirea, practicarea, cultivarea si trairea acesteia. Multi dintre fostii membri ai "Rugului Aprins" (dintre cei care inca mai traiesc) isi amintesc ca, vreme de doi ani, Parintele Ioan a fost axul moral si spiritual, duhovnic si parinte duhovnicesc in adevaratul sens al cuvantului, pentru toti nou-nascutii intru Rugaciunea lui Iisus. In ajunul plecarii sale, el i-a incredintat lui Sandu Tudor misiunea de a continua lucrarea calauzitoare. Insa deceniul urmator nu anunta nimic bun. Anii 1950 au insemnat, pentru Romania comunista, o perioada de prigoana dusa cu metoda impotriva a tot ceea ce ar fi tinut de o credinta spirituala si religioasa. Preotii, clericii si carturarii de la Manastirea Antim vor fi nevoiti sa-si schimbe resedinta, mutandu-se la Manastirea Plumbuita, iar numarul membrilor va scadea substantial pana in anul 1958 - anul desfiintarii grupului.

Despre gruparea spirituala "Rugul Aprins" si autoritatile comuniste

Serviciile secrete comuniste, proaspat constituite in Romania, au inceput sa se preocupe de activitatea religioasa inca din anul 1948. Astfel, in 10 noiembrie 1948 se finalizeaza un material informativ ce continea inventarul asezamintelor monahale si un recensamant al calugarilor vietuitori si traitori pe teritoriul Romaniei. Raportul nu este decat un act preliminar al unei operatiuni mai ample de monitorizare, supraveghere si obstructionare a activitatii tuturor organizatiilor religioase din tara, dar mai ales a manastirilor, considerate de catre autoritati "fie locuri de gazduire ale elementelor legionare sau din rezistenta, fie depozite clandestine de munitii". Intr-adevar, in anii 1947-1948, unele organizatii anticomuniste si-au gasit suport si sprijin in biserici, manastiri ori schituri, ceea ce ne face sa credem ca, cel putin intr-o faza initiala, actiunea represiva nu lovea decat indirect asezamintele respective. De pilda, stareta Veronica Gurau si duhovnicul Ioan Iovan, de la Manastirea Vladimiresti, judetul Galati, au fost arestati in anul 1955 tocmai pentru vina de a fi oferit sprijin unor luptatori din rezistenta anticomunista. Datorita sprijinului pe care populatia din zona l-a acordat obstii monahale, aceasta actiune represiva nu a putut fi incheiata decat abia in luna februarie anul 1956, prin evacuarea fortata a asezamantului, cu ajutorul a nu mai putin de 220 de ofiteri M.A.I. inarmati pana-n dinti cu pistoale-mitraliera.

Faptul ca in aceasta disputa locuitorii satelor din jurul manastirii au pactizat si fraternizat fara rezerve cu monahii, a atras atentia autoritatilor asupra influentei pe care o putea exercita Biserica asupra maselor si asupra faptului ca, in pofida propagandei ateiste, numarul oamenilor dispusi sa urmeze o viata monahala era mare. Propaganda nu putea patrunde in manastiri si in institutiile de invatamant bisericesti si ecleziastice, motiv pentru care, treptat, acestea au inceput sa fie privite si tratate ca "puncte de rezistenta ideologica a religiei" si, de asemenea, institutii unde se intretinea si cultiva o atmosfera anticomunista . In consecinta, este modificat Regulamentul scolilor de cantareti si al seminariilor, astfel incat acestea sa poata fi mai usor aservite puterii, iar in anul 1956 se inchide sectia monahala a seminarului de pe langa Manaatirea Neamt, fara ca patriarhul de atunci, PFP Justinian Marina, sa dea curs ori aprobare, intr-un fel sau altul memoriului de protest semnat de catre 19 monahi, intre care Benedict Ghius si Sofian Boghiu. Atmosfera devine din ce in ce mai tensionata prin intensificarea supravegherii manastirilor; in unele cazuri au loc chiar perchezitii si arestari de persoane care frecventau locasurile si asezamintele manastiresti mai des, sau de calugari care predicau prin parohii. La inceputul anului 1958, Ministrul de Interne Alexandru Draghici propune desfiintarea seminariilor monahale, interzicerea accesului calugarilor in Institutele de Teologie de grad universitar si superior precum si infiintarea de noi manastiri, ca si limitarea accesului in cinul monahal. Majoritatea prevederilor cuprinse in proiectul lui Alexandru Draghici se regasesc si in Decretul nr. 410/28 octombrie 1959, care prevedea desfiintarea unor manastiri si a asociatiilor religioase, precum si scoaterea din monahism a mai multor calugari. Pana in anul 1960 vor fi desfiintate, demolate, dezafectate, transformate in C.A.P. – uri si G.A.C.-uri, 62 de asezaminte monahale ortodoxe de pe intreg cuprinsul tarii.

Antimul si "Rugul Aprins" au intrat in atentia Securitatii inca din anul 1947, pentru atitudinea protectoare si ocrotitoare manifestata fata de refugiatii rusi in general si fata de Parintele Ioan Kulighin in special, dar si din cauza temerii organelor represive legate de apropierea dintre Biserica si intelectuali". Primul arestat va fi chiar Sandu Tudor. Condamnat la munca silnica, el isi va executa pedeapsa vreme de trei ani, la Canalul Dunare-Marea Neagra. In anul 1952 este eliberat din detentie; in cursul aceluiasi an, IPS Parinte Firmilian Marin – Mitropolitul Olteniei il hirotoneste preot si il calugareste la Manastirea Crasna din judetul Gorj. De acum, Sandu Tudor primeste numele de Agaton. Curand, la Manastirea Neamt, este inaltat in treapta de ieroschimonah, cu numele Daniil, cu aprobarea si binecuvantarea IPS Parinte Sebastian Rusan – Mitropolitul Moldovei si Sucevei, si se retrage la Schitul Rarau. Dupa marturia Parintelui Roman Braga, a adunat aici vreo doisprezece vietuitori proveniti din toate straturile sociale (inclusiv bucatari, chelneri, militari, vagabonzi), pe care ii initia in tainele Rugaciunii lui Iisus si intr-ale teologiei. Cum asezaaantul era folosit ca adapost de catre fosti legionari, autoritatile comuniste au considerat ca trebuie sa fie o legatura intre proaspatul ieroschimonah si miscarea de rezistenta armata, care continua sa activeze in munti. Pentru moment, totusi, nu vor intreprinde nimic, astfel incat intalnirile membrilor "Rugului Aprins" vor putea avea loc pentru inca o perioada de timp, pricinuite cel mai adesea de vizitele Parintelui Daniil.

El cobora periodic de pe Rarau, atat pentru a se aproviziona cu catti, cat si tocmai pentru a participa la aceste intruniri. Intrunirile se desfasurau in case particulare; cel mai adesea se pare ca au avut loc in casa savantului si scriitorului Alexandru Mironescu (1903-1973). Potrivit marturiei Parintelui Roman Braga, Securitatea a devenit mai atenta la miscarile intelectualilor de la Manastirea Antim, de-abia dupa aparitia in Franta a unui articol semnat de catre teologul Olivier Clement, cu titlul L''Eglise Roumaine et le Buisson Ardent, text care se referea tocmai la "Rugul Aprins", discutand, intre altele, importanta apropierii intelectualilor de Biserica si proband faptul ca Ortodoxia si crestinismul in general nu reprezinta un simplu refugiu compensator al unor oameni needucati. Insa actiunile organelor represive vor fi intarziate de manifestarile religioase pe care le-a organizat Patriarhia Romana cu prilejul canonizarii oficiale Sfintilor Romani, si, pe de alta parte, de consecintele Conferintei de la Geneva, resimtite si in Romania comunista. Situatia se va agrava si inaspri insa dupa anul 1954, culminand cu noul val de arestari din anul 1956 si cu o campanie anti-religioasa organizata dupa modelul celei din URSS, in perioada anilor 1958-1959.

Despre desfiintarea miscarii spirituale a "Rugului Aprins"

Represiunea impotriva "Rugului Aprins" va fi declansata in noaptea de 13 spre 14 iunie anul 1958, cand ieroschimonahul Daniil - Sandu Tudor este arestat din nou, impreuna cu Alexandru Mironescu si cu fiul acestuia, Serban. Tot atunci sunt arestati si majoritatea celorlalti fosti membri ai "Rugului Aprins", intre care teologul Dumitru Staniloae, arhimandritii Sofian Boghiu, Roman Braga, Benedict Ghius, Felix Dubneac, ieromonahul Adrian Fageteanu, doctorul Gheorghe Dabija, poetul Vasile Voiculescu si multi altii. Acestia vor fi inclusi in ceea ce in arhivele Securitatii a ramas sub numele de "Lotul Teodorescu Alexandru si altii" (Alexandru Teodorescu era numele de buletin al lui Sandu Tudor), urmarirea penala efectuaadu-se conform articolului 196 CPP, pentru infractiunea de "uneltire contra ordinii sociale". Vor fi judecati cu totii intr-un proces absolut formal, desfasurat cu usile inchise. Chiar daca initial toti membrii grupului au fost acuzati de "uneltire contra ordinii sociale", monoahii Daniil - Sandu Tudor, Adrian Fageteanu si Arsenie Papacioc au fost condamnati pentru "inalta tradare", pe baza art. 193/1 din Codul Penal. Ceilalti au fost condamnati conform art. 209 pct. 1 din Codul Penal, pentru "activitate criminala impotriva clasei muncitoare si a reformelor sociale", articol pe baza caruia au fost condamnati deja zeci de mii de oameni. Ieroschimonahul Daniil - Sandu Tudor a murit in temnita. Ultima oara a fost vazut prin anul 1960 in penitenciarul de la Aiud, grav bolnav. Nu se cunosc cu precizie nici data mortii (ce va fi survenit, cel mai probabil, prin noiembrie 1962), nici locul unde va fi fost inmormantat. In orice caz, majoritatea cunoscutilor sai sustin si afirma ca a avut parte de o moarte muceniceasca si martirica. Membrii "Rugului Aprins" au fost eliberati in anul 1964, prin decretul 411 - un act pur conjunctural, cum s-a observat, determinat mai degraba de preocuparile regimului de la Bucuresti de a-si asigura colaborari economice cu Occidentul, iar nici pe departe un gest de achitare, care sa denote o eventuala tendinta de revenire la normalitate a Justitiei din Romania comunista.

Despre patimirea Bisericii Ortodoxe Romane in inchisorile comuniste, din perspectiva Preacuviosului Parinte Arhimandrit Sofian Boghiu – fost membru al miscarii duhovnicesti si spirituale “Rugul Aprins” si fost staret al Manastirii Antim si care s-a nascut in viata cea cereasca si vesnica in ziua de 14 Septembrie anul 2002...

In partea a doua, si ultima, a acestui material voi marturisi faptul ca, pe langa alta multa literatura si biliografie din domeniu si de specialitate, intr-un numar mai vechi al revistei ''''Vestitorul Ortodoxiei'''' din luna Iunie anul 1996 am dat peste un scurt articol al Parintelui Arhimandrit Sofian Boghiu de la Manastirea Antim din Bucuresti privitor la anii sai de inchisoare in timpul regimului comunist, impreuna cu alti membri ai miscarii spirituale ''''Rugul Aprins'''' de la Manastirea Antim. Marturisirea Parintelui Sofian Boghiu este intitulata ''''Rugul Aprins si Temnita.'''', si o redam in cele ce urmeaza: Pentru Manastirea Antim, anii foametei 1945-1948, care au navalit peste noi, impreuna cu sfarsitul razboiului al doilea mondial si ocuparea noastra de catre comunism, au fost ani foarte grei, nu numai pentru noi, ci pentru toata Tara Romaneasca. De atunci au inceput necazurile, care au durat pana la Revolutia din luna Decembrie anul 1989. In acesti ani grei, in obstea de la Manastirea Antim, in numar de circa 40 calugari si frati, din care, o parte, studenti la diferite facultati din Bucuresti, iar alta parte, lucratori la Atelierele de obiecte bisericesti, cu sediul in aceasta manastire, noi cei de aici, am avut parte si de cateva mangaieri si anume: in aceasta perioada s-au refacut cele doua turle mari de la biserica mare a manastirii, inlocuindu-se cele vechi, din paianta, cu cele actuale, din beton armat si caramida aparenta si s-a spalat si restaurat pictura interioara a bisericii. Acestea pe plan material.

Pe plan duhovnicesc, erau slujbele zilnice de la biserica in restaurare, si umila noastra procupare de atunci: Rugaciunea lui Iisus, in cadrul careia a aparut “Rugul Aprins” - expresie biblica, din Cartea Exod, cap. 3, vers. 2-5. “Rugul Aprins”, care ardea si nu se mistuia, este simbolul Rugaciunii neincetate, deci Rugaciunea lui Iisus. Aceasta interpretare, apartine Parintelui iroschimonah Daniil Teodorescu - initiatorul “Rugului Aprins”, care a murit in inchisoarea de la Aiud. In anii 1945-1948, in sala bibliotecii Manastirii Antim, s-au tinut o serie de conferinte, legate de acest subiect. Intre conferentiari se numarau mai multe personalitati proeminente din viata cultural-religioasa de atunci, intre care: Parintele Ieroschimonah Daniil – Sandu Tudor, citat mai sus, Parintele Arhimandrit Benedict Ghius, Parintele Arhimandrit Vasile Vasilache - staretul de atunci al Manastirii Antim, Parintele Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Domnul Prof. Univ. Dr. si Academician Alexandru Elian, Prof. Univ. Dr. Alexandru Mironescu, scriitorul Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu, distinsul teolog si ganditor crestin Nichifor Crainic si multi altii. Conferintele aveau un caracter curat teologic, cu referire la rugaciune in general, la raporturile omului cu Dumnezeu, privite istoric, la Rugaciunea lui Iisus si practicarea acestei rugaciuni, de asemenea privita istoric, incepand din epoca apostolica, trecand pe la parintii pustiei, parintii filocalici, isihasmul romanesc din manastiri, schituri si sihastrii, incepand din secolul al XIV-lea, isihasmul si manastirile din epoca Sfantului Nicodim cel Sfintit de la Tismana, Staretul Vasile de la Poiana Marului, Sfantul Paisie Velcicovschi, paisianismul, staretul Gheorghe de la Manastirea Cernica si practica Rugaciunii lui Iisus in manastirile noastre, Rugaciunea lui Iisus in lumea civila si multe altele Conferintele se tineau in sala bibliotecii Manastirii Antim, in prezenta multor credinciosi, intre care multi studenti de la diferite facultati.

Dupa conferinta, era obiceiul ca oricine din sala sa puna intrebari in legatura cu subiectul prezentat. Raspundea conferentiarul sau altii, bine informati din sala. Sub forma aceasta se fixa, in mintea auditorilor, subiectul conferintei. Paralel cu aceste conferinte, in zilele saptamanii, dupa slujbele de seara, se explicau pe larg cele sapte laude ale Bisericii, cu accentul pe vecernie si utrenie si talmacirea psalmilor. Un accent deosebit se punea pe explicarea Sfintei Liturghii. Astfel, in fiecare zi din saptamana, de pilda lunea, era prezentata Sfanta Liturghie cu simbolismul ei traditional, martea, din punct de vedere muzical, miercurea, viziunea iconografica a Liturghiei, joia, prezentarea mistica a Liturghiei si asa mai departe. Cu toata schela care era in biserica si in exterior, pentru constructia actualelor turle, cu tot ateismul si dusmania care se propaga in capitala si in tara, verbal si in presa, cu toata saracia si foamea care se intindea pe toate plaiurile tarii, totusi biserica era plina de inchinatori si ascultatori, care primeau cu intelegere si evlavie, talmacirile ce se faceau pentru slujbele amintite mai sus.

In aceasta vreme, mai precis in toamna anului 1945, a aparut ca musafir la Manastirea Antim preotul celibatar Ioan Kulighin. Era Duhovnicul Mitropolitului Nicolae al Rostovului, refugiat din Rusia, cu armatele germane in retragere si gazduit la Manastirea Cernica, cu binecuvantarea Patriarhului de atunci, Nicodim Munteanu. Parintele Ioan, in varsta de circa 60 de ani pe atunci, afland de Manastirea Antim venea in fiecare sambata pe la noi, slujea cu noi Sfanta Liturghie din duminici, lua masa cu noi, iar dupa vecernia de dupa amiaza, lua si el parte la intrunirea din sala bibliotecii. Avea ca talmaci din rusa in romana pe un tanar basarabean, Leonte, care cunostea bine si limba romana si limba rusa, si cu ajutorul lui intelegeam bine cele ce ne spunea Parintele Ioan. In aparenta un om obisnuit, blond, cu ochii albastri, cu barba mica si rara, acest preot, Duhovnicul Mitropolitului Nicolae al Rostovului, era un rugator si traitor autentic al Rugaciunii lui Iisus si un foarte bun cunoscator al Sfintilor Parinti, un fel de Parinte Ilie Cleopa de la noi. Rugaciunea lui Iisus o deprinsese la Manastirea Optina, din nordul Moscovei, la inceputul Revolutiei din anul 1917, dupa ce batranii de la Optina au fost lichidati, tineretul, intre care si fratele Ioan de atunci, au fost arestati si dusi pe la munci socialiste fortate, iar mai tarziu intemnitati. Povestea frumos si impresionant o multime de intamplari din viata lui si din viata compatriotilor sai.

Ceea ce era foarte important pentru noi, erau marturisirile personale, in legatura cu Rugaciunea lui Iisus, pe care o rostea cu adevarat, neincetat. De multi ani, la el chemarea Numelui Domnului coborase din minte in inima, si se ruga si cand vorbea si cand slujea, cand manca si cand mergea. Rugaciunea pentru el era ca si respiratia. Si in somn se ruga. O stiu de la el, pentru ca ori de cate ori venea la Manastirea Antim, il gazduiam in chilie la mine, si-mi spunea multe. De la el am aflat multe cunostinte despre isihasmul din Rusia, unde era practicat nu numai in manastiri ci si in viata multor credinciosi, asemenea pelerinului rus, lucrare, pe care Parintele Ioan o cunostea bine. In luna Ianuarie anul 1947 a fost arestat de la Manastirea Cernica, impreuna cu ucenicul sau, fratele Leonte. Parintele Ioan Kulighin a fost condamnat la munca silnica pe viata, si intemnitat la Odesa, iar fratele Leonte, deportat in Siberia, de unde ne-a mai trimis o carte postala, care se incheia cu Rugaciunea lui Iisus.

Convorbirile din cadrul “Rugului Aprins” au continuat pana pe la jumatatea anului 1948, apoi cu ordin de sus, au incetat pentru mai multi ani. O buna parte din personalul slujitor de la Manastirea Antim a fost repartizat in alta parte, mai ales la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamtu, incat s-a potolit, in mare masura, tot entuziasmul activ, in numele “Rugului Aprins”. Intre timp, primeam vesti si stiri triste, despre suferintele detinutilor de la Canalul Dunare-Marea Neagra si despre atrocitatile tineretului studentesc intemnitat la Pitesti.
N-a trecut prea multa vreme, pana in luna Iunie anul 1958, cand am fost arestati si noi, care am activate in cadrul “Rugului Aprins”. Ma aflam atunci la Manastirea Ghighiu, de langa Ploiesti, pe schela, cu un grup de ucenici calugari si frati, pictand, in fresca, biserica din cimitirul manastirii. Am fost arestat impreuna cu Parintele Felix Dubneac, membru si el al “Rugului Aprins”. Ancheta a durat cateva luni. Abia la procesul de la Tribunalul Militar am aflat ca eram 16 detinuti, facand parte din ''''organizatia Rugului Aprins.'''' Intre noi si cu noi, era si Parintele Ieroschimonah Daniil Teodorescu, fostul Sandu Tudor, initiatorul asa zisei ''''Organizatii,'''' Parintele Arhimandrit Benedict Ghius, Parintele Prof. Univ. Dr. Dumitru Staniloae, Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, Parintele Arhimandrit Roman Braga, Prof. Univ. Dr. Alexandru Mironescu si fiul sau Serban, student la litere, doctorul si poetul Vasile Voiculescu, doctorul Gheorghe Dabija. Restul, studenti la diferite facultati din capitala, arhimandritii si fratii Vasile si Haralambie Vasilache, au fost cu alt grup, intemnitati la Gherla. Dupa procesul de la Tribunalul Militar, ne-am mai intalnit la Jilava, inchisoarea de triaj, cu zidurile vopsite cu pacura, iar de acolo la inchisoarea de la Aiud.

Din literatura publicata dupa Revolutia din Decembrie 1989, asupra vietii din inchisorile comuniste, cititorii au aflat multe din suferintele celor intemnitati. Dar una este sa citesti despre suferinta si alta este s-o traiesti. Astfel, lipsa totala de libertate, zavorat pe dinafara de paznic, intr-o celula mica cu mai multi, intre care batrani si bolnavi, cu paturi suprapuse, cu tineta deschisa, in care fiecare isi facea necesitatile mari si mici, cu aerul infect, cu miros de closet, cu becul aprins zi si noapte si mereu supravegheat prin vizeta, ca nu cumva sa surprinda pe cineva facand ceva. Nu aveai voie sa lucrezi nimic. Dar ce puteau sa lucreze? Se ciocanea in perete cu aflabetul Morse, ca sa afle cate o stire sosita din afara, de la cei de curand intrati in penitenciar. Altii, dadeau pe talpa bocancului cu spuma de sapun, apoi, cu un betisor scriau cate un text: o rugaciune ori un cuvant din Biblie. Fara carti, fara ziare si fara hartie de scris, totusi, cu ajutorul aflabetului ''''Morse'''' si scrisul pe talpa bocancului, unii invatau pe de rost, cuvant cu cuvant, Sfanta Evanghelie de la Matei ori de la Ioan, ori cate o epistola, mai ales epistola Sfantului Iacob. Mancarea, putina, slaba si mizerabila, lipsa de aer, nemiscarea, a facut din bietii detinuti niste fiinte albe-albastrui, ca niste stafii, slabiti pe dinafara dar tari pe dinlauntru, cu nadejdea ca nu vom muri in aceasta necropola a Aiudului, unde, totusi, multi si-au incheiat viata aceasta pamanteasca, intre care si Parintele Daniil, initiatorul “Rugului Aprins”, care de multe ori a fost pus in lanturi, in cei 25 ani de temnita grea.

Dupa 4 ani de viata de celula, intr-o buna zi, culesi fiind de prin celule, s-a umplut cu noi o duba mare si fiind incuiati pe dinafara, am fost transportati la colonia Salcia din Baltile Brailei. S-au mai incarcat si alte dube. Am ajuns la localitatea Salcia in plina campie. O baraca lunga, cu paturi suprapuse, intr-o curte larga, inconjurata cu gard de sarma ghimpata, strajuita pe la colturi de soldati inarmati. Eram multi. Mai tarziu am aflat ca eram 1000 de detinuti. Dintre noi, 100 eram preoti. Ne-am instalat fiecare pe la paturile noastre. Din “Rugul Aprins” era Parintele Benedict Ghius, Parintele Roman Braga si eu, care scriu acestea. Ceilalti vinovati erau dusi prin alte colonii, la muncile de primavara. A doua zi, dimineata, incolonati cate cinci, cu sapele in spate, ne-au scos la prasit porumbul, intr-un mare lan de porumb, paziti de militieni. Slabiti cum eram, abia miscam sapa. Cand eram la celula, nu aveam voie sa lucram nimic. Aici, munca fortata. Nu aveam voie sa ne mai odihnim, sprijinindu-ne in sapa, ca de obicei. Trebuia sa prasim mereu. Nu aveam voie sa ramanem in urma, chiar daca nu ne mai ajutau puterile sau neputintele. Militienii, in jurul nostru, ca niste fosti vatafi boieresti, aveau aceasta grija, sa lucram in sila. La pranz, masa era mai buna si mai indestulatoare decat la celula. Dupa o ora, in care intra masa si putina odihna, mergeam iarasi la sapa. Seara, incolonati cate cinci, faceam calea intoarsa, la dormitor. In baraca lunga si larga, cu paturi suprapuse, pentru 1000 de oameni, cu tinete deschise, in timpul noptii aerul devenea greu de respirat. Aveam bucuria ca in ziua urmatoare, la munca, vom respira din nou aer curat. Asa ne treceau zilele saptamanii.

Duminica nu lucram, era zi de odihna. Sub aceiasi paza a soldatilor inarmati, de la cele 4 colturi ale curtii cu gard ghimpat, detinutii, umpleau curtea cu grupuri de cate 5-6-10 persoane. Intre ei era de obicei cate un preot. Se rugau. Se tineau un fel de predici ori cuvinte de folos si de imbarbatare. Aceste grupuri erau ca niste mici bisericute, cu preoti si enoriasi. Intre timp aveau loc faimoasele perchezitii. O droaie de militieni, goleau dormitorul, si in timp ce toti detinutii erau scosi afara, in curte, erau controlate toate paturile, saltelele si micile boccele ale detinutilor. De obicei nu gaseau nimic interzis, totusi detinutii intrau in panica. Am lucrat, pe rand, la toate muncile agricole si la reparatia digului din apropiere. Acelasi regim de munca fortata. Mereu sub ochii temnicerilor, cu libertatea ciuntita.

De la o vreme, au inceput sa apara si anumite carti si ziare, in colonie: in serile dupa ce veneam de la munca si in ragazurile din duminici citeam. Citeam ce ne dadeau ei, nu ce ne-ar fi placut sa citim. Dar citeam. Au trecut mai bine de 2 ani de cand ne aflam, muncind si vara si iarna in aceasta campie fara dealuri, acoperite de bolta uriasa a cerului. Aici, ca si in viata de celula, afara de ochii necrutatori ai temnicerilor, care ne urmareau plini de dusmanie, ne veghea zi si noapte, Ochiul cel atoate vazator si inima plina de bunatate ale Parintelui ceresc. De la El ne venea rabdarea si pacea, care ne-a insotit de-a lungul celor mai bine de sase ani de inchisoare. Plecam acasa, eliberati, la manastire, in luna Iulie anul 1964…

Acum, in incheierea acestui material voi sublinia faptul ca, drept urmare, comunismul, ca incercare la care a fost supus crestinismul, a demonstrat ca omul nu se poate salva altfel decat prin credinta. Cu alte cuvinte, fara rugaciune, fara mila si dragoste fata de celalalt, fara efortul permanent de a intra in legatura cu Dumnezeu, omul supus experientei comuniste si, indeosebi, celei din inchisoarea comunista, risca sa se dezintegreze ca persoana umana. A vorbi despre dimnsiunea spirituala a universului carceral al Romaniei comuniste este o necesitate morala. Marturisitorii, martirii si mucenicii temnitelor comuniste, inclusiv membrii gruparii spirituale si duhovnicesti ai „Rugului Aprins” de la Manastirea Antim din Bucuresti, trebuie sa funtioneze pentru noi, cei de astazi ca modele, ca repere morale, in caz contrar cunosterea experientei lor ar ramane doar la nivel rational si atat. Este necesar sa ne-o asumam efectiv intelegand ca ancorarea in Dumnezeu a fost singura solutie viabila atunci si ea este si astazi o salvare autentica a unitatii noastre fiintiale ca persoane si ca neam. Solutie unica, vesnica, imbatabila, ancorarea noastra in Dumnezeu, respectarea grilei morale crestine a fost si este barca de salvare din marasmul comunist, dar si din nebunia disonanta si grabita a lumii noastre, postmoderne, contemporane.

Asadar, Biserica – care este o Institutie divino-umana vie si dinamica, nu reprezinta un muzeu de antichitati, de piese istorice si artistice de valoare, ci constituie Muntele Schimbarii noastre la fata si al nasterii atator generatii de oameni „din apa, Duh Sfant si foc”, multi dintre ei iata, fiind chemati la a imbratisa „cununa muceniciei si deci, a sfinteniei”. Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinta in domeniul istoriei si a spiritualitatii autentice, care ar trebui sa se afle la indemana tuturor celor ce cred ca "Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui!”

Drd. Stelian Gombos

• Parintele Benedict Ghius
  Publicat in : Religie
• Parintele Benedict Ghius - Despre insingurare si comuniune
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Despre Ortodoxie - Parintele Benedict Ghius
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Parintele Benedict Ghius
  Publicat in : Parinti
• Parintele Benedict Ghius - invatatorul celor tineri
  Publicat in : Parinti