Chiar dacă adevăratul ostaş al lui Hristos, care îşi doreşte să ajungă la deplinătatea desăvârşirii, nu e silit niciodată să pună nici o hotărnicire sporirii sale, el trebuie să-şi ţină în frâu, cu oarece discernământ, însufleţirea duhovnicească peste măsură, ce se aprinde, mai ales la început, cu mult avânt, dar mai apoi se stinge şi ne lasă la mijlocul drumului.
Prin urmare, nu doar virtuţile din afară şi trupeşti să le dobândim puţin câte puţin şi treptat, cum am spus, ci şi pe cele lăuntrice şi sufleteşti, în acelaşi fel. Fiindcă în acest chip,
puţinul se face repede mult şi capătă statornicie. De pildă, spre a dobândi virtutea interioară a îndelungii-răbdări, nu poţi-pe dată să te bucuri sau să-ţi doreşti să ai parte de ocări şi de celelalte lucruri potrivnice, la care ai putea fi supus, fiindcă bucuria şi dorirea lor sunt cele mai înalte trepte ale răbdării, la care ajungi, dacă mai întâi vei fi trecut prin treptele şi stadiile de jos ale acestei virtuţi: a te dispreţui mai întâi pe tine însuţi, a nu îngădui şi urî răzbunarea şi celelalte, cum am arătat mai sus, în capitolul al XlII-lea.
De asemenea, te sfătuiesc să nu te îndeletniceşti îndeosebi cu toate virtuţile, nici cu mai multe deodată, ci cu câte una, pe rând. Căci în felul acesta deprinderea virtuoasă se
sădeşte în suflet mai uşor şi mai trainic, întrucât, prin exersarea neîntreruptă a unei virtuţi, ea va reveni mai grabnic în memoria ta, mintea va căuta mereu şi tot mai mult să afle noi chipuri şi pricini de a o dobândi, iar voinţa se va apleca mai lesne spre ea - ceea ce, fireşte, nu se va întâmpla, dacă te vei îndeletnici deodată cu mai multe virtuţi.
Şi încă ceva: de vreme ce faptele legate de o anume virtute sunt de acelaşi fel şi asemănătoare între ele, se vor înfăptui în decursul aceleiaşi exersări (nevoinţe) şi vor fi mult mai puţin istovitoare. Căci una o atrage şi o ajută pe cealaltă prin faptul că se asemuiesc; şi, mulţumită acestei asemănări, ele se vor întipări şi mai bine în noi, întrucât vor afla tronul inimii deja pregătit şi gata să primească acele fapte noi, pe care plănuim să le săvârşim ulterior, de vreme ce deja am acceptat să le săvârşim pe cele de dinainte, asemenea lor.
Aceste aspecte, despre care am vorbit, ascund multă putere şi adevăr, căci cel care se nevoieşte după cuviinţă într-o virtute învaţă totodată şi chipul de a se exersa într-o alta, şi astfel, odată cu sporirea uneia, sporesc cu toate laolaltă, datorită unirii şi legăturii profunde dintre ele, dat fiind că toate virtuţile se aseamănă unor raze, ce îşi au originea în una şi aceeaşi lumină dumnezeiască.
SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL
Fragment din cartea "RĂZBOIUL NEVĂZUT", Editura Sophia
Cumpara cartea "RĂZBOIUL NEVĂZUT"
-
Patimile - boli ale sufletului
Publicat in : Credinta -
Cum se nasc patimile ?
Publicat in : Editoriale -
Patimile si Invierea in psalmi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Patimile Celui fara de patimi
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.