De ziua mea de naştere, Valia mi-a dăruit un desen: un omuleţ straşnic, păros, care trăgea în cineva cu un pistolet uriaş. Mama lui mi-a spus că aceasta a devenit tema favorită a fiului, şi când tatăl îl întreba ce vrea să se facă, băiatul a răspuns că vrea să devină actor care joacă roluri de tâlhari.
L-am întrebat pe Valia: „De ce tâlhari?" „Fiindcă sunt foarte buni." Răspunsul a fost atât de hotărât, încât o discuţie în contradictoriu ar fi fost inutilă. Interlocutorul meu ştia foarte bine „ce e bine şi ce-i rău". El citise deja o grămadă de cărţi din care reieşea foarte clar ideea: „să fii bine este bine, să fii rău este rău". Şi atunci, de unde un ideal atât de negativ la un copil de cinci ani?
El întrebase nu demult: „De unde provine Totul?" Nici măcar tatăl, care terminase două facultăţi, nu a putut răspunde. Valia este un băiat bun, inteligent şi înzestrat cu simţul dreptăţii. Când era mic de tot, a apărat o pisică de un câine care lui însuşi îi inspira frică. Odată chiar s-a aruncat să se bată cu Petia, care îl necăjea pe prietenul lui, iar Petia era spaima întregului cartier.
Bătăuş şi huligan Valia nu a fost însă niciodată: dimpotrivă, tare nu-i place când cineva se bate. La grădiniţă nu s-a adaptat. La început, i-a plăcut acolo, însă odată s-a întors acasă trist şi n-a mai vrut să mai meargă la grădiniţă. S-a dovedit că un băiat îl lovise absolut fără nici un motiv. După aceea, a început să răcească şi se bucura că are motiv să nu mai meargă la grădiniţă. Educatoarea a spus: „nu e copil de grădiniţă"; mama a trebuit să lase serviciul...
Când Valia merge cu mămica de mână, trecătorii spun: „Ce fetiţă frumoasă!" „Sunt băiat!", protestează supărat Valia. El este un copil foarte respectuos şi educat: „Vă rog... Mulţumesc... Iertaţi-mă, n-o să mai fac". Valia ascultă de mama şi de tata. Că-l pedepsesc sau îi mai dau câte una la fund e un fleac, el poate să nu plângă chiar când i se face injecţie - dar când mama se supără, când pe neaşteptate nu-l mai iubeşte şi nu vrea să se împace cu el, lui Valia i se face foarte rău şi chiar groază. Mai înainte, plângea mult timp, cu amărăciune. După aceea a devenit foarte cuminte, tot timpul îşi întreba mama: „se poate?", încât acesteia i s-a făcut chiar lehamite să mai răspundă.
E greu să fii ascultător... nimic n-ai voie, tot timpul eşti vinovat. Să te caţări în copac n-ai voie, că o să cazi; să te dai pe tobogan n-ai voie, că îţi spargi nasul; să-ţi scoţi puloverul când e cald n-ai voie, că răceşti şi ajungi la spital. Aşa încât băiatul a devenit foarte chibzuit şi foarte prudent. Nici măcar când mama ii dă voie să sară pe trepte ţinând-o de mână nu vrea: o să cad, o să-mi sparg nasul". Şi atunci i se spune: „fricosule". Valia îl invidiază pe Petia: Petia e îndrăzneţ, se caţără în copaci, se bate cu toată lumea, nu se teme de cei mari şi nu ascultă. Visul lui Valia este să-l înfrângă pe Petia. Cu Petia însă este mai bine să n-ai de-a face, mai bine să-i spună mamei... Şi atunci i se spune: „pârâciosule". Grea e viaţa pentru copil...
Odată însă s-a răzvrătit: a încetat deodată să mai asculte. In sufletul meu, m-am bucurat: copilul dă dovadă de voinţă. Ei, aici însă am păţit-o şi eu. Stăteam la masă, discutam paşnic, şi deodată... Luată pe neaşteptate, am scăpat ceaşca cu ceai: „Valia?!" Jenaţi, părinţii au explicat că de câteva zile în casă e nenorocire: copilul a început să-i ciupească pe toţi la rând. „Totul e clar, avem de-a face cu o agresivitate disimulată, violenţă pentru violenţă", am chibzuit eu în calitate de „specialist". Personal însă nu doream să fiu victima acestei „reacţii logice". „Valik, hai să ne înţelegem, am propus eu, cum mă ciupeşti, îţi dau un bobârnacîn frunte. Astea sunt regulile jocului. Ne-am înţeles?" M-a ciupit - i-am dat un bobârnac în frunte - aşa, mai tare, să simtă. N-au fost nici lacrimi, nici supărare: ne-am înţeles doar că aşa e jocul. A doua oară - la fel A
treia oară, mâna lui Valia s-a întins... pe urmă s-a tras înapoi. A patra oară s-a întins, apoi s-a ascuns la spate... Şi aşa, cu ajutorul acestei „metodici" simple, am corectat obiceiul rău: Valia la el n-a mai revenit.
Tatăl şi mama lui Valia să nu creadă că îi condamn pentru comportamentul copilului. Ştiu foarte bine cât de mult se străduie. Nu este uşor să educi un copil singur la părinţi, hipersensibil, excitabil, cu un temperament activ. Dacă îi dai frâu liber, va deveni capricios, neascultător, indisciplinat; dacă îi faci tot timpul observaţie şi-l pedepseşti, devine lipsit de voinţă şi pasiv. Cum să găseşti măsura potrivită? Măsura este întotdeauna individuală, ea nu poate fi stabilită ştiinţific, ca un algoritm: cum, când, cât să pedepseşti... Educaţia este înrudită cu arta. Artistul are tehnica sa, regulile sale, canoanele sale artistice, însă principalul se săvârşeşte prin taina creaţiei.
Atunci când lucrarea e încheiată, putem „verifica armonia prin algebră", însă creaţiei ca atare această algebră nu-i poate fi de ajutor. In arta educaţiei, măsura este lucrul atât principal, cât şi cel mai greu. Să ne întoarcem însă la Valia.
Inaintea „seriei cu tâlhari", Valia îmi trimisese un desen în care un iepure ţinteşte cu vitejie un lup înfricoşător. Am înţeles: era vorba despre el însuşi. După iepure - tâlharii.
Oricine va spune că dacă micuţului îi plac tâlharii, este un semna! de alarmă" urmând un asemenea ideal, el poate ajunge un huligan şi chiar un infractor. Da, însă Valia nu spunea că vrea să devină tâlhar: el vrea să joace roluri de tâlhari pe scenă. Dar de ce tâlhari, totuşi?.. Pentru ca sunt puternici, îndemânatici, îndrăzneţi! Dar atunci, de ce nu eroi, viteji?.. Pentru că tâlharii nu se tem să facă ceea ce-i interzis. Iar Valia tocmai de oprelişti se teme mai mult decât de orice. El vrea să fie puternic, îndemânatic, îndrăzneţ, dar n-are voie să se caţere în copaci, să se dea pe tobogan şi să se joace cu Petia. Tâlhar nici nu visează să devină, fiindcă mama şi tata nu-i dau voie. Să joace tâlhari pe scenă aşa cum joacă tata la teatru se poate: te delectezi de libertate, şi nimeni nu te pedepseşte. Pentru Valia, tâlharul este idealul îndrăznelii, independenţei faţă de autoritatea celor mai mari, expresia protestului împotriva acestei autorităţi. In spatele acestui ideal negativ stă o năzuinţă autentic spirituală spre libertate şi spre dezvoltarea bărbăţiei.
Incercaţi să vă puneţi măcar o zi în locul unicului dumneavoastră copil, şi veţi vedea că o să vreţi să vă organizaţi o zi de deconectare: „Sărbătoarea neascultării". Dacă în familie sunt mai mulţi copii, ardoarea educaţională a părinţilor se va dilua în mod corespunzător. Pe când aia ea cade cu toată impulsivitatea anxietăţii asupra unicului copil iubit, pentru care poate fi pur şi simplu insuportabilă. Există pericolul ca această presiune psihologică să duca la nevroza sau ia o criză sufletească şi mai gravă. In cazul dat, este bine că băieţelul este ajutat de imaginaţie şi de jocul prin care poate, măcar intr-o anumită măsură, să descarce tensiunea nervoasă acumulată.
Peste vară, Valia a crescut şi s-a maturizat. La ţară i s-a dat voie să se joace zile întregi cu copiii fără să fie prezenţi adulţi. L-am rugat să deseneze ceva, ce vrea el. Valia a desenat un om burtos; pe cap - pălărie, pe burtă - nasturi. A socotit câte cinci degete la fiecare mână, şi într-una din mâini a pus o sabie. „E un tâlhar, a explicat el. Imi plac foarte mult tâlharii." „Ce tâlhar e ăsta? - m-am mirat eu. E un muşchetar!" „Ce-ce?" „Muşchetar: umblă cu sabia ca să se bată cu tâlharii şi să salveze prinţesele." Valia s-a gândit puţin, după s-a învoit calm: „Păi... bine, e muşchetar."
Mi-am amintit desenul dinainte: un omuleţ înfricoşător, păros, trăgea în cineva. Deasupra capului tâlharului zâmbea soarele: „nu-i nimic, asta o să treacă, numai, vă rog, daţi-i voie lui Valia să crească bărbat!"
Tamara Florenskaia
Viata de familie, Editura Sophia
Cumpara cartea "Viata de familie"
-
De ce romanii nu isi vor pierde increderea in Biserica
Publicat in : Editoriale -
Increderea in Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Increderea in noi insine
Publicat in : Pilda zilei
-
Despre rugaciune si increderea in voia lui Dumnezeu
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Increderea in sine alunga harul
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.