64. Cât despre săvârşirea rugăciunilor, pravilele le analizează din două părţi: pe de o parte, rânduiala rugăciunii, iar pe de altă parte însăşi rugăciunea ce continuă în acest timp în inimă. Cea dintâi parte este alcătuirea şi înşirarea cântării psalmilor, fie în biserică, fie acasă, iar partea cea de-a doua este evlavioasa înălţare a minţii şi a inimii către Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să fie împreunată cu cântarea psalmilor, căci aceasta n-are nici un preţ fără cea dintâi, iar cea dintâi e cu putinţă şi fără aceasta de pe urmă.
65. Rânduiala cântării psalmilor nu este hotărâtă la Sfântul Vasile în chip amănunţit, se arată numai câteva laturi ale ei. Astfel se înşiră cu de-amanunţul ceasurile de adunare pentru săvârşirea rugăciunii şi se arată pentru ce anume se săvârşeşte cutare sau cutare rugăciune. Cel dintâi care a făcut aceasta e Sfântul Vasile cel Mare.
66. Ceasurile de rugăciune se mai arată şi în cuvintele premergătoare puse în rânduielile monahiceşti: viaţa toată să fie rugăciune. Dar deoarece cântările cele îndelungate de psalmi şi plecările de genunchi trebuie să aibă şi întreruperi pentru odihnă, apoi mai vârtos se cade a ne lua după vremea întrebuinţată pentru rugăciune de către sfinţii care se cuvine să ne fie pildă. Astfel, marele David glăsuieşte: la miezul nopţii m-am sculat ca sa Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale (Ps. 118, 62). Şi precum se vede, urmând lui Pavehşi Sila la miezul nopţii să aducem laude lui Dumnezeu (Fapte 16, 25).
Apoi acelaşi prooroc zice: seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti şi va auzi glasul meu (Ps. 54, 19). Dar şi în ceasul al treilea se săvârşeşte pogorârea Duhului Sfânt, precum aflăm din cartea Faptelor, când Petru grăieşte fariseilor care râd de ucenici pentru lucrarea cea în multe feluri a limbilor, adeverind că nu sunt beţi, căci este al treilea ceas din zi (Fapte 2, 15). Ceasul al nouălea aminteşte patimile Domnului, care s-au săvârşit pentru viaţa noastră. Dar fiindcă David glăsuieşte: de şapte ori pe zi Te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii Tale (Ps. 118, 164), timpurile amintite de rugăciune nu împlinesc numărul şapte al rugăciunilor; se cade deci ca rugăciunea de amiază a o împărţi în două, înainte de mâncare şi după mâncare, ca pentru curgerea fiecărei zile să ne fie şi nouă aceasta ca lege: de şapte ori în zi să-L lăudăm pe Dumnezeu".
67. Pravila 37 din cele mari arată acelaşi lucru mai pe larg, lămurind îndeosebi însemnătatea fiecărui timp rânduit pentru rugăciune.
„Nu se cade a nesocoti ceasurile de rugăciune pe care le-am găsit de trebuinţă, căci fiecare dintre ele în chip deosebit ne aminteşte de darurile ce ni se dau de la Dumnezeu. Astfel, să nu se ocolească dimineaţa, pentru ca cele dintâi mişcări ale sufletului şi ale minţii să fie închinate lui Dumnezeu, ca să nu ne întoarcem grija spre nici un fel de lucru, până când nu ne vom înălţa cu gândul la Dumnezeu, după cele scrise: Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat (Ps. 76, 4) ca să nu ne punem nici trupul în mişcare spre a lucra ceva, până când nu vom împlini cele zise: Către Tine mă voi ruga, Doamne. Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea (Ps. 5, 2-3). Dar încă şi în ceasul al treilea se cade a se scula, şi de s-ar întâmpla ca fraţii să se împrăştie fiecare la lucrul său, se cade a-i aduna pe toţi la rugăciune; aducându-ne aminte de darul Duhului Sfânt, care s-a dat în ceasul al treilea şi apostolilor, cu toţii trebuie să se închine într-un suflet, atât pentru ca să se facă vrednici de a primi cele sfinte, cât şi pentru a cere îndrumare şi povăţuire spre cele de folos de la Duhul, urmând celui ce a grăit: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ule mele. Nu ma lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău Sfânt nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuna mântuirii Tale şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte (Ps. 50, 12-14); şi în alt loc: arată-mi calea pe care voi merge (Ps. 142, 8), şi după aceasta să se apuce de lucru. Şi dacă unii, din pricina felului lucrărilor sau din pricina depărtării locului unde se află, nu pot veni la adunare, aceştia sunt datori numaidecât şi fără nici o zăbavă ca şi acolo să împlinească cele rânduite, adunându-se cu toţii la un loc; ci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20).
Iar în ceasul al şaselea am găsit noi de cuviinţă să se facă rugăciuni, după pilda sfinţilor, zicând: seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti şi va auzi glasul meu (Ps. 54, 18); iar ca să scăpăm de primejdii şi de demonul amiezii, să se citească împreună şi psalmul 90. Cât despre ceasul al nouălea, în acesta se cade să săvârşim rugăciunile cum ni s-au predat de înşişi apostolii în cartea Faptelor, unde se istoriseşte, că Petru şi loan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea (Fapte 3, 1). Iar când ziua se sfârşeşte, se cade să mulţumim pentru toate câte am luat în decursul zilei şi pentru cele ce am împlinit cu bun spor, apoi să mărturisim toate câte nu le-am împlinit, fie că greşeala noastră e de voie, sau fără de voie, sau în taină făcută, fie prin cuvinte, ori prin fapte, ori ascunsă în inimă; pentru toate trebuie să-L milostivim noi pe Dumnezeu cu rugăciune. Căci cugetarea asupra celor trecute e de mare folos, ca să nu cădem iarăşi în asemenea păcate; căci pentru aceasta s-a şi spus: de cele ce ziceţi în inimile voastre, întm aşternuturile voastre vă căiţi (Ps. 4, 5).
Dar când se apropie noaptea, iarăşi trebuie să ne rugăm, pentru ca odihna noastră să fie netulburată şi slobodă de năluciri rele; deci se cade şi la această vreme să citim psalmul 90.
Iar în ce priveşte miezul nopţii, care de asemenea ne trebuie pentru rugăciune, despre aceasta ne-au predat Pavel şi Sila, după cum mărturiseşte cartea Faptelor, zicând: Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau în cântănpe Dumnezeu (Fapte 16, 25). Şi psalmistul spune: La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale (Ps. 118, 62). Aşijdcrea se cade a ne scula dimineaţa spre a săvârşi rugăciune, ca să nu ne apuce ziua cuprinşi de somn şi stând în aşternut, după cuvintele celui ce a zis: Deschis-am ochii mei dis-de-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale (Ps. 118, 148).
68. Aceia care s-au hotărât cu toată sârguinţa să vieţuiască întru slava lui Dumnezeu şi a Hristosului Său nu trebuie să dispreţuiască nici unul dintre timpurile arătate. Dar socotesc că schimbarea rugăciunilor şi a cântărilor de psalmi în ce priveşte felul lor, potrivit ceasurilor rânduite, este folositoare, deoarece prin uniformitate sufletul adeseori ajunge într-o stare de răceală şi se împrăştie, iar prin schimbarea şi primenirea psalmilor şi a cetaniilor, râvna lui capătă din ce în ce mai mult puteri noi şi privegherea lui se tot înnoieşte".
69. Insăşi rânduiala pentru săvârşirea rugăciunilor în cutare sau în cutare vreme nu se arată în pravile dar se vede că, pe lângă psalmi, acolo mai erau rugăciuni şi citiri. De asemenea se vede că, deşi conţinutul rânduielii pentru fiecare vreme era aparte, totuşi s-a aşezat o dată pentru totdeauna, din care pricină fiecărei rânduieli i se zicea rânduiala hotărâtă.
70. Cântarea psalmilor şi rostirea rugăciunilor se făcea pe rând de către toţi. Despre aceasta se vorbeşte astfel: „Prin orânduirea de mai sus, mulţi vrednici fiind, se va ţine buna-cuviinţă pentru ca nu cumva însuşi lucrul să se socotească de puţin preţ şi fără însemnătate, pentru ca socotindu-se fiecare a fi deopotrivă cu ceilalţi, să se ocolească prilejul de a-l bănui pe stareţ că este trufaş şi că-i dispreţuieşte pe ceilalţi".
71. Pentru cântare se dădea sfat ca ea să se facă cu pricepere, dar aceasta nu ca poruncă, ci ca lămurire: cântaţi cu înţelegere (Ps. 46, 7), urmându-se un scop vădit ca aşa să fie împlinită cântarea de toţi. „Ceea ce este simţul gustului în cunoaşterea mâncărilor, acelaşi lucru este priceperea în ce priveşte cuvintele Sfintelor Scripturi. Căci s-a zis: urechea nu deosebeşte ea cuvintele tot aşa precum cerul gurii deosebeşte mâncarea ? (Iov 12, 11). De aceea, de are cineva sufletul tot aşa de simţitor în privinţa puterii fiecărui cuvânt, precum are gustul simţitor în privinţa felului fiecărei mâncări, atunci împlineşte porunca, care zice: cântaţi cu înţelegere. Aceasta priveşte nu numai pe cei ce cântă, dar şi pe cei ce ascultă cântarea psalmilor.
72. In timpul săvârşirii rugăciunilor era rânduit ca să se păstreze neîmprăştiată luarea-aminte. Cunoscând această datorie şi neputându-şi stăpâni mintea rătăcitoare, fraţii întreabă: „Cum să avem mintea neîmprăştiată în timpul rugăciunii ?" Iată ce li se răspunde: „Numai dacă vă veţi încredinţa că Dumnezeu stă înaintea voastră. Dacă cineva, văzând înaintea sa pe mai-marele lui sau pe stareţ şi, stând de vorbă cu el, îşi are privirea aţintită asupra-i, cu cât mai vârtos cel ce se roagă va avea mintea îndreptată către Dumnezeu, neabătută de la Cel ce cearcă inimile şi măruntaiele, împlinind cele scrise: Ridicând mâini sfinte, fard de mânie şi fara de şovăire (I Tim. 2, 8)". In pravila următoare se spune: „Cum că aceasta e cu putinţă, a arătat cel ce a zis: ochii mei pururea spre Domnul (Ps. 24, 16), şi: Domnul înaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu mâ clatin (Ps. 15, 8). Dar cum e cu putinţă aceasta ? Spre a fi cu putinţă, sufletul nu trebuie lăsat să se depărteze de cugetarea la Dumnezeu şi la lucrurile şi darurile Domnului, nici să se depărteze de mărturisire şi de mulţumire pentru toate".
73. In timpul cântării psalmilor (în chilie) se cade să se păstreze tăcerea desăvârşită. Pot să vorbească ceva numai aceia cărora li s-a dat însărcinare de a supraveghea buna-cuviinţă şi care poartă grija de treburile gospodăreşti, dar nici aceştia nu pot să vorbească decât atunci când vor fi siliţi de oarecare nevoie mare şi nu fără băgare de seamă, având în vedere locul, buna rânduială, cuviincioşia şi ferindu-se ca nu cumva să dea prilej de sminteală; toţi ceilalţi trebuie să stea tăcuţi. Căci dacă şi atunci când se povăţuieşte, chiar şi acelora care ţin cuvântul învăţăturii li se porunceşte ca să tacă cel dântâi, dacă i se va descoperi altuia (I Cor. 14, 30), cu cât mai vârtos se cade să se păstreze tăcerea în vremea cântării psalmilor.
74. Adunându-se la rugăciune, se cade a o îndeplini până la sfârşit cu toată răbdarea şi luarea-aminte. „Ori de câte ori eşti chemat la rugăciune, să răspunzi din gura ta: iată inima mea este gata şi până la psalmul cel mai de pe urmă vei rămâne la rugăciune, socotind mare păcat părăsirea rânduielii. Căci dacă atunci când guşti mâncarea spre întărirea trupului tău rămâi tot timpul la trapeză şi până când te îndestulezi de cele lipsă n-ai să pleci uşor de la masă, doar dacă vei fi silit de mare nevoie, oare nu mai vârtos trebuie să stai până la sfârşit când te hrăneşti cu mâncarea cea duhovnicească, întărindu-ţi sufletul cu rugăciune ? Căci cu cât e mai presus cerul faţă de pământ, cu atât mai presus este sufletul de trup. Sufletul este asemenea cerului, căci în el petrece Dumnezeu; iar trupul este asemenea pământului, pe care se mişcă oamenii cei muritori şi dobitoacele necuvântătoare. De aceea, nevoile trupeşti potriveşte-le cu ceasurile de rugăciune, să te înarmezi ca să nu-ţi pleci urechea spre gândul care te abate de la cele rânduite. Pentru că demonul are obicei, în ceasul rugăciunii, bineînţeles sub înfăţişarea unei oarecare pricini binecuvântate, să ne îndemne ca să lipsim de la rugăciunea mântuitoare. Să nu spui, dezvinovăţindu-te, ba că te doare capul, ba că te doare stomacul, aducând şi martori necunoscuţi pentru durerea ta neobişnuită, odihnindu-te astfel şi slăbindu-ţi râvna pentru priveghere. Impotriva acestuia fa rugăciuni în taină, şi Dumnezeu Care este ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 6)“.
75. Deoarece la rugăciune trebuia să fie chemaţi, se întrebuinţau fără îndoială şi oarecare semne, bunăoară toaca, deşi despre aceasta nu se pomeneşte nimic în pravile. Pentru trezire la rugăciunea de noapte erau rânduiţi deşteptătorii. Cu privire la aceştia se dezleagă două întrebări, care însă nu-i privesc pe ei, ci pe cei pe care îi deşteptau ei.
Cea dintâi: „Cu câtă luare-aminte trebuie să fim faţă de acela care ne deşteaptă la rugăciune ? Dacă va pricepe cineva vătămarea pe care o pricinuieşte somnul, când sufletul nu se cunoaşte pe sine însuşi, precum şi folosul privegherii, dar mai vârtos acea înălţare aleasă când omul, rugându-se, stă înaintea lui Dumnezeu, atunci va fi cu toată băgarea de seamă faţă de acela care ne trezeşte la rugăciune sau la împlinirea vreunei alte porunci, socotindu-l ca pe un făcător de bine care săvârşeşte un lucru mare şi împlineşte dorinţele după bunătăţile cele mai desăvârşite".
Cea de-a doua: „Iar dacă cel ce va fi deşteptat se va mânia sau se va întrista, de ce osândă va fi vinovat ? Pentru prima oară să fie caterisit şi lipsit de mâncare, de va fi în stare, după ce se va pocăi, să înţeleagă de câte şi de ce fel de bunătăţi se lipseşte pe sine, din pricina nebuniei sale, şi întorcându-se astfel se va bucura cu bucuria celui ce a zis: Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat (Ps. 76, 3). Iar de va rămâne împietrit, să fie depărtat cu totul, ca un mădular putred şi stricat din trup. Căci s-a zis: Mai de folos îţi este sdpiard unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheena' (Matei 5, 30).
76. Incheiem aceste orânduiri privitoare la săvârşirea rugăciunilor cu o pravilă care rânduieşte să fie chemaţi şi mirenii la rugăciune împreună cu fraţii. Se întreabă dacă se cade să fie chemaţi la rugăciune şi mirenii ce vin la mănăstire. Şi se răspunde: se cade, dacă sunt ei prieteni ai lui Dumnezeu; pentru că Apostolul scria către dânşii: Rttgaţi-vă şi pentru mine ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei (Efeseni 6, 19).
77. Indrumări privitoare la partea lăuntrică a rugăciunii, ca înălţarea minţii şi a inimii către Dumnezeu, se dau cu de-amănuntul în capitolul întâi din rânduielile monahiceşti. Acestea sunt cele mai însemnate.
„Rugăciunea este de două feluri: în primul rând slavoslovia (doxologia) împreunată cu smerita cugetare şi apoi cererea. De aceea, când te rogi, să nu începi niciodată cu cereri; căci de vei face aşa, tu însuţi vei da prilej tuturor să creadă că te rogi lui Dumnezeu silit fiind de cele ce-ţi sunt lipsă.
78. Aşadar, începându-ţi rugăciunea, leapădă-te de tine însuţi, desparte-te de pământ, străbate cerul, treci pe lângă toate făpturile văzute şi nevăzute, şi începe prin a aduce slavoslovii Celui ce le-a zidit pe toate; şi când II vei slavoslovi, să nu rătăceşti cu mintea ici-colo, să nu grăieşti în deşert după obiceiul păgânilor, ci alege-ţi cuvintele din dumnezeieştile Scripturi şi spune: Bine te cuvântez pe Tine, Doamne, îndelung răbdătorule şi prea îndurate, care în toată ziua îmi arăţi milostivirea Ta mie, păcătosului, şi ne dai nouă tuturor vremea spre pocăinţă. Căci pentru aceasta, Doamne, taci şi ne rabzi pe noi ca să-ţi aducem slavoslovii Ţie, Care săvârşeşti mântuirea neamului nostru, Care mai înainte prin prooroci cu înfricoşare şi cu certare, iar la urmă prin venirea lui Hristos, Domnul nostru, ne-ai cercetat pe noi. Căci Tu ne-ai zidit, iar nu noi. Tu eşti Dumnezeul nostru" (Ps. 99, 2).
Fragment din cartea "Randuielile vietii monahale", Editura Sophia
Cumpara cartea "Randuielile vietii monahale"
-
Rugaciunile nasilor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Rugaciunile nasterii
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Rugaciunile de dimineata
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Rugaciunile de seara
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Rugaciunile Inaintea Sfintei Impartasanii
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.